Decizia nr. 844/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015 la data de 23.09.2015, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1899/12.08.2015 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Deciziei A.S.F. nr. 1119/05.06.2015, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța instanța să se dispună anularea acesteia. În motivarea contestației s-a arătat că, în baza Legii nr. 151/2014, reclamantul a fost sancționat contravențional cu suma de 5000 RON pentru neaducerea la îndeplinire a prevederilor art. 2 alin. (1) din legea sus menționată. În plângerea prealabilă formulată către pârâtă a arătat reclamantul faptul că nu a putut convoca Adunarea Generală a Acționarilor deoarece în acea perioadă președintele asociației se găsea internat în spital, având grave probleme medicale, reclamantul neavând cunoștință de obligativitatea convocării adunării generale în perioada de 120 de zile cât prevede legea pentru convocarea acesteia de la data intrării în vigoare. Prin Sentința civilă nr. 24/20.01.2016, Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei competenței sale și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel București, reținând că obiectul cererii de chemare în judecată o reprezintă contestația împotriva unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv decizia 1899/12.08.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Fiscală prin care s-a soluționat contestația împotriva Deciziei Autorității de Supraveghere Fiscală 1119/05.06.2015. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub același nr. x/115/2015.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1519 din data de 09.05.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 1519 din data de 09.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. După prezentarea succintă a stării de fapt, pe lângă argumentele formulate prin contestația împotriva deciziilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, recurentul-reclamant arată faptul că în anul 2015 organul administrativ i-a comunicat Decizia nr. 2628/15.10.2015 din care rezultă că se retrag de la tranzacționarea B.V.B. - piața Rasdaq, începând cu data de 27.10.2015 acțiunile emise de societățile comerciale menționate în cuprinsul Anexei, prin Decizia nr. 2631/15.10.2015 s-a comunicat faptul că se radiază din evidența A.S.F. societățile cuprinse în anexă începând cu data de 27.10.2015 și că aplicarea amenzii în sumă de 5000 RON s-a realizat cu rea-credință.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

Examinând cu prioritate cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., precum și în raport cu actele și lucrările dosarului, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul. Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect anularea Deciziei nr. 1899/12.08.2015 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Deciziei A.S.F. nr. 1119/05.06.2015 prin care s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 5000 RON, pentru neaducerea la îndeplinire a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/29014. Prima instanță a respins acțiunea reținând că în cauza de față necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii nu înlătură obligația persoanelor de a se conforma legii și de a răspunde pentru încălcarea ei, reclamantul neputând fi exonerat de răspundere contravențională în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate care statuează în mod expres următoarele: "(1) Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)." Concret, prima instanță a reținut că imposibilitatea temporară a președintelui consiliului de administrație al B. S.A. de a-și exercita atribuțiile pe întreaga perioadă stabilită de lege pentru convocarea și desfășurarea A.G.E.A. nu poate constitui un motiv întemeiat pentru care nu a fost îndeplinită obligația prevăzută la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, în condițiile în care ceilalți membri ai consiliului de administrație, inclusiv reclamantul, dispuneau de mijloacele juridice necesare ducerii la îndeplinire, în termen, a acestei obligații legale, precum și faptul că, în raport de prevederile art. 140 1 alin. (5) din Legea societăților nr. 31/1990: "(5) În cazul în care președintele se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile, pe durata stării respective de imposibilitate consiliul de administrație poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcției de președinte.". Or, prin cerere de recurs, recurentul-reclamant nu a invocat nicio critică concretă care să combată argumentat ceea ce a reținut instanța de fond, ci reiterează argumentele formulate prin contestația împotriva deciziilor emise de către organul administrativ. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." De asemenea, având în vedere că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, Înalta Curte constată că instanța de recurs este învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Or, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. În realitate, recurenta-reclamantă reia situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, aspecte analizate de către prima instanță. Concluzionând, Înalta Curte constată că în cererea de recurs formulată, recurentul-reclamant nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii. Autorul căii de neînțelegând să arate care sunt eventualele greșeli de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate ale sentinței recurate. În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică ce ar putea fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse și reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.