ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2616/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea hotărârii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3556 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat Hotărârea nr. 497 din 11 noiembrie 2015, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a arătat, în esență, că în mod corect a fost reținută existența tratamentului discriminatoriu, în condițiile în care nu s-a dovedit împrejurarea că la nivelul secției 19 Poliție este asigurat accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii. Astfel, în mod întemeiat a reținut CNCD că lipsa unei rampe de acces, care să asigure efectiv îndeplinirea obligației prevăzute de art. 31 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 448/2006 constituie o îngrădire a accesului pentru persoanele cu dizabilități și, din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, un tratament diferențiat nejustificat din punct de vedere obiectiv. S-a mai arătat că, este întemeiată acțiunea reclamantei, din perspectiva încălcării procedurii de soluționare a petiției, constatând că, deși prin Hotărârea nr. 497 din 11 noiembrie 2015 a fost angajată răspunderea contravențională a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, această autoritate nu a fost citată în fața organului administrativ jurisdicțional, omisiune ce antrenează încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, specifice și fundamentale jurisdicțiilor administrative. Astfel, rezultă din cuprinsul hotărârii contestate faptul că CNCD a citat petenta A. și secția 19 Poliție, și, deși reține, în cuprinsul hotărârii (punctele 5.8 - 5.9) că secția 19 Poliție nu are personalitate juridică, astfel că nu poate executa/realiza rampa de acces în secție, obligația revenind DGPMB, procedează la sancționarea acesteia din urmă autorități, fără ca în prealabil să fi fost citată cu o copie a petiției formulate de petenta A. A mai arătat prima instanță că, CNCD a încălcat principiile de soluționare a petițiilor și sesizărilor, prevăzute de art. 3 lit. c) și d) din Ordinul nr. 144/2008 al Președintelui CNCD, publicat în M. Of. nr. 348/06.05.2008, consecința fiind nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. 1. Recurenta-pârâtă A. a solicitat casarea sentinței recurate și menținerea Hotărârii CNCD nr. 497 din 11 noiembrie 2015, a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. și în motivarea căii de atac a arătat, în esență, următoarele: - hotărârea Curții de Apel București îngrădește dreptul de acces liber la actul de justiție și are menirea să intimideze toți utilizatorii de scaune rulante pentru ca nu cumva petitul să fie considerat "lipsit de temei" și petentul obligat la plata cheltuielilor de judecată. Dreptul fundamental la mobilitate al persoanelor cu dizabilități nu este un moft, ci un drept constituțional ce trebuie respectat din oficiu, nu la cerere. - în mod corect CNCD a sancționat utilizatorul clădirii, adică Direcția Generală de Poliție a Municipiului București cu sediul în Calea x, Sector 3 pentru sediul în care este găzduită secția 19 de Poliție, respectiv str. x nr. x sector 5, legal citată. 2. Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și în motivarea căii de atac a arătat, în esență, următoarele: - referitor la reținerea instanței de fond conform căreia încălcarea prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 a dus la încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, se arată că reprezintă o "chestiune" de procedură, care nu este de natură a leza temeinicia și legalitatea actului administrativ-jurisdicțional contestat. - se afirmă că dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la contradictorialitate și dreptul la apărare se consideră a fi garantat, dacă cei interesați au posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. - admițând teza adecvat căreia dreptul la o judecare echitabilă, implicând garantarea dreptului la apărare și contradictorialitate, trebuie asigurat și în cadrul procedurilor administrative (administrativ-jurisdicționale), ce au ca obiect "infracțiuni administrative", O.G. nr. 137/2000R asigură dreptul părții interesate de a contesta o hotărâre a Consiliului în fața instanței de judecată, care oferă toate garanțiile în domeniu, astfel încât nu este imperios necesar, sub sancțiunea nulității, ca procedurile în fața autorității administrative să fie conforme prevederilor art. 6 din C.E.D.O. respectiv art. 21 alin. (3) din Constituție.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a solicitat, referitor la recursul promovat de către Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, arătând că: - CNCD opinează în sensul că poate efectua verificări și poate cita o parte care este reclamată, iar la finalizarea investigației măsurile le poate dispune împotriva oricui dorește, deoarece pentru acest organism, normele incidente din Constituția României, C. proc. civ., O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt facultative. - în mod inexplicabil, în hotărârea supusă analizei, deși la fila x punctul 5.9. se menționează că secția 19 Poliție nu are personalitate juridică, și nu poate executa/realiza rampa de acces, "obligația revenind în sarcina Direcției Generale de Poliție a Municipiului București", totuși autoritatea de stat în domeniul discriminării, nu a considerat necesar să fie citată instituția, ci doar subunitatea de poliție, respectiv secția 19 Poliție, și mai mult decât atât, a hotărât că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București să fie sancționată (în lipsă, fără citare, fără respectarea dreptului la apărare, ori al contradictorialității) cu amendă contravențională în cuantum de 2000 RON.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă A., se constată că Sentința civilă nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, i-a fost comunicată la data de 7 decembrie 2016, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar fond, iar recursul a fost înaintat la data de 24 decembrie 2016 cu serviciul poștal, conform ștampilei de pe plic. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Conform art. 181 din C. proc. civ.: "(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 1. când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare; 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește; 3. când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. (2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează." Cum ultima zi a termenului de declarare a recursului era 23 decembrie 2016, zi lucrătoare, înaintarea acestuia la 24 decembrie 2016 s-a făcut cu depășirea termenului legal, astfel că recursul va fi respins ca tardiv formulat. 1. Cu privire la recursul formulat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se constată că intimata reclamantă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 20 alin. (9) din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus sancționarea sa cu amendă contravențională în cuantum de 2000 RON, potrivit art. 2 alin. (1), art. 10 lit. h) și art. 26 din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001. Prima instanță a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 497 din 11 noiembrie 2015, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, argumentele și raționamentul care au condus la o atare soluție fiind arătate în partea de expunere a considerentelor sentinței de mai sus (pct. 2 din prezenta decizie), astfel că nu se impune reluarea acestora. Trecând așadar la analiza punctuală a motivelor de recurs, Înalta Curte constată că în principal recurentul-pârât arată că în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că nerespectarea de către CNCD a procedurii de citare, obligatorie în soluționarea sesizării cu care a fost învestit, a secției 19 Poliție în loc de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, este de natură a conduce la anularea Hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Înalta Curte reține că sunt întemeiate susținerile și criticile recurentului-pârât pe acest aspect întrucât, potrivit art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. Se observă că declararea nulității unui act îndeplinit chiar cu neobservarea formelor legale, nu intervine automat, fiind necesar a se demonstra că părții i-a fost pricinuită o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Este adevărat că potrivit art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, citarea părților este obligatorie. Nu mai puțin însă, în sensul art. 175 alin. (2) C. proc. civ., nu ne aflăm în fața unei nulități prevăzute expres de lege, căci textul din O.G. nr. 137/2000 nu stipulează nicio sancțiune în cazul încălcării dispoziției de citare. Astfel devin deplin incidente prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, vătămarea nu se prezumă, fiind necesar a se demonstra de partea căreia i-a fost pricinuită o vătămare, că aceasta nu poate fi înlăturată în alt mod. Or, din această perspectivă, cu deplin temei se poate aprecia că intimatei-reclamante, chiar în lipsa citării în procedura administrativă, i se acordă efectiv posibilitatea de a se apăra în fața instanței de judecată, în cele două grade de jurisdicție prevăzute de lege. Mai mult decât atât, în procedura administrativă a fost citată secția 19 Poliție, unitate direct implicată în cazul de discriminare reclamat și aflată în subordinea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Față de cele arătate și pentru că prima instanță nu a făcut o analiză a fondului cauzei dedusă judecății, Înalta Curte constată că motivul de recurs este fondat și se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva aceleiași hotărâri, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.