ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2016

Decizia nr. 2014/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2015, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru combaterea Discriminării, având ca obiect solicitarea de anulare a hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015, emisă de Consiliul Național pentru combaterea Discriminării.

Urmare acestei cereri a fost creat Dosarul cu nr. x/2/2015, în care, la termenul de judecată din data de 23 martie 2016 instanța de fond, din oficiu a dispus introducerea și citarea a cauză, în calitate de pârâtă a dnei A., persoana care a formulat plângere la C.N.C.D.

În același dosar, la data de 20 aprilie 2016, pârâta A. a solicitat instanței să dispună introducerea sa în cauză în calitate de intervenient, și nu de pârât, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. și a fiului său minor B. De asemenea, a solicitat majorarea cuantumului amenzii de 2000 RON aplicată de C.N.C.D. reclamantei și înlocuirea acesteia cu o amendă mai mare.

Prin încheierea de ședință din data de 16 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă, în principiu, cererea de intervenție formulată de pârâta A., în esență pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește solicitarea de majorare a cuantumului amenzii, pârâta - titulară a cererii de intervenție - avea posibilitatea de a contesta hotărârea C.N.C.D. fiind subiect al sesizării C.N.C.D., în măsura în care apreciază că sancțiunea este prea blândă față de situația de fapt reținută. În ceea ce privește cererea de obligare a C.N.C.D.-ului să combată discriminarea, Curtea constată că această autoritate a emis hotărârea criticată în cauza de față și a dispus în sarcina reclamantei D.G.P.M.B., ca efect al acestei hotărâri, obligația de a intra în legalitate, de a înlătura discriminarea, pe lângă plata amenzii. De asemenea, petitul prin care petenta A. solicită ca instanța să pună în vedere poliției un termen scurt pentru intrarea în legalitate, este inadmisibil în raport de cadrul procesual al prezentei cauze, mai exact obiectul acesteia – contestație la hotărârea C.N.C.D.-ului.

În fine, prin aceeași încheiere, instanța de fond a arătat că în temeiul art. 78 noul C. proc. civ. a apreciat că este necesară introducerea în cauză a altor persoane, respectiv a dnei A., deoarece este persoana care a sesizat C.N.C.D.-ul procedura desfășurată în fata acestei autorități fiind una administrativ jurisdicțională, finalizată cu o hotărâre ce poate fi atacată de oricare dintre părți. Simetric, se impune însă citarea în cauză în calitate de pârâtă a dnei A. și nu aceea de intervenientă.

Luând act de declarația dnei A. că înțelege să atace respingerea cererii sale de intervenție ca și respingerea de către instanța de fond a excepției de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamanta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, instanța de fond în temeiul art. 64 alin. (4) noul C. proc. civ. a suspendat de drept judecata prezentei cauze, până la soluționarea recursului.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel, recalificat de instanța de control judiciar ca fiind recurs, dna A.

Prin cererea de recurs, în contextul reiterării situației de fapt a cauzei, recurenta a susținut că în mod greșit a fost respinsă de prima instanță cererea sa de intervenție, sens în care, în esență, au fost prezentate și următoarele aspecte:

- Semnatarul petitului din anul 2015 a chemat în fața C.N.C.D., Secția XX Poliție și Inspecția Socială București, Inspectoratul București și Ilfov în Construcții, Ministerul Afacerilor Interne pentru ca C.N.C.D. să stabilească a cui este vina pentru omisiunea realizării rampei conforme cu normativele și pentru că dreptul la liberă circulație a utilizatorului de tehnologii de deplasare a fost încălcat și pentru ca să se ia măsuri contravenționale astfel încât discriminarea să fie înlăturată însă C.N.C.D. a omis să citeze toate părțile;

- hotărârea C.N.C.D. nr. 497 din 11 noiembrie 2015 cuprinde la secțiunea „reclamat” doar Secția XX Poliție, fără ca Consiliul C.N.C.D. să citeze și Inspecția Socială București, Inspectoratul București în Construcții și Ministerul Afacerilor Interne, indicați în petitul inițial;

- Copilul în cauză a primit fotografierea pentru actul de identitate la domiciliu astfel că dreptul la liberă circulație al utilizatorului de tehnologii de deplasare a fost respectat pentru depunerea actelor și a fotografierii;

- Copilul în cauză nu a primit actul de identitate în Secția de Poliție, astfel că dreptul la liberă circulație al utilizatorului de tehnologii de deplasare a fost din nou încălcat și a rămas așa încălcat;

- Interesul petiționarului s-a consumat odată cu această ocazie (ianuarie 2015) față de care au fost adresate petiții către C.N.C.D. pentru a se constata discriminarea produsă de încălcarea drepturilor de acces din 31 decembrie 2003 și până în ianuarie 2015 precum și aplicarea sancțiunii;

- C.N.C.D. prin președinte a promis și nu și-a respectat promisiunea că o să redacteze un Cadru de nediscriminare în care o să dispună măsuri remediale astfel încât instituțiile publice și de interes public precum Poliția, Bisericile, Școlile, Tribunalele și Judecătoriile, IML, Procuratura, Aresturile, alte asemenea, să intre în legalitate față de obligația stabilită și nerespectată ca până la data de 31 decembrie 2003 să aibă parcări special amenajate, toalete, lift și căi de acces pentru nedeplasabili care se deplasează cu tehnologii assitsive și să înceteze discriminarea.

- Referitor la mărirea cuantumului amenzii, recurenta a arătat că putea face contestație împotriva hotărârii C.N.C.D. nr. 497/2015, dacă ar fi cunoscut că acesta hotărâre nu își produce nici un efect în materie de nediscriminare; a ales însă să nu conteste hotărârea C.N.C.D. pentru că hotărârea C.N.C.D. nu este corectivă și nu putea să intervină în treburile Statului.

- În fine, a mai susținut recurenta că a urmărit să fie reparată rampa, înființată parcarea specială, liftul și toaleta, și nu să fie amendată poliția. Raportul său juridic și interesul față de nediscriminare în raport cu Secția XX Poliție a încetat la momentul la care a ridicat buletinul copilului.

- recurenta a precizat că, cartea sa de identitate a fost schimbată ulterior (aprilie 2016) la Secția YY și cu această ocazie a constatat că aceeași Direcție de Poliție București nu s-a asigurat că va exista rampă, toaletă, lift, parcare și în altă locație ca să termine problema accesului odată pentru totdeauna, la Evidenta Populației.

Pe cale de consecință, susține că are cartea de identitate în sectorul 2 și copilul său minor a rămas în sectorul 5, singur, întrucât nici Secția YY nu are rampă și condiții de acces iar copilul nu a putut face cartea de identitate în sectorul 2 , așa cum trebuia și s-a cerut.

Examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor recurentei și raportat la prevederile art. 61-64 C. proc. civ., coroborat cu art. 78 C. proc. civ. și cu art. 148 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat, constatând, în lipsa indicării de către recurentă a vreunui temei de drept al demersului său procesual, că nu este incident niciun motiv de nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. care să antreneze reformarea încheierii atacate, numai în ceea ce privește soluționarea cererii de intervenție, conform art. 64 alin. (4) C. proc. civ.

În esență, Înalta Curte reține că prin încheierea din 11 mai 2016, instanța de fond a respins cererea formulată de recurenta A. și intitulată cerere de intervenție, pronunțându-se totodată și asupra altor chestiuni puse în dezbatere de către părți, acestea din urmă nefiind însă supuse controlului judiciar în cadrul procesual de față, după cum s-a reținut de altfel și prin încheierea atacată.

În cuprinsul acesteia din urmă, judecătorul fondului, în mod corect a indicat, corespunzător temeiului legal sus-arătat, că pârâta poate exercita separat calea de atac numai cu referire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție, celelalte măsuri dispuse, cum ar fi respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, putând fi atacate numai odată cu fondul.

Soluționând așadar recursul de față în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., și în aceste limite, Înalta Curte reține că prin susținerile cuprinse în cererea de recurs, recurenta nu aduce critici efective încheierii atacate, sub aspectul soluției date cererii de intervenție.

Înalta Curte observă, astfel cum rezultă de altfel și din expunerea rezumativă de la pct. 3 din prezenta, că recurenta-pârâtă, în cererea de recurs evocă doar aspecte de fapt ce țin, eventual, de fondul cauzei și care de altfel nu pot fi nici valorificate din perspectiva art. 61 și urm. C. proc. civ. pentru a demonstra, pe de o parte, tipul intervenției ce s-a solicitat a fi admisă, în condițiile în care cererea depusă la 20 aprilie 2014 este deopotrivă imprecisă sub acest aspect, iar pe de altă parte, îndeplinirea condițiilor cerute de lege, pentru admiterea în principiu a unei cereri de intervenție, inclusiv interesul urmărit, în contextul cauzei deduse judecății.

Independent de cele deja învederate Înalta Curte reține justețea soluției primei instanțe asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție în considerarea măsurilor procesuale anterior dispuse, în sensul aplicării prevederilor art. 78 C. proc. civ. și al introducerii în cauză, la data de 23 martie 2016, din oficiu a dnei. A., în calitate de pârâtă, în considerarea faptului că este persoana care a formulat plângerea la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și astfel a generat emiterea hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015 a cărei anulare se solicită în cauză.

O atare măsură nu este doar justă și necesară ci și rezultatul unei corecte aplicări a prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări. Legea organică a contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin art. 16

1

permite instanței specializate să regleze cadrul procesual, inclusiv prin posibilitatea punerii în discuție, din oficiu, a necesității introducerii în cauză „a altor subiecte de drept”, tocmai pentru a asigura un cadru judiciar complet pentru tranșarea aspectelor în dispută.

În fine, Înalta Curte arată că își însușește și celelalte argumente avute în vedere de judecătorul fondului în susținerea soluției adoptate, cuprinse în încheierea din 11 mai 2016 și pentru toate argumentele mai sus înfățișate, în temeiul art. 496 alin. (1) cu referire la art. 64 alin. (4) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din 11 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2016.