ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1633/2015

Decizie nr. 1633/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea din data de 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea judecății cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva deciziei de sancționare nr. A176 din 10 mai 2012 emisă de Unitatea Militară UM B. din cadrul Ministerului Apărării Naționale, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă de soldat voluntar.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea de a depune actul a cărui suspendare se solicită, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Recursul

Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs reclamantul A., susținând că procedura de citare nu a fost corect efectuată, survenind între timp o modificare a adresei la care locuiește, precum și faptul că instanța de judecată trebuia să pună în vedere intimatului să depună decizia de încetare a raportului de muncă, aceasta nefiind în posesia sa.

Prin Decizia nr. 3954 din data de 19 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații - pârâți Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară UM B., în favoarea Înaltei Curți De Casație Și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 155

1

C. proc. civ., atunci când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Prin urmare, textul precizat instituie condiția culpei părții reclamante pentru neîndeplinirea obligațiilor procesuale.

Referitor la soluția atacată cu recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ., suspendând judecata cauzei la termenul din 18 septembrie 2012, pe considerentul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită rezoluția administrativă de a depune actul a cărui anulare se solicită.

Art. 12 din Legea contenciosului administrativ stipulează în termeni inderogabili că reclamantul trebuie să anexeze la acțiune copia actului pe care îl atacă.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din lege "La primirea cererii, instanța dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat sa îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei", iar potrivit alin. (2) "În situația în care reclamant este un terț în sensul art. 1 alin. (2) sau când acțiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanța va cere autorității publice emitente să îi comunice de urgență actul atacat împreună cu documentația care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei".

Distincțiile pe care primele două alineate le fac între situația în care reclamantul este destinatarul actului administrativ dedus judecății, când instanța poate cere autorității să îi comunice de urgență acel act, și situația în care acțiunea este formulată de un terț, când instanța va cere autorității să îi comunice de urgență acel act, se justifică prin împrejurarea că destinatarului actului i se comunică actul administrativ, deci este în posesia acestuia și are obligația să îl depună, conform art. 12 din Legea nr. 554/2004.

Pe de o parte, instanța de control judiciar remarcă că din actele și lucrările dosarului nu reiese faptul că reclamantul ar fi efectuat demersurile necesare și nici răspunsul oferit de instituția pârâtă cu privire la decizia a cărui anulare se solicită.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că atunci când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui, însă Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a invocat acest aspect în fața instanței de fond.

Independent de motivele de ordin personal ale recurentului, Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

În ceea ce privește împrejurarea invocată de recurent referitoare la modificarea adresei la care locuiește, se constată că acesta a fost citat cu mențiunea de a depune actul administrativ atacat la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, acesta semnând de primire, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul de fond, iar din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflate la dosarul de fond rezultă că încheierea recurată i-a fost comunicată tot la acea adresă, fiind primită personal de reclamant.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV