ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2794/2015

Decizia nr. 2794/2015

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.R., anularea Deciziei din 20 martie 2012, a Hotărârii din 27 aprilie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și a Hotărârii din 3 august 3012 a Comisiei de jurisdicție a Imputațiilor constituită pe lângă M.A.I., precum și suspendarea Deciziei din 20 martie 2012 în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivare, s-a arătat că în urma finalizării cercetării disciplinare a fost emisă Decizia din 20 martie 2012 de către I.G.P.R.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație, respinsă prin Hotărârea din 27 aprilie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat plângere, de asemenea, respinsă prin Hotărârea din 3 august 3012 a Comisiei de jurisdicție a Imputațiilor constituită pe lângă M.A.I.

Aceste acte au fost contestate prin prezentul demers, reclamantul susținând că sunt emise cu încălcarea dispozițiilor legale.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Încheierea din 6 aprilie 2014, Curtea de Apel București a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București.

Curtea a constatat că reclamantul este funcționar public cu statut special, astfel încât deși raporturile juridice privind răspunderea materială este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, totuși s-a apreciat că dispozițiile acestui act normativ nu impun și pentru polițiști în mod expres sau tacit o astfel de soluție, luându-se în considerare că potrivit art. IV din Legea nr. 2/2013 "art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Astfel încât prin prisma noilor dispoziții privind competența materială a instanțelor în materia cauzelor vizând raportul de serviciu, s-a reținut că se impune aplicarea dispozițiilor tranzitorii cu caracter obligatoriu, neavând relevanță faptul că prezenta cauză la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 fusese suspendată, ci exclusiv faptul că figura înregistrată pe rolul Curții de Apel București.

Soluția pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 4.049 din 28 mai 2015, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Instanța a constatat că în cauză, este necontestat că reclamantul a sesizat instanța de judecată în temeiul art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, solicitând anularea Deciziei de imputare din 20 martie 2012 emisă de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție, a Hotărârii din 27 aprilie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și a Hotărârii din 3 august 3012 a Comisiei de jurisdicție a Imputațiilor constituită pe lângă M.A.I.

Tribunalul a apreciat că, în cauză, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 se raportează la prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a litigiului de față fiind determinată de rangul central al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat Hotărârea din 3 august 3012.

Prin urmare, chiar dacă angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale se face prin decizia de imputare, instanța a constatat că, în considerarea efectelor specifice procedurii administrativ-jurisdicționale, competența instanței este determinată de rangul central al acestei din urmă autorități emitente, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamantul, funcționar public cu statut special, a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei de imputare din 20 martie 2012 emisă de I.G.P.R., a Hotărârii din 27 aprilie 2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și a Hotărârii din 3 august 2012 a Comisiei de jurisdicție a Imputațiilor constituită pe lângă M.A.I.

Potrivit art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public se modifică în sensul în care "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Actul final al procedurii prevăzute de O.G. nr. 121/1998, hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, are natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional, iar contestarea acesteia urmează regulile impuse de art. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată.

Competența instanței de contencios administrativ este prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, conform rangului autorității publice emitente a actului.

În speță, actul atacat este emis de o autoritate publică centrală, de unde rezultă că urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, se observă că sunt aplicabile dispozițiile de excepție ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, competența fiind dată prin lege unei alte instanțe de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.R., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2015.

Procesat de GGC - N