ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1547/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Constanța, prin președintele acesteia, anularea în tot a Notei de compensare nr. x din 5 decembrie 2017 emise de Președintele Curții de Apel Constanța.

În motivare, se arată în esență că, prin actul contestat s-a dispus compensarea dintre debitul datorat de reclamantă și diferențele salariale aferente perioadei 09.04.2015 - 31.12.2016 în baza ordinelor MJ în condițiile în care debitul acesteia este prescris, sub aspectul exigibilității iar sub aspectul certitudinii sumei deduse compensării nu există o dovadă certă a sumei de 33.299 RON ce trebuie compensată.

În motivare a arătat că prin Nota de compensare nr. x din 5 decembrie 2017 emisă de Președintele Curții de Apel Constanta, comunicată la data 07.12.2017, a cărei anulare o solicită s-a dispus compensarea între sumele pretins încasate necuvenit de către reclamantă, în baza Sentinței civile nr. 1993 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr. x/2011 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 935 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați și sumele ce urmau să fie virate de către Ministerul Justiției către reclamantă în baza Ordinului M.J nr. 1488/C/2017 și a celui cu nr. 219/C/1.01.2017.

La termenul de judecată din data de 17.05.2018, instanța a pus în discuția părții prezente excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Constanța. prin Încheierea nr. 743 din 17 mai 2018, s-a admis excepția invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

1.1. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 9.08.2018 sub numărul x/118/2018*.

Prin Sentința civilă nr. 2291 din 8 octombrie 2018 Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Constanța a reținut că potrivit art. 7, Secțiunea 1, Capitolul VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În consecință, având în vedere că prin actul contestat se stabilesc drepturi salariale prin compensare, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, s-a constatat că secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București îi revine competența de soluționare a cauzei.

În considerarea acestor argumente și în temeiul art. 132 C. proc. civ., Tribunalul Constanța, secția I civilă a apreciat că nu este competent material să soluționeze cererea dedusă judecății, motiv pentru care a admis excepția necompetenței sale materiale, cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.10.2018, sub nr. x/2018*.

Prin Sentința civilă nr. 5045 din data de 04.12.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, având calitate de judecător, a contestat nota de compensare nr. x din 5 decembrie 2017 emisă de către Președintele Curții de Apel Constanța.

Potrivit art. 7, Secțiunea 1, Capitolul VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.[s.n.].

Prevederile legale mai sus-menționate sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză, nefiind suficientă doar calitatea de judecător a părții reclamante, ci trebuie avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel a apreciat că în speță nu se poate vorbi despre stabilirea drepturilor salariale prin compensare, nu acesta fiind sensul dispozițiilor art. 7 din Secțiunea 1, Capitolul VIII, anexa V din Legea nr. 153/2017, ci prin această notă de compensare se realizează o plată, compensarea fiind un mod de stingere a datoriilor reciproce până la concurența celei mai mici dintre ele, respectiv în speță este vorba despre stingerea unor creanțe și nu despre stabilirea unor drepturi salariale.

În consecință, constatând că reclamanta a contestat o notă de compensare emisă de către Președintele Curții de Apel Constanța, prin care s-a dispus compensarea unor drepturi bănești, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea unui act de stabilire a drepturilor salariale, Curtea de Apel a reținut că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din Codul muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, neavând relevanță faptul că reclamanta a invocat și prevederile Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 266 din Codul muncii "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.(...)" iar în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Astfel, față de aceste prevederi legale, Curtea a reținut că revine Tribunalului Constanța, secția I civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, competența soluționării prezentului litigiu.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că prin cererea dedusă judecății, reclamanta A., judecător în cadrul Curții de Apel Constanța, a solicitat anularea notei de compensare nr. x/2017 din data de 5 decembrie 2017 prin care s-a dispus compensarea între sumele încasate necuvenit și cele rămase de achitat de către Ministerul Justiției, până la concurența sumei celei mai mici dintre ele.

În preambulul notei de compensare se menționează că s-au avut în vedere dispozițiile art. 1616 din C. civ. potrivit cărora:

"Datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele".

Așa fiind, Înalta Curte constată incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 266 din Codul muncii potrivit cărora "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", precum și dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 potrivit cărora "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative (...)", iar în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Înalta Curte, având în vedere că reclamanta a contestat o notă de compensare emisă de către Președintele Curții de Apel Constanța, prin care s-a dispus compensarea unor drepturi bănești, izvorâte dintr-un raport de muncă, nu anularea unui act de stabilire a drepturilor salariale, constată că Tribunalului Constanța îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Curtea de Apel Constanța prin Președinte în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2019.

GGC - MM