ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1602/2020

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I CIVILĂ

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2015/a1.2.

La data de 7 februarie 2020, prin fax, recurentul-petent a depus o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

Prin încheierea din data de 25 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.2.2, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, instanța a reținut că, în speță, sunt îndeplinite doar parțial condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a constatat că nu este îndeplinită în litigiul pendinte condiția existenței unei legături între dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei.

Totodată, a arătat că, din conținutul cererii de sesizare a Curții Constituționale, rezultă că, în realitate, petentul a criticat modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura de soluționare a cererii de abținere, din perspectiva condițiilor prevăzute de legiuitor pentru declararea căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă recuzarea, iar referirea la articolele din Constituția României este formală.

A mai reținut instanța că, prin Decizia nr. 82 din 27 februarie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 49 și 53 C. proc. civ., Curtea Constituțională a arătat că legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în condițiile în care potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, stabilirea procedurii intră în competența exclusivă a legii.

Totodată, a avut în vedere că, potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea Constituțională a constatat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate instanțele judecătorești și toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situații speciale, iar, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 din Constituția României.

Împotriva încheierii de ședință din data de 25 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015.2.2, a declarat recurs petentul A., invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. și a prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Recurentul-petent a susținut că încheierea recurată, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii, dar și aplicări greșite ale normele de drept, iar, pe de altă parte, a fost dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești și cu confirmarea încălcării procedurii de la instanța inferioară.

Astfel, a arătat că există o legătură între excepția de neconstituționalitate a art. 53 alin. (1) C. proc. civ. cu soluționarea cauzei, aspect ce rezultă din cuprinsul cererii de recurs ce formează obiectul Dosarului nr. x/2015, cât și din cele arătate prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, întocmit în dosarul anterior menționat.

Totodată, criticând motivarea încheierii recurate, recurentul-petent a susținut că instanța nu a cunoscut aspecte de logică matematică și nu a înțeles modelul matematic descris în motivarea excepției de neconstituționalitate.

Recurentul-petent a mai invocat și faptul că împotrivirea unui judecător de a se abține atunci când este acuzat de lipsă totală de imparțialitate, fiind într-o situație de incompatibilitate absolută, nu determină calificarea cererii ca fiind una de recuzare, în lipsa disponibilității părții în acest sens.

De asemenea, a mai susținut că, în motivarea încheierii, instanța a reținut că "petentul nefiind nemulțumit de (...)", ceea ce însemnă că de fapt este mulțumit, aspect în totală contradicție cu criticile pe care le-a formulat și de natură a atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul-petent a arătat că recursul declarat în Dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost declarat având în vedere nelegala transformare în recuzare a incompatibilității absolute a unor magistrați ai Curții de Apel București și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate a art. 53 alin. (1) C. proc. civ. are o legătură cu soluționarea cauzei.

A subliniat că incompatibilitatea a fost transformată de către judecători într-o recuzare, prin încălcare principiului disponibilității părților, întrucât nu a formulat niciodată o cerere de recuzare și, prin urmare, în opinia sa, sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a respectat dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că instanța nu a explicat/motivat, în mod efectiv, de ce a invocat aceste dispoziții legale și în ce constă lipsa legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei.

A apreciat că în speță este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu cuprinde nicio motivare din punctul de vedere al dreptului material.

De asemenea, în opinia recurentului-petent, toate referirile la Decizia nr. 82/2018 a Curții Constituționale nu au legătură cu cauza, iar motivarea încheierii atacate este dovada lipsei de stăpânire a raționamentului logico-matematic, ce reprezintă baza raționamentului juridic.

Intimata Academia de Studii Economice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Astfel, a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod corect că excepția invocată nu are legătură cu cauza, arătând că, în realitate, recurentul-petent critică modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura de soluționare a cererii de abținere, nefiind mulțumit de condițiile prevăzute de legiuitor pentru declararea căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă recuzarea.

Totodată, a apreciat că nu pot fi primite susținerile recurentului-petent referitoare la faptul că instanța nu ar fi explicat/motivat, în mod efectiv, aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât, contrar susținerilor recurentului-petent, Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în sensul că nu este îndeplinită condiția existenței legăturii între dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei, în litigiul pendinte.

Intimata Academia de Studii Economice a susținut că este corectă constatarea instanței cu privire la faptul că referirea făcută de către recurentul-petent la dispozițiile constituționale este formală și, de asemenea, că nu pot fi primite criticile acestuia referitoare la lipsa stăpânirii raționamentului logico-matematic în motivarea încheierii recurate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului:

Prioritar, cu privire la excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de către intimata Academia de Studii Economice, Înalta Curte a dispus respingerea acesteia, potrivit mențiunilor din practicaua prezentei decizii, prin trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 a Curții Constituționale.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

În dezvoltarea motivelor de recurs, criticând încheierea atacată prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-petent A., în esență, a susținut că aceasta a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, cu încălcarea normelor de procedură a căror nesocotire atrage nulitatea hotărârii, precum și a normelor de drept material, iar motivarea instanței cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce privește susținerile vizând pretinsa încălcare a normelor de procedură și a depășirii de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, prin care recurentul-petent critică modul de soluționare a cererii prin care a invocat incompatibilitatea absolută, în fața curții de apel, și calificarea acesteia ca fiind una de recuzare, cu încălcarea principiului disponibilității și fără a fi fost citat, Înalta Curte constată că, în realitate, partea nu aduce în discuție aspecte ce țin de judecata finalizată prin încheierea recurată.

Or, aceste critici nevizând încheierea atacată prin prezenta cale de atac, nu pot face obiectul analizei acestei instanțe, care este învestită cu verificarea legalității și temeiniciei hotărârii prin care a fost respinsă cererea recurentului-petent de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, nu pot fi primite susținerile vizând pretinsele contradicții din cuprinsul motivării încheierii recurate, raportat la sintagma "nefiind nemulțumit", care ar reprezenta, din punctul de vedere al recurentului-petent, o contradicție între aspectele arătate prin cererea de sesizare a Curții Constituționale și constatările instanței, întrucât această împrejurare, pe de o parte, nu poate fi asimilată existenței unor motive contradictorii în raționamentul instanței, iar, pe de altă parte, respectiva mențiune reprezintă o eroare materială, în condițiile în care aceeași instanță a reținut că "petentul critică modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura de soluționare a cererii de abținere".

Totodată, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-petent prin care acesta a susținut existența legăturii între normele pretins a fi neconstituționale și soluționarea cauzei, precum și încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceasta nu ar fi respectat condiția motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și nu a explicat în ce constă lipsa legăturii dintre excepția invocată și soluționarea cauzei.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol prevede că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și soluționarea cauzei deduse judecății.

Astfel, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită și în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie să fie făcute în formă scrisă și motivate, iar lipsa unei motivări concrete a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în care partea să indice aspectele care determină admisibilitatea unei asemenea cereri, face imposibilă verificarea de către instanță a condițiilor de admisibilitate a sesizării impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speță, prin recursul ce formează obiectul dosarului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, recurentul-petent a criticat încheierea atacată - prin care a fost anulată ca netimbrată o cerere de recuzare x din perspectiva calificării cererii adresate curții de apel, prin care a invocat incompatibilitatea absolută a unor magistrați, într-una de recuzare, contrar voinței sale.

Recurentul-petent a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

A susținut că acest text este unul ambiguu, ceea ce, în opinia sa, determină ambiguitatea tratării tuturor recursurilor întemeiate pe aceste dispoziții legale, care contravin prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și pe celor ale art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituția României, întrucât prevăd un regim de acces la justiție diferit în situații similare.

În motivarea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, recurentul-petent, folosindu-se de elemente de logică matematică, a formulat susțineri vizând caracterului ambiguu al art. 53 alin. (1) C. proc. civ. și, totodată, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă o cerere de recuzare.

Contrar susținerilor recurentului-petent, Înalta Curte constată că au fost respectate dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea recurată fiind motivată, din cuprinsul acesteia rezultând că instanța nu a putut constata existența legăturii dintre dispozițiile incriminate și soluționarea cauzei, având în vedere că recurentul-petent, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, în realitate, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura de soluționare a cererii de abținere și condițiile pentru declararea căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare, fără a arăta în concret în ce constă contradicția dintre normele incriminate și dispozițiile constituționale.

Or, cum s-a arătat anterior, una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite de cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru ca instanța în fața căreia s-a ridicat excepția să poată aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a cererii, vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituționale de către dispozițiile pretins a fi neconstituționale, cerință a cărei neîndeplinire determină imposibilitatea constatării respectării condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și, implicit, a vreunei legături a normelor incriminate cu soluționarea cauzei.

Totodată, nu pot fi primite susținerile recurentului-petent, potrivit cărora, referirile instanței la Decizia Curții Constituționale nr. 82/2018 ar fi străine de natura cauzei, având în vedere, pe de o parte, că acesta prin cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional a susținut aspecte vizând de reglementarea discriminatorie a recursului ce poate fi exercitat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, iar, pe de altă parte, aceste constatări au un caracter subsidiar celor reținute de către instanță cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, venind în completarea acestora.

În ceea ce privește invocarea și în acest recurs a încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, recurentul-petent nu a arătat în ce mod instanța care a pronunțat încheierea atacată a încălcat aceste dispoziții și, prin urmare, aceste susțineri nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte apreciază că, în mod legal și temeinic s-a apreciat că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 25 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015.2.2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2020.

GGC - NN