ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 15.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 3.861.042,27 RON formată din: suma de 950.901,70 RON, reprezentând contravaloarea polițelor de asigurare încasate de pârâtă și nedepuse către reclamantă și suma de 2.910.140,57 RON, reprezentând dobânda penalizatoare, conform contractului încheiat între părți, datorată de pârâta-debitoare, ca urmare a neachitării la scadență a obligației principale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1170, 1270, 1272, 1350, 1516, 1530 C. civ. și contractul de mandat pentru servicii de asistență în brokeraj înregistrat sub nr. x/24.07.2014.

Prin sentința civilă nr. 1778 din 6 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

La 16 iulie 2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea căii de atac și obligarea pârâtei la plata integrală a creanței pretinse.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta susține că instanța nu ar fi ținut cont de toate înscrisurile doveditoare atașate.

Astfel, recurenta învederează că instanța de apel ar fi reținut în mod eronat că reclamanta nu a arătat care sunt înscrisurile din care rezultă că pârâta ar fî încheiat contracte de asigurare cu terții, în temeiul contractului de asistent de brokeraj, în baza cărora să datoreze creditoarei A. S.R.L. contravaloarea polițelor de asigurare, după reținerea de către asistentul de brokeraj a comisioanelor cuvenite, întrucât contractul de asistent de brokeraj nr. 338/24.07.2004 încheiat între părți nu dă naștere prin el însuși la drepturi și obligații.

Învederează recurenta și faptul că instanța de apel a ignorat centralizatorul polițelor emise, emanat de la reclamantă, în care sunt prevăzute în mod clar numărul și seria polițelor de asigurare, suma încasată de la terți, respectiv prima de asigurare, precum și suma pe care pârâta trebuia s-o depună și pe care a reținut-o în mod abuziv.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că, potrivit art. 663 alin. (2) C. proc. civ., creanța solicitată este certă, în sensul că existența sa rezultă din contractul încheiat de părți, precum și din anexele cuprinzând contravaloarea contractelor de asigurare intermediate, respectiv primele de asigurare încasate și reținute fără drept. De asemenea, creanța este lichidă, potrivit art. 663 alin. (3) C. proc. civ., fiind vorba de o sumă de bani al cărei cuantum este stabilit prin actul care constată obligația de plată a debitorului și este exigibilă, conform art. 663 alin. (4) C. proc. civ., întrucât obligația de plată a debitului a devenit scadentă în termen de 8 zile de la data de emitere a polițelor așa cum rezultă din Actul adițional nr. x la contract.

La 19 august 2019, recurenta a depus la dosar înscrisuri reprezentând centralizatoarele polițelor emise și calculul penalităților de întârziere, menționând, totodată, că este de acord ca recursul, dacă este admisibil în principiu, să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.R.L., la 7 august 2019, care a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, care nu au înteles să depună puncte de vedere la acesta.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin susținerile formulate, recurenta-reclamantă se cantonează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, fără a reuși să facă o trimitere argumentată la textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și fără a demonstra încălcarea unor dispoziții cu caracter normativ, recurenta - reclamantă fiind, în fapt, nemulțumită de aprecierea făcută de instanța de apel, care ar fi soluționat cauza fără a ține cont de toate înscrisurile de la dosar, în condițiile în care consideră că centralizatorul polițelor emise ar fi făcut dovada pretențiilor sale.

Instanța supremă reține că susținerile recurentei referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței solicitate repun în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța de apel, precum și modul în care instanțele fondului au interpretat probatoriul administrat în cauză, fără ca recurenta sa arate în concret motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

În consecință, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la cerințele motivelor care pot fi invocate în recurs, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2020.