ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 21 octombrie 2016, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016 reclamanta A. SA prin administrator judiciar B.. a chemat în judecată pârâta C. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.768.960 RON +TVA, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de reclamantă, conform polițelor de asigurare, precum și la plata dobânzii legale, de la scadență și până la data plații efective, cu cheltuieli de judecată.

La data de 21 noiembrie 2016 reclamanta a depus cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată arătând că:

Dobânda pentru polița seria x nr. x este în cuantum de 281.131 RON și a fost calculată la suma de 1.843.540,98 RON, aferenta poliței CM nr. x, cuantumul dobânzii legale penalizatoare fiind la nivelul ratei dobânzii de referința plus 8 puncte procentuale, după cum urmează: pentru perioada 1 aprilie 2015 - 30 iunie 2015: 1.843.540,98 RON x 10%/an x 91 zile = 45.955 RON; pentru perioada 1 iulie 2015 - 20 octombrie 2016: 1.843.540,98 RON x 9,75/an x 478 zile = 235.176 RON;

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin Sentința civilă nr. 1209 din 10 aprilie 2017 a respins ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. SA prin administrator judiciar B.. în contradictoriu cu pârâta C. SA și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 18.735,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. SA - în reorganizare, reprezentată prin administrator judiciar B. a declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin Încheierea din 16 ianuarie 2018, a respins cererea apelantei de încuviințare a administrării probei cu expertiză tehnică specialitatea amenajări construcții hidrotehnice și a probei cu expertiză contabilă, ca neconcludentă.

Prin Decizia civilă nr. 393 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta A. SA prin administrator judiciar B. împotriva Sentinței civile nr. 1209 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata C. SA și a obligat apelanta la plata sumei de 10.945,86 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2018 și a deciziei civile nr. 393 din 27 februarie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. SA prin administrator judiciar B.. a declarat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la sarcina probei și cu privire la necesitatea administrării expertizelor solicitate de către reclamantă invocând art. 249, 255, 264, 330 C. proc. civ.

S-a arătat, în esență, că, pentru clarificarea situației de fapt în prezenta cauză, este necesară administrarea unor expertize de specialitate, întrucât cauza avariilor poate fi stabilită în mod corect numai pe baza acestora, subliniind că doar din probele administrate la fondul cauzei nu se poate reține faptul ca pagubele provocate de furtuna s-au datorat unor erori de proiectare.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel se află într-o eroare, întrucât aceasta nu a negat faptul că C. nu ar fi preluat în asigurare riscul erorii proiectantului, ci a contestat afirmațiile C., potrivit cărora pagubele sunt datorate unei erori de proiectare.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că adresele din 3 martie 2015 și 5 martie 2015 - pe care se întemeiază instanța de apel, nu reprezintă recunoașteri ale faptului că în speță este vorba de o eroare de proiectare, ci, dimpotrivă, în cuprinsul acestor adrese se menționează că o "cauză probabilă" a avariilor este o eroare de proiectare, iar în cazul în care se va stabili cu certitudine acest lucru, răspunderea revine proiectantului D..

În opinia recurentei-reclamante cazul de excludere prevăzut la art. 5.8 lit. c) din Condițiile specifice din contractele de asigurare încheiate de părți nu poate fi avut în vedere, întrucât prin acest articol se exceptează de la despăgubiri doar distrugerile și avariile datorate unor erori de proiectare, însă nu au fost dovedite erori de proiectare, din cauza cărora să se fi produs un prejudiciu.

Întrucât acest caz de excludere de la acordarea despăgubirii nu se poate presupune/prezuma, intimata trebuia să facă dovada faptului că pagubele s-au datorat unor erori de proiectare, iar în lipsa unor astfel de dovezi, acțiunea reclamantei urma sa fie admisa, nemaifiind necesara efectuarea unei expertize judiciare, întrucât nu a fost dovedit cazul de excludere de la acordarea despăgubirii și, prin urmare, polița de asigurare se activează, a opinat recurenta.

Cu toate acestea, s-a arătat, instanța a răsturnat sarcina probei și a considerat ca reclamanta este ținută să facă dovada faptului negativ, deși conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., cel care face o susținere în fata instanței, trebuie sa o dovedească, iar dovada faptului negativ se face de către cealaltă parte, cu faptul pozitiv contrar.

În speță, pârâta a susținut că devine incident cazul de excludere prevăzut de art. 5.8 lit. c) din Condițiile specifice de asigurare, fiind ținută să dovedească aceste susțineri, or acest lucru nu s-a realizat.

Recurenta-reclamantă a susținut că nu ne aflam în ipoteza prevăzută de art. 5.8 lit. c) din Condițiile specifice de asigurare, atâta timp cât: proiectul a fost întocmit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare (inclusiv cu plan de urgență); digul are rezistența cerută de condițiile hidrometeorologice ale Mării Negre și este dimensionat corespunzător (conform raportului de expertiză extrajudiciară) și, de asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru diminuarea efectelor negative.

Cu privire la planul de management, chiar admițând că în speță trebuia să existe un plan de management, acest aspect nu este relevant cu privire la soluția ce urmează sa fie pronunțată, a arătat recurenta-reclamantă, relevant fiind dacă au fost luate măsuri adecvate pentru evitarea sau minimalizarea pagubei.

Referitor la încălcarea dispozițiilor legale cu privire la valoarea probatorie a unui înscris efectuat la solicitarea pârâtei - art. 250, 330 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că expertiza extrajudiciară efectuată la solicitarea pârâtei nu poate avea valoare de probă absolută, neputând fi asimilată unei expertize judiciare și, prin urmare, nu poate constitui garantul imparțialității și obiectivității. Cu toate acestea, în cauză instanța în mod nelegal i-a dat valoare de raport de expertiza judiciară.

Simplul fapt al depunerii unei expertize extrajudiciare într-un dosar, susține recurenta-reclamantă, nu o transformă într-o probă cu valoare de adevăr, dacă nu a fost încuviințată de instanță în acest sens ca expertiză judiciară. Pentru ca să se constituie într-o expertiză judiciară, trebuie ca instanța să o încuviințeze ca probă și să fie administrată în dosarul în care se invocă (în același sens fiind Decizia nr. 98/R din 21 ianuarie 2009 pronunțata de către Curtea de Apel Cluj).

De altfel, expertiza extrajudiciară nu este enumerată de către legiuitor printre probele care pot fi administrate în cadrul unui proces, concluziile raportului de expertiză neputând fi omologate de către judecător, ci pot constitui, cel mult, păreri orientative.

Din prevederile art. 330 din C. proc. civ. rezultă că lămurirea unor împrejurări de fapt pentru care este necesară părerea unor specialiști se realizează doar printr-o expertiză judiciară.

După o prezentare a modalității în care se poate efectua o expertiză extrajudiciară, recurenta-reclamantă consideră că nu există nicio cale procedurală pentru atacarea raportului de expertiză extrajudiciară, neputând fi incidente dispozițiile cu privire la formularea de obiecțiuni prevăzute de art. 337 și urm. C. proc. civ., întrucât nu este o expertiză judiciară.

Recurenta-reclamantă consideră că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la acordarea despăgubirilor - art. 2199 și urm. C. civ., susținând că, în primul rând, concluziile raportului de expertiza extrajudiciară sunt eronate, iar situația de fapt reținută de către instanța de fond și de apel este una greșită; în mod eronat instanța de fond a reținut că natura sinistrului nu a fost una catastrofală, în condițiile în care Căpitănia Zonala Constanța a confirmat existența unei furtuni de mari proporții.

După redarea unor date tehnice din cuprinsul raportului de expertiza extrajudiciară, care, în opinia recurentei-reclamante, susțin concluziile sale, s-a arătat că, inclusiv expertul pârâtei a confirmat existența unor valuri de mari dimensiuni, care pot distruge digul neterminat, fiind expus distrugerii de către forțele naturii dezlănțuite.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în cazul în care instanța nu se considera lămurită, se impunea efectuarea unei expertize judiciare din oficiu, care să determine condițiile meteorologice din perioada 24 octombrie - 27 octombrie 2017, nivelul valurilor, forța cu care acestea acționau asupra lucrărilor în construcție și pagubele pe care le-ar fi putut genera.

În al doilea rând, a menționat recurenta-reclamantă, cazul de excludere prevăzut la art. 5.8 lit. c) din Condițiile specifice din contractele de asigurare încheiate de părți nu poate fi avut în vedere, întrucât prin acest articol se exceptează de la despăgubiri doar distrugerile și avariile datorate unor erori de proiectare, însă nu au fost dovedite erori de proiectare, din cauza cărora să se fi produs un prejudiciu.

Recurenta-reclamantă consideră că proiectul a fost întocmit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare (inclusiv cu plan de urgenta), iar digul are rezistența cerută de condițiile hidrometeorologice ale Mării Negre și este dimensionat corespunzător (conform raportului de expertiza extrajudiciară). De asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru diminuarea efectelor negative.

În mod evident, pe parcursul construirii digului exista riscul unor furtuni, însă în cazul furtunilor violente, extreme, nu există măsuri care să anuleze complet efectele valurilor asupra construcțiilor în lucru, din acest motiv fiind încheiate polițele de asigurare.

Cu privire la planul de management solicitat, recurenta-reclamantă a menționat că au fost depuse la dosarul de daune: proiectul de construcție a digurilor: soluția tehnică, memoriu tehnic, studio geotehnic, breviar de calcul, caiet de sarcini, tehnologie de execuție, plan de urgenta, proceduri de executare.

Recurenta-reclamantă consideră că în mod nelegal, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut proba prejudiciului și a lucrărilor de reparații efectuate pe cheltuiala reclamantei.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că în susținerea cheltuielilor pe care le-a efectuat a depus, în cadrul dosarului de dauna deschis la asigurător, un Centralizator lucrări de reparații după furtună, din care rezultă în concret sumele ce au fost alocate, defalcat, pe fiecare tip de reparație.

Ulterior, având în vedere că, pe de o parte, pârâta nu i-a acordat despăgubirile necesare, iar pe de alta parte, era imperios necesară efectuarea reparațiilor aferente, a procedat la efectuarea reparațiilor pe cheltuiala sa, a precizat recurenta; facturile emise în acest sens fiind prezentate asigurătorului și depuse în dosarul pendinte.

Recurenta-reclamantă a susținut că este un aspect cunoscut faptul ca reparațiile și înlocuirile au fost efectuate integral pe cheltuiala sa, aspect necontestat de către părțile din dosar (digul este finalizat și dat în folosință) și, în plus, reținut de către instanța de fond în considerentele sentinței.

De altfel, s-a mai arătat, inclusiv prin raportul de expertiza extrajudiciară depus de către pârâtă se recunoaște existența unui prejudiciu în cuantum de 1.571.400 RON fără TVA și 1.948.536 RON cu TVA.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a susținut că a făcut dovada pagubei suferite și a cheltuielilor efectuate pentru reparațiile necesare readucerii digului la stadiul de dinaintea evenimentului, iar, în plus, a opinat că acest aspect nu poate constitui un motiv de respingere per se a apelului, având în vedere ca suma exactă a cheltuielilor efectuate se poate determina de către un expert, pe baza unei expertize judiciare.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și desființarea încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2018, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București pentru administrarea probatoriului solicitat.

Prin întâmpinarea depusă la doar, intimata-pârâtă E. SA a solicitat, în esență, pe cale de excepție, anularea recursului ca nemotivat, iar, în subsidiar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 martie 2019 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 1 aprilie 2019.

Prin încheierea din data de 5 decembrie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a acordat termen pentru judecata pe fond a recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizei recursului trebuie menționat faptul că argumentarea motivelor de recurs invocate a fost redactată cu nerespectarea unor minime exigențe procedurale, recurenta-reclamantă indicând nemulțumirile sale privind administrarea probelor și stabilirea situației de fapt pe baza expertizei de specialitate.

Or, trebuie subliniat că, în această cale extraordinară de atac, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. pe care recurenta-reclamantă nu le-a citat și nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

Nicio ipoteză a motivului invocat nu se desprinde din argumentele recursului. Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanța sesizată să desprindă eventuale critici din susținerile care au fost făcute în legătură cu acest motiv de nelegalitate.

Distinct de aceste mențiuni, în cauză, se constată că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. - ceea ce în speță nu se regăsește.

Totodată, se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, criticile recurentei-reclamante nu susțin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată.

În consecință, împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Deși redă dispozițiile art. 249, art. 255, art. 264, art. 330, art. 337 C. proc. civ. sau dispozițiile art. 2199 C. civ., redarea acestor prevederi legale a fost făcută pentru a se pune în discuție o reapreciere a modului în care instanța de apel a înțeles să administreze probatoriul în cauză și a stabilit situația de fapt.

Astfel, din redarea criticilor pe care recurenta-reclamantă și-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei, a prezentat opinii personale privind interpretarea probelor, a adreselor din 3 martie 2015 și 5 martie 2015, a probelor pe care trebuia să le facă pârâta privind eventualele erori de proiectare, prezentând pe larg opinii privind raportul de expertiză tehnică extrajudiciară și considerații privind expertiza judiciară.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

Nesuplimentarea probatoriului cu expertiza judiciară nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a rolului activ al instanței și nici ca un refuz, întrucât procesul civil reprezintă, ca regulă generală, un proces al intereselor private, iar în acest context, rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilității și respectiv cel al contradictorialității, instanța de apel fiind suverană în a aprecia concludența și oportunitatea administrării probelor.

Prin urmare, faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conținutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă E. SA, urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 8.296,68 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SA, prin administrator judiciar B. împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2018 și a Deciziei civile nr. 393 din 27 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.296,68 RON către intimata-pârâtă E. SA

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM