ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2019

HOTĂRÂRE
14.03.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1032 din 12 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare a facilității sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, formulată de petenta S.C. A. S.R.L. și a fost anulat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 390 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva Deciziei nr. 1032 din data de 12 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia nr. 4033 din 20 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a anulat contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1032 din 12 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca netimbrată.

Prin cererea formulată, la data de 06.02.2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2019, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4033 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării prezentei contestații în anulare.

Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 de RON.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Înalta Curte constată că, deși a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, contestatoarea, nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, situație în raport de care intervine sancțiunea anulării contestației în anulare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 26 alin. (1) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea contestației în anulare formulate de contestatoarea S.C. A. S.R.L., ca netimbrată.

Anulează contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4033 din 20 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3124/2020
R.L. împotriva încheierii din 15 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaț
ÎCCJ 2021-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6120/2021
.R.L. împotriva încheierii din 15 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru. Împotriva acestei încheieri a formulat contesta
ÎCCJ 2019-01-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 261/2019
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 530 din 13 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios admin
ÎCCJ 2021-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2021
Ședința publică din data de 20 mai 2021 Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin încheierea din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curte
ÎCCJ 2018-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2018
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Petenta S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2113 din 23 iunie 2016 a Înaltei Cur
Sursă