ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2020

Deliberând asupra contestațiilor declarate de inculpații A. și B. împotriva Încheierii din 2 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, printre altele:

În privința inculpatului A., în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de procuror și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen. în complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000.

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice din complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen. în complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În privința inculpatului B., în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de procuror și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen. în complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000.

S-a respins cererea inculpatului B. de schimbare a încadrării juridice din complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen. în complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Pentru a dispune astfel, cu privire la inculpații A. și B. s-a reținut că procurorul a formulat cereri de schimbare a încadrării juridice în privința ambilor inculpați din complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen. în complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, în baza Deciziei nr. 4/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși inițial ambii inculpați au formulat aceeași cerere de schimbare a încadrării juridice ca și procurorul, la termenul de judecată din 14 februarie 2020 au solicitat schimbarea încadrării juridice din complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., în complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice, inculpații au arătat că, față de argumentele invocate cu ocazia susținerii cererilor de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune de către ceilalți inculpați, ar trebui să existe un autorat la infracțiunea de înșelăciune, autorul fiind potrivit rechizitoriului ceilalți inculpați, iar complicitatea, în absența unui autor al infracțiunii de înșelăciune, nu poate fi îndeplinită în condițiile legii. S-a mai arătat că în privința inculpaților A. și B. a fost depășit momentul avut în vedere de legiuitor la incriminarea infracțiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, și anume acela al solicitării fondurilor europene. De asemenea, nu se poate reține o rostogolire a fondurilor europene și în cazul unor contracte încheiate ulterior de beneficiarul fondurilor europene cu alte persoane, iar în momentul în care SC A. SA a depus documente cu caracter nereal, atunci Ministerul Fondurilor Europene putea să sancționeze Hidro Prahova fie prin neaprobarea acestor fonduri, fie prin constatarea ulterioară a neregularităților care au dus la accesarea în condiții necorespunzătoare a fondurilor europene.

Curtea a constatat că, în esență, în sarcina inculpatului A. s-a reținut în rechizitoriu că, în calitate de reprezentant informal al SC C. SRL, prin negocierea Contractului nr. x din 25 noiembrie 2014, Contractului de cesiune din 5 decembrie 2014 și a Contractului ROM/BUT/SB/SUB/01 din 6 decembrie 2013 și prin stabilirea răspunsului la Adresa nr. x din 29 ianuarie 2014 a Inginerului, ar fi contribuit și ar fi făcut posibilă folosirea în etapa de executare a CL1 de documente cu caracter inexact, cu consecință obținerii pe nedrept a avansului, fapte despre care s-a arătat că reprezintă complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., infracțiuni săvârșite în condițiile art. 38 alin. (2) din C. pen.

În privința inculpatului B. s-a reținut în rechizitoriu că în calitate de administrator al SC C. SRL, prin negocierea și aprobarea încheierii Contractului nr. x din 25 noiembrie 2014, Contractului de cesiune din 5 decembrie 2014 și a Contractului ROM/BUT/SB/SUB/01 din 6 decembrie 2013 și prin aprobarea răspunsului la Adresa nr. x din 29 ianuarie 2014 a Inginerului, ar fi contribuit și ar fi făcut posibilă folosirea în etapa de executare a CL1 cu caracter inexact, cu consecința obținerii pe nedrept a avansului, fapte de spre care s-a arătat că reprezintă complicitate la săvârșirea infracțiunilor de folosire de documente false și cu conținut inexact care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, fapte prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 48 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., infracțiuni săvârșite în condițiile art. 38 alin. (2) din C. pen.

Privitor la cererile inculpaților A. și B. de schimbare a încadrării juridice în complicitate la infracțiunea de înșelăciune, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate și face trimitere la argumentele expuse pe larg mai sus cu ocazia analizării cererilor de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de inculpații D., E. și F., fără a le mai relua.

O altă precizare a fost aceea că legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de depunerea documentelor false, inexacte sau incomplete la momentul solicitării fondurilor europene, neexistând în texul legal nicio mențiune în acest sens. Folosirea sau depunerea unor astfel de documente sau declarații poate avea loc atât la momentul depunerii cererii de finanțare, cât și la momentul formulării cererilor de rambursare sau în orice alt moment anterior sau ulterior, cu condiția ca urmarea acestor acțiuni să constea în obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Cât privește aspectele invocate privind descoperirea de către Ministerul Fondurilor Europene a caracterului nereal al documentelor, care ar fi putut fi urmată fie de neaprobarea finanțării, fie de constatarea ulterioară a neregularităților care au dus la accesarea în condiții necorespunzătoare a fondurilor europene, Curtea a constatat că nu prezintă relevanță în cauză. o eventuală îndeplinire necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu de către angajații Ministerului Mediului sau, ulterior, de către angajații Ministerului Fondurilor Europene, în ce privește verificarea realității, autenticității și a caracterului complet și exact al documentelor și/sau declarațiilor depuse și/sau folosite, reținute ca provenind de la inculpații din prezenta cauză, ajunse prin intermediul S.C. Hidro Prahova S.A. la autoritatea contractantă, nu este de natură să determine imposibilitatea reținerii comiterii unei eventuale infracțiuni prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei încheieri, au formulat contestații inculpații A. și B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind stabilit aleatoriu termen de judecată 20 octombrie 2020, când, pentru soluționarea declarației de abținere formulată, s-a amânat cauza la data de 17 noiembrie 2020.

În esență, contestatorii inculpați au solicitat admiterea contestației, și admiterea cererilor de schimbare juridică, apreciind că instanța trebuia să pronunțe o hotărâre în condițiile Deciziei nr. 250/2019 a Curții Constituționale și să stabilească calea de atac împotriva încheierii atacate, urmând ca ulterior să dezvolte motivele contestaților

Examinând încheierea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a contestațiilor promovate de inculpații A. și B., în raport cu prevederile art. 370 alin. (2) și (3) și art. 4251 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căii ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

De asemenea, art. 370 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie. Instanța se pronunță prin decizie și în alte situații prevăzute de lege. Toate celelalte hotărâri pronunțate de instanțe în cursul judecății se numesc încheieri.

Art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. (2) Pot face contestație procurorul și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozițiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. (3) Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător.

Prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 500 din 20 iunie 2019, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. În paragrafele 45, 46 se rețin următoarele: "În același fel și Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 124 din 1 martie 2005, precitată, că "susținerea autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 334 din C. proc. pen. [s.n. din 1968] aduc atingere independenței și imparțialității instanței de judecată, este de asemenea neîntemeiată. Se constată că prevederile legale criticate nu numai că nu îngrădesc independența și imparțialitatea instanței, ci, dimpotrivă, acestea sunt expresia principiului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție, conform căruia «Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii». [...] Sub acest aspect, imparțialitatea judecătorului nu este afectată atunci când, la propunerea unei părți sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotărâre adoptată se fundamentează pe aprecierea probelor existente în cauză. Cu acest prilej, instanța nu își exprimă părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, așa cum pretinde autorul excepției, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflării adevărului. Schimbarea încadrării juridice apare ca necesară tocmai pentru a se asigura o soluționare corectă a cauzei, în cadrul unui proces echitabil". 46. În concluzie, Curtea constată că, pentru asigurarea caracterului echitabil al procesului penal și în vederea exercitării în mod efectiv a dreptului la apărare de către inculpat, singura interpretare care asigură textului criticat - art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. - conformitatea cu dispozițiile din Constituție și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este aceea care impune ca schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare să se realizeze de către instanța de judecată prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice a faptei, însă anterior soluționării fondului cauzei.

Raportând aceste prevederi legale la speța de față, se constată că inculpații A. și B. au formulat contestație împotriva unei încheieri prin care instanța s-a pronunțat asupra schimbării încadrării juridice, în fond, iar cu privire la aceasta nu este prevăzută de lege posibilitatea de a putea fi formulată cale de atac, deci, pe cale de consecință, contestațiile promovate sunt inadmisibile.

Încheierea pronunțată la data de 2 iunie 2020 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, este o încheiere interlocutorie, împotriva acestei încheierii neexistând posibilitatea de a exercita o cale de atac.

Înalta Curte, reamintește că sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, contestatorilor A. și B. nu le este recunoscută calea de atac împotriva Încheierii din 2 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibile contestațiile declarate de inculpații A. și B. împotriva Încheierii din 2 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (3) onorariul apărătorului din oficiu pentru contestatori, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, contestațiile declarate de inculpații A. și B. împotriva Încheierii din 2 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatori, în sumă de câte 626 RON, rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM