ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2012

Deliberând asupra recursului de față, constată că, prin Sentința penală nr. 80 din 30 mai 2011, Tribunalul Olt, secția penală a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18 1 C. pen., achitarea inculpatului P.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar, în baza art. 18 1 alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., i-a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON. Totodată, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în ziua de 20 februarie 2010, inculpatul, care îndeplinea funcția de agent șef adjunct de poliție, cu atribuții de organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul Postului comunei Amărăști de Jos, județul Dolj, s-a deplasat cu autoturismul personal din localitatea arătată în comuna Ianca, satul Potelu, la părinții săi.

Aici, în cursul serii, după ora 21:45, a servit cina împreună cu cumnatul său, S.D., după care a consumat băuturi alcoolice, în speță votcă în cantitate de 350 ml cu concentrație de 40% etanol, dat fiind că era o zi de sâmbătă, iar deplasarea către localitatea de domiciliu, Amărăști de Jos, urma să o facă a doua zi, duminică, 21 februarie 2010. În jurul orei 23:15, inculpatul, care era fumător înrăit, constatând că provizia de țigări i s-a terminat, a luat hotărârea, în ciuda riscului de fi depistat sub influența băuturilor alcoolice și de a comite o faptă penală, să se deplaseze cu vehiculul său din satul Potelu către comuna Grojdibodu, județul Olt, spre a-și procura cele menționate.

După o deplasare de circa 2 km, ca urmare a faptului că a fost sesizat de organele de poliție că se deplasa cu mașina în zig-zag și bloca circulația autovehiculelor, cu atât mai mult cu cât, deși a fost avertizat sonor și vizual prin pornirea girofarului de patrula de poliție, a continuat să circule pe mijlocul șoselei, s-a reușit, într-un final depășirea și oprirea lui. În urma verificării, s-a constatat de organul de poliție că inculpatul mirosea a alcool etilic, iar, în urma solicitării de a coborî din vehicul, s-a observat că abia se ținea pe picioare. Întrucât patrula de poliție nu deținea aparat alcooltest, inculpatul a fost condus la Poliția orașului Corabia, unde, în urma acestei operațiuni, s-a stabilit, în jurul orei 0:29, în data de 21 februarie 2010, că avea o valoare de 1,05 mg/l de alcool etilic pur în aerul expirat.

Întrucât această limită depășea pe cea legală de 0,80g/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Spitalul oraș Corabia, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma acceptului inculpatului, pe baza celor două probe de sânge, la interval de 60 de minute, s-a stabilit la prima probă de la ora 1:00 o alcoolemie de 1,75 g ‰ , iar, la cea de a doua de la ora 2:00, o alcoolemie în scădere de 1,60 ‰ . Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza coroborării întregului material probator administrat în cauză, respectiv declarația inculpatului, care a recunoscut nuanțat comiterea faptei, depozițiile martorilor S.M., P.V.

și S.G., raportul întocmit la data de 10 august 2010 de agentul de poliție V.I., buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 285/286 din 25 februarie 2010 al SJML Olt, precum și raportul de expertiză medico-legală nr. 268CR/2010 de interpretare retroactivă a alcoolemiei întocmit de I.M.L Craiova, avizat de Comisia superioară medico-legală a I.N.M.L. Mina Minovici sub nr. El/4.201/2. Deși a constatat că inculpatul a comis fapta descrisă în actul de sesizare, prima instanță a apreciat că aceasta nu constituie infracțiune, întrucât nu prezintă gradul de pericol social cerut de lege, prin atingerea minimă adusă valorilor sociale și prin conținutul său concret fiind lipsită de importanță.

S-a avut în vedere, în acest sens, împrejurarea că inculpatul nu a condus autoturismul decât 2 km, fără a produce vreun accident de circulație, că acesta nu are antecedente penale, arătându-se, totodată, că o soluție de condamnare ar atrage consecințe deosebite prin încetarea raporturile lui de muncă și îndepărtarea din funcția deținută, dar și pentru familie, care nu ar mai putea beneficia de sprijinul acestuia. Ca urmare, instanța a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 18 1 C. pen., cu aplicarea amenzii administrative la nivel maxim conform art. 91 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pe motive de netemeinicie și solicitând, față de împrejurările și modul concret de săvârșire a faptei, calitatea inculpatului de polițist cu atribuții de organ de cercetare al poliției judiciare și atitudinea procesuală a acestuia, desființarea hotărârii primei instanțe, iar, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Prin Decizia penală nr. 242 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desființat sentința penală atacată și, rejudecând, în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.S. la 3 luni închisoare, făcând aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, conform art. 82 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1) și (5) C. pen. Au fost menținute celelalte dispozițiile ale sentinței și s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare din apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că, în cauză, nu s-a făcut o corectă apreciere a criteriilor și condițiilor prevăzute de art. 18 1 C. pen., nefiind justificată concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul că fapta comisă de inculpat nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni.

S-au avut în vedere, în acest sens, împrejurările concrete ale cauzei, respectiv faptul că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice pe o distanță de aproximativ 2 km, noaptea, cu o alcoolemie de 1 ‰ , fiind oprit de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grojdibodu care au constatat că mașina se deplasa în zig-zag, pe mijlocul șoselei, precum și calitatea inculpatului, de polițist cu atribuții de organ de cercetare al poliției judiciare, care, prin natura profesiei și atribuțiilor de serviciu, era chemat să asigure respectarea ordinii și legalității, toate aceste aspecte fiind de natură, în opinia instanței de apel, să imprime faptei comise un grad sporit de pericol social. În drept, Curtea a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală de 0,80 gr ‰ , prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002. La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a faptei, urmările produse, dar și persoana inculpatului, reținând în favoarea acestuia circumstanțele judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., inculpatul fiind cunoscut cu o bună comportare anterioară în societate, în colectivul din care provine și în familie, fiind la primul conflict cu legea penală și având o atitudine procesuală de cooperare, recunoaștere și regret.

Văzând limitele de pedeapsă stabilite de legea penală specială, precum și dispozițiile art. 76 și art. 52 C. pen., Curtea a apreciat că o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, în condițiile art. 81 C. pen., poate duce la îndeplinirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, pronunțarea condamnării constituind un avertisment pentru inculpat, iar scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, prin privarea de libertate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.O.S., pe motive de netemeinicie, criticând-o sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 și solicitând, ca efect al admiterii căii de atac promovate, casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și menținerea sentinței primei instanțe. Atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât și cu ocazia dezbaterilor, inculpatul recurent, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc.

pen., a arătat că instanța de prim control judiciar a reținut o situație de fapt contrară probatoriului administrat în cauză, susținând că, raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta - conducerea autoturismului pe un drum de țară, neasfaltat, pe o distanță de circa 2 km, la orele 23:30, când circulația pietonală și rutieră este aproape inexistentă, pătrunzând cu autoturismul pe un drum județean, pe care a rulat doar 500 de metri - și datele sale personale - are calitatea de lucrător de poliție și este principalul întreținător al familiei - se impune menținerea soluției de achitare dispusă de prima instanță, atingerea adusă valorii sociale ocrotite de legea penală fiind minimă, iar fapta fiind în mod vădit lipsită de importanță.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul P.O.S. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: În primul rând, este de menționat că, deși a invocat motivul de recurs reglementat de pct. 17 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., nici în cuprinsul memoriului scris depus la dosar și nici oral, în cadrul dezbaterii recursului, inculpatul recurent nu a criticat încadrarea juridică dată faptei săvârșite, respectivul text de lege fiind indicat pur formal, fără nicio trimitere sau referire expresă la altă normă penală în care ar putea fi încadrată fapta ce a făcut obiectul actului de sesizare a instanței.

Ca urmare, față de această împrejurare și constatând că fapta comisă de inculpat a fost în mod corect încadrată, în drept, de instanțele inferioare în dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aspect necontestat, de altfel, nici de recurent, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., care se referă la eroarea gravă de fapt, este de menționat că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, acesta este incident și în ipoteza recurării hotărârilor pronunțate în apel, pentru greșita aplicare a art. 18 1 C. pen.

sau, dimpotrivă, pentru neaplicarea acestei dispoziții legale, motiv pentru care criticile formulate în cauză vor fi analizate prin prisma respectivului caz de casare, indicat de recurentul inculpat atât în scris, cât și oral în fața instanței. Potrivit dispozițiilor art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea concretă a gradului de pericol social, se ține seama de toate criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., gravitatea faptei săvârșite și periculozitatea socială a făptuitorului apreciindu-se pe baza unui complex de elemente și date de ordin subiectiv, dar și a circumstanțelor obiective în care s-a comis actul de conduită interzis.

Examinând prin prisma acestor aspecte materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, Curtea de apel a apreciat că prima instanță a făcut o eronată evaluare a criteriilor prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., pronunțând, astfel, o soluție greșită de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului conducând la concluzia certă că fapta comisă de acesta, prin conținutul ei concret și prin atingerea importantă adusă valorilor sociale apărate de lege, prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002. În acest sens, trebuie avută în vedere împrejurarea, reținută, de altfel, și de Curtea de Apel, că inculpatul, lucrător de poliție judiciară, chemat să vegheze la respectarea legii și, nicidecum, la încălcarea ei și care trebuia să reprezinte un exemplu de bună conduită pentru ceilalți cetățeni, în data de 20 februarie 2011, pe timp de noapte, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, după ce a consumat, în prealabil, o cantitate de 350 ml de votcă, a condus pe drumurile publice autoturismul său, deplasându-se pe o distanță de circa 2 km, până a fost oprit de organele de poliție.

Calitatea inculpatului de lucrător de poliție, faptul că a condus noaptea și distanța parcursă nu constituie, așa cum a susținut acesta, împrejurări de natură să diminueze pericolul social concret al faptei, ci, dimpotrivă, să-l agraveze, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul, prin natura funcției deținute, avea obligația de a adopta un comportament exemplar în cadrul relațiilor sociale și de a asigura o conduită conformă cu legea și din partea celorlalți cetățeni. Totodată, în situația în care se afla în stare avansată de ebrietate, aspect constatat și de patrula de poliție care l-a oprit și care a observat, cu această ocazie, că abia se ținea pe picioare, faptul că inculpatul a condus noaptea i-a redus și mai mult reflexele și capacitatea de concentrare și atenție, riscul de producere a unor urmări grave fiind mai ridicat și imprimând, astfel, faptei un grad sporit de pericol social concret.

De asemenea, împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice circa 2 km, o distanță considerabilă, în aprecierea instanței de recurs, raportat la condițiile de noapte și starea de ebrietate a acestuia, este de natură să sporească periculozitatea concretă a faptei, cu atât mai mult cu cât se reține că recurentul nu a oprit mașina decât după ce a fost blocat de polițiști, deși, anterior, fusese avertizat sonor și vizual prin pornirea girofarului de către aceștia, avertizare ignorată de către conducătorul auto prin continuarea deplasării cu autoturismul pe mijlocul șoselei. Gravitatea faptei comise de inculpat rezultă și din împrejurarea, constatată de lucrătorii de poliție care l-au oprit, că acesta a creat o reală stare de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, autoturismul fiind condus, datorită stării avansate de ebrietate, în zig-zag, pe mijlocul șoselei, nepermițând manevre de depășire pentru alte autoturisme.

Toate aceste împrejurări anterior expuse conduc Înalta Curte la concluzia la care a ajuns și instanța de prim control judiciar, în sensul că fapta săvârșită de inculpat prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni, lipsa antecedentelor penale, conduita bună manifestată de acesta anterior comiterii faptei și comportamentul său procesual corespunzător neputând fi reținute, în contextul elementelor ce țin de circumstanțele obiective în care s-a comis actul de conduită interzis, ca aspecte de natură să diminueze periculozitatea faptei, ci reprezentând doar criterii de individualizare a sancțiunii penale sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 81 C. pen.

Având în vedere aceste considerente și constatând, pentru motivele prezentate, că, în cauză, nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., neexistând temeiuri de achitare a recurentului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., așa cum, în mod greșit, a dispus prima instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O.S. și, față de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O.S. împotriva Deciziei penale nr. 242 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2012. Procesat de GGC - LM