ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 693/2013

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la 29 aprilie 2011 în Dosarul nr. 3-D/P/2010 de D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.C.T. pentru infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența unor substanțe psihotrope prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut, în esență, că în data de 16 ianuarie 2010 inculpatul și-a procurat cannabis, l-a deținut fără drept pentru consum propriu, a consumat asemenea droguri, iar la data de 17 ianuarie 2010 a condus pe drumurile publice (pe traseul Cavnic - Baia Mare) un autovehicul în timp ce se afla sub influența substanțelor psihotrope (THC).

Judecând cauza, prin Sentința penală nr. 324 din 10 iunie 2011 Tribunalul Maramureș în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.C.T., pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se află sub influența unor produse stupefiante prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 18

1

C. pen. și a art. 91 C. pen., i-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 RON.

Curtea de Apel Cluj, soluționând apelul declarat împotriva acestei sentințe de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș l-a respins ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este temeinică și legală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, recurs admis prin Decizia penală nr. 824 din 20 martie 2012, prin care a fost casată atât decizia penală cât și sentința penală, ambele pronunțate în această cauză și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Maramureș pe motiv că sentința și decizia atacată sunt nelegale și asta pentru că, potrivit Legii nr. 202/2010, respectiv art. 320

1

C. proc. pen. dacă inculpatul înțelege să fie judecat pe procedură simplificată, instanța de fond nu mai efectuează cercetare judecătorească, situație în care poate dispune doar condamnarea acestuia cu aplicarea unei pedepse reduse potrivit textelor legale. O altă soluție, se mai arată în considerentele deciziei, nu este posibilă deoarece în toate celelalte situații legea impune în mod firesc efectuarea cercetării judecătorești de către un judecător și administrarea tuturor probelor în condițiile unei proceduri judiciare complete.

În consecință, Înalta Curte de Casație de Justiție a dispus ca instanța de fond în rejudecare, după caz, fie să facă o legală aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. fie să efectueze cercetarea judecătorească în urma căreia va putea dispune oricare din soluțiile prevăzute de lege (achitarea sau condamnarea).

Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Maramureș, a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 401 din 07 august 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 4892/100/2011*, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.C.T. pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se află sub influența unor produse stupefiante prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 18

1

C. pen. și a art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 RON.

În temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 RON - cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

În după-masa zilei de 16 ianuarie 2010 inculpatul D.C.T. a fumat o țigară ce conținea THC în timp ce se afla la locuința numitului I.B., apoi a doua zi, în jurul orelor 17:00, s-a deplasat împreună cu martorul N.L. de la Baia Mare la Cavnic (la schi) și retur cu autoturismul tatălui inculpatului marca "S.O." înmatriculat sub nr. XXX condus de inculpat, fiind depistați în trafic în Baia Mare, în jurul orelor 20:00, stabilindu-se că inculpatul s-a aflat sub influența acestor substanțe, asupra martorului N.L. găsindu-se 0,3 g cannabis.

În cursul urmăririi penale s-a întocmit și buletinul de analiză toxicologică din 17 ianuarie 2010 de către S.M.L. Baia Mare care a evidențiat prezența de THC în organismul inculpatului.

În cuprinsul raportului de expertiză medico-legală din 26 mai 2010 întocmit de același serviciu s-a menționat că nu există metode obiectiv științifice prin care să se poată stabili nivelul de concentrație al substanței respective, însă precizează că aceasta se poate afla în organism până la 72 de ore după consum (în funcție de cantitatea consumată și de starea fizică a celui care a ingerat-o), și că efectele ei apar după 6 - 10 minute de la consum și se manifestă cât timp se află în organism pe o perioadă care diferă în funcție de cantitatea de substanță consumată, de starea fizică a persoanei (cantitatea de țesut adipos) și de existența unui consum cronic sau ocazional.

Ulterior, la data de 11 ianuarie 2011 s-a dispus efectuarea și a unui supliment la acest raport de expertiză, în concluziile căruia s-a precizat faptul că în cazul administrării pe cale respiratorie a unei țigări de THC simptomele neurologice apar după 6 - 12 minute. Perioada în care se menține în organism este variabilă în funcție de cantitatea ingerată și de starea fizică a persoanei (de cantitatea de țesut adipos în care se depozitează această substanță și de unde se elimină treptat), iar perioada necesară pentru eliminarea substanței de THC provenită din ingerare prin respirație a unei singure astfel de țigări este de cel puțin 72 de ore.

Analizând probele administrate în cauză reiese că inculpatul a deținut și a consumat o țigară cu THC și a condus autoturismul la un interval de cel puțin 24 de ore de la acest consum fără a avea reprezentarea faptului că această substanță se mai află în organism, aspect care rezultă atât din actele medico-legale cât și din declarațiile martorilor, care nu confirmă că acest consum i-ar fi afectat în mod vizibil capacitatea de a conduce.

Având în vedere împrejurările expuse, lipsa de antecedente penale a inculpatului, poziția sinceră a acestuia, faptul că a fost preocupat de finalizarea studiilor universitare și încadrarea într-un loc de muncă, referințele foarte bune depuse la dosar, tribunalul a apreciat că faptele acestuia nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată (respectiv infracțiunile de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se află sub influența unor produse stupefiante prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), astfel că în temeiul art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului, iar în temeiul art. 18

1

C. pen. și a art. 91 C. pen., aplicându-i-se acestuia sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 RON.

Solicitările inculpatului formulate prin apărătorul ales de a fi achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pe motiv că nu ar fi îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nu au fundament juridic și asta pentru că inculpatul D.C. și-a procurat, a deținut și a și consumat cannabis, fiind depistat sub influența acestui drog la data de 17 ianuarie 2010. Faptul că în cursul urmăririi penale nu a fost efectuată o percheziție la domiciliul acestuia, care să ateste că deține și alte substanțe stupefiante, pentru a se putea stabili că este consumator de aceste substanțe, nu are relevanță nici sub aspectul încadrării juridice al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și nici sub cel al întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., acesta a fost obligat să achite statului suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței Tribunalul Maramureș a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihotrope prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. 95/2002. În motivare s-a arătat că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în actul de sesizare, cu urmări grave care reprezintă elemente de agravare a pericolului social concret al faptelor comise.

Prin Decizia penală nr. 179/A din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș împotriva Sentinței penale nr. 401 din 7 august 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș.

A desființat sentința penală atacată în întregime și judecând cauza .

A condamnat pe inculpatul D.C.T. la 5 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se află sub influența unor produse stupefiante prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen.

În temeiul art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 10 lit. d) rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D.C.T. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

În motivare, s-a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.C.T. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că în seara zilei de 17 ianuarie 2010, în jurul orelor 19:40, un echipaj al Biroului Poliției Rutiere din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, a oprit în trafic, pe str. V. din Baia Mare, autoturismul marca S.O., înmatriculat sub nr. XXX, în vederea efectuării unui control de rutină.

Cu această ocazie, au fost identificați ocupanții autoturismului în persoana inculpatului D.C.T., care se afla la volan și N.L., pasager aflat pe scaunul din dreapta față. Asupra pasagerului N.L. a fost găsită cantitatea de 0,3 gr. inflorescențe vegetale de culoare verde oliv, cu aspect de mugur de canabis.

Potrivit buletinului de analiză medicală toxicologică din 17 ianuarie 2010, inculpatul D.C.T. se afla sub influența drogurilor, rezultatul analizelor indicând faptul a fost depistat pozitiv pentru THC, drog inclus în categoria celor de risc, conform Tabelului Anexă III din Legea nr. 143/2000.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 26 mai 2010, întocmit la solicitarea inculpatului D.C.T., s-a reținut că simptomele neurologice care apar în urma consumului de THC sunt manifestări asemănătoare unei intoxicații alcoolice, cu supra-activitate psihomotorie, cu tulburări ale memoriei de scurtă durată, diminuarea reflexelor, scăderea puterii de concentrație, a atenției, toate acestea conducând la scăderea capacității de a conduce autovehicule.

În urma administrării pe cale respiratorie, perioada necesară simptomelor neurologice este scurtă de 6 - 10 minute, iar perioada de timp cât se menține în organism THC este variabilă în funcție de cantitatea ingerată, de starea fizică a persoanei în medie constatându-se o perioadă de 72 de ore în care substanța THC pătrunsă în organism rămâne să își producă efectele.

Suplimentul de expertiză medico-legală efectuat ulterior în cauză a stabilit că inculpatul, la ora și data depistării sale în trafic, la volanul autoturismului, se afla în perioada de timp în care substanța THC se afla în organism.

Hotărârea instanței de fond s-a apreciat nelegală și netemeinică, sub aspectul soluției de achitare a inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. b

1

), rap. la art. 18 C. pen.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea a apreciat că probele administrate în cauză au dovedit că în speță au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nefiind incidente prevederile art. 18

1

C. pen.

În cauză, inculpatul a condus pe drumurile publice pe traseul Cavnic - Baia Mare, un autovehicul în timp ce se afla sub influența substanțelor psihotrope, prezența în organism a acestei substanțe fiind confirmată prin analizele de laborator ce au fost efectuate ulterior.

Mai mult, fișa de cazier auto depusă în cauză a relevat faptul că anterior inculpatul a fost surprins conducând sub influența alcoolului, fapta fiind de natură contravențională (comisă la data de 06 iulie 2008), acest aspect fiind de natură să denote o conduită a inculpatului neconformă cu normele prevăzute de Codul rutier.

În consecință, Curtea a apreciat că în cauză au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, nefiind incidente prevederile art. 18

1

C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea a apreciat că, raportat la lipsa antecedentelor penale, la persoana inculpatului, dar și la celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., s-a impus reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., o pedeapsă de 5 luni închisoare fiind de natură să corespundă scopului preventiv-educativ al pedepsei, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, instanța a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a avut în vedere, pe de o parte, descurajarea consumatorilor de droguri de a consuma asemenea substanțe, iar pe de altă parte, descurajarea acelor persoane care au sau aveau intenția de a încerca să consume droguri.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a reținut că elementul material al laturii obiective constă în săvârșirea alternativă fără drept, a uneia din următoarele activități: cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc sau de mare risc.

Pentru a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 trebuie îndeplinite următoarele condiții: obținerea de droguri pentru consum propriu prin una din modalitățile enumerate, subiectul să fie consumator de droguri, iar deținerea drogurilor să se facă fără drept.

Ori împrejurarea că inculpatul D.C.T. a deținut drogurile de risc fără drept în momentul în care a primit de la persoanele în anturajul cărora a consumat o țigară preparată cu canabis, a avut-o în posesia sa pentru o scurtă perioadă de timp și a folosit-o pentru consumul efectiv de droguri ne poate conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii incriminate de art. 4.

Inculpatul, atât în declarația formulată în fața instanței de fond, cât și în depoziția dată instanței de apel, a recunoscut că în data de 16 ianuarie 2010, în timp ce se afla la locuința unui prieten, a consumat o țigară confecționată artizanal despre care a avut cunoștință că ar conține canabis.

Tot potrivit depoziției inculpatului, acesta a mai consumat canabis cu prilejul unei petreceri de Revelion, respectiv la Revelionul anului 2009.

De asemenea, la dosarul cauzei s-a depus buletinul de analiză medicală toxicologică din 17 ianuarie 2010, precum și raportul de expertiză medico-legală și suplimentul efectuat la acest raport, toate aceste acte medicale confirmând prezența substanței THC în organismul inculpatului.

Însă consumul de droguri nu presupune în mod obligatoriu, în absența unor probe certe, indubitabile și acțiunea de deținere a acestor droguri.

Împrejurarea că inculpatul a consumat droguri cu o zi înainte de a fi surprins în trafic și anterior, într-o altă împrejurare, nu este suficientă pentru a ajunge la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Astfel, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, o soluție de condamnare întemeiată exclusiv pe declarația inculpatului D.C.T. este incompatibilă cu garanțiile oferite de art. 6 parag. 1 și 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Astfel, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiuni prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 presupune, alături de obținerea de droguri pentru consum propriu, și dovedirea împrejurării că subiectul activ al infracțiunii este un consumator sau un consumator dependent de droguri. Ca atare, în situația în care se comite infracțiunea prin oricare dintre modalitățile ce constituie elementul material al laturii obiective, iar inculpatul nu este consumator sau consumator dependent de droguri, fapta sa nu va întruni elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu. Dovada faptului că inculpatul este consumator sau consumator dependent de droguri se face printr-o constatare medico-legală sau expertiză de specialitate, nefiind suficientă susținerea acestuia că este consumator sau consumator dependent de droguri.

În speța dedusă judecății, nu au fost îndeplinite cumulativ aceste condiții. Astfel, buletinul de analiză medicală toxicologică și raportul de expertiză întocmit în cauză au confirmat existența în organismul inculpatului a substanței THC. Asupra inculpatului însă nu au fost găsite droguri cu ocazia depistării sale în trafic, cantitatea de 0,3 gr. canabis fiind găsită asupra pasagerului N.L. Mai mult, nu s-a efectuat la domiciliul inculpatului nicio percheziție care să ateste că deținea substanțe stupefiante, probându-se doar faptul că a consumat în ziua anterioară substanțe stupefiante și de asemenea, într-o altă împrejurare.

Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute anterior, iar în cauză neprobându-se că inculpatul este consumator ori consumator dependent de droguri, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, astfel că soluția ce se impune a fi pronunțată este cea de achitare fundamentată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 179/A din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs inculpatul D.C.T., solicitând aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât fapta în modalitatea în care a fost săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, dată fiind atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege.

Recursul declarat de inculpatul D.C.T. este nefondat.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și judecată, s-a stabilit că la data de 17 ianuarie 2010 în jurul orelor 19:40, organele de poliție au oprit în trafic autoturismul S.O. cu numărul de înmatriculare XXX ce se deplasa pe str. V. din Baia Mare. Au fost identificați inculpații D.C.T., aflat la volan și N.L. ce ocupa scaunul din dreapta față. Asupra acestuia din urmă a fost găsită cantitatea de 0,3 gr. inflorescențe vegetale cu aspect de mugur de canabis.

Potrivit buletinului de analiză medicală toxicologică din 17 ianuarie 2010, inculpatul D.C.T. se afla sub influența drogurilor, fiind depistat pozitiv pentru THC, drog de risc conform tabelului Anexă III din Legea nr. 143/2000.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 26 mai 2010 s-a stabilit că simptomele neurologice care apar în urma consumului de THC sunt manifestări asemănătoare unei intoxicații alcoolice, cu supra-activitate psihomotorie, cu tulburări ale memoriei de scurtă durată, diminuarea reflexelor, scăderea puterii de concentrație, a atenției, toate acestea conducând Ia scăderea capacității de a conduce autovehicule.

Suplimentul de expertiză medico-legală a stabilit că inculpatul D.C.T. la ora și data depistării sale se afla în perioada de timp în care substanța THC se afla în organism, fapta sa realizând elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihotrope prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Se apreciază că pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni stabilită în apel inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, este în conformitate cu criteriile de individualizare enunțate în art. 72 C. pen., raportat la gradul de pericol social major al faptei și conduita recurentului. Se retine din fișa de cazier auto că la 06 iulie 2008 a fost sancționat contravențional pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, ce relevă conduita acestuia, de nesocotire a normelor rutiere prevăzute în O.U.G. 195/2002.

De asemenea, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ prev. în art. 91, nu se justifică întrucât fapta sa prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, urmând a se afla în vedere modul și mijloacele de săvârșire, împrejurările în care a fost comisă, urmarea care s-ar fi putut produce, nefiind în măsură să conducă la achitarea recurentului și aplicarea unei sancțiuni administrative.

Circumstanțele personale favorabile inculpatului - necunoscut cu antecedente penale, conduita sinceră manifestată în proces, preocuparea sa pentru finalizarea studiilor universitare și obținerea unui loc de muncă, comportarea bună în societate atestată prin referințele depuse la dosar - au fost avute în vedere în apel și valorificate ca circumstanță atenuantă în sensul dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen., pedeapsa fiindu-i redusă sub minimul special, în conformitate cu dispozițiile art. 76 lit. d) C. pen.

Infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se află sub influența unor substanțe stupefiante prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, este o infracțiune de pericol, formală, întrucât urmarea săvârșirii acțiunii constă într-o stânjenire a normalei desfășurări a relațiilor sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice.

Aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. este posibilă deopotrivă atât în cazul infracțiunilor de rezultat, materiale în care urmarea imediată se concretizează printr-un rezultat, printr-o schimbare în realitatea obiectivă cât și în situația infracțiunilor de pericol ce rezultă din însăși săvârșirea faptei - "ex re"; aceasta dacă se apreciază în concret că, în raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului, că prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate din lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În speță, în raport de criteriile enunțate, inclusiv de conduita inculpatului, se apreciază că fapta acestuia prezintă gardul de pericol social al unei infracțiuni.

Împrejurarea invocată de apărare, anume că inculpatul a condus autovehiculul după mai mult de 24 ore după ce a fumat o țigară ce conținea substanțe psihotrope, nu are vreo semnificație juridică în stabilirea în concret a gradului de pericol social al infracțiunii. Fapta inculpatului chiar săvârșită în această modalitate, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 C. pen., pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C.T. împotriva Deciziei penale nr. 179/A din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de Minori, iar în temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.T. împotriva Deciziei penale nr. 179/A din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2013.

Procesat de GGC - NN