ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1002/A din data de 30.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că prin Decizia penală nr. 1002/A din 30.07.2019, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de inculpatul A. și de Ministerul Public împotriva Sentinței penale nr. 1876 din data de 19 septembrie 2018, Tribunalul București, secția I penală, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 17 ani, 8 luni și 4.495 zile închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen. și de complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (1) din C. pen., și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b), pe o durată de 5 ani, comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele care au făcut obiectul Sentinței penale nr. 351/27.04.2012, pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 1458/17.07.2012 a Curții de Apel București, cu un rest rămas de executat de 4.795 zile închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 17 ani, 8 luni și 4.495 zile închisoare.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada executată din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 351/27.04.2012 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 1458/17.07.2012 a Curții de Apel București, de la 08 octombrie 2016 la zi.

În fapt, s-a reținut de către instanțele de condamnare, cu referire la inculpatul A. că, în perioada ianuarie- iunie 2016, în timp ce se afla în Penitenciarul Giurgiu, împreună cu inculpații B. și C., aflați în același penitenciar, a constituit un grup infracțional organizat având drept scop săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, grup la care au aderat o persoană neidentificată, cunoscută cu D., precum și inculpații E., F., G., H., I. și J.. În cadrul grupului inculpatul A. a avut rolul de a facilita introducerea pe teritoriul României de droguri de mare risc, respectiv heroină, și de a facilita cumpărarea de către inculpata F. a cantităților de heroină introduse în România, prin aceea că a ținut legătura cu furnizorul de droguri aflat în Turcia căruia i-a comunicat posturile telefonice folosite de inculpata F. pentru ca aceasta să poată fi contactată de către cel care introducea drogurile în țară, respectiv de către inculpatul E., le-a solicitat inculpaților B. și C. să-i comunice inculpatei F. să cumpere o cartelă SIM pe care să o folosească doar la momentele comunicate de el, respectiv cu puțin timp înainte de realizarea tranzacțiilor de droguri, și doar pentru a purta convorbiri cu inculpatul E., le-a comunicat inculpaților B. și C. datele la care urmau a fi introduse drogurile în țară și în ce cantitate, sumele de bani ce urmau a fi plătite inculpatului E. cu titlu de comision, prețul drogurilor (25.000 euro/kilogram) și modalitatea în care acesta urma să fie plătit.

În concret, s-a reținut că, prin activitățile desfășurate în cadrul grupului infracțional organizat, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a ajutat-o pe inculpata F. să cumpere de la inculpatul E. diferite cantități de heroină, astfel:

- la data de 08.10.2016, cantitatea de aproximativ 1.000 grame heroină, droguri ce au fost transportate de la Constanța până la București de către inculpații H. și G. (prin intermediul inculpatei H.);

- la data de 02.11.2016, cantitatea de aproximativ 1.000 grame heroină, droguri pe care inculpata F. le-a transportat de la Constanța până la București împreună cu inculpata J.;

- la data de 07.12.2016, i-a ajutat pe inculpații F. și C., să cumpere de la inculpatul E. cantitatea de 963,8 grame heroină, prin intermediul inculpatelor I. și J..

În continuare, făcând trimitere la art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a notat că, pentru a admite în principiu contestația în anulare, este necesar să verifice dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

În acest cadru normativ s-a reținut că unele dintre motivele invocate de contestator, și anume: nelegalitatea probelor administrate pe parcursul urmăririi penale; insuficiența probelor reținute pentru pronunțarea soluției de condamnare; comunicările efectuate în procedura de cameră preliminară (inclusiv a rechizitoriului) în limba română, în condițiile în care este cetățean turc și nu înțelege foarte bine limba română și, pe cale de consecință, nu a putut contesta probele din rechizitoriu; faptul că nu a fost chemat la cercetări în momentul în care s-a întocmit dosarul de urmărire penală; că judecătorul de cameră preliminară nu a verificat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; că nu există nicio probă, dincolo de orice dubiu rezonabil care să conducă la incriminarea sa; că martorii care au declarat în favoarea sa, au fost excluși de instanță, deși nu avea acest drept; probele Ministerului Public se bazează pe trecutul inculpatului, iar unele declarații date de ceilalți inculpați din cauză au fost folosite pentru a li se aplica pedepse mai ușoare, au mai fost folosite de Parchet și convorbiri "neadevărate" ca probă, pentru a fi indusă instanța în eroare și că nu a avut parte de echitate pe tot parcursul procesului penal, nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare prevăzute în mod expres și limitativ de legiuitor în art. 426 din C. proc. pen., și, pe cale de consecință, nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare.

Astfel, s-a reținut că singurul motiv invocat de contestator ce poate fi analizat pe calea contestației în anulare este cel referitor la judecarea sa în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii, la judecata în apel.

Totodată, s-a reținut că lipsa de apărare pe parcursul urmăririi penale putea fi invocată și analizată în cursul procedurii de cameră preliminară, iar lipsa de apărare pe parcursul primului ciclu procesual, la judecata în primă instanță, putea fi invocată și analizată în fața instanței de apel.

Pe cale de consecință, analizând actele dosarului în care s-a soluționat, alături de apelurile declarate de Ministerul Public și apelurile declarate de alți inculpați, și apelul declarat în calitate de inculpat de contestator, curtea de apel a reținut că motivele invocate vizând lipsa sa de apărare pe parcursul soluționării apelului, sunt nefondate, cu argumentarea că acesta a beneficiat de asistență juridică asigurată de un avocat din oficiu de la primul termen de judecată până la termenul de judecată din data de 7.03.2019 (dna avocat K., în baza Delegației de asistență juridică din oficiu nr. x eliberată de Baroul București - în substituirea căreia la termenul de judecată din data de 6.12.2018 a participat dna avocat L., delegația acesteia fiind menținută și după prezentarea avocatului ales până la soluționarea apelului), motivele de apel au fost redactate și completate, ulterior, de avocatul său ales, dna avocat M., care a depus împuternicire avocațială emisă la 9.01.2019, cu ocazia încuviințării cererii de consultare a dosarului și eliberare de copii xerox de pe actele dosarului, iar, începând cu termenul de judecată din 7.03.2019, avocatul ales a asigurat asistență juridică efectivă inculpatului până la finalizarea procesului penal.

S-a reținut în acest sens că avocatul ales a formulat motivele de apel, o cerere de probatorii la termenul de judecată din data de 7.03.2019, ce a fost admisă, o nouă cerere de eliberare copii xerox de pe actele dosarului, a pus concluzii în dezbateri și l-a asistat pe contestator la toate termenele de judecată începând cu data de 7.03.2019 și până la soluționarea apelului.

De asemenea, s-a constatat că cererile contestatorului în calitate de apelant-inculpat pentru studierea dosarului, inclusiv cu prezența avocatului și a interpretului (fiind stabilit termen de grefă la 3.06.2019) și de comunicare a unora dintre încheierile de ședință pronunțate de instanța de apel au fost soluționate favorabil.

În ceea ce privește existența unui act normativ intitulat "Protocol" între Uniunea Națională a Barourilor din România - Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că aspect este lipsit de relevanță având în vedere cazul de contestație în anulare invocat, întrucât actul normativ menționat reglementează stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, în materie civilă și cooperare judiciară internațională în materie penală.

Împotriva Deciziei penale nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat apel condamnatul A., în drept invocând dispozițiile prevăzute de art. 40 alin. (2) din C. proc. pen. coroborate cu art. 432 alin. (4) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 21.05.2020, sub nr. x/2019, fixându-se, totodată, prim termen de judecată la data de 18.09.2020, când a fost încuviințată cererea de amânare formulată de apelantul contestator A., în vederea angajării unui apărător ales, și s-a amânat judecata la data de 30.10.2020.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluționarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Astfel, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv "când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii", se exercită exclusiv împotriva unei decizii pronunțate în apel și se soluționează de instanța de apel, potrivit art. 429 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte notează suplimentar că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare. Astfel, deși dezlegarea vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situațiile în care instanța respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanța supremă reține în decizia amintită că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.

Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată. Or, hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A., în cuantum de 78 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) rap. la art. 273 alin. (3) și (4) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul A., în cuantum de 78 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2020.

GGC - NN