ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 05.01.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3/2021

HOTĂRÂRE

05.01.2021

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea F/DL din data de 29 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menținut arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, arestare dispusă prin Sentința penală nr. 208/F/03.11.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 758/17.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2021 și până la data de 31.01.2021, inclusiv.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de amânare a predării formulată de persoana solicitată A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu numit pentru persoana solicitată, în cuantum de 260 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin sentința penală 208/F/03.11.2020, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatelor europene de arestare a persoanei solicitate A., posesor al C.I. seria x nr. x eliberat la data de 6.08.2016 de SPC Călărași și predarea acestuia către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 3.11.2020 la 2.12.2020, inclusiv.

S-a constatat că acesta a fost reținut și arestat provizoriu de la 20 octombrie 2020 la zi.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin adresa nr. x/2020 din 20 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatelor europene de arestare emise de către autoritățile judiciare italiene față de numitul A..

În cuprinsul sesizării, s-a arătat că autoritățile judiciare italiene au emis împotriva persoanei solicitate 4 mandate europene de arestare, la data de 1.10.2020, pentru executarea pedepsei rezultante de 6 ani, 10 luni și 24 de zile închisoare, stabilită prin ordonanța de executare a pedepselor concurente nr. 481/2020 emisă la data de 1.10.2020 a Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul din Florența, iar ca urmare a sesizării Biroului Național Interpol împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

În procedura în regim de urgență desfășurată pe baza semnalării transmise de SIRENE, au fost atașate formularele aferente semnalizării în limba engleză și traducerea în limba română, sesizarea Biroului Național Interpol din România, ordonanța de reținere, procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul-verbal de depistare a acestuia.

S-a arătat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a reținut că s-au emis 4 mandate europene de arestare în vederea executării pedepselor cu închisoarea dispuse prin Sentința nr. 716/2012 a Tribunalului din Pistoia, definitivă la 8.01.2013 prin hotărârea Curții de Apel din Florența, pedeapsă cumulată cu altele, în urma căreia s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 10 luni și 24 de zile închisoare, conform ordonanței de cumulare a pedepselor SIEP nr. 481/2020 din 1.10.2020.

În fapt, s-a reținut că, numitul A. împreună cu alte persoane, prin efracție, au sustras 14 calorifere/radiatoare din incinta Institutului Național de Asigurări Sociale.

Având în vedere exigențele Legii nr. 302/2004, dar și temerea că persoana solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor judiciare abilitate, în baza art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus arestarea provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la data de 20 octombrie 2020 la 3 noiembrie 2020, inclusiv.

Analizând solicitarea de punerea în executare a mandatelor, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă cerute de legea internă relative la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, respectiv, Legea nr. 302/2004.

Astfel, s-a constatat întrunirea exigențelor art. 86 - 87 din Legea nr. 302/2004, referitoare la autoritățile judiciare competente în procedură, dar și la forma și conținutul mandatelor europene de arestare.

De asemenea, s-a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor și limitele pedepselor în legislația statelor implicate în procedură și nu există niciun motiv de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, împrejurări în raport de care, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare a persoanei solicitate A., predarea acestuia către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității și arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile.

S-a arătat că sentința penală anterior menționată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 758/17.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în același dosar.

Prin adresa nr. x din data de 27.11.2020 a Biroului Național Sirene s-a comunicat că autoritățile italiene au solicitat menținerea măsurii arestării persoanei solicitate A. față de care Curtea de Apel București a dispus prin Sentința penală nr. 208/F din 03.11.2020 punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de autoritățile judiciare italiene și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, precum și arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile de la 03.11.2020 până la 02.12.2020, ca urmare a imposibilității realizării misiunii de preluare în termenul stabilit din cauza măsurilor de siguranță impuse în contextul evoluției pandemiei de COVID-19.

În acest sens, s-a arătat că actualul context a impus luarea de măsuri și de către statul italian, pentru prevenirea răspândirii la nivel național și mondial a infecției cu coronavirus, ceea ce a presupus, printre altele, restricții privind circulația persoanelor, menționând testarea obligatorie și instituirea unei perioade de izolare în privința persoanelor care au stat pe teritoriul României mai mult de o zi, dar și măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație din și înspre România. Nu în ultimul rând, puținele zboruri care totuși au fost efectuate în aceleași condiții, în perioada de referință, au fost fie anulate, fie au presupus câte două opriri în alte state sau supuse unor modificări de program. Nu în ultimul rând, pentru realizarea misiunii de preluare a mai multor persoane subiect al unor mandate europene de arestare se așteaptă aprobările necesare din partea singurului operator economic din aviație disponibil în acest scop (C.), precum și din partea Ministerului de Justiție italian.

Nu a fost propusă o nouă dată concretă pentru realizarea predării.

Prin încheierea din data de 02.12.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 813/2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut măsura arestării persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3.12.2020 și până la data de 1.01.2021, inclusiv.

În continuare, s-a arătat că, prin adresa nr. x din data de 28.12.2020 a Biroului Național Sirene s-a comunicat că autoritățile italiene au solicitat menținerea măsurii arestării persoanei solicitate A. față de care Curtea de Apel București a dispus prin Sentința penală nr. 208/F din 03.11.2020 punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de autoritățile judiciare italiene și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, precum și arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile de la 03.11.2020 până la 02.12.2020, iar, ulterior, menținerea aceleiași măsuri pe o perioadă de 30 de zile de la 03.12.2020 până la 01.01.2021, ca urmare a imposibilității realizării misiunii de preluare în termenul stabilit din cauza măsurilor de siguranță impuse în contextul evoluției pandemiei de COVID-19.

A fost propusă o nouă dată concretă pentru realizarea predării (13.01.2021 sau 14.02.2021), când se intenționează preluarea mai multor persoane subiect al unor mandate europene de arestare (maxim 14 persoane pe zi), așteptându-se aprobările necesare din partea singurului operator economic din aviație disponibil în acest scop (C.), precum și din partea Ministerului de Justiție italian.

La termenul de judecată din data de 29.12.2020, Curtea a pus în discuție pe de o parte, termenul pentru predarea persoanei solicitate, în baza art. 23 alin. (3) din Decizia Cadru a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, dar și art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar, pe de altă parte, măsura preventivă sub imperiul căreia se află persoana solicitată, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

Persoana solicitată A., prin apărător ales, în esență, a solicitat să se constate că stabilirea unei noi date a predării nu este posibilă potrivit legii interne, punerea în libertate a persoanei pentru nerespectarea termenelor de predare fiind obligatorie (art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală). În același timp, în subsidiar, a susținut că autoritatea judiciară are posibilitatea de a lua o măsură alternativă în același scop, sens în care a solicitat înlocuirea arestării în vederea predării cu o măsură preventivă mai blândă, fie ea privativă de libertate (arestul la domiciliu) sau restrictivă de libertate (controlul judiciar). Nu în ultimul rând, a învestit Curtea cu o cerere de amânare a predării, formulată în baza dispozițiilor art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, până la momentul încetării pandemiei.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva termenului pentru predarea persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, cu denumirea marginală Termenul pentru predarea persoanei, prevede următoarele:

(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate.

În legislația română, la art. 113 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se prevăd următoarele:

(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.

De asemenea, art. 114 alin. (1) din același act normativ vizând predarea amânată prevede că dispozițiile art. 58 alin. (1) - (5) și (7) se aplică în mod corespunzător, iar potrivit art. 58 alin. (2) predarea poate fi amânată atunci când:

a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;

b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă;

c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.

Curtea a constatat astfel că dispozițiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Decizia - cadru și care prevăd că, în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite.

Totodată, s-a arătat că potrivit dreptului nostru intern nu este posibilă luarea de măsuri alternative odată cu punerea în libertate a persoanei pentru nerespectarea termenelor de predare.

Din acest ultim punct de vedere și potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, s-a precizat că predarea persoanei solicitate nu poate avea loc decât în stare de detenție, așa încât nu se pot lua față de aceasta - în raport de cadrul legislativ actual - măsuri alternative care să asigure predarea acesteia către statul emitent.

Astfel, a apreciat că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispozițiile art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluționării cererii de punere în executare a mandatului european de arestare și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii când se dispune potrivit art. 104 alin. (11) din aceeași lege. În această din urmă ipoteză, s-a menționat că temeiul privării de libertate este dat de însăși soluția dispusă, respectiv cea de admitere a sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare.

Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Instanța supremă a arătat că, din analiza dispozițiilor Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală rezultă, fără echivoc, că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se află sub puterea unui mandat de arestare în vederea predării, pe care organele de poliție să-l pună în executare (Decizia nr. 312/10.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Referitor la jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea a arătat următoarele:

Prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 25 ianuarie 2017 în cauza C-640/15, B., a fost explicată noțiunea de forță majoră întâlnită în art. 23 alin. (3) din Decizia - cadru, în contextul existenței unor diferențe între variantele lingvistice ale deciziei cadru. Astfel, s-a reținut că, în timp ce versiunile în limbile greacă, franceză, italiană, portugheză, română și finlandeză ale dispoziției menționate condiționează aplicarea acestei reguli de imposibilitatea predării ca urmare a unui caz de forță majoră în unul dintre statele membre în cauză, alte versiuni lingvistice ale aceleiași dispoziții, precum cele în limbile spaniolă, cehă, daneză, germană, greacă, engleză, neerlandeză, polonă, slovacă și suedeză, se referă mai degrabă la o imposibilitate de predare ca urmare a unor împrejurări care ies de sub controlul statelor membre în cauză (pct. 46 din hotărâre). Curtea a reținut, însă, că pentru art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru noțiunea relevantă este cea de forță majoră, care "trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate" (pct. 53 din hotărâre).

Totodată, Curtea a stabilit că este necesar să se considere că art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autoritățile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziții și în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o prima nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziției menționate, este împiedicată de un caz de forță majoră (pct. 39 din hotărâre). Prin urmare, așa cum se arată și în dispozitivul hotărârii, art. 15 alin. (1) și art. 23 din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretate în sensul că autoritățile rămâne sunt ținute să convină asupra unei noi date a predării în cazul expirării termenelor stabilite la art. 23 menționat.

În aceeași hotărâre, la pct. 43, Curtea a mai arătat că, în cazul în care autoritățile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menținerea în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr așa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 și 59).

În fine, la pct. 70 din hotărâre, Curtea a arătat că, deși legiuitorul Uniunii a precizat în mod expres, la art. 23 alin. (5) din decizia-cadru, că expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (2) - (4) din aceasta implică punerea în libertate a persoanei căutate, în cazul în care ea se mai află în detenție, acesta nu a conferit niciun alt efect expirării termenelor respective și, în special, nu a prevăzut că aceasta ar priva autoritățile implicate de posibilitatea de a conveni asupra unei noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (1) din decizia-cadru sau că ar exonera statul membru de executare de obligația de a executa un mandat european de arestare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, pct. 38).

În ceea ce privește menținerea în detenție a persoanei solicitate până la predarea efectivă către statul emitent, s-a arătat că prezintă relevanță și hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 februarie 2019 în cauza C - 492/18 PPU, TC, prin care s-a arătat că Decizia-cadru 2002/584 trebuie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții naționale (cum este cea din litigiul principal) care prevede o obligație generală și necondiționată de punere în libertate a unei persoane căutate și arestate în temeiul unui mandat european de arestare de îndată ce a expirat termenul de 90 de zile de la arestarea sa, atunci când există un risc major de fugă al acesteia, care nu poate fi adus la un nivel acceptabil prin impunerea unor măsuri adecvate (pct. 77 din hotărâre).

De asemenea, Curtea a mai arătat, la punctele 44 și 46 din hotărâre, că potrivit articolului 12 din respectiva decizie-cadru, autoritatea judiciară de executare decide dacă trebuie să rămână în detenție o persoană arestată pe baza unui mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul statului membru de executare. Acest articol precizează de asemenea că punerea provizorie în libertate a acestei persoane este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul acestui stat, cu condiția ca autoritatea competentă a acestui stat să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei respective. Totodată, deși art. 12 din Decizia-cadru 2002/584 admite, în anumite condiții, posibilitatea unei puneri provizorii în libertate a persoanei arestate în temeiul unui mandat european de arestare, nici această dispoziție și nicio altă dispoziție a acestei decizii-cadru nu prevede că, după expirarea termenelor prevăzute la art. 17 din aceasta, autoritatea judiciară de executare ar fi obligată să procedeze la o asemenea punere provizorie în libertate sau, a fortiori, o punere în libertate pură și simplă a acestei persoane (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 45 și 46).

Pe de altă parte, însă, Curtea - la pct. 64 din hotărâre - face trimitere la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească prelungirea detenției persoanei căutate peste termenele prevăzute la art. 17 din Decizia-cadru 2002/584 și până la predarea efectivă a acestei persoane (aceste condiții fiind expuse la punctele 57-59 din Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan (C-237/15 PPU, EU:C:2015:474), adică cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Cartă, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar interpretarea art. 6 din Carta UE trebuie să se realizeze prin raportare la art. 5 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca prag minim de protecție (pct. 57 din hotărâre).

S-a reținut că, prin Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan (C-237/15 PPU), Curtea a stabilit că art. 12 din decizia-cadru menționată coroborat cu art. 17 din aceasta și în lumina articolului 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune, într-o astfel de situație, menținerii în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, chiar dacă durata totală a detenției acestei persoane depășește respectivele termene, cu condiția ca această durată să nu aibă un caracter excesiv în raport cu caracteristicile procedurii urmate în cauza principală, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere. S-a precizat că, dacă autoritatea judiciară de executare decide să pună capăt detenției persoanei menționate, această autoritate este obligată să ia, împreună cu punerea provizorie în libertate a acesteia, orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga acesteia și să se asigure că condițiile materiale necesare în vederea predării sale efective rămân întrunite câtă vreme nu s-a adoptat nicio decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare.

Prin urmare, s-a arătat că, deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene a admis existența dispoziției art. 23 alin. (5) din Decizia - cadru, care prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4) din același articol, în cazul în care persoana căutată se află în detenție, ea este pusă în libertate, interpretarea deciziei - cadru de către Curte, prin hotărârile amintite, are la bază faptul că decizia-cadru vizează, prin introducerea unui nou sistem simplificat și mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală, să faciliteze și să accelereze cooperarea judiciară în scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție, întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre. Astfel, așa cum s-a arătat în hotărârea din cauza C-640/15, B., punctele 37 și 38, interpretarea art. 23 alin. (3) din decizia cadru nu trebuie să limiteze eficiența procedurilor prevăzute de decizia-cadru și nici nu trebuie să determine punerea în libertate a persoanei căutate în situații în care prelungirea duratei detenției acesteia din urmă nu își are originea într-o lipsă de diligență a autorității de executare și în care durata totală a detenției respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuție a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeași persoană și existența, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, pct. 59).

Concluzionând, prin raportare la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în situația reglementată de art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru, respectiv art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, atunci când nu pot fi respectate termenele de predare: subzistă obligația autorităților din cele două state membre de stabilire a unei noi date a predării; menținerea în detenție a persoanei după soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect punerea în executare a mandatului european și până la predarea efectivă către statul emitent trebuie să se realizeze în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Decizia - cadru și ale art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin efectuarea unui examen concret al proporționalității, conform criteriilor stabilite în Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan (C-237/15 PPU), astfel încât durata detenției să nu aibă un caracter excesiv, prin raportare la art. 5 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg în materie; în cazul în care se dispune punerea în libertate a persoanei, autoritatea competentă a acestui stat trebuie să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei respective.

În aplicarea art. 23 alin. (3) din Decizia Cadru a Consiliului U.E. din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), transpus în dreptul intern în art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârile precitate, s-a reținut că, în mod justificat autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă au luat imediat legătura una cu cealaltă și au convenit asupra unei noi date a predării, respectiv, 13.01.2021 - 14.01.2021, cu luarea în considerare a împrejurărilor cauzei.

Astfel, s-a precizat că, în actualul context al pandemiei COVID-19 măsurile care s-au impus a fi luate atât de către statul român, cât și cel italian, pentru prevenirea răspândirii la nivel național și mondial a infecției cu coronavirus COVID-19 și care au vizat și restricții privind circulația persoanelor (suspendarea/anularea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație din și înspre România sau modificarea programului acestora de zbor), constituie "motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent" pentru care predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza în termenele stabilite de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent.

Totodată, s-a precizat că aceleași împrejurări corespund sintagmei "caz de forță majoră" deopotrivă mai sus menționată, astfel cum aceasta a fost interpretată și în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a treia) din 25 ianuarie 2017 în Cauza C-640/15 (par. 53), în sensul de "împrejurare străină celui care o invocă, neobișnuită și imprevizibilă, ale cărei consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate".

În continuare, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva măsurii arestării persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, intitulat "Procedura de executare a mandatului european de arestare":

"(9) Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai dusă ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în nici un caz 180 de zile".

În acest context, în cazul în care autoritățile implicate au convenit asupra unei noi date a predării - 13.01.2021-14.01.2021, în temeiul dispozițiilor legale precitate, Curtea trebuie să decidă asupra menținerii măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță.

În cauză, s-a reținut că procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent, iar durata detenției nu are caracter excesiv, contrar apărării (persoana solicitată a fost reținută în baza ordonanței nr. 111/2020 din data de 20.10.2020 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pe o durată de 24 ore, începând cu data de 20.10.2020, ora 12:30, până la data de 21.10.2020, ora 12:30 și, ulterior, arestată provizoriu prin încheierea din data de 20.10.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru o perioadă de 15 zile, începând din data de 20.10.2020 până în data de 03.11.2020 inclusiv, dar și arestată în vederea predării prin Sentința penală nr. 208/F/03.11.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 03.11.2020 până în data de 02.12.2020 inclusiv, măsură menținută prin încheierea din data de 02.12.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru o perioadă de 30 zile, începând din data de 03.12.2020 până în data de 01.01.2021 inclusiv).

Totodată, s-a arătat că durata totală a arestării persoanei solicitate nu a depășit termenul maxim de 180 de zile.

Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a persoanei solicitate A., condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 10 luni și 24 de zile închisoare de autoritățile judiciare italiene, pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, dar și evadare (repetată, din arest la domiciliu), alături de prezentare sub o identitate falsă în fața acestora, motive pentru care, în baza art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, a menținut arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2021 și până la data de 31.01.2021, inclusiv, măsură considerată necesară punerii în executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele acestuia.

Referitor la cererea de amânare a predării formulată de persoana solicitată A., curtea a constatat că dispozițiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată nu sunt aplicabile cauzei, astfel că cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată, câtă vreme pandemia generată de răspândirea cu coronavirus COVID-19 privește atât statul român, cât și cel italian, ambele state luând măsuri relativ similare în același context, iar autoritățile judiciare italiene și-au exprimat disponibilitatea de a prelua persoana solicitată la una din datele deja menționate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestație persoana solicitată A., care a solicitat admiterea contestației, revocarea măsurii arestului în vederea predării și punerea sa de îndată în libertate de sub puterea măsurii arestării cu motivarea că au fost depășite termenele prevăzute de art. 113 din Legea nr. 302/2004 și nu s-a convenit o dată certă pentru predarea sa către autoritățile italiene, iar în subsidiar, amânarea predării invocând pandemia Covid-19 și lipsa zborurilor între autoritățile italiene și române.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, se reglementează procedura și condițiile predării persoanei solicitate, astfel:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

Conform art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, "instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112".

Totodată, Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile".

Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din același act normativ:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanța competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic până la predarea efectivă și a cărei durată totală (care cuprinde durata arestului, atât în procedura de executare a mandatului european de arestare anterioară pronunțării hotărârii definitive de predare, cât și procedura ce urmează după momentul rămânerii definitive a hotărârii de predare și până la predarea efectivă) nu poate depăși 180 de zile.

În cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. contestă temeinicia soluției instanței de fond de menținere a arestului său preventiv în vederea predării, susținând că această măsura a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 întrucât nu s-a stabilit o dată certă de predare și nici nu s-au oferit garanții în sensul că predarea va avea loc în 13.01.2021 sau 14.01.2021, arătându-se doar că este posibil să existe un zbor charter, fără a exista vreo dovadă în acest sens, nefiind stabilită astfel o dată certă de predare în intervalul termenului de 30 de zile până la care a fost menținută măsura preventivă.

Evaluând susținerile contestatorului persoană solicitată, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat, reținând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate și, subsecvent, menținerea acestei măsuri în vederea predării este obligatorie în situația dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de către autoritățile judiciare italiene față de numitul A..

Legea specială nu permite o măsură alternativă în această situație, întrucât predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest preventiv. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate și menținerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea părții către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, care conțin referiri cu privire la menținerea, prelungirea, verificarea periodică a măsurii arestării sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă (control judiciar sau arest la domiciliu), reglementează măsurile ce pot fi luate în cursul judecății procedurii de punere în executare a unui mandat european de arestare, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra punerii în executare a mandatelor europene de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Pe de altă parte, conjunctura epidemiologică internațională actuală, determinată de răspândirea infecțiilor cauzate de coronavirusul -SARS-CoV2, care a avut ca urmare, printre altele, reducerea zborurilor dintre statul român și cel italian, constituie un motiv independent de voința autorităților române sau ale statului emitent, în sensul art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatelor europene de arestare, până la data fixată inițial.

În consecință, aparenta incertitudine ce poartă asupra datei la care se va efectua preluarea persoanei solicitate A. constituie doar un efect specific stării pandemice actuale.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că Legea nr. 302/2004, reglementează în mod expres în cuprinsul art. 113 termenul în interiorul căruia trebuie să se realizeze predarea, cât și sancțiunea care intervine în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, respectiv punerea în libertate a persoanei solicitate.

De altfel, prevederile legale sus menționate se completează cu dispozițiile art. 104 alin. (10) teza finală din aceeași lege care stabilesc că durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.

În acest context, Înalta Curte reține că persoana solicitată A. a fost arestată în vederea predării o perioadă de 15 de zile, cu începere de la data de 20 octombrie 2020, la data de 3 noiembrie 2020 (prin încheierea din data de 20.10.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020), pe o perioadă de 30 de zile, de la 3.11.2020 până la data de 2.12.2020, inclusiv (prin Sentința penală nr. 208/F/03.11.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020), care a fost menținută pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3.12.2020 și până la data de 1.01.2021, inclusiv (prin încheierea din 02.12.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020).

În consecință, constată că măsura dispusă de instanța de fond este legală și temeinică și din perspectiva perioadei maxime de 180 de zile înăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea persoanei solicitate.

În raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte apreciază că menținerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia satisface pe deplin exigențele impuse de dispozițiile legale incidente în materie, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată.

Cu privire la susținerea contestatorului persoană solicitată privind amânarea predării, Înalta Curte reține că Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează în cuprinsul art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 din Legea nr. 302/2004 condițiile în care predarea se amână, și anume, în situația în care persoana este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, până la soluționarea definitivă a cauzei ori în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen; poate fi amânată dacă, se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată ori dacă din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru respectiva persoană sau familia acesteia. Or, împrejurarea privind măsurile excepționale luate în contextul pandemiei Covid-19 nu constituie vreun motiv care să poată fi încadrat în prevederile legale sus menționate, ceea ce face criticile formulate de contestator, neîntemeiate, iar soluția pronunțată de instanța de fond în urma verificărilor efectuate, temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii F/DL din data de 29 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii F/DL din data de 29 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 ianuarie 2021.