ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2020

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 777/2020

HOTĂRÂRE
20.11.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 777/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea F din data de 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 104 alin. (9) și 10 din Legea nr. 302/2004, a fost menținută măsura arestării persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14 noiembrie 2020 și până la data de 13 decembrie 2020, inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 196/F din 15 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare emis la data de 9 septembrie 2020 de către Tribunalul din Piacenza - Italia pe numele persoanei solicitate A. și predarea, cu respectarea regulii specialității, a persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene.

S-a luat act de consimțământul persoanei solicitate la predare și de faptul că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută de la 5 octombrie 2020 la 6 octombrie 2020 și sub control judiciar de la 6 octombrie 2020 la 15 octombrie 2020 și, conform art. 104 alin. (13) din Legea 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

Prin Adresa nr. x/2020 din data de 12 noiembrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București cu privire la prelungirea măsurii arestării preventive față de persoana solicitată A., în temeiul art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004. În motivarea sesizării, Ministerul Public a învederat că la data de 11 noiembrie 2020 Biroul Național Sirene a comunicat formularul M transmis de Biroul Sirene Italia, cu privire la imposibilitatea realizării misiunii de preluare a sus-numitului în termenul stabilit în contextul măsurilor de siguranță impuse de evoluția pandemiei de Covid-19, precum și solicitarea de prelungire a arestării cu 30 de zile.

Analizând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului U.E. din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), intitulat "Termenul pentru predarea persoanei":

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate".

Totodată, potrivit art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, intitulat "Predarea persoanei solicitate":

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție de pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte".

În aplicarea acestor dispoziții legale, Curtea a constatat că, în contextul epidemiei provocate de COVID-19, autoritățile statului emitent împreună cu autoritățile române s-au aflat în imposibilitate să realizeze predarea persoanei solicitate în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.

În acest cadru, Curtea a reținut că situația generată de epidemia COVID-19 constituie un "motiv independent de voința autorităților române sau ale statului emitent" pentru care predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza în interiorul termenului de 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în România s-a decretat stare de alertă, respectiv s-a dispus prelungirea stării de alertă, iar conform prevederilor art. 1 din H.G. nr. 476 din data de 16 iunie 2020 și art. 4 din Anexa 3, sunt restricționate anumite zboruri, situația actualizându-se periodic de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Totodată, această împrejurare corespunde sintagmei "caz de forță majoră" deopotrivă mai sus menționată, astfel cum aceasta a fost interpretată și în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a treia) din 25 ianuarie 2017 în Cauza C-640/15 (par. 53), în sensul de "împrejurare străină celui care o invocă, neobișnuită și imprevizibilă, ale cărei consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate". Pe de altă parte, rezultă dintr-o jurisprudență constantă, stabilită și în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noțiunea de forță majoră trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium și alții, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).

Prin urmare, Curtea a constatat că devin incidente dispozițiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, sens în care autoritatea competentă a statului emitent împreună cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române urmează să stabilească o dată de predare, în afara termenului de 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, iar predarea trebuie să aibă loc în termen de 10 zile de la această dată convenită.

Astfel fiind, chiar dacă autoritățile competente ale statului emitent și ale statului român nu au reușit să stabilească inițial o dată de predare în interiorul termenul de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, din coroborarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, actualizată, rezultă că, în ipoteza imposibilității predării persoanei solicitate în termenul inițial de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, autoritățile statului emitent și ale statului de executare trebuie să stabilească o nouă dată în vederea predării, iar predarea trebuie să aibă loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În continuare, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva măsurii arestării persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, intitulat "Procedura de executare a mandatului european de arestare":

"(9) Instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai dusă ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în nici un caz 180 de zile".

În acest context, în cazul în care autoritățile implicate urmează să identifice o dată în vederea predării, în afara termenului de 10 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare, în temeiul dispozițiilor legale precizate, Curtea trebuie să decidă asupra menținerii măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță.

În cauză, Curtea a reținut că motivele pentru care persoana solicitată nu a putut fi predată în termenul pentru care s-a dispus inițial arestarea sunt întemeiate, că durata detenției nu a depășit un termen rezonabil, precum și faptul că durata arestării persoanei solicitate nu a depășit termenul maxim de 180 de zile stabilit de art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Curtea a constatat că raportat la dispozițiile art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate se poate realiza doar în timp ce aceasta se află sub puterea măsurii arestării, astfel încât luarea unei măsuri preventive alternative nu este posibilă în acest moment.

În consecință, constatând că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a persoanei solicitate, Curtea a menținut arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva încheierii F din data de 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020 a formulat contestație persoana solicitată A. solicitând admiterea contestației și luarea măsurii preventive a controlului judiciar.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Decizia-Cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI): în mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte reține că "dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită".

Potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112.

Alineatul 10 al aceluiași articol prevede că, în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.

Astfel, cu referire la menținerea măsurii arestului provizoriu în vederea predării, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situația în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea sau, după caz, menținerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună o măsură mai blândă, respectiv controlul judiciar astfel cum s-a solicitat de către contestator.

Având în vedere mandatul european de arestare dispus față de persoana solicitată A., faptul că în România s-a decretat stare de alertă, respectiv s-a dispus prelungirea stării de alertă, iar conform prevederilor art. 1 din H.G. nr. 476 din data de 16 iunie 2020 și art. 4 din Anexa 3, sunt restricționate anumite zboruri, situația actualizându-se periodic de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, precum și faptul că misiunea de predare a persoanei solicitate în Italia nu a putut fi realizată până în prezent în contextul crizei sanitare existente, în care o serie de restricții sunt impuse statelor membre pentru a preveni răspândirea infecției cu SARS-COV-2, ceea ce îngreunează procedurile pentru predarea persoanelor față de care s-au emis mandate europene de arestare, instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a procedat conform dispozițiilor legale incidente în materie, anterior enunțate, menținând măsura arestării provizorii în vederea predării față de persoana solicitată.

Prin urmare, măsura în discuție se încadrează în dispozițiile legale anterior menționate, fiind în mod corect menținută de către prima instanță.

În ceea ce privește susținerea apărătorului desemnat din oficiu cu privire la faptul că persoana solicitată ar putea rămâne arestat o perioadă nedeterminată până când se va reuși procedura de predare, instanța face trimitere la dispozițiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 prin se stabilește că durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile și, raportat la datele din prezenta cauză, se constată că această perioadă nu a fost depășită.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanța fondului, reține că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională.

Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

În consecință, Înalta Curte apreciază neîntemeiată solicitarea formulată de contestator privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura preventivă a controlului judiciar și, constatând legală și temeinică încheierea penală atacată, neexistând motive pentru reformarea acesteia, instanța de control judiciar va respinge contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii F din data de 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii F din data de 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-11
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 736/2020
Asupra contestației de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 6 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 104 alin. (9) și (10) di
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 26/2021
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 251/F din 31 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au hotărât următoarele: Î
ÎCCJ 2020-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2020
Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 7 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 23 alin. (3) din
ÎCCJ 2020-11-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 758/2020
Deliberând asupra contestației declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 208/F din 03 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele: Prin S
ÎCCJ 2020-07-28
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 435/2020
Deliberând asupra contestației declarată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din 17 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020 (y/2020): Prin încheierea din 17 iulie 2020 pronun
Sursă