ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4892/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Decizia nr. 1919 din 16 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-au respins recursurile declarate de reclamanții O.V., O.V.M., O.F.M. și de pârâții Municipiul București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 387A din 7 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare reclamanții O.V., O.V.M. și O.F.M., la data de 18 martie 2013, invocând dispozițiile art. 318 teza întâi C. proc. civ. În motivare au arătat că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale constând în omisiunea instanței de a se pronunța asupra capătului de cerere principal, care se referă la încălcarea dispozițiilor art. 267 C. proc.

civ. și încadrarea în art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a se renunța la judecată și nicidecum la dreptul pretins. Contestația în anulare nu este fondată. Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Textul are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este, deci, vorba despre acea greșeală, pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată. Exempli gratia, sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc.

civ.: respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru, ori nu s-a observat că pentru unul din motivele de casare nu era necesară timbrarea; anularea greșită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se găsea procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc. Textul citat vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale ori de rezolvare a unui incident procedural.

În doctrină s-a arătat că a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o opoziție (cale de atac ce funcționa în trecut numai atunci când judecata avusese loc în lipsa părții), astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac, mai rea decât recursul la recurs, care, cel puțin, se adresează unei instanțe superioare. Așadar, numai o greșeală materială esențială și evidentă poate fi invocată pe calea contestației în anulare. În consecință, împrejurările invocate de contestatori în sensul că instanța a încălcat dispozițiile art. 267 C. proc.

civ., reprezintă o critică vizând greșeli de judecată și nu greșeli de fapt, involuntare, în legătură cu un aspect formal al judecării recursului, ce pot fi remediate pe calea contestației în anulare. În considerarea celor ce preced, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii O.V., O.V.M. și O.F.M. împotriva Deciziei nr. 1919 din 16 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 67/3/1999. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS