ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 481/2010

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 06 decembrie 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții W.G.G.N., G.E.O., G.Șt.L., G.S.R., I.M.A. și G.D.V. au chemat în judecată pe pârâta SC M.T. SRL și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în str. Frigului, sectorul 4, București, compus din teren și construcții. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O. Prin sentința civilă nr. 491/ F din 10 martie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, odată cu intrarea vigoare a Legii nr. 10/2001, cu excepția cererilor pendinte la data de 14 februarie 2001, persoanele interesate nu mai au opțiune între dreptul comun și legea specială în materia restituirii bunurilor preluate în mod abuziv de stat. În situația concretă în care se află reclamanții, al căror bun se regăsește în patrimoniul unei unități deținătoare dintre cele enumerate de art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile Codului civil nu mai este admisibilă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 92 din 06 februarie 2009, Curtea de Apel București a admis apelul declarat, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu societatea comercială pârâtă, restituirea în natură a imobilului situat în str. Frigului, sector 4 București, preluat abuziv de statul român, invocând prevederile dreptului comun și C.E.D.O. Formularea de către reclamantă a cererii la data de 6 decembrie 2007, la mult timp după apariția Legii nr. 10/2001, nu justifică calificarea juridică a cererii ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., în procedura de drept comun. Prin urmare, instanța trebuia să dispună cu privire la temeinicia cererii în noul cadru reglementat de Legea nr. 10/2001, după verificarea termenelor și condițiilor impuse de aceasta și, în funcție de aceste constatări, avea a stabili dacă reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, iar în caz afirmativ, felul despăgubirii care se va acorda după distincțiile prevăzute de legea reparatorie.

Așa fiind, Tribunalul a respins în mod nelegal acțiunea ca inadmisibilă, fără a motiva cu privire la netemeinicia acesteia și încălcând astfel principiul liberului acces la justiție. Se mai reține că invocarea de către reclamanți a dispozițiilor dreptului comunitar nu înlătură posibilitatea instanței de a verifica îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor impuse de legea reparatorie internă. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs atât reclamanții W.G.G.N., G.E.O., G.Șt.L., G.S.R., I.M.A. și G.D.V., cât și pârâta SC M.T. SRL. 1. Prin motivele de recurs, reclamanții solicită modificarea considerentelor deciziei recurate pentru următoarele argumente: În cazul desființării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, dispozițiile instanței de apel sunt obligatorii pentru prima instanță.

Față de acest aspect, este evident că dispozițiile reținute în considerente de către instanța de apel în sensul verificării exclusiv a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, fără a se face nici un fel de referire la dreptul comun, nu reprezintă în nici un caz argumentele legale pe care ar fi trebuit să se sprijine decizia pronunțată. Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat. Prin urmare, cererea viza restituirea acestui imobil în natură, conform dreptului comun, acțiune admisibilă potrivit jurisprudenței C.E.D.O., față de caracterul total ineficient al prevederilor Legii nr. 10/2001.

Or, prima instanță a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, iar instanța de apel a admis apelul, însă cu motivarea că prima instanță trebuia să verifice temeinicia cererii prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și să constate dacă reclamanții sunt îndreptățiți la primirea unor despăgubiri.  Aceste argumente, obligatorii pentru prima instanță, prejudiciază reclamanții sub două aspecte: pe de o parte aceștia urmăresc restituirea imobilului în natură, iar pe de altă parte, solicită aplicarea dispozițiilor de drept comun. Se mai argumentează în sensul că prin considerentele reținute se încalcă grav prevederile C.E.D.O. și decizia în interesul legii din data de 09 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 60/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se solicită admiterea recursului și analizarea prezentei cauze de către prima instanță atât prin prisma Legii nr. 10/2001 cât și prin prisma dreptului comun. 2. Pârâta SC M.T. SRL formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia recurată: Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001. Astfel, reclamanții au înțeles să respecte dispozițiile acestei legi și au formulat o notificare înregistrată la P.M. București prin care au solicitat restituirea imobilului în litigiu. Deși au la dispoziție măsuri procedurale de constrângere a unității deținătoare de a răspunde notificării, reclamanții nu au înțeles să le utilizeze, astfel încât nefiind finalizată procedura prealabilă, acțiunea formulată în cauză este inadmisibilă.

În mod nelegal instanța de apel a considerat că Tribunalul trebuia să se pronunțe asupra temeiniciei cererii cu privire la cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, întrucât prima instanță a avut în vedere atât dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât și prevederile art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea care a învestit instanțele în prezentul litigiu, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu societatea pârâtă, restituirea în natură a imobilului situat în str. Frigului, sector 4 București. În motivarea cererii s-a arătat că imobilul, deținut în prezent de pârâta SC M.T.

SRL, a aparținut autorului reclamanților și a fost, în mod abuziv, preluat de stat, prin Legea nr. 119/1948. Reclamanții au solicitat instanței să compare titlurile de proprietate ce se opun cu privire la același bun și să constate că titlul autorului lor este mai bine caracterizat, fiind astfel preferabil celui opus de pârâtă. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O. Prima instanță a apreciat că acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile dreptului comun, în situația concretă în care se află reclamanții al căror bun se regăsește în patrimoniul unei unități deținătoare dintre cele enumerate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu mai este admisibilă după intrarea în vigoare a acestei legi, actul normativ menționat reglementând o procedură administrativă obligatorie pentru restituirea în natură a bunurilor ce intră în sfera sa de reglementare.

Curtea de Apel, prin decizia recurată, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe cu îndrumarea de a verifica dacă reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri și de a stabili natura acestor despăgubiri, în cadrul legislativ reglementat de Legea nr. 10/2001. Înalta Curte apreciază că ambele recursuri declarate în cauză sunt fondate, pentru următoarele considerente: 1. Deși în prezentul litigiu, reclamanții nu au solicitat instanțelor să verifice îndreptățirea lor la beneficiul despăgubirilor reglementate de Legea nr. 10/2001, să stabilească natura acestor despăgubiri ori să le acorde reclamanților, instanța de apel, prin hotărârea recurată, a stabilit în sarcina instanței de rejudecare, obligația de a efectua cercetarea judecătorească sub aceste aspecte.

Nepronunțarea primei instanțe asupra temeiniciei cererii reclamanților din perspectiva Legii nr. 10/2001, a fost considerată de instanța de apel ca reprezentând o nesoluționare a fondului pretențiilor deduse judecății și a determinat soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare Tribunalului. Prin considerentele deciziei, Curtea de Apel a fixat cadrul procesual în limitele de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001. Dezlegarea dată asupra cadrului procesual în care trebuie soluționată pricina nu are valoarea unui simplu considerent, ci constituie în realitate o soluție dată unei probleme de drept ce vizează actul normativ aplicabil litigiului cu care instanțele au fost învestite și care este obligatorie pentru instanța de rejudecare.

Considerentele deciziei prin care se stabilește necesitatea analizării fondului pretențiilor reclamanților din perspectiva Legii nr. 10/2001 explică dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de apel, îl susțin, în lipsa lor nefiind posibilă înțelegerea acestui dispozitiv. În condițiile în care pretențiile cuprinse în cererea de chemare în judecată nu erau întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar prin considerentele deciziei pronunțate, Curtea de Apel se pronunță asupra aplicării în cauză a prevederilor acestui act normativ, dezlegarea dată fiind obligatorie pentru instanța de rejudecare, reclamanții au interesul de a ataca decizia pronunțată de instanța de apel. Susținerile formulate prin recursul declarat de reclamanți sunt fondate.

Reclamanții au învestit instanțele cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O., solicitând, în procedura dreptului comun, compararea titlurilor de proprietate ce se opun cu privire le același imobil. Stabilind în sarcina instanței de rejudecare obligația de a analiza temeinicia pretențiilor reclamanților din perspectiva Legii nr. 10/2001, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, rezultat din prevederile art. 298 raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În aceste condiții, instanța de apel în cadrul controlul de legalitate cu care a fost învestită prin declararea apelului, avea obligația de a verifica hotărârea pronunțată de prima instanță sub aspectul soluției de inadmisibilitate a cererii formulate de reclamanți, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ.

și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O. Or, Curtea de Apel nu a analizat legalitatea sentinței apelate sub aspectul admisibilității unei cererii în revendicare formulate în procedura dreptului comun, ci s-a limitat la a constata că tribunalul are obligația de a cerceta temeinicia pretențiilor deduse judecății din perspectiva Legii nr. 10/2001, în condițiile în care reclamanții nu și-au fundamentat pretențiile pe dispozițiile acestui act normativ. Art. 6 din C.E.D.O. implică în sarcina instanței obligația de a efectua o examinare efectivă a cererilor, a mijloacelor de apărare și a argumentelor părților în asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil. Prin decizia instanței de apel, aceste norme europene nu au fost respectate, reclamanții nebeneficiind de o hotărâre prin care Curtea de Apel să se pronunțe asupra admisibilității cererii lor în revendicare întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ.

și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O. și care să cuprindă argumentele instanței de apel în sensul admisibilității ori al inadmisibilității unei astfel de cereri. Din acest motiv, nici controlul de legalitate în calea de atac a recursului nu poate fi exercitat, impunându-se, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de apel. 2. Prin motivele de recurs formulate, pârâta susține inadmisibilitatea, în cauză, a cererii în revendicare formulate de reclamanți. Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, câtă vreme, Curtea de Apel nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii reclamanților întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O., instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio, acele aspecte care nu au făcut obiectul controlului exercitat de instanța de apel și care susțin inadmisibilitatea unei astfel de cereri.

Cu ocazia rejudecării pricinii, pârâta va putea supune analizei instanței de apel argumentele aduse în sensul inadmisibilității cererii în revendicare formulate de reclamanți, revenind instanței obligația de a răspunde acestor susțineri pentru respectarea drepturilor procesuale ale părților în litigiu. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții W.G.G.N., G.E.O., G.S.R., G.Șt.L., I.M.A., G.D.V. și de pârâta SC M.T. SRL împotriva deciziei nr. 92 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.