ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1633/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2004, sub nr. 48/2004, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a, reclamanta G.S. a chemat în judecată B.N. R., solicitând obligarea pârâtei să-i restituie bijuteriile confiscate în mod abuziv de la mama sa, V.(L.)G., în anii 1969 și 1987, de către M.I., predate ulterior pârâtei. În subsidiar se solicită contravaloarea bijuteriilor estimate la suma de 6.000.000 DOLARI S.U.A., la plata dobânzii bancare pentru această sumă începând cu anul 1969 și până la rămânerea irevocabilă a sentinței de retrocedare și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii se arată că bijuteriile au fost confiscate la data de 23 octombrie 1969 respectiv 23 septembrie 1987 de la autoarea reclamantei.

Bijuteriile confiscate au fost predate ulterior B. N.R., iar în raport de dispozițiile Legii nr. 261/2002 și a O.U.G. nr. 190/2000, reclamanta se consideră îndreptățită la restituirea bijuteriilor, fie în natură fie în echivalent. Pe parcursul cercetării judecătorești reclamanta a formulat cerere completatoare solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți a S.R. prin B. N.R. și a S.R. prin M.F. P. și prin M.A.I. La termenul de judecată din 13 aprilie 2004, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată și a altor persoane, respectiv a intervenienților G.G., G.M.C. și R.C. În motivarea cererii completatoare s-a arătat că intervenientul R.C. este fiul lui R.G., cel de-al doilea soț al numitei G.V., iar ceilalți trei intervenienți sunt descendenți ai acestuia.

La termenul de judecată din 17 mai 2004, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar prin sentința civilă nr. 411 din 17 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a dispus admiterea excepției și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 1330 din 19 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, s-a admis apelul, s-a desființat sentința pronunțată de tribunal și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu motivarea că din probele administrate a rezultat calitatea procesuală activă a moștenitorilor reclamantei G.Ș., decedată în timpul soluționării cauzei și a intervenientei G.M.C.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 2161/3/2006. La data de 12 ianuarie 2004 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, o altă acțiune formulată de reclamantul G.G. împotriva pârâților B.N.R. și S.R. prin M.F.P., prin care s-a solicitat obligarea B.N.R. la restituirea în natură a obiectelor confiscate în mod abuziv de către S.R. în anul 1987, de la autoarea reclamantului V.G. Pe parcursul cercetării judecătorești au decedat reclamantul G.G. și intervenienta G.S., rămânând ca moștenitori intervenientele G. M.C. și G.S. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1413, a constatat perimarea cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 1294 din 7 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul București, reținându-se că pe toată perioada dezbaterii succesiunii reclamantului G. G., termenul perimării a fost suspendat, situație în care nu poate fi reținută culpa părților pentru nelăsarea în nelucrare a cauzei. După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV- a civilă, sub nr. 25666/3/2006. Tot la data de 12 ianuarie 2004 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, o a treia acțiune formulată de reclamantul G.G.

împotriva pârâților B. N.R. și M.F., prin care s-a solicitat obligarea B.N.R. la restituirea în natură a obiectelor confiscate în mod abuziv de către S.R. în anul 1969 de la autoarea sa V. G., reprezentând bijuterii și alte bunuri din metale prețioase și pietre prețioase; în subsidiar se solicită contravaloarea acestora. La data de 22 martie 2004 reclamantul și-a completat acțiunea, chemând în judecată în calitate de pârât și M.I.- D.G.P.M. București, iar la data de 17 aprilie 2004 a formulat cerere de introducere forțată în cauză a numiților G.S., G.M.C. și R. C., susținând că aceștia ar putea pretinde aceleași drepturi. La termenul din data de 25 octombrie 2007 tribunalul a dispus conexarea celor trei dosare, respectiv conexarea dosarelor nr. 385119/3/2006 și nr. 25666/3/2006 la dosar nr. 2161/3/2006, reținând că între acestea există o strânsă legătură.

Rejudecând în fond cele trei cauze conexate, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat la data de 6 februarie 2008 sentința civilă nr. 254 prin care a admis în parte acțiunea, a dispus restituirea către reclamanți și către intervenienți a obiectelor din metale prețioase confiscate de la autoarea acestora de către stat, conform proceselor de inventariere nr. 9883 și 9887 din 1087, bunuri individualizate prin raportul de expertiză întocmit de A.N.P.G. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate nu a rezultat care sunt persoanele de la care au fost confiscate în anul 1969 bijuteriile și obiectele din metale prețioase solicitate prin acțiune, situație în care nu se poate reține că reclamantele ar fi cele îndreptățite la restituire în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 34 din O.U.G.

nr. 190/2000, modificată și completată prin Legea nr. 261/2002 modificată. O.G. nr. 24/2003 și Legea nr. 362/2003. Referitor la bunurile confiscate prin procesul-verbal nr. 9882, s-a reținut că prin sentința civilă 3205/1999 s-a dispus restituirea în natură a acestora, aspect realizat conform procesului-verbal nr. 28/4 decembrie 2000. Reținând și situația bunurilor depuse de B.N.R., care atestă că acestea se regăsesc depozitate în tezaurul B.N.R. fiind confiscate de la G.V., s-a apreciat, în final, că reclamantele sunt îndreptățite conform legii la restituirea bunurilor, așa cum au fost individualizate în anexa nr. l din raportul de expertiză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel intervenientul R. C. precum și reclamantele G.N.I.

G.A.M. și G.N.R.C., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de apel se critică în esență că, în mod eronat nu s-au restituit în totalitate bunurile confiscate de la autoarea lor. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 203/ A din 30 martie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile. În considerentele deciziei s-a reținut că petenții nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin motivele de apel nu au precizat care sunt bunurile confiscate și nerestituite. Pe parcursul cercetării judecătorești s-a depus un înscris singular, intitulat listă cu bijuteriile preluate datând din 23 octombrie 1969, care atestă că, de la autoarea apelanților au fost preluate șase cutii cu bijuterii care conțineau o diademă, două coliere, șapte brățări, patru broșe, trei perechi de cercei, două coliere formate din mai multe piese, un pandantiv și două coliere din șiraguri de perle.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele și intervenientul R.C., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În mod greșit s-a reținut că bunurile confiscate în anii 1969 au fost restituite, întrucât prin sentința civilă nr. 3205/1999, prin care s-a partajat averea de pe urma autorului G.L., nu au făcut obiectul partajului și bunurile ce au făcut obiectul procesului-verbal nr. 9882. La data soluționării partajului nu erau în vigoare legile privind restituirea metalelor prețioase. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Î nalta Curte a constatat următoarele: Primul motiv de recurs invocat de recurenți se referă la situația bunurilor confiscate de la autoarea recurenților, în anul 1969 care, susțin recurenții, nu au fost restituite, așa cum s-a reținut în hotărârea recurată.

Contrar celor susținute prin acest motiv de recurs, instanțele corect au reținut că, privitor la aceste bunuri, petenții nu au administrat probe care să permită identificarea bunurilor preluate în anul 1969 de la autoarea acestora, modalitatea de preluare și în principal faptul că aceste bunuri au aparținut autoarei lor. Sarcina probei în sensul celor sus arătate revenea, potrivit art. 1169 C. civ., reclamanților și intervenientului, cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească. Aceeași motivare se va reține și cu privire la bunurile revendicate de petenți, identificate ca fiind depuse în bancă cu borderoul nr. l din data de 27 octombrie 1969 de către G.P. Următoarele motive de recurs vizează restituirea bunurilor din inventarul nr. 9882 care, susțin recurenții, că nu au fost restituite, iar instanțele de judecată au reținut greșit că aceste bunuri au făcut obiectul sentinței civile nr. 3205/1999.

Susținerile recurenților sunt nefondate, având în vedere probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atestă cert că bunurile din inventarul nr. 9882 au fost restituite, încheindu-se în acest sens procesul-verbal nr. 28 din 4 decembrie 2000. Așa fiind, motivele de nelegalitate invocate de recurenți nefiind incidente, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții G.N.I.G.A.M. și N.G.R.C. și intervenientul R.C. împotriva deciziei nr. 203/ A din 30 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.