ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1633/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1633/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

12 ianuarie 2004, sub nr. 48/2004, pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a,

reclamanta G.S. a chemat în judecată B.N.

R., solicitând obligarea pârâtei să-i restituie

bijuteriile confiscate

în mod abuziv

de la mama sa, V.(L.)G., în anii 1969

și

1987, de către M.I., predate ulterior pârâtei. În

subsidiar se solicită contravaloarea bijuteriilor

estimate la suma de

6.000.000 DOLARI S.U.A., la plata dobânzii bancare

pentru această sumă

începând cu anul 1969 și

până la rămânerea irevocabilă a sentinței de

retrocedare și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că

bijuteriile au fost confiscate la

data de

23 octombrie 1969 respectiv 23 septembrie 1987 de la autoarea

reclamantei.

Bijuteriile confiscate au fost predate ulterior B.

N.R., iar în raport de dispozițiile Legii nr. 261/2002 și a O.U.G.

nr.

190/2000, reclamanta se consideră îndreptățită la restituirea

bijuteriilor, fie în natură fie în echivalent. Pe

parcursul cercetării

judecătorești

reclamanta a formulat cerere completatoare solicitând

introducerea în cauză în calitate de pârâți a S.R.

prin B.

N.R. și a S.R. prin M.F.

P. și prin M.A.I.

La termenul de judecată din 13 aprilie

2004, reclamanta a

formulat cerere de

chemare în judecată și a altor persoane, respectiv a

intervenienților G.G., G.M.C. și

R.C.

În motivarea

cererii completatoare s-a arătat că intervenientul

R.C. este fiul

lui R.G., cel de-al doilea soț al

numitei

G.V., iar ceilalți trei intervenienți sunt descendenți ai acestuia.

La termenul de

judecată din 17 mai 2004, tribunalul, din oficiu, a

invocat excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar prin

sentința civilă nr.

411 din 17 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, s-a dispus

admiterea excepției și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană

fără calitate procesuală activă.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel reclamanta, iar prin

decizia civilă nr.

1330 din 19 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a

IV-

a civilă, s-a admis apelul, s-a

desființat sentința pronunțată de tribunal și s-a trimis cauza spre rejudecare

la

aceeași instanță cu motivarea că din

probele administrate a rezultat

calitatea procesuală activă a

moștenitorilor reclamantei G.Ș., decedată în timpul soluționării cauzei și a

intervenientei G.M.C.

Cauza a fost

înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București,

secția a III-a civilă, sub nr. 2161/3/2006.

La data de 12

ianuarie 2004 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului

București, secția

a III-a civilă, o altă acțiune formulată de reclamantul

G.G. împotriva

pârâților B.N.R.

și S.R. prin

M.F.P., prin care s-a

solicitat obligarea

B.N.R. la restituirea în natură a obiectelor confiscate

în mod abuziv de către S.R. în anul 1987, de la

autoarea

reclamantului V.G. Pe

parcursul cercetării judecătorești

au decedat reclamantul G.G. și

intervenienta

G.S., rămânând ca moștenitori

intervenientele G.

M.C. și G.S.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă

nr. 1413, a

constatat perimarea cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe s-a

declarat recurs, iar prin decizia

civilă nr.

1294 din 7 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a

III-a și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus

admiterea recursului, casarea sentinței instanței

de fond și trimiterea

cauzei pentru

continuarea judecății la Tribunalul București, reținându-se că pe toată

perioada dezbaterii succesiunii reclamantului G.

G., termenul perimării a

fost suspendat, situație în care nu

poate fi

reținută culpa părților pentru nelăsarea în nelucrare a cauzei.

După casarea cu

trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a

IV-

a civilă, sub nr.

25666/3/2006.

Tot la data de 12 ianuarie 2004 s-a

înregistrat pe rolul

Tribunalului București,

secția a III-a civilă, o a treia acțiune formulată

de reclamantul G.G. împotriva

pârâților B.

N.R. și M.F., prin care s-a

solicitat

obligarea B.N.R. la

restituirea în natură a obiectelor confiscate în mod

abuziv de către S.R. în anul 1969 de la autoarea

sa V.

G., reprezentând bijuterii și

alte bunuri din metale prețioase și

pietre

prețioase; în subsidiar se solicită contravaloarea acestora.

La data de 22

martie 2004 reclamantul și-a completat acțiunea,

chemând în judecată în calitate de pârât și M.I.-

D.G.P.M. București, iar la data de 17

aprilie

2004 a formulat cerere de introducere forțată în cauză a

numiților G.S., G.M.C. și R.

C., susținând că aceștia ar putea pretinde

aceleași drepturi.

La termenul din

data de 25 octombrie 2007 tribunalul a dispus

conexarea celor trei dosare, respectiv conexarea

dosarelor nr. 385119/3/2006 și nr. 25666/3/2006 la dosar nr. 2161/3/2006,

reținând că între acestea există o strânsă legătură.

Rejudecând în fond cele trei cauze

conexate, Tribunalul

București, secția a

III-a civilă, a pronunțat la data de 6 februarie 2008

sentința civilă nr. 254 prin care a admis în parte

acțiunea, a dispus

restituirea către

reclamanți și către intervenienți a obiectelor din metale

prețioase confiscate de la autoarea acestora de

către stat, conform

proceselor de inventariere nr. 9883 și 9887 din

1087, bunuri

individualizate prin raportul

de expertiză întocmit de A.N.P.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că din probele administrate nu a rezultat care sunt persoanele

de la care au fost

confiscate în anul 1969

bijuteriile și obiectele din metale prețioase

solicitate prin acțiune,

situație în care nu se poate reține că

reclamantele

ar fi cele îndreptățite la restituire în conformitate cu

dispozițiile art.

6 din Legea nr. 213/1998 și art. 34 din O.U.G. nr. 190/2000, modificată și

completată prin Legea nr. 261/2002 modificată.

O.G. nr. 24/2003 și Legea nr. 362/2003.

Referitor la bunurile confiscate prin procesul-verbal nr. 9882, s-a reținut că

prin sentința civilă 3205/1999 s-a dispus restituirea în natură a acestora,

aspect

realizat conform procesului-verbal nr.

28/4 decembrie 2000. Reținând

și

situația bunurilor depuse de B.N.R., care atestă

că acestea se regăsesc depozitate în tezaurul B.N.R. fiind confiscate de

la G.V., s-a apreciat, în final, că

reclamantele sunt

îndreptățite

conform legii la restituirea bunurilor, așa cum au fost

individualizate în anexa nr. l din raportul de

expertiză.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel intervenientul R.

C. precum și reclamantele G.N.I.

G.A.M. și G.N.R.C.,

aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel se

critică în

esență că, în mod eronat nu s-au restituit în totalitate bunurile

confiscate

de la autoarea lor.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă

nr. 203/ A din 30

martie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile.

În

considerentele deciziei s-a reținut că petenții nici prin cererea

de chemare în

judecată și nici prin motivele de apel nu au precizat care

sunt bunurile

confiscate și nerestituite. Pe parcursul cercetării

judecătorești

s-a depus un înscris singular, intitulat listă cu bijuteriile

preluate datând

din 23 octombrie 1969, care atestă că, de la autoarea

apelanților au

fost preluate șase cutii cu bijuterii care conțineau o

diademă, două coliere,

șapte brățări, patru broșe, trei perechi de cercei,

două coliere

formate din mai multe piese, un pandantiv și două coliere

din șiraguri de perle.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au

declarat recurs

reclamantele și

intervenientul R.C., invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenții

critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- În mod greșit

s-a reținut că bunurile confiscate în anii 1969 au

fost restituite,

întrucât prin sentința civilă nr. 3205/1999, prin care s-a

partajat averea de pe urma autorului G.L.,

nu au făcut

obiectul partajului și bunurile

ce au făcut obiectul procesului-verbal

nr.

restituirea

metalelor prețioase.

Examinând

criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Î

nalta Curte a constatat următoarele:

Primul motiv de

recurs invocat de recurenți se referă la situația

bunurilor confiscate de la autoarea

recurenților, în anul 1969 care,

susțin

recurenții, nu au fost restituite, așa cum s-a reținut în hotărârea

recurată.

Contrar celor susținute prin acest

motiv de recurs, instanțele

corect au

reținut că, privitor la aceste bunuri, petenții nu au administrat

probe care să permită identificarea bunurilor

preluate în anul 1969 de la autoarea acestora, modalitatea de preluare și în

principal faptul că

aceste bunuri au aparținut autoarei lor.

Sarcina probei în sensul celor sus

arătate revenea, potrivit

art. 1169 C. civ.,

reclamanților și intervenientului, cel ce face o

propunere în fața judecății

trebuie să o dovedească.

Aceeași motivare

se va reține și cu privire la bunurile revendicate

de petenți,

identificate ca fiind depuse în bancă cu borderoul nr. l din

data de 27

octombrie 1969 de către G.P.

Următoarele

motive de recurs vizează restituirea bunurilor din

inventarul nr. 9882

care, susțin recurenții, că nu au fost restituite, iar

instanțele de judecată au reținut

greșit că aceste bunuri au făcut obiectul sentinței civile nr. 3205/1999.

Susținerile

recurenților sunt nefondate, având în vedere probele

administrate în

cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei

care atestă cert

că bunurile din inventarul nr. 9882 au fost

restituite, încheindu-se în acest sens procesul-verbal nr.

28 din 4 decembrie 2000.

Așa fiind, motivele

de nelegalitate invocate de recurenți nefiind

incidente, art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în baza

art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de reclamanții G.N.I.G.A.M. și N.G.R.C.

și intervenientul

R.C. împotriva deciziei nr. 203/ A din 30

martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 martie 2010.