ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3177/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 78 din 29 martie 2013 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnată inculpata D.M.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. I s-a interzis exercițiul drepturilor inculpatei prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. S-a scăzut din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2012, la zi. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatei. S-a confiscat securea ridicată de la inculpată în temeiul art. 118 lit. b) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea 75/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată. A fost obligată inculpata la plata sumei de 3.500 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 RON onorariu pentru avocat desemnat din oficiu. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 1999/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat sub nr. dosar penal nr. 2059/91/2013, la Tribunalul Vrancea a fost trimisă în judecată inculpata D.M.C. în vederea tragerii la răspundere penală cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatei D.M.C., s-a reținut infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. constând în aceea că a lovit în mod repetat, cu o secure, pe victima G.C., în zona capului în seara zilei de 25 decembrie 2012, cauzându-i multiple leziuni la nivelul extremităților cefalice, ce au condus la decesul imediat al acestuia. DISPOZIȚII RELEVANTE: Art. 64 C. pen. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții electiv publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel. Art. 72 C. pen. - La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede alternative, se ține seama de dispozițiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.

La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ține seama de dispozițiile părții generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală*). Art. 174 alin. 1 C. pen. - Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepsește. Art. 320 1 C. proc. pen.

- Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.**) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia. În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică în mod corespunzător. Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. Inculpata D.M.C., a declarat la termenul din 29 martie 2013, că recunoaște fapta pentru care a fost trimisă în judecată în forma descrisă în rechizitoriu și este de acord să fie judecată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Instanța a luat act de solicitarea inculpatei D.M.C.

și a verificat realizarea condițiilor de admisibilitate a cererii sale prevăzute de art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen. și anume: - dacă din probele administrate în cursul urmăririi penale fapta există; - constituie infracțiune; - a fost săvârșită de inculpat; - pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea vizată nu este detențiune pe viață. S-a apreciat că din probele administrate în cursul urmăririi penale, declarațiile martorilor, actul medico-legal și declarațiile inculpatei D.M.C., rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta ce face obiectul sesizării există. Inculpata D.M.C. a lovit victima în zona capului în data de 22 decembrie 2012 cauzându-i leziuni traumatice multiple, cu un obiect de mobilier determinând decesul acesteia.

Raportul medico-legal a concluzionat în sensul menționat respectiv - cauza medicală a fost insuficiență cardio respiratorie acută determinată de un traumatism cranio-cerebral acut deschis soldat cu multiple plăgi tăiat-despicate epicraniene, fracturi ale calotei craniului, hemoragie subarahnoidiană, contuzie corticală. În actul medico-legal se mai consemnează că leziunile traumatice tanatogeneratoare pledează pentru producerea lor prin loviri active repetate cu corp tăietor-despicător. În momentul decesului sângele victimei nu conținea alcool etilic. Fapta reținută în sarcina inculpatului D.M.C. constituie infracțiune potrivit art. 174 alin. (1) C. pen., fiind realizat conținutul constitutiv atât din perspectiva obiectivă, cât și subiectivă; inculpata a acționat cu intenția directă în sensul art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

dat fiind mecanismul de producere a leziunilor traumatice prin lovire cu un corp dur vulnerabil, în zona capului (vitală) ceea ce relevă faptul că inculpata a cunoscut efectul letal al acțiunii sale și a urmărit producerea. De asemenea, instanța a constatat că pedeapsa prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. nu intră sub incidența dispoziției de restricție prevăzută de art. 320 1 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. În concluzie, instanța găsind realizate condițiile menționate anterior a admis cererea inculpatei D.M.C. și a purces la judecata pe fond a cauzei în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, după cum s-a reținut mai sus, instanța a constatat că fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpata D.M.C.

constituie infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., vinovăția inculpatei D.M.C. fiind dovedită dincolo de orice îndoială prin probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale. În aceste condiții, instanța a condamnat-o pe inculpata D.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. potrivit dispozitivului prezentei. Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată s-a făcut cu observarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei reținută ca infracțiune în sarcina inculpatei dedus din rezultatul acesteia - suprimarea vieții victimei, prin violență ceea ce determină un nivel ridicat al acestuia. Persoana inculpatei D.M.C.

consumatoare de băuturi alcoolice, precum și faptul că agresiunea a fost comisă pe fondul unei altercații între victimă și inculpată, în urma consumului de alcool. Toate acestea au determinat instanța să aplice o pedeapsă îndreptată spre maximul special prevăzut de textul incriminator după reducerea limitelor pedepsei potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Pe durata executării pedepsei inculpatei D.M.C. i s-au aplicat pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 98 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive la zi. Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat corpul contondent folosit la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnată. În baza art. 7 alin. (1) din Legea 75/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpata D.M.C. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a criticat sentința pronunțată pe motive de nelegalitate. Un prim motiv de nelegalitate invocat a fost acela că în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 65 C. pen., în sensul că instanța nu a aplicat față de inculpată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- pedeapsă obligatorie în cazul infracțiunii de omor. Un al doilea motiv pentru care s-a considerat că hotărârea e nelegală a fost acela că în speță s-a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., în sensul confiscării securii folosită de inculpată la săvârșirea infracțiunii. S-a arătat că din probele dosarului rezultă în mod cert că securea folosită de inculpată la comiterea infracțiunii de omor a aparținut victimei, motiv pentru care în mod greșit s-a dispus aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate. Față de această situație, s-a solicitat să se dispună restituirea acestei securi, conform dispozițiilor art. 109 alin. (5) C. proc. pen, celor care au rămas după victimă, și anume, familiei B.C.

Inculpata D.M.C., prin apelul promovat a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei. În susținerea apelului, inculpata a arătat că nu are antecedente penale, nu a realizat consecințele faptei sale, a intenționat doar să o sperie pe victimă, iar imediat după săvârșirea faptei, când și-a dat seama de gravitatea situației, a încercat să acorde primul ajutor victimei. A mai susținut că fapta a fost comisă sub imperiul unei stări de tulburare intervenită în urma unui conflict verbal cu victima, între cei doi existând de foarte mult timp o stare conflictuală. Prin Decizia penală nr. 142/A din 22 mai 2013, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpata D.M.C.

împotriva Sentinței penale nr. 78 din 29 martie 2013 a Tribunalului Vrancea. A desființat în parte Sentința penală nr. 78 din 29 martie 2013 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare: În baza disp. art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei D.M.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. A înlăturat din sentința penală apelată dispoziția prin care "s-a confiscat securea ridicată de la inculpată în temeiul art. 118 lit. b C. pen.". În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către rudele victimei (numiții B.C.

și B.A.) a securii folosite de inculpată la comiterea faptei și care nu a fost supusă confiscării. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În baza art. 383 alin. (1 1 ) și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatei D.M.C. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la zi, respectiv 22 mai 2013. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în apel au rămas în sarcina statului. Suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (avocat C.A.) s-a stabilit a fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de aceasta, hotărârea primei instanțe fiind criticabilă doar sub aspectul omisiunii aplicării față de inculpată a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, alături de pedeapsa principală pentru infracțiunea de omor și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., în sensul că se impune restituirea către rudele victimei a securii folosite de inculpată la comiterea faptei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385 3 C. proc.

pen., inculpata D.M.C., criticile formulate de aceasta vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., respectiv neaplicarea art. 73 lit. b) C. pen. În susținerea recursului, inculpata invocă cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând decizia penală atacată în raport de disp. art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Înalta Curte amintește că Decizia penală nr. 142/A împotriva căreia inculpata a declarat recurs a fost pronunțată la data de 22 mai 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, lege prin care a fost modificat conținutul art. 385 9 C. proc.

pen., prin abrogarea unor cazuri de casare și prin modificarea conținutului cazurilor de casare rămase în vigoare. În cauza dedusă judecății, recurenta inculpată D.M.C. solicită aplicarea unui regim sancționator mai blând, invocând în susținerea recursului dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Reține Înalta Curte, în raport de modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, că nu este incident în cauză motivul de recurs prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. se referă la situația în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Niciuna din aceste situații reglementate de dispozițiile legale evocate, nu se regăsește în cauza dedusă judecății.

Recurenta inculpată critică modul de individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului, ori, din acest punct de vedere, apreciază Înalta Curte că nu poate supune analizei acest motiv de recurs prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., caz de casare care se referă la "chestiuni de drept", iar greșita individualizare a pedepsei, ca atribuit exclusiv al instanței de judecată, nu constituie o astfel de chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 din C. proc. pen. De altfel, din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că una din necesitățile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curți în Curtea de Casație, astfel încât este lipsit de sens de a proroga incidența unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conținutului acestora.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.M.C. În baza art. 385 17 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 18 octombrie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata D.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 22 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 18 octombrie 2013. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2013. Procesat de GGC - AM