ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3177/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3177/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 78 din 29 martie

2013 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnată inculpata D.M.C. la pedeapsa de

12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și

pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen.

I s-a interzis

exercițiul drepturilor inculpatei prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.

pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a scăzut din

pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive de la 26

decembrie 2012, la zi. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatei.

S-a confiscat securea

ridicată de la inculpată în temeiul art. 118 lit. b) C. pen.

În baza art. 7 alin.

(1) din Legea 75/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpată.

A fost obligată

inculpata la plata sumei de 3.500 RON către stat cu titlu de cheltuieli

judiciare. S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de

200 RON onorariu pentru avocat desemnat din oficiu.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 1999/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat sub

nr. dosar penal nr. 2059/91/2013, la Tribunalul Vrancea a fost trimisă în

judecată inculpata D.M.C. în vederea tragerii la răspundere penală cu privire

la săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatei

D.M.C., s-a reținut infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen. constând în aceea că a lovit în mod repetat, cu o secure, pe victima G.C.,

în zona capului în seara zilei de 25 decembrie 2012, cauzându-i multiple

leziuni la nivelul extremităților cefalice, ce au condus la decesul imediat al

acestuia.

DISPOZIȚII RELEVANTE:

Art. 64 C. pen.

Pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau

unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege

și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții electiv publice;

b) dreptul de a ocupa

o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa

o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de

natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

d) drepturile

părintești;

e) dreptul de a fi

tutore sau curator.

Interzicerea

drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă

interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea

dispune altfel.

Art. 72 C. pen. - La

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Când pentru

infracțiunea săvârșită legea prevede alternative, se ține seama de dispozițiile

alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative,

cât și pentru proporționalizarea acesteia.

La stabilirea și

aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ține seama de dispozițiile

părții generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârșite și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală*).

Art. 174 alin. 1 C.

pen. - Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani

și interzicerea unor drepturi.

Tentativa se

pedepsește.

Art. 320

1

C. proc. pen. - Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate

declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor

reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.**) Judecata poate avea

loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci

când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul

de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de

judecată.

La termenul de

judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște

și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul

procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată

soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul

urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost

săvârșită de inculpat.

Dacă pentru

soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața

instanței, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluționare

a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică

în mod corespunzător.

Instanța va pronunța

condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu

o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală

vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Instanța respinge

cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale

nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și

a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei

potrivit procedurii de drept comun.

Inculpata D.M.C., a

declarat la termenul din 29 martie 2013, că recunoaște fapta pentru care a fost

trimisă în judecată în forma descrisă în rechizitoriu și este de acord să fie

judecată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanța a luat act

de solicitarea inculpatei D.M.C. și a verificat realizarea condițiilor de

admisibilitate a cererii sale prevăzute de art. 320

1

alin. (1) C.

proc. pen. și anume:

- dacă din probele

administrate în cursul urmăririi penale fapta există;

- constituie

infracțiune;

- a fost săvârșită de

inculpat;

- pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunea vizată nu este detențiune pe viață.

S-a apreciat că din

probele administrate în cursul urmăririi penale, declarațiile martorilor, actul

medico-legal și declarațiile inculpatei D.M.C., rezultă dincolo de orice

îndoială rezonabilă că fapta ce face obiectul sesizării există. Inculpata

D.M.C. a lovit victima în zona capului în data de 22 decembrie 2012 cauzându-i

leziuni traumatice multiple, cu un obiect de mobilier determinând decesul

acesteia.

Raportul medico-legal

a concluzionat în sensul menționat respectiv - cauza medicală a fost

insuficiență cardio respiratorie acută determinată de un traumatism

cranio-cerebral acut deschis soldat cu multiple plăgi tăiat-despicate

epicraniene, fracturi ale calotei craniului, hemoragie subarahnoidiană,

contuzie corticală.

În actul medico-legal

se mai consemnează că leziunile traumatice tanatogeneratoare pledează pentru

producerea lor prin loviri active repetate cu corp tăietor-despicător. În

momentul decesului sângele victimei nu conținea alcool etilic.

Fapta reținută în

sarcina inculpatului D.M.C. constituie infracțiune potrivit art. 174 alin. (1)

C. pen., fiind realizat conținutul constitutiv atât din perspectiva obiectivă,

cât și subiectivă; inculpata a acționat cu intenția directă în sensul art. 19

pct. 1 lit. a) C. pen. dat fiind mecanismul de producere a leziunilor

traumatice prin lovire cu un corp dur vulnerabil, în zona capului (vitală) ceea

ce relevă faptul că inculpata a cunoscut efectul letal al acțiunii sale și a

urmărit producerea.

De asemenea, instanța

a constatat că pedeapsa prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. nu intră sub

incidența dispoziției de restricție prevăzută de art. 320

1

alin. (7)

teza a II-a C. proc. pen.

În concluzie,

instanța găsind realizate condițiile menționate anterior a admis cererea

inculpatei D.M.C. și a purces la judecata pe fond a cauzei în procedura

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, după cum s-a

reținut mai sus, instanța a constatat că fapta pentru care a fost trimisă în

judecată inculpata D.M.C. constituie infracțiunea de omor prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen., vinovăția inculpatei D.M.C. fiind dovedită dincolo de orice

îndoială prin probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale.

În aceste condiții,

instanța a condamnat-o pe inculpata D.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. potrivit dispozitivului prezentei.

Individualizarea

judiciară a pedepsei aplicată s-a făcut cu observarea criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei reținută ca

infracțiune în sarcina inculpatei dedus din rezultatul acesteia - suprimarea

vieții victimei, prin violență ceea ce determină un nivel ridicat al acestuia.

Persoana inculpatei D.M.C. consumatoare de băuturi alcoolice, precum și faptul

că agresiunea a fost comisă pe fondul unei altercații între victimă și

inculpată, în urma consumului de alcool.

Toate acestea au

determinat instanța să aplice o pedeapsă îndreptată spre maximul special

prevăzut de textul incriminator după reducerea limitelor pedepsei potrivit art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pe durata executării

pedepsei inculpatei D.M.C. i s-au aplicat pedepsele accesorii prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 98 C.

pen., s-a scăzut din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării

preventive la zi.

Potrivit art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei întrucât

subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. s-a confiscat corpul contondent folosit la săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost condamnată.

În baza art. 7 alin.

(1) din Legea 75/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpata

D.M.C.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea a criticat sentința pronunțată pe motive de nelegalitate.

Un prim motiv de

nelegalitate invocat a fost acela că în cauză s-au încălcat dispozițiile art.

65 C. pen., în sensul că instanța nu a aplicat față de inculpată pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. - pedeapsă obligatorie în cazul infracțiunii de omor.

Un al doilea motiv

pentru care s-a considerat că hotărârea e nelegală a fost acela că în speță s-a

făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., în sensul

confiscării securii folosită de inculpată la săvârșirea infracțiunii.

S-a arătat că din

probele dosarului rezultă în mod cert că securea folosită de inculpată la

comiterea infracțiunii de omor a aparținut victimei, motiv pentru care în mod

greșit s-a dispus aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate.

Față de această

situație, s-a solicitat să se dispună restituirea acestei securi, conform

dispozițiilor art. 109 alin. (5) C. proc. pen, celor care au rămas după

victimă, și anume, familiei B.C.

Inculpata D.M.C.,

prin apelul promovat a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor

atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. cu consecința reducerii

pedepsei.

În susținerea

apelului, inculpata a arătat că nu are antecedente penale, nu a realizat

consecințele faptei sale, a intenționat doar să o sperie pe victimă, iar

imediat după săvârșirea faptei, când și-a dat seama de gravitatea situației, a

încercat să acorde primul ajutor victimei.

A mai susținut că

fapta a fost comisă sub imperiul unei stări de tulburare intervenită în urma

unui conflict verbal cu victima, între cei doi existând de foarte mult timp o

stare conflictuală.

Prin Decizia penală

nr. 142/A din 22 mai 2013, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze

cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vrancea și inculpata D.M.C. împotriva Sentinței penale nr. 78 din 29 martie

2013 a Tribunalului Vrancea.

A desființat în parte

Sentința penală nr. 78 din 29 martie 2013 a Tribunalului Vrancea și în

rejudecare:

În baza disp. art. 65

C. pen., a aplicat inculpatei D.M.C. pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu închisoarea, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

A înlăturat din

sentința penală apelată dispoziția prin care "s-a confiscat securea

ridicată de la inculpată în temeiul art. 118 lit. b C. pen.".

În baza art. 109

alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către rudele victimei (numiții

B.C. și B.A.) a securii folosite de inculpată la comiterea faptei și care nu a

fost supusă confiscării.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383

alin. (1

1

) și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpatei D.M.C.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata

arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la zi, respectiv 22 mai 2013.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

cauzei în apel au rămas în sarcina statului.

Suma de 200 RON,

reprezentând onorariul avocatului din oficiu (avocat C.A.) s-a stabilit a fi

avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut corect

situația de fapt și vinovăția inculpatei, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptei săvârșită de aceasta, hotărârea primei instanțe fiind

criticabilă doar sub aspectul omisiunii aplicării față de inculpată a pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor, alături de pedeapsa principală pentru

infracțiunea de omor și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 118 lit.

b) C. pen., în sensul că se impune restituirea către rudele victimei a securii

folosite de inculpată la comiterea faptei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpata D.M.C., criticile formulate de aceasta vizând greșita

aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., respectiv neaplicarea art. 73 lit. b)

C. pen.

În susținerea

recursului, inculpata invocă cazul de casare prev. de art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând decizia

penală atacată în raport de disp. art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen.,

potrivit cărora instanța de recurs analizează cauza numai în limitele motivelor

de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte constată

următoarele:

Înalta Curte

amintește că Decizia penală nr. 142/A împotriva căreia inculpata a declarat

recurs a fost pronunțată la data de 22 mai 2013, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, lege prin care a fost modificat conținutul art. 385

9

C. proc. pen., prin abrogarea unor cazuri de casare și prin modificarea

conținutului cazurilor de casare rămase în vigoare.

În cauza dedusă

judecății, recurenta inculpată D.M.C. solicită aplicarea unui regim

sancționator mai blând, invocând în susținerea recursului dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Reține Înalta Curte,

în raport de modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, că nu este incident în

cauză motivul de recurs prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen.

Cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. se referă la situația

în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o

greșită aplicare a legii.

Niciuna din aceste

situații reglementate de dispozițiile legale evocate, nu se regăsește în cauza

dedusă judecății.

Recurenta inculpată

critică modul de individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului, ori, din

acest punct de vedere, apreciază Înalta Curte că nu poate supune analizei acest

motiv de recurs prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., caz de casare care se referă la "chestiuni de drept",

iar greșita individualizare a pedepsei, ca atribuit exclusiv al instanței de

judecată, nu constituie o astfel de chestiune de drept care să fie aptă să

atragă incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct.

17

2

din C. proc. pen.

De altfel, din

expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că una din necesitățile ce au

determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curți în Curtea

de Casație, astfel încât este lipsit de sens de a proroga incidența unor cazuri

de casare asupra unor probleme ce exced conținutului acestora.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata D.M.C.

În baza art. 385

17

alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 26

decembrie 2012 la 18 octombrie 2013.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpata D.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din

22 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 26

decembrie 2012 la 18 octombrie 2013.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AM