ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2738/2013

Asupra recursului de față;

Prin

sentința penală nr. 52 din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar

nr. 1673/104/2013 s-a dispus, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și cu aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnarea

inculpatului C.S., la 5 ani închisoare privativă de libertate în condițiile

art. 57 C. pen., pedeapsă principală și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani,

pedeapsă complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și alin. (2)

C. pen. pe durata executării pedepsei s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus

din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 11 noiembrie

2013, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat

a cantității de 29,02 gr cocaină, în amestec cu fenacetină, procaină și levamisol.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 900 RON cheltuieli judiciare statului.

În fapt, prima instanță a reținut că la

data de 11 februarie 2013 inculpatul a fost depistat pe raza municipiul C. din județul

Olt, în apropierea, complexului comercial din zona str. P., având asupra sa un pachet

de hârtie de culoare albă, în interiorul căruia se afla un pachet din banda;

adezivă transparentă; și în interiorul acestuia se afla o substanță pulverulentă,

de culoare albă, cu aspect cristalin, ce părea a fi cocaină și-pe care intenționa

să o vândă unei persoane din municipiul Caracal.

Întrebat despre proveniența acestei substanțe,

inculpatul a declarat verbal că a găsit pachetul într-un șanț de pe marginea unei

șosele ce face legătura între localitățile V. și T., pe raza județul Olt și că de

atunci, până la data prinderii în flagrant a încercat să comercializeze substanța

către o persoană din municipiul Caratal, pentru suma de 4.000 euro.

Din raportul de constatare tehnico-științifică

din 22 februarie 2013 al Laboratorului Central de Analiză și Controlai Drogurilor

din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Generală de Combatere

a Criminalității Organizate a rezultat faptul că proba, înaintată în cauză este

constituită din 64,76 gr pulbere care conține cocaină în amestec cu fenacetină,

procaină și levamisol cu o concentrație în cocaină ele 23,32 % +/-2%.

S-a reținut că produsul „cocaină” face

parte din tabelul la anexa nr. 11 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și

combaterea traficului și consumului ilicit de drdguri cu modificările și completările

ulterioare.

Cantitatea netă totală deținută de inculpatul

C.S. a fost de 64,76 gr cocaină în amestec cu fenacetină, procaină și levamisol,

iar în urma analizelor fizico-chimice a rămas cantitatea de 29,02 gr cocaină, fenacetină,

procaină și levamisol, la care se adaugă cantitatea de 5,20 gr reținută ca și contraprobă.

Pentru a dispune astfel, prima instanță

a avut în vedere probele administrate la urmărirea penală respectiv: procesul-verbal

de constatare a infracțiunii flagrante, planșe fotografice, adresa și procesul-verbal

predare probe, raport de constatare tehnico-științifică a drogurilor din 22

februarie 2013, dovadă, declarații martori, proces-verbal de aducere la cunoștință

a învinuirii, declarații inculpat.

S-a reținut că în faza de judecată inculpatul

a recunoscut fapta de deținere de droguri de mare risc (cocaină) în vederea comercializării,

faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a solicitat ca judecata să se desfășoare

conform procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.,

cerere încuviințată de prima instanță.

Prima instanță a constatat și faptul că

în cauză au fost efectuate cercetări împotriva inculpatului și sub aspectul infracțiunii

de introducere în țară fără drept, a drogurilor de mare risc prevăzută și pedepsită

de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, însă din probele administrate în cauză

nu s-a putut reține existența unor probe și indicii temeinice în sensul săvârșirii

acestei infracțiuni, motiv pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Referitor la individualizarea judiciară

a pedepsei instanța de fond, având în vedere limitele ridicate de pedeapsă (închisoarea

de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi) a reținut circumstanțe atenuante

constând în comportamentul anterior bun și integrarea în societate și a aplicat

o pedeapsă principală de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. ca și pedeapsă complementară.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul și a solicitat reducerea pedepsei, iar ca modalitate de executare a solicitat

suspendarea sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 143 din 23 aprilie

2013 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva

sentinței penale nr. 52 din 19 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar

nr. 1673/104/2013.

S-a desființat sentința în parte în sensul

că s-au redus pedepsele aplicate inculpatului la 3 ani închisoare pedeapsă principală

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.

S-a dedus detenția în continuare, s-a menținut

starea de arest a inculpatului și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a reținut că la individualizarea judiciară

a pedepsei prima instanță trebuia să țină cont și de cantitatea mică de drog, doar

64,76 gr, găsită asupra inculpatului, pe care acesta intenționa să o comercializeze.

De asemenea, trebuia avut în vedere faptul

că, în afară de această cantitate de drog găsită asupra sa, la domiciliul inculpatului

nu s-au mai găsit droguri și nu s-a putut stabili de unde provin acestea, aspecte

în raport de care o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție

apare ca fiind prea aspră.

Prin urmare, s-a acordat o eficiență mai

mare circumstanței atenuante reținute, s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului

la 3 ani închisoare și corelativ și pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi la 2 ani.

S-a apreciat, referitor la modalitatea

de executare, că nu se impune totuși schimbarea acesteia deoarece este vorba totuși

de un trafic de droguri, iar reacția autorităților judiciare trebuie să fie fermă,

pentru stoparea acestui flagel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

inculpatul C.S. și invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., a susținut că recursul vizează modalitatea de

executare a pedepsei, în sensul că solicită aplicarea suspendării sub supraveghere

a pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul

C.S. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta, este

nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza, numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

din

același cod.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 23 aprilie 2013,

deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta

este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor cțe casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Referitor la critica întemeiată pe cazul

de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C.proc.

pen., invocată de inculpatul C.G., privind aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu poate fi analizată

prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în

cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii.

Prin modificările aduse C. proc. pen. prin

Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile

în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel încât, după modificările

intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină

în cadrul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate,

nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, se constată că nu este posibilă

individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalității pedepselor aplicate,

respectiv dacă pedepsele aplicate se situează între limitele minime și maxime prevăzute

de textul incriminator.

Aceasta este rațiunea pentru care, critica

privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și apare ca fiind nefondată.

În consecință, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 143

din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat durata prevenției de la 11 februarie 2013 la 17 septembrie

2013.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 143 din 23 aprilie 2013 a Curții

ele Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat durata prevenției de la 11 februarie 2013 la 17 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17

septembrie 2013.