ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 949/2013

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 martie 2013

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

15056/3/2012 (nr. 2305/2012), printre altele, s-a constatat legalitatea și

temeinicia arestării preventive, iar în baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului

N.L.B.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că prin sentința penală nr. 851 din 05

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

I p

enală,

în Dosarul nr. 15056/3/2012, s-au dispus următoarele:

În baza art. 334

C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului N.L.B. de

schimbare a încadrării juridice pentru actul material din data de 11 martie 2012,

în infracțiunea de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului

propriu prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost

condamnat inculpatul N.L.B. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.

A fost aplicată

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea

ca executată a pedepsei principale aplicate.

În baza art. 71

C. pen., a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 11

martie 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de

arest a inculpatului.

În fapt, s-a reținut

că, în perioada februarie 2012-martie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași

rezoluții infracționale, inculpatul N.L.B. a realizat operațiuni ilicite privind

circulația drogurilor de mare risc, respectiv a deținut în vederea vânzării, a intermediat

vânzarea și a vândut diferite cantități de cocaină, împrejurări în care, la datele

de 02 februarie 2012 și 08 februarie 2012, a vândut colaboratorului sub acoperire

„P.V." - nume de cod, cantitatea totală de 1,89 grame substanță ce conține

cocaină în amestec cu fenacetină și levamisol, pentru suma totală de 200 euro, iar

la data de 11 martie 2012 a deținut în vederea vânzării în vestimentația personală

și în apartamentul în care locuia fără forme legale cantitatea totală netă de 11,45

grame cocaină, 36 comprimate ecstasy și 20,55 grame cannabis.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul N.L.B., Curtea de Apel București fiind învestită

cu soluționarea căii de atac.

Analizând actele

și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că inculpatul N.L.B. a fost

arestat preventiv prin încheierea din 12 martie 2012 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7528/3/2012, apreciindu-se că sunt îndeplinite

cerințele art. 143 și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Din verificarea

actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile

alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

S-a reținut că

probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată

(și condamnat în primă instanță), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc. pen.

Ca atare, s-a

apreciat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului

este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia

prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea

de comitere a faptei.

În speța dedusă

judecății, s-a avut în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale

ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la

menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit

de măsura luată.

La acest moment

procesual, nu au fost identificate motive întemeiate pentru punerea inculpatului

în libertate, apreciindu-se că întregul material probator administrat în cauză impune

privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă,

arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de

art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, s-a

apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare

la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă

vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

S-a reținut că

pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a

procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care

inculpatul se bucură conform legislației în vigoare.

Astfel fiind,

constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art.

148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen.

privind scopul măsurilor preventive, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpatului N.L.B. și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

Împotriva încheierii

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.L.B., solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate,

iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, mai

puțin restrictivă.

Concluziile formulate

de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea

și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor

și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte,

în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa

cum corect a reținut și instanța de apel.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului,

menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială

a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii

de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor

respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului

la libertate ocrotit de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei,

modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează

aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care

face referire art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, se constată

că, în cauză, s-a dispus prin sentința penală nr. 851 din 05 octombrie 2012 pronunțată

de Tribunalul București, secția

I p

enală, condamnarea inculpatului

la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., hotărârea de condamnare, apelată

de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele

legii.

În ceea ce privește

solicitarea recurentului inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează

atât la elementele ce privesc fapta presupus comisă, cât și la cele ce privesc persoana

inculpatului. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat

pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura

arestării preventive [conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.] poate fi atins prin

aplicarea unei alte măsuri, neprivative de libertate.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care

l-ar prezentă punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării

temeiniciei cererii formulate de acesta, în acest sens pronunțându-se constant Curtea

Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs.

Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunii

presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum este

conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o

înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc

în societate, conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea

în libertate a inculpatului.

Aceste considerente

justifică dispoziția primei instanțe, de menținere a arestării preventive, astfel

că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fî respins, ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200

RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.L.B. împotriva încheierii din 5 martie 2013 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 15056/3/2012

(nr. 2305/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

ronlei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2013.