ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 384 din data de 14 mai 2013, Tribunalul București, secția I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul Z.C., reținând că niciunul dintre motivele invocate nu se circumscriu articolelor de lege ce cuprind norme imperative și de strictă interpretare. A mai reținut Tribunalul că simpla nemulțumire față de o schimbare de încadrare juridică operată de instanță în apel și față de o soluție de condamnare, pe care inculpatul o apreciază ca fiind nedreaptă, nu poate conduce automat la admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru că aspectele contestate sunt aspecte ce țin de fondul cauzei, elemente analizate de instanța de fond, apel și recurs și care au stat la baza pronunțării unei soluții definitive.

A mai arătat instanța de fond că inculpatul nu face trimitere la fapte și împrejurări noi ori la alte elemente prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. ca și motive de revizuire pe baza cărora să se poată aprecia că cererea formulată se încadrează în vreunul dintre cazurile stipulate pentru a determina o admitere în principiu a cererii. Nici susținerile potrivit cărora persoana vinovată de săvârșirea faptelor ar fi numita D.M., persoană față de care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată pe baza unei expertize psihiatrice pe care inculpatul o contestă nu se încadrează în dispozițiile ce constituie sediul materiei revizuirii pentru că toate aceste aspecte au fost deja analizate în cursul cercetării judecătorești, iar instanțele au avut posibilitatea să le cenzureze.

Referitor la depunerea la dosarul cauzei a unui suport magnetic prin care se dorește a se demonstra că numita D.M. este o persoană „perfect sănătoasă”, prima instanță a arătat că nu poate să se circumscrie noțiunii de „fapte sau împrejurări noi”, în condițiile în care starea psihică a numitei D.M. a fost analizată încă din faza de urmărire penală și faptul că nu răspunde penal a fost constatat prin metode științifice asupra cărora judecătorii ar fi avut posibilitatea cenzurii, dacă ar fi constatat neajunsuri ori nelegalități ale modului de întocmire a expertizei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că este incident cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., certificatul pe baza căruia s-a dispus soluția de netrimitere în judecată față de numita D.M. fiind fals, făcându-se cercetări sub acest aspect. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 184 din 11 iulie 2013 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - revizuient Z.C. împotriva sentinței penale nr. 384 din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 16487/3/2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat din care 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță de control judiciar a reținut următoarele: În cererea formulată de petent, în pofida opiniei apărătorului și a revizuentului, motivele invocate nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ prevăzute de legiuitor.

Împrejurarea invocată de petent, în sensul că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane față de care s-au efectuat cercetări în cauza în care revizuientul a fost condamnat, aspect care a determinat soluția de netrimitere în judecată a acestei persoane, D.M., nu poate constitui în niciun caz o împrejurare nouă, care să nu fi fost avută în vedere de instanță la aplicarea condamnării. Curtea a reținut că împrejurarea nouă ar fi putut fi relevantă doar în măsura în care ar fi determinat o soluție diametral opusă celei de condamnare, ceea ce nu se putea dovedi prin înlăturarea acelui certificat. Faptul că se efectuează cercetări în raport de acel certificat și modul în care a fost emis este, de asemenea, nerelevant față de cele anterior menționate.

Reținând că aceste motive invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire, Curtea a constatat că în mod legal Tribunalul a apreciat că cererea petentului este inadmisibilă, soluția dispusă fiind apreciată de prima instanță ca legală și temeinică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul inculpat, reiterând motivele formulate în fața instanțelor de fond și de apel. Apărătorul a arătat că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., că cererea formulată de revizuent este inadmisibilă, în speță fiind incidente cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-c) C. proc.

pen. A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât condamnatul se consideră nevinovat și, totodată, acesta apreciază că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane fată de care s-au efectuat cercetări în cauza în care a fost condamnat, respectiv numita D.M., este fals. A mai arătat că a depus în fața instanței de apel un CD pentru a dovedi că numita D.M. este o persoană „perfect sănătoasă”, însă acesta nu a fost luat în considerare de instanța de judecată. Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Potrivit disp. art. 394 lit. a)-e) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută atunci când: - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei; - un martor, un expert sau un expert a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals; - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau există două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, care nu se pot concilia. Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

O eventuală greșită apreciere a probelor, precum și prelungirea probatoriului nu se încadrează în vreuna din situațiile pe care le are în vedere art. 394 C. proc. pen. aceste aspecte putând fi invocate în căile ordinare de atac. Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul de față). Din analiza dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc.

pen., rezultă că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. în consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ. Astfel, în primul rând, în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi”, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului, aspecte de fapt discutate în fața instanței de fond.

Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor). Așa cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare, împrejurarea invocată de revizuent, în sensul că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane față de care s-au efectuat cercetări în cauza în care revizuientul a fost condamnat, aspect care a determinat soluția de netrimitere în judecată a acestei persoane, D.M., nu poate constitui în niciun caz o împrejurare nouă, care să nu fi fost avută în vedere de instanță la aplicarea condamnării.

Întrucât motivele invocate de revizuent nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ prevăzute de legiuitor, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de fond a apreciat că cererea revizuentului este inadmisibilă. Față de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 184 din 11 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 184 din 11 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 ROn, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2014 .