ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2014

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 384 din data de 14 mai 2013, Tribunalul București, secția I penală, a

respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul Z.C.,

reținând că niciunul dintre motivele invocate nu se circumscriu articolelor de

lege ce cuprind norme imperative și de strictă interpretare.

A mai reținut

Tribunalul că simpla nemulțumire față de o schimbare de încadrare juridică

operată de instanță în apel și față de o soluție de condamnare, pe care

inculpatul o apreciază ca fiind nedreaptă, nu poate conduce automat la

admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru că aspectele contestate

sunt aspecte ce țin de fondul cauzei, elemente analizate de instanța de fond,

apel și recurs și care au stat la baza pronunțării unei soluții definitive.

A mai arătat instanța

de fond că inculpatul nu face trimitere la fapte și împrejurări noi ori la alte

elemente prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. ca și motive de

revizuire pe baza cărora să se poată aprecia că cererea formulată se încadrează

în vreunul dintre cazurile stipulate pentru a determina o admitere în principiu

a cererii.

Nici susținerile

potrivit cărora persoana vinovată de săvârșirea faptelor ar fi numita D.M.,

persoană față de care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată pe baza

unei expertize psihiatrice pe care inculpatul o contestă nu se încadrează în

dispozițiile ce constituie sediul materiei revizuirii pentru că toate aceste

aspecte au fost deja analizate în cursul cercetării judecătorești, iar

instanțele au avut posibilitatea să le cenzureze.

Referitor la

depunerea la dosarul cauzei a unui suport magnetic prin care se dorește a se

demonstra că numita D.M. este o persoană „perfect sănătoasă”, prima instanță a

arătat că nu poate să se circumscrie noțiunii de „fapte sau împrejurări noi”,

în condițiile în care starea psihică a numitei D.M. a fost analizată încă din

faza de urmărire penală și faptul că nu răspunde penal a fost constatat prin

metode științifice asupra cărora judecătorii ar fi avut posibilitatea cenzurii,

dacă ar fi constatat neajunsuri ori nelegalități ale modului de întocmire a

expertizei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul

legalității și temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că este

incident cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., certificatul

pe baza căruia s-a dispus soluția de netrimitere în judecată față de numita D.M.

fiind fals, făcându-se cercetări sub acest aspect.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia nr. 184 din 11 iulie 2013 a respins,

ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - revizuient Z.C. împotriva

sentinței penale nr. 384 din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în Dosarul nr. 16487/3/2013.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul la plata sumei de 350 RON

cheltuieli judiciare către stat din care 50 RON, reprezentând onorariul parțial

al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:

În cererea formulată

de petent, în pofida opiniei apărătorului și a revizuentului, motivele invocate

nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ prevăzute de

legiuitor.

Împrejurarea invocată

de petent, în sensul că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe

baza căruia s-a stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane față de

care s-au efectuat cercetări în cauza în care revizuientul a fost condamnat,

aspect care a determinat soluția de netrimitere în judecată a acestei persoane,

D.M., nu poate constitui în niciun caz o împrejurare nouă, care să nu fi fost

avută în vedere de instanță la aplicarea condamnării.

Curtea a reținut că

împrejurarea nouă ar fi putut fi relevantă doar în măsura în care ar fi

determinat o soluție diametral opusă celei de condamnare, ceea ce nu se putea

dovedi prin înlăturarea acelui certificat. Faptul că se efectuează cercetări în

raport de acel certificat și modul în care a fost emis este, de asemenea, nerelevant

față de cele anterior menționate.

Reținând că aceste

motive invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea

fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire, Curtea a constatat că în mod

legal Tribunalul a apreciat că cererea petentului este inadmisibilă, soluția

dispusă fiind apreciată de prima instanță ca legală și temeinică.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuentul inculpat, reiterând motivele formulate

în fața instanțelor de fond și de apel.

Apărătorul a arătat

că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., că cererea formulată de revizuent este inadmisibilă, în speță

fiind incidente cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-c)

C. proc. pen. A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât

condamnatul se consideră nevinovat și, totodată, acesta apreciază că

certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a stabilit

lipsa de discernământ a celeilalte persoane fată de care s-au efectuat

cercetări în cauza în care a fost condamnat, respectiv numita D.M., este fals.

A mai arătat că a depus în fața instanței de apel un CD pentru a dovedi că

numita D.M. este o persoană „perfect sănătoasă”, însă acesta nu a fost luat în

considerare de instanța de judecată.

Recursul este

nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art.

394 lit. a)-e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

- s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la data

soluționării cauzei;

- un martor, un

expert sau un expert a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere;

- un înscris care a

servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals;

- un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere sau există două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, care

nu se pot concilia.

Revizuirea este

reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot

înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

Totodată, revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o

eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale, pretins corecte, este exclusă în raport de

dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul

statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile

interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de

atac numai în condițiile legii.

O eventuală greșită

apreciere a probelor, precum și prelungirea probatoriului nu se încadrează în

vreuna din situațiile pe care le are în vedere art. 394 C. proc. pen. aceste

aspecte putând fi invocate în căile ordinare de atac.

Din analiza

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea

întemeiată pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie

să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi

să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă

la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul de față).

Din analiza

dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de revizuire

este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă din probele

strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente

pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe

care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este

necesar. în consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ.

Astfel, în primul

rând, în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe

noi”, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea

dovezilor administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului, aspecte de

fapt discutate în fața instanței de fond.

Textul art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul

că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a

probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care

au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin

readministrarea probelor).

Așa cum în mod corect

au reținut și instanțele anterioare, împrejurarea invocată de revizuent, în

sensul că certificatul emis de Institutul de Medicină Legală pe baza căruia s-a

stabilit lipsa de discernământ a celeilalte persoane față de care s-au efectuat

cercetări în cauza în care revizuientul a fost condamnat, aspect care a

determinat soluția de netrimitere în judecată a acestei persoane, D.M., nu

poate constitui în niciun caz o împrejurare nouă, care să nu fi fost avută în

vedere de instanță la aplicarea condamnării.

Întrucât motivele

invocate de revizuent nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ

prevăzute de legiuitor, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de fond

a apreciat că cererea revizuentului este inadmisibilă.

Față de

considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 184 din 11 iulie 2013

a Curții de Apel București, secția I penală.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul Z.C. împotriva deciziei penale nr.

184 din 11 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 ROn, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

17

ianuarie

2014

.