Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1229/2013

HOTĂRÂRE
09.04.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1229/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 398 din data de 12 octombrie 2012 Tribunalul lași în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și art. 33 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.G.N., fără antecedente penale, fără ocupație, arestat preventiv în cauză, deținut în Penitenciarul lași, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc”, la pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni. În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen a condamnat pe inculpatul A.G.N., cu datele de stare civilă de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc, fără drept la pedeapsa închisorii de 5 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul A.G.N. va executa pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului A.G.N.

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., art 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A.G.N. S-a dispus includerea inculpatului A.G.N. într-un program terapeutic derulat în sistemul penitenciar destinat consumatorilor de droguri. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) și art. 33 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul T.O.C., fără antecedente penale, student la Universitatea Tehnică G.A. lași, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc”, la pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat nculpatul T.O.C. , la pedeapsa. închisorii de 3 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de mare risc”. În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul T.O.C., va executa pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani. Au fost interzise inculpatului T.O.C. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului T.O.C. pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare, conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul T.O.C. ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați conform programului stabilit de această instituție.

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbare locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existentă. Datele prevăzute la lit. b)-lit. d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați. În baza art. 86 1 alin. (3) C. pen. inculpații au fost obligați să nu intre în legătură cu coinculpații din prezenta cauză, să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în scopul dezintoxicării în cadrul programelor derulate de Agenția Național Antidrog, centrele de prevenire, evaluare și consiliere.

A fost atrasă atenția inculpatului T.O.C. asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. Pentru a pronunța sentința, tribunalul a reținut ca situație de fapt că în anul 2010, inculpatul R.L., în vârstă de 25 de ani, consumator de cannabis, l-a cunoscut pe inculpatul A.G.N., care i-a propus să-l aprovizioneze cu droguri. Împreună cu fratele său, inculpatul R.O., R.L. a cumpărat în numeroase rânduri, aproape zilnic și uneori de mai multe ori pe zi, cannabis de la inculpatul A.G.N. Astfel, R.O. și R.L., până la data prinderii lor au cumpărat de la A.G.N., cannabis în cantități de până la 8 grame odată, cantități pe care le vindeau prietenilor și cunoscuților, după care plăteau inculpatului A.G.N. prețul acestora, care varia între 50 și 80 RON pentru un gram.

La rândul lor, frații R. vindeau drogurile cu preț superior pentru sume cuprinse între 80 și 100 RON pentru un gram, facilitându-și astfel, obținerea cantităților de drog necesare consumului, precum și anumite venituri. Printre persoanele care procurau în mod obișnuit droguri de la R.O. s-au numărat A.M.A., T.C. și V.F.I., aceștia ocupându-se și cu revânzarea. S-a mai reținut că în perioada 2011-2012, inculpatul A.G.N., persoană fără ocupație, în vârstă de 32 de ani, a procurat în împrejurări care nu fac obiectul prezentei cauze, mai multe cantități de cannabis, drog de risc înscris în anexa nr. 1 a Legii nr. 143/2000 cu modificările ulterioare, pe care cel mai probabil, Ie-a adus din afară țării.

Astfel, în mai multe ocazii, în perioada 2011-2012 , inculpatul A.G.N. s-a deplasat în diverse baruri din municipiul lași, unde, prezentându-se sub numele „A.” a abordat tineri necunoscuți, cu predilecție studenți străini, cărora Ie-a propus să le vândă cannabis, dându-le în acest scop, numărul său de telefon. Instanța a mai reținut, că inculpatul A.G.N., în perioada 2011-2012, a realizat în mod efectiv acte de comerț în mod repetat cu droguri de risc, cannabis, pe care Ie-a înmânat personal fraților R.L., R.O. și martorilor audiați în schimbul unui preț. Modalitatea comiterii faptelor, în mod repetat, la cererea cumpărătorilor și ca urmare a unor oferte generice, făcute acestora privind vânzarea unor droguri de risc de câte ori vor avea nevoie, dovedesc faptul că inculpatul a acționat, sub aspect subiectiv, cu intenție directă în baza unei rezoluții unice, infracționale.

Inculpații au fost surprinși în flagrant delict în timp ce săvârșeau acte ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, așa cum rezultă din procesele-verbale de constatare încheiate în cauză și din declarațiile martorilor, probe ce se coroborează cu declarațiile inculpaților care au recunoscut că în mod obișnuit consumau droguri și se ocupau cu procurarea și vânzarea acestora. Referitor la inculpatul T.O.C., s-a reținut că acesta a vândut investigatorului acoperit G, nume de cod prin intermediul colaboratorului acoperit I., nume de cod introdus în cauză, pentru suma de 70 RON o pastilă ecstasy, reprezentând droguri de mare risc.

Din investigațiile efectuate a rezultat că inculpatul T.O.C. a procurat pastila ecstasy de la inculpatul R.O. pe care apoi a înmânat-o colaboratorului acoperit. Aceste aspecte au rezultat din activitățile investigativ informative de supraveghere a persoanelor participante dar și din coroborarea convorbirilor telefonice interceptate cu datele constatate în mod direct la locul efectuării tranzacției. S-a reținut că stabilirea tratamentului sancționator s-a făcut cu luarea în considerare a criteriilor înscrise în art. 72 C. pen.

respectiv, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare din legea specială, de gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, de împrejurările comiterii faptelor, de implicarea directă, în mod repetat, a fiecăruia dintre inculpați în activitatea de traficare de droguri pe raza municipiului lași în scopul obținerii unor venituri ilicite considerabile, de circumstanțele personale ale fiecăruia dintre ei, dându-se eficiență juridică și dispozițiilor din art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., în condițiile în care sunt întrunite în cauză toate cerințele prevăzute de art. 1-art. 6 din același articol referitoare la procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției de către inculpați, cu consecința obligatorie a reducerii cu 1 / 3 din limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator incident în cauză.

În privința inculpatului A.G.N., instanța a reținut că faptele sale sunt deosebit de grave prin conținutul lor concret, durată și efectele dezastruoase pe care le are consumul de droguri asupra sănătății. Inculpatul A.G.N. a acționat fără scrupule și cu un curaj infracțional deosebit punând la dispoziție personal droguri unor consumatori, vânzând-droguri în scop de revânzare și importând o însemnată cantitate de cannabis de 1 gram, aproximativ 1000 de doze de un gram. Totodată instanța a reținut că inculpații A.G.N. și T.O.C., sunt tineri, necunoscuți cu antecedente penale și bine caracterizați prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Potrivit art. 52 C. pen. scopul pedepsei este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, ea urmărind scopul prevenției generale și speciale, prin funcțiile sale împotriva acestei sentințe au formulat apel, printre alții inculpații A.G.N.

și T.O.C., care au invocat faptul că pedeapsa este prea mare raportat la gravitatea faptelor săvârșite, și faptul că sunt tineri și fără antecedente penale. Prin decizia nr. 178/2012 din 13 decembrie 2012 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpații A.G.N. și T.O.C. a desființat sentința, și rejudecând cauza: Au fost înlăturate dispozițiile art. 76 lit. c) C. pen. reținute în cazul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în sarcina inculpaților A.G.N. și T.O.C., și s-a dispus aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., fiind menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, în cauză, instanța, de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se în mod corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpaților A.G.N.

și T.O.C. De asemenea, Curtea a mai constatat că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind: declarațiile date de fiecare inculpat inclusiv cele de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în care au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate; declarațiile celorlalți inculpați, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale de supraveghere operativă, procesele-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante, procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziției informatice, declarații de martori, înscrisuri, vinovăție ce nu a fost contestă de nici un inculpat.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, Curtea a constatat că fiecare pedeapsă aplicată acestora a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recursuri, inculpații A.G.N. și T.O.C. care au invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. Examinând recursurile declarate în cauză de inculpații A.G.N. și T.O.C. prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. În recurs, inculpații au invocat cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpaților A.G.N. și T.O.C. pentru fapta săvârșită au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea și aplicarea acestor sancțiuni, precum și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, și de periculozitatea inculpaților.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere pe care o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune. Individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Înalta Curte constată că, scopul pedepsei, de reeducare, nu poate fi atins fără executare în regim de detenție, neexistând suficiente garanții că pe viitor inculpatul nu va comite alte fapte de natură penală. Ca urmare, se apreciază că solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 alin. (1) C. pen. nu este oportună în cauză. De asemene, Curtea a constatat că pedeapsa de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului T.O.C. a fost corect individualizată, instanța, având în vedere, și împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretat fapta săvârșită, conduită care a fost în mod corect reținută de către instanțe. Cu privire la modalitatea de executare, Curtea apreciază că aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

au fost corect reținute de instanțe, având în vedere că în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, faptele inculpaților prezintă o gravitate sporită în raport de acțiunile ilicite îndreptate împotriva celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea populației tinere, dar și în raport de aria activităților ilicite, instanța de fond dând dovadă de înțelegere, astfel că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Față de considerentele ce preced, urmează ca recursurile declarate în cauză de recurenții-inculpați A.G.N. și T.O.C. să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului A.G.N. va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2012 la 9 aprilie 2013. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.G.N. și T.O.C. împotriva deciziei penale nr 178/2012 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din. pedeapsa aplicată inculpatului A.G.N. durata reținerii și arestării preventive de la 26 mai 2012 la 9 aprilie 2013. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 9 aprilie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2919/2013
modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art. 65 alin. (2), 3 C. pen., aplică inculpatului B.G.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 (
ÎCCJ 2013-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 692/2013
-a și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul disp. art. 71 alin. (1), (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului B.O. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
ÎCCJ 2013-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1584/2013
Asupra recursurilor penale de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 534 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modific
ÎCCJ 2013-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1299/2013
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 226 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a dispus condamnarea inculpatului M.T., la următoarele pedepse: - 6 ani închisoare și
ÎCCJ 2012-09-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2762/2012
Asupra recursului penal de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23/F din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală, în Dosarul nr. 50709/3/2011 s-au dispus următoarele:
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă