ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 03 mai 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, C.A.S. Arad a formulat acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale din 24 februarie 2011 pronunțată de C.C.A. București a C.N.A.S. în Dosarul nr. 18/2010, având ca obiect cererea de arbitrare formulată de către reclamanta P.M.F. Prin sentința civilă nr. 2165 din 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în Dosar nr. 15706/3/2012 a fost admisă excepția tardivității acțiunii în anulare invocată, din oficiu, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea în anulare ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe, C.A.S. Arad a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 97/ A din 14 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat. C.A.S. Arad a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 97/ A din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata P.M.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată, în raport de motivul de ordine publică instituit de prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., invocat din oficiu, cu referire la dispozițiile art. 366 alin. (2) C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed: În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Potrivit dispozițiilor art. 366 alin. (2) C. proc. civ.: "hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs". în raport de prevederile legale evocate, se constată că hotărârea primei instanțe, respectiv sentința civilă nr. 2165 din 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, este susceptibilă numai de exercițiul căii de atac a recursului a cărui soluționare este de competența curții de apel. În speță, instanța de control judiciar a dat o calificare greșită căii de atac promovate de C.A.S. Arad, judecând, în mod greșit, ca instanță de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută de lege pentru judecata apelului, și nu ca instanță de recurs, în compunerea de trei judecători, așa cum impuneau normele imperative ale art. 366 alin. (2) C. proc.
civ., fapt ce determină incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Pentru toate considerentele expuse, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate, de ordine publică, reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C.A.S. Arad împotriva Deciziei civile nr. 97/ A din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru a fi soluționată ca recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.A.S. Arad împotriva Deciziei civile nr. 97/ A din 14 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru a fi soluționată ca recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.