ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 632/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 08.02.2017, reclamanta S.C. A., în faliment, prin lichidator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF x Aiud (nr. vechi 10422) având nr. top. x arător în suprafață de 21.007 mp și nr. top. x arător în suprafață de 21.007 mp și nr. top. x în suprafață de 300 mp situat administrativ în Aiud, str. x aflat în administrarea S.C. A..

În caz de refuz a solicitat obligarea persoanei vinovate la plata sumei de 1.000 RON despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 193 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A., în faliment, prin lichidator judiciar, a formulat recurs solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

A apreciat recurenta-reclamantă că instanța de fond a reținut în mod nelegal că nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte în ceea ce privește emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât nu s-a dovedit că este întrunită condiția privind îndeplinirea obiectului de activitate al societății așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și ale Legii nr. 15/1990.

A apreciat că soluția instanței este în contradicție cu toată corespondența purtată cu pârâta, care i-a solicitat în mod imperios să depună documentația pentru eliberarea certificatului de atestare asupra terenurilor, documentație pe care a depus-o pentru a dovedi dreptul de a obține certificatul de atestare.

Soluția este în contradicție și cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 137/2002 și ale H.G. nr. 577/2002 și cu ale celorlalte acte normative care reglementează procedura de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate condiționată de majorarea capitalului social, pârâta fiind în imposibilitate de a-și mai valorifica cota de participație de 79,812% din capitalul social al societății.

De asemenea, societatea are reprezentativitate, nu este dizolvată sau lichidată, având adunare generală a creditorilor, comitet al creditorilor și administrator judiciar care pot să efectueze majorarea capitalului social cu valoarea terenului în situația emiterii titlului de proprietate. Chiar dacă nu s-ar acționa pentru majorarea capitalului social, ar fi incident art. 12 din Legea nr. 137/2002.

Prin soluția pronunțată statul nu poate să-și valorifice cota de participație de 79,812%, iar societatea reclamantă nu va finaliza niciodată procedura de insolvență, nefiind reglementată situația juridică a terenurilor pe care se află construcțiile existente.

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. Nu se poate reține existența unui refuz nejustificat al autorității pârâte de emiterea a certificatului de atestare a dreptului de proprietate solicitat de recurenta-reclamantă S.C. A. întrucât, după cum a constatat și prima instanță, nu s-a dovedit că este întrunită condiția referitoare la necesitatea terenului pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societății, astfel cum prevăd, în mod expres, dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, cât și cele ale Legii nr. 15/1990, adoptate cu intenția transformării fostelor unități economice de stat în societăți comerciale viabile care să contribuie la realizarea unei economii de piață.

4.2. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, "Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană".

Conform art. 5 din același act normativ, "Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară".

4.3. În cauză, este de necontestat faptul că recurenta-reclamantă se află în procedura falimentului, conform Legii nr. 85/2006, în vigoare la data începerii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.

Potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, "De la data intrării în faliment debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare derulării operațiunilor lichidării".

Astfel, nu se poate reține că, în prezent, societatea aflată în faliment mai desfășoară activitatea conform obiectului său de activitate.

Din cuprinsul dispozițiilor menționate anterior, rezultă că se va elibera certificat de atestare a dreptului de proprietate în scopul desfășurării activității societății conform obiectului de activitate și nicidecum pentru îndestularea creditorilor din procedura falimentului.

Deci, terenul pentru care se solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu este necesar desfășurării activității societății solicitante, în cauza de față neputându-se reține refuzul nejustificat al autorității intimate de eliberare a actului solicitat.

4.4. Nu se poate reține nici încălcarea, prin sentința recurată, a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 și ale H.G. nr. 577/2002, pentru că acestea se referă la situația în care societatea ar fi avut emis deja certificatul de atestare a dreptului de proprietate și nu ar fi solicitat majorarea capitalului social. De altfel, recurenta își invocă propria culpă, pentru că, după apariția actelor normative menționate, ale căror dispoziții le citează, nu a luat măsuri în sensul reglementării situației patrimoniului său, inclusiv prin solicitarea de emitere a actului ce face obiectul prezentului litigiu.

4.5. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 193 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.