ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7721 din

31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, instanța

a respins ca neîntemeiată, acțiunea modificată formulată de reclamantul S.V. în

contradictoriu cu pârâții A.N.L. și SC I.R.C. SRL, având obiect obligarea

pârâtelor la plata de despăgubiri (daune - interese contractuale) reprezentând

penalități de întârziere calculate conform art. 10 din contract, la cursul

oficial al B.N.R. din ziua plății.

Pentru

pronunțarea soluției menționate, instanța de fond a reținut următoarele

aspecte:

- În privința

pârâtei A.N.L. nu se putea atrage răspunderea civilă contractuală în baza

contractelor de cesiune, în raport de care A.N.L. era terț, ci doar în baza

contractului de mandat în ipoteza nerespectării clauzelor referitoare la

urmărirea executării și finalizării lucrărilor;

- Din probele

administrate a reieșit faptul că pârâta A.N.L. și a respectat obligațiile

asumate menționate;

- În privința

pârâtei SC I.R.C. SRL, instanța a considerat că reclamantul nu a făcut dovedită

îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale, că această pârâtă

și-a asumat clauza penală de la data încheierii contractului de cesiune și deci

nu putea fi obligată la plata unor penalități calculate pentru o perioadă

anterioară datei respective când între părți nu existau raporturi contractuale.

- Apărările

reclamantului în sensul că prin efectul contractului de cesiune pe care l-a

încheiat, pârâta este debitoarea obligației principale și a accesoriilor ei,

inclusiv clauza penală, nu au fost reținute, având în vedere că prin contractul

din 6 iulie 2011 a avut loc o cesiune parțială a contractului de antrepriză

generală, pârâta obligându-se să răspundă pentru executarea obligațiilor

contractuale doar de la data încheierii contractului de cesiune. Pentru

prejudiciile suferite de reclamant până la data încheierii contractului de

cesiune din 6 iulie 2011, acesta are posibilitatea să se îndrepte împotriva

celorlalți constructori, răspunzători pentru modul în care și-au îndeplinit

obligațiile contractuale.

Împotriva

acestei sentințe civile, reclamantul, în termenul legal prevăzut de

dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel, pentru

soluționarea căruia la Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la data

de 20 august 2012 a fost înregistrat Dosarul nr. 1773/2012 (nr. unic

73326/3/2011).

Prin Decizia civilă

nr. 464 din 12 noiembrie 2012, secția a V-a civilă, a Curții de Apel București

a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul S.V.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că între apelantul -reclamant în calitate de

beneficiar și SC C.M.B. SA, în calitate de antreprenor general, s-a încheiat

contractul de construire din 21 septembrie 2006 având drept obiect construirea

unei locuințe la cheie în amplasamentul H.C. aflat pe terenul proprietatea

privată a unităților administrativ - teritoriale și în administrarea

Consiliului Local al Sectorului 1 București și Consiliului Local al Orașului

Voluntari, județul Ilfov, conform H.G. nr. 239/2004.

La data de 21

septembrie 2006 între apelantul - reclamant în calitate de mandant și intimata

- pârâtă A.N.L. în calitate de mandatar s-a încheiat contractul de mandat H.C. din

în relația cu antreprenorul în vederea executării și finalizării lucrărilor și

de a emite ordine de plată către constructor pentru lucrările real executate.

Acestea erau obligațiile mandatarei A.N.L. prevăzute expres și limitativ în

contractul de mandat.

Din

înscrisurile existente în dosarul de fond, respectiv adresele din 24 iunie

2008; 14 mai 2008; 12 februarie 2009; 6 decembrie 2010; 19 februarie 2008; 14

ianuarie 2009 (filele 16, 17) rezultă că intimata pârâtă A.N.L. în calitate de

mandatar pentru respectarea obligației de urmărire a executării lucrărilor de

construire, a notificat constructorii în repetate rânduri pentru finalizarea

acestora, iar prin adresele din 23 septembrie 2010 și 11 iunie 2009 pentru

a veni în sprijinul apelantului - beneficiar și datorită imposibilității

constructorului SC T.U. SRL de a finaliza lucrările de construire la termen, a

solicitat cesionarea contractului de antrepriză generală către intimata -

pârâtă SC I.R.C. SRL, solicitare refuzată de SC T. SRL, situație în care

mandatara A.N.L. a fost nevoită să solicite rezilierea contractului pe cale

judecătorească. In aceste condiții, după atâtea demersuri, intimata - pârâtă SC

I.R.C. SRL a devenit cel de-al 5-lea constructor.

Din toate

înscrisurile menționate instanța a reținut că rezultă fără putință de tăgadă că

A.N.L. a depus toate diligentele pentru executarea contractului de mandat

întocmai, că a urmărit desfășurarea și finalizarea lucrărilor luând toate

măsurile legale posibile, de la cesionarea contractului de antrepriză generală

către alți antreprenori (art. 13), de fiecare dată când a constatat că vreunul

dintre aceștia se afla în imposibilitate de a finaliza lucrarea și până la

acceptarea soluției propusă de apelant, de finalizare a construcției în regie

proprie.

Curtea a

considerat că în sarcina intimatei - pârâte A.N.L. nu poate fi reținută

neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate în contractul de mandat, ci

dimpotrivă, a apreciat că aceasta a depus toate diligentele conferite de mandat

pentru ducerea mandatului la bun sfârșit, în sensul că a urmărit permanent

derularea lucrărilor, a purtat o numeroasă corespondență cu constructorul, a

luat toate măsurile legale pe care avea dreptul să le ia pentru terminarea

construcției. împrejurarea că antreprenorii, în ciuda măsurilor luate de A.N.L.,

nu au finalizat lucrările, iar SC T.U. SRL deși la data de 2 martie 2010 a

intrat în procedura insolventei, a hotărât totuși prin administratorul judiciar

menținerea contractului de cesiune nu-i poate fi imputată intimatei A.N.L.

În privința

clauzei penale consfințită de art. 10 din contractul de construire din 21

septembrie 2006, Curtea a considerat că aceasta nu îi este opozabilă intimatei

- pârâte A.N.L., care nefiind parte în respectivul contract, nu se poate reține

că și-ar fi dat acordul la evaluarea anticipată a prejudiciului pentru

neexecutarea de către părțile contractante a obligațiilor asumate în respectiva

convenție.

S-a reținut că

prin contractul de cesiune din 6 iulie 2011, antreprenorul general SC T.U. SRL

a cedat parțial intimatei -pârâte SC I.R.C. SRL contractul de antrepriză

generală din 4 mai 2004, actele adiționale la acest contract precum și toate

drepturile și obligațiile care decurgeau din respectivul contract, pentru

realizarea unui număr de 17 unități locative situate în amplasamentul H.C.

Potrivit art. 8

din contractul de cesiune, cesionarul s-a obligat printre altele, să accepte ca

opozabile toate contractele încheiate cu beneficiarii de credite ipotecare

pentru cele 17 case, să încheie acte adiționale cu beneficiarii pentru reevaluarea

termenelor de finalizare în raport de noile grafice de execuție, să execute

lucrări de construire etc.

Conform art. 9

din menționatul contract, părțile au convenit ca cesionarul să răspundă pentru

îndeplinirea obligațiilor cesionate, de la data încheierii contractului de

cesiune, 6 iulie 2011.

Din

interpretarea clauzelor contractuale, conform dispozițiilor art. 982 C. civ.,

s-a reținut că rezultă fără putință de tăgadă faptul că art. 10 din contractul

de construire cesionat urma să-și producă efectele juridice specifice asupra

cesionarei intimate - pârâte din momentul încheierii contractului de cesiune în

raport de termenul de finalizare a lucrării care urma să fie stabilit de comun

acord cu beneficiarii prin intermediul unui act adițional.

S-a reținut că

dacă nu s-ar interpreta în acest mod clauzele contractului de cesiune s-ar

ajunge la situația în care cesionarei intimate - pârâte i s-ar pretinde plata

unor penalități de întârziere pentru depășirea termenului limită de predare a

locuinței la 21 decembrie 2008, cu trei ani înainte de preluarea lucrării și

încheierea contractului de cesiune (6 iulie 2011), penalizând-o astfel pentru

neexecutarea unei obligații imposibile de executat.

S-a reținut că

în acest context trebuie analizată îndeplinirea de către intimata - pârâtă a

clauzelor contractului de cesiune, și a efortului depus de către aceasta în

vederea încheierii unui act adițional cu apelantul^- reclamant pentru

stabilirea unui nou termen de finalizare a lucrării. în cauză apelantul -

reclamant a refuzat încheierea unui act adițional la contractul de construire

care să stabilească un nou termen, real, de finalizare a lucrărilor, a cărui

depășire să poată fi imputabilă noului cesionar, în lipsa unui termen scadent

de finalizare a lucrărilor, asumat de intimata - pârâtă și în condițiile în

care prin contractul de cesiune din 6 iulie 2011 a avut loc o cesiune parțială

a contractului de antrepriză generală cu limitele impuse de art. 9. Curtea a

respins în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., apelul ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.V. invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora

a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în

sensul admiterii acțiunii.

Prin criticile

formulate, după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență

următoarele:

- Prin art. 10

din contractul de construire părțile au stabilit prin acord de voință

întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care-l vor acoperi în cazul

executării cu întârziere de către constructor a obligației principale de

finalizare a lucrărilor și predare a locuinței contractate.

Pentru a

stabili în mod corect identitatea părților din acest raport juridic contractual

și implicit procesual în cauza pendinte, s-au avut în vedere cesiunile

subsecvente contractului de construire prin care această calitate de

antreprenor a fost perpetuată până la pârâta SC l.R.C. SRL, care potrivit art.

8 lit. c) din contractul decesiune din 6 iulie 2011 a acceptat ca fiindu-i pe

deplin opozabilcontractul de construire al cărui beneficiar este recurentul,

iar potrivit art. 9 din același contract de cesiune a preluat toate drepturile

și obligațiile din contractul cesionat. Curtea a interpretat greșit aceste clauze

contractuale.

- Sunt

îndeplinite condițiile răspunderii contractuale în sarcina pârâtei SC l.R.C.

SRL întemeiate pe clauza penală expresă prevăzută la art. 10 din contractul de

construire din 21 septembrie 2006.

- În ceea ce

privește obligația de dezdăunare, aceasta subzistă datorită neîndeplinirii sau

a îndeplinirii necorespunzătoare a mandatului încredințat în sensul că pârâta A.N.L.

avea obligația de a depune diligenta unui bun proprietar, de a face toate

demersurile necesare în vederea respectării condițiilor și a termenului de

finalizare a contractului de construire a cărui beneficiar este recurentul.

Aceste obligații nu au fost respectate de către mandatara A.N.L., în condițiile

în care într-un interval de timp de 6 ani s-au făcut două sau trei adrese către

unul dintre constructorii succesivi, neîntreprinzându-se niciun demers concret

în vederea îndeplinirii mandatului. în perioada de la 6 iulie 2011 și până în

prezent, perioada în care antreprenor a fost pârâta SC l.R.C. SRL care nu a

realizat niciun fel de lucrare principală la locuința contractată, pârâta A.N.L.

nu a întreprins niciun demers pentru ca aceste lucrări să fie reluate și

finalizate.

- Potrivit art.

14 din contractul de mandat dar și potrivit art. 1539 din vechiul C. civ.

mandatarul răspunde de daune - interese ce ar deriva din neîndeplinirea

mandatului, iar acestea raportate la art. 1085 rezultă că răspunderea mandatarului

ca și cuantum nu poate fi decât cea prevăzută prin clauza penală din contractul

de construire, contract de construire care a fost cunoscut, ba chiar impus ca

formă de către A.N.L. și în vederea executării căruia s-a încheiat în mod

expres contractul de mandat.

- În ceea ce

privește solidaritatea ce s-a invocat între cele două pârâte privind obligarea

acestora la plata despăgubirilor contractuale, aceasta este fundamentată pe

principiul dreptului comercial conform căruia solidaritatea în această materie

se prezumă.

Intimata A.N.L.

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recursul este

nefondat.

Din examinarea

motivelor de recurs, prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărârea legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamant.

Potrivit art.

304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate poate fi admisă atunci

când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Judecătorului

nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract,

stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit actul de voință al

părților sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit de părți ori denaturând

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța de

apel interpretând actele juridice deduse judecății - contractul de construire din

21 septembrie 2006, contractul de mandat H.C. din 2006 și contractul de cesiune

din 6 iulie 2011 - nu a trecut peste voința clar exprimată a părților și nu a

nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., nefiind schimbată natura

juridică a acestora, clauzele acestora fiind aplicate așa cum au fost concepute

și redactate de părți.

Art. 304 alin. (9)

C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Instanța de

apel, în mod judicios a reținut că nu sunt îndeplinește condițiile răspunderii

civile contractuale a pârâtei A.N.L. respectiv nu s-a dovedit de reclamant

existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de

cauzalitate între fată și prejudiciu, vinovăția.

În ce privește

pârâta A.N.L. instanța de apel a interpretat clauzele contractului de mandat în

raport cu dispozițiile art. 1539 C. civ., art. 1085 C. civ. și starea de fapt

stabilită, necenzurabilă în recurs reținând corect că pârâta și-a respectat

obligațiile asumate prin contractul de mandat referitoare la urmărirea

executării și finalizării lucrărilor, aceasta depunând toate diligentele conferite

de mandat pentru ducerea mandatului la bun sfârșit și nu se poate reține nicio

culpă cu privire la nefinalizarea locuinței reclamantului.

Corect s-a

reținut că nu s-a făcut dovada nici a existentei și cuantumului vreunui

prejudiciu rezultat din acest contract, în lipsa unei clauze contractuale

stipulată expres în contractul de mandat, în baza căreia mandatarul să poată fi

obligat la plata unor penalități de întârziere pentru nerespectarea de către

constructor a termenului de finalizare a lucrării convenit de alte părți în

contractul de construire.

Curtea corect a

considerat că, art. 10 din contractul de construire din 21 septembrie 2006 nu

îi este opozabil intimatei - pârâte A.N.L. întrucât nu este parte în

respectivul contract și nu există nici acordul la evaluarea anticipată a

prejudiciului în cuantumul pretins de reclamant. De asemenea nu există nicio

prevedere în contractul de mandat din care să rezulte că pârâta A.N.L. va

răspunde solidar cu constructorul pentru prejudiciile cauzate acestuia de către

constructor.

În ce privește

respingerea cererii de antrenare a răspunderii civile contractuale a intimatei

- pârâte SC I.R.C., se reține că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile contractuale.

Instanța de

apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 8 și 9 din contractul de

cesiune, art. 982 C. civ., art. 1 din contractul de construire, reținând faptul

că art. 10 din contractul de construire cesionat urma să-și producă efectele

juridice specifice asupra cesionarei intimate pârâte din momentul încheierii

contractului de cesiune în raport de termenul de finalizare a lucrări care urma

să fie stabilit de comun acord cu beneficiarii prin intermediul unui act

adițional. Instanța a apreciat corect că nu poate fi reținută săvârșirea unei

fapte ilicite de către pârâtă, nici prejudiciul și nici legătura de cauzalitate

între faptă și prejudiciu, și ca atare, nu poate fi obligată la plata unor

penalități calculate pentru o perioadă când între părți nu existau raporturi

contractuale și un termen scadent de finalizare a lucrărilor asumat de pârâtă,

ca urmare a refuzului reclamantului de încheiere a unui act adițional la

contractul de construire.

Restul

criticilor ce vizează reaprecierea situației de fapt se referă la netemeinicia

hotărârii și nu la nelegalitatea soluției astfel că nu pot face obiectul

controlului instanței de recurs.

Pentru

considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art.

312 C. proc. civ. înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantului S.V.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva Deciziei civile nr.

464 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.