ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4207/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24 iunie 2011 reclamanta C.S. a chemat în judecată pe pârâtului C.C.O., solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului de cesiune a părților sociale nr. 1 din 1 august 2008, pentru neplata prețului și să se dispună ca părțile sociale ale societății SC C. SRL să fie incluse în masa succesorală a defunctului C.G.D. Prin sentința civilă nr. 99/ PI din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă , în Dosarul nr. 8477/30/2010, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C.S.

și a fost admisă cererea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâtul C.C.O., având ca obiect rezoluțiune contract și s-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune a părților sociale din 1 august 2008 încheiat între defunctul C.G.D. și fiul său C.C.O. A fost disjuns capătul 2 al cererii de chemare în judecată și s-a format un nou dosar. În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, prima instanță a reținut că reclamanta are calitate de soție supraviețuitoare a defunctului C.G.D., parte în contractul de cesiune, în calitate de cedent, motiv pentru care dobândește toate drepturile din patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, inclusiv dreptul procesual de a solicita rezilierea contractelor încheiate de defunct.

S-a constatat că prin contractul de cesiune părți sociale din data de 1 august 2008 defunctul C.G.D. a cesionat un număr de 13.000 părți sociale ce constituie întreg capitalul social al SC C. SRL, în schimbul sumei de 130.000 lei, cu titlu de preț, către fiul său C.C.O. Din cuprinsul cererii de înmatriculare a societății la Registrul Comerțului, punctul 6, a rezultat că această societate comercială a fost înființată sub un regim matrimonial de comunitate de bunuri, în timpul căsătoriei defunctului cu reclamanta.

Reclamanta a depus acțiune de divorț, înregistrată sub nr. 2920/325/2008 pe rolul Judecătoriei Timișoara, renunțând la judecată la data de 4 septembrie 2008. Coroborând probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați, instanța de fond a apreciat că intenția reală a părților contractului de cesiune a fost aceea de a „scoate” aceste bunuri din masa partajabilă în caz de partaj bunuri comune și că prețul stipulat al cesiunii nu a fost niciodată achitat în fapt de către cesionar, cedentului, mai ales având calitatea de rude de gradul I între aceștia, astfel că s-a făcut aplicarea art. 1361 - 1370 C. civ. și art. 1368 C. civ. Capătul 2 al cererii de chemare în judecată a fost disjuns, deoarece are ca obiect dezbatere succesorală, urmând a se pune în discuție o eventuală conexare la Dosarul nr. 6968/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâtul C.C.O. a declarat recurs - recalificat de instanță ca fiind apel (filele 4 - 5 dosar), solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Prin decizia civilă nr. 202/2012 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost admis apelul formulat de pârâtul C.C.O. împotriva sentinței civile nr. 99/ PI din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 8477/30/2010. A fost schimbată în parte hotărârea apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C.S. Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.100,05 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a dat o rezolvare corectă tuturor excepțiilor invocate, de către pârât, niciuna dintre excepțiile invocate nefiind incidente în cauză.

S-a reținut că, în speță nu se poate pune problema lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că aceasta are calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului C.G.D., astfel că se subrogă în drepturile și obligațiile acestuia în calitate de vânzător al părților sociale aferente contractului de cesiune din 1 august 2008. S-a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția lipsei de interes, deoarece, stabilindu-se că reclamanta are calitate procesuală activă în calitate de soție supraviețuitoare, interesul său este născut și actual și rezidă în aceea că dorește să își recupereze acțiunile și drepturile patrimoniale cuvenite în urma decesului defunctului său soț.

Cu privire la excepțiile autorității de lucru judecat și a puterii lucrului judecat invocate în raport de sentința comercială nr. 55/ PI din 18 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș prin care s-a analizat acțiunea reclamantei, având ca obiect constatarea nulității contractului de cesiune părți sociale din 1 august 2008 și care a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2621 din 13 septembrie 2011, curtea de apel a reținut că în cauză nu este incidentă niciuna dintre cele două excepții, întrucât cele două acțiuni au obiecte și părți diferite, respectiv în acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 8813/30/2008 al Tribunalului Timiș în care s-a pronunțat sentința comercială nr. 55/ PI din 18 mai 2010 s-a solicitat constatarea nulității contractului, iar în cauza de față s-a solicitat rezoluțiunea aceluiași contract, iar pe de altă parte, în Dosarul nr. 8813/30/2008 au figurat ca pârâți atât C.C.O., cât și SC C. SRL, în dosarul de față pârât fiind doar C.C.O.

Așa fiind, s-a apreciat că între cele două spețe deduse judecății nu există triplă identitate de obiect, cauză și părți, motiv pentru care nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat. Cât privește puterea lucrului judecat invocat de asemenea de către pârât, curtea de apel a constatat că, deși în cuprinsul deciziei civile nr. 37 din 7 februarie 2011 prin care s-a respins apelul reclamantei împotriva sentinței comerciale nr. 55 din 18 mai 2010 s-a reținut, printre altele, că principala critică în apel a fost neplata prețului acțiunilor deținute de către defunct, iar în acea cauză reclamanta nu a făcut această dovadă a neplății prețului, în cauza dedusă judecății în dosarul de față, deși s-a invocat din nou neplata prețului acțiunilor, s-au făcut probatorii distincte, respectiv reclamanta a propus în dovedirea susținerilor sale audierea a doi martori, probatoriu care a fost admis și administrat de către instanța de fond.

Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în ceea ce privește proba cu martori (B.D. și C.P.) administrată în cauză, chiar dacă admisibilă ca probatoriu (în raport de aplicabilitatea art. 46 pct. 7 C. com.), aceasta nu a făcut dovada susținerilor reclamantei, respectiv nu a făcut dovada neplății prețului, motiv pentru care, s-a apreciat că în mod netemeinic și nelegal a fost admisă acțiunea reclamantei doar în baza declarațiilor martorilor audiați, declarații care nu s-au coroborat cu restul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta C.S. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.

În argumentarea recursului, reclamanta arată că în timpul căsătoriei, a fost înființată societatea SC C. SRL Timișoara, avându-l ca asociat unic pe soțul său, C.G.D. Capitalul social al societății comerciale a fost constituit din comunitatea de bunuri a familiei - așa cum este stipulat în cererea de înmatriculare a societății la Oficiul Registrului Comerțului Timiș nr. 70 din 8 ianuarie 1992 la rubrica numărul 6 - regimul matrimonial - comunitate de bunuri. S-a arătat că la data de 1 august 2008 între C.G.D. și fiul acestuia C.C.O. s-a încheiat un contract de cesiune, prin care au fost cesionate 13.000 părți sociale, reprezentând 100% din capitalul social al societății, în valoare de 130.000 lei.

Recurenta a arătat că acești bani nu se regăsesc în niciun cont al defunctului, iar pârâtul nici nu avea de unde să dețină o asemenea sumă de bani. Mai mult decât atât, susține recurenta, în contractul de cesiune este stipulat faptul că pârâtul a achitat cedentului valoarea părților sociale, dar nu este menționat faptul că cedentul (C.G.D.) ar fi primit această sumă, care ar fi trebuit plătită într-un cont bancar, printr-un instrument de plată specific. Prețul de 130.000 lei nu a fost plătit, ceea ce conduce automat la anularea contractului de cesiune. Consideră că, în mod eronat, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul pârâtului C.C.O., motivând faptul că, la instanța de fond martorii audiați în cauză nu au fost prezenți la încheierea contractului de cesiune, iar declarațiile lor sunt, de fapt, considerații personale ale acestora, sens în care redă pe scurt din conținutul declarațiilor martorilor audiați în cauză.

Critică reținerea instanței de apel cu privire la faptul că reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că pârâtul nu a achitat prețul părților sociale, arătând că pârâtul a declarat la interogatoriu că a achitat părțile sociale. Susține că prin contractul de cesiune încheiat, părțile sociale ale societății comerciale nu se regăsesc la masa succesorală și consideră că la baza întocmirii contractului de cesiune stă o cauză ilicită și imorală, contractul fiind încheiat între tată și fiu doar cu scopul de a reduce masa succesorală. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimatul - pârât C.C.O. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând admiterea excepției și în consecință, constatarea nulității cererii de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de reclamanta C.S. din perspectiva excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât C.C.O. prin întâmpinare , în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9. Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, se constată că reclamanta C.S. a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție aspecte de netemeiniciei, recurenta tinzând, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în această etapă procesuală, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, modalitatea în care au fost analizate probele administrate (declarațiile martorilor audiați în cauză, interogatoriul pârâtului etc.), precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. În consecință, constatând că recurenta-reclamantă C.S. nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va aplica cererii sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât C.C.O. Constată nul recursul declarat de reclamanta C.S. împotriva deciziei civile nr. 202/2012 din 5 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă , în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013 .