ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3400/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3400/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta RA - APPS - Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Transportului, Construcțiilor și Turismului la plata sumei de 83,217,93 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și la plata majorărilor de întârziere; cu cheltuieli de judecată. Prin cererea formulată la data de 4 martie 2010 reclamanta și-a modificat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că solicită judecarea cauzei în contradictoriu și cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Prin Încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2010, instanța a respins excepția tardivității formulării cererii modificatoare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Tribunalul București, secția a VI-a comercială prin Sentința comercială nr. 9128 din 28 septembrie 2010, a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamanta RA APPS Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor. A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata către reclamantă a sumei de 21.239,78 RON reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate aferente lucrărilor de reparații efectuate la autovehiculele pârâtului și la plata penalităților de întârziere în sumă de 21.239,78 RON.
A fost obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului la plata sumei de 61.978,15 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate aferente lucrărilor de reparații, efectuate la autoturismele preluate de pârât și la plata penalităților de întârziere în sumă de 61.978,15 RON. A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.053,59 RON și pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.074,41 RON către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între RA APPS - Service Aviatorilor, în calitate de prestator și Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul nr. 24/R/430 din 14 martie 2001, având ca obiect efectuarea de către prestator, cu prioritate pentru beneficiar, de revizii tehnice generale și reparații la autoturismele din proprietatea beneficiarului, prevăzute în anexa 1 la contract. Contractul mai sus menționat a fost încheiat pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2001 - 31 decembrie 2001 cu posibilitatea prelungirii acestuia prin act adițional.
Prin Actul adițional nr. 2 din 1 ianuarie 2003 a fost prelungită durata Contractului nr. 24/R/430 din 14 martie 2001 până la data de 31 decembrie 2003 și a fost stabilită valoarea contractului pentru anul 2003, iar prin Actul adițional nr. 3 din 19 aprilie 2003 s-a menționat noua denumire a prestatorului și anume Sucursala de Transport Bucureștii Noi. În ceea ce privește efectele Contractului nr. 24/R/430 din 14 martie 2001 modificat prin Actul adițional nr. 4, acestea se răsfrâng asupra succesorilor beneficiarului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cel care a încheiat contractul cu reclamanta. S-a constatat că inițial, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, însă după introducerea acțiunii, prin O.U.G.
nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, s-a dispus înființarea Ministerului Transporturilor prin reorganizarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, care și-a încetat activitatea (art. 3). Tribunalul a reținut că având în vedere succesiunea de acte normative privind reorganizarea administrației publice centrale, atât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cât și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, justifică în prezenta cauză calitatea procesuală pasivă, fiind succesori ai fostului Minister al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, fiindu-le opozabil Contractul de prestări servicii nr. 24/R/430 din 14 martie 2001 astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 4 din 1 ianuarie 2004. Instanța de fond a constatat că în speța de față la art. 4 alin. (4) din contract a fost inserată o clauză penală conform căreia în cazul în care beneficiarul nu va achita contravaloarea facturilor emise de prestator, în termen de 15 zile de la data emiterii, acesta va plăti prestatorului penalități de 0.15% pe zi de întârziere din valoarea facturii.
Tribunalul a apreciat că prin încheierea Actului adițional nr. 4 din 1 ianuarie 2004 la contractul 24/R/430 din 14 martie 2001, practic s-a încheiat un nou contract de prestări servicii, menținându-se clauzele Contractul cadru 24/R/430 din 14 martie 2001, cu excepția celor referitoare la valoarea contractului și durată. La data încheierii Actului adițional nr. 4 din 1 ianuarie 2004 era în vigoare Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, astfel că noul contract de prestări servicii pentru anul 2004, a fost încheiat sub imperiul acestei legi. Prin urmare conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, totalul penalităților pentru întârziere în decontare, nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Prin Decizia comercială nr. 325 din 21 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a admis apelul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins cererea formulată împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, ca tardivă. A fost respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și au fost menținute dispozițiile sentinței cu privire la acest apelant pârât. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut. În esență, în ceea ce privește excepția prematurității acțiunii invocată de apelantul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, că intimata a făcut dovada convocării apelantului la conciliere directa, comunicându-i în scris, prin fax pretențiile sale, temeiul juridic al acestora, data și locul concilierii, astfel încât au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 720 C. proc.
civ., în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă. S-a apreciat că necomunicarea facturilor fiscale prin fax nu a fost de natură a produce vreo vătămare apelantului și a împiedica soluționarea litigiului prin conciliere directă, astfel încât acest aspect nu este în măsură a determina ineficacitatea convocării la conciliere directă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de apelanți, instanța de apel a apreciat justificată calitatea procesuală pasivă a acestora întrucât apelanții sunt continuatorii juridici în calitate de succesori cu titlu universal ai Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, preluând drepturile și obligațiile beneficiarului din contractul de prestări servicii încheiat la data de 14 martie 2001. Împrejurarea ca autoturismele pentru care s-au efectuat reviziile și reparațiile au fost înstrăinate altor persoane juridice și nu se mai află în prezent în patrimoniul apelantului Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului nu are relevanță întrucât nu ne aflăm într-o acțiune reală, ci într-o acțiune cu caracter personal, prin care se solicită contravaloarea lucrărilor efectuate la aceste bunuri și a cărei cauză este contractul de prestări servicii încheiat între părți și nu dreptul de proprietate asupra bunurilor.
S-a reținut că apelanții au fost introduși în cauză ca succesori ai drepturilor și obligațiilor beneficiarului din contract și nu în considerarea dobândirii dreptului de proprietate asupra autoturismelor. În ceea ce privește excepția tardivității introducerii în cauză a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a dispus introducerea în cauza a acestui apelant la termenul din 4 martie 2010, după trei ani de la formularea cererii de chemare în judecată.
S-a apreciat că apelantul pârât nu putea fi introdus în cauză în calitate de continuator juridic al pârâtului Ministerul Transporturilor, întrucât transferul patrimoniului, a drepturilor și obligațiilor acestuia către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a avut loc înainte de data introducerii acțiunii și nu pe parcursul judecării cauzei, astfel că cererea modificatoare formulată de intimata reclamantă, a fost depusă după termenul prevăzut de lege, este tardivă, iar soluția primei instanțe de respingere a acestei excepții este greșită. Referitor la fondul cauzei, instanța de apel a constatat că s-a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți și a cuantumului pretențiilor, fiind lipsite de relevantă susținerile apelantului în sensul că facturile aflate în arhiva sa nu ar cuprinde toate elementele de identificare.
Împotriva acestei decizii reclamanta RA APPS - Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor și pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au declarat recursuri. Recursul reclamantei RA APPS - Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în motivarea căruia a susținut, în esență, că a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în momentul în care instanța s-a pronunțat în sensul că având în vedere succesiunea de acte normative privind reorganizarea administrației publice locale, atât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cât și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, justifică în prezenta cauză calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste motive reclamanta a solicitat admiterea recursului, respingerea excepției tardivității invocate de pârâtul-intimat, iar pe fondul cauzei modificarea deciziei recurate în sensul obligării pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale a Turismului, la plata sumei de 61.978,15 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate aferente lucrărilor de reparații pentru autoturismele primite prin protocolul de predare primire de la Ministerul Transporturilor și la plata penalităților de întârziere în sumă de 61.978,15 RON. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ., în argumentarea cărora, recurentul a susținut, în esență, că demersul procedurii concilierii prealabile nu a fost complinit în speță, aspectele ce puteau fi lămurite pe calea procedurii prealabile fiind inutil deduse soluționării instanțelor judecătorești.
De asemenea, recurentul apreciază criticabilă soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, întrucât raportul juridic dedus judecății izvorăște, potrivit susținerilor reclamantei, din facturile enumerate în cererea de chemare în judecată, nu poate fi reținută existența unei identități între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei, recurentul apreciază soluția instanței de control ca fiind străină de raportul juridic dedus judecății, primordial prin alienarea actului de judecată a argumentelor deduse analizei prin calea de reformare a apelului, iar în subsidiar, prin eludarea clauzelor contractuale ce reprezintă izvorul de drept convențional al pretențiilor deduse judecății.
Pentru aceste motive recurentul a solicitate admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu consecința admiterii excepțiilor invocate și respingerii acțiunii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamanta RA APPS Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanta RA APPS Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
În ședința publică din 13 septembrie 2012 Înalta Curte a respins excepția nulității cererii de recurs apreciind că critici le recurentei reclamante pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul reclamantei RA APPS Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Critica recurentei privind greșita apreciere ca tardivă a cererii de introducere în cauză a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului este fondată. Astfel, se constată că reclamanta a luat cunoștință de succesorii cu titlu particular, privind pretențiile rezultând din reparațiile autoturismelor predate acestei instituții, de la momentul în care instanța a prezentat succesiunea de acte normative privind reorganizarea administrației publice locale.
În consecință, se apreciază că instanța de apel în mod greșit a apreciat tardivitatea cererii de introducere în cauză a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului având în vedere că reclamanta nu putea și nu avea cum să cunoască, la momentul introducerii acțiunii, a eventualelor reorganizări ce au survenit în organizarea și funcționarea administrației publice locale. Având în vedere admiterea recursului declarat de reclamanta RA APPS Sucursala de Transport Bucureștii Noi Service Aviatorilor, pentru o soluționare unitară a cauzei, Înalta Curte va admite și recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, astfel încât susținerile recurentului-pârât nu vor mai fi analizate în această etapă procesuală.
Pentru aceste considerente Înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe. În temeiul art. 315 alin. (3) C. proc. civ. după casare instanța va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta RA APPS - Sucursala de Transport București Noi Service Aviatorilor și de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva deciziei comerciale nr. 325 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.