ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3011/2013

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia nr. 3534 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 3294/2/2011 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.H. SRL Fetești împotriva deciziei nr. 381 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2013,

SC A.H. SRL

a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3534 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă , invocând, în drept, dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. civ., susținând, că, în cauză, instanța a omis să se pronunțe cu privire la mai multe motive de recurs, iar respingerea unor motive de recurs este rezultatul unor greșeli materiale. În dezvoltarea motivelor, contestatoarea apreciază că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la motivul de recurs privind nerespectarea instanței de apel a dezlegărilor date de instanța de casare cu privire la necesitatea administrării de probe în vederea identificării suprafețelor retrocedate de pârâtă pentru a se stabili dacă acestea au făcut parte din suprafața concesionată societății SC A.H.

SRL Fetești . Arată că a invocat în susținerea recursului promovat împotriva deciziei nr. 381 din 14 septembrie 2011, ca prim motiv de recurs, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., întrucât în primul ciclu indicația instanței de casare a fost aceea de a se administra probe noi sub două aspecte distincte ca obiect și finalitate: (I) identificarea terenului ce a format obiectul contractului de concesiune nr. 79/2000; (II) identificarea suprafețelor retrocedate de A.D.S., pentru a se stabili dacă acestea au făcut sau nu parte din suprafața concesionată. Consideră că lămurirea acestor aspecte era necesară pentru a se stabili în ce măsură A.D.S. și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate față de

SC A.H. SRL

prin contractul de concesiune nr. 79/2000, iar în raport de ignorarea de către instanța de apel a indicațiilor instanței de casare cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., a fost solicitată casarea hotărârii atacate. Totodată, în motivarea recursului, a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 315 din două perspective: (I) nerespectarea indicației de casare cu privire la necesitatea administrării unui probatoriu suplimentar prin care să se identifice terenul ce a format obiectul contractului de concesiune nr. 79/2000; (II) nerespectarea indicației de casare cu privire la necesitatea administrării unui probatoriu suplimentar (a unei expertize judiciare) prin care să se stabilească suprafețele retrocedate de ADS pentru a se stabili dacă acestea au făcut sau nu parte din suprafața concesionată.

În opinia contestatoarei, cele două tipuri de argumente menționate, reprezintă în fapt două motive de recurs distincte, ce trebuiau analizate separat și care, în mod independent, puteau conduce la casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare. În acest sens, în cadrul probatoriului administrat în fața instanței de recurs, a fost depusă o serie de înscrisuri noi din care rezultau chestiuni de fapt ce nu fuseseră lămurite de către instanța de apel, deși se subsumau probatoriului necesar a fi administrat potrivit indicațiilor de casare. Instanța a omis să se pronunțe cu privire la cel de-al doilea motiv de casare. În întreg conținutul deciziei din recurs, a cărei desființare se solicită, nu se regăsește analizat acest motiv distinct formulat și nici probatoriul aferent depus în dovedirea necesității administrării probatoriului obligatoriu a fi administrat potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ. Consideră că instanța de recurs nu s-a pronunțat decât cu privire la primul aspect, respectiv la critica formulată de SC A.H. SRL în sensul că instanța de apel nu a respectat dispoziția instanței de casare, de administrare de probe noi în vederea stabilirii terenului ce a format obiectul contractului de concesiune nr. 79/2000. Instanța de recurs a omis complet să analizeze în ce măsură instanța de apel a respectat dezlegarea instanței de recurs cu privire la necesitatea administrării probatoriului în vederea stabilirii suprafețelor retrocedate de A.D.S. pentru a se stabili dacă acestea au făcut sau nu parte din suprafața concesionată prin Contractul nr. 79/2000.

Pe cale de consecință, în recurs au fost invocate două critici care constituie două motive distincte, independente, iar instanța nu a analizat decât unul dintre acestea, omițând să analizeze în vreun fel motivul de recurs invocat de reclamantă cu privire la nerespectarea de către instanța de apel a indicației instanței de casare de administrare de noi probe pentru a identifica suprafețele retrocedate de ADS pentru a stabili în ce măsură acestea au făcut parte din suprafața concesionată. Consecința cercetării acestui motiv de către instanța de recurs, apreciază contestatoarea, ar fi fost admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea probelor menționate.

Totodată, contestatoarea apreciază că instanța de recurs a omis să se pronunțe prin prisma argumentelor invocate de reclamantă asupra motivului de recurs privind lipsa de interes a A.D.S. în susținerea apelului, iar sumara analiză făcută este rezultatul unei erori materiale. Sub un prim aspect, în ceea ce privește lipsa de interes a A.D.S. ca urmare a interpretării greșite de către instanța de apel a actului dedus judecății reprezentat de Actul adițional nr. 1/2011, soluția instanței de recurs de înlăturare a acestui argument este rezultatul unei erori materiale. Sub un alt aspect cu privire la lipsa de interes a A.D.S. ca urmare a efectelor produse de Actul adițional nr. 1/2011, instanța de recurs a omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra argumentelor invocate de recurentă în acest sens.

Cu privire la motivul de recurs vizând lipsa de interes a A.D.S., susține contestatoarea, sunt incidente dispozițiile art. 318 alin. 1 C. proc. civ., atât prima teză (dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale), cât și teza a doua (omisiunea cercetării unui motiv de recurs). Instanța de recurs a omis să analizeze motivul de recurs privind încălcarea de către instanța de apel a efectelor puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate între același părți. Analiza incidenței autorității de lucru judecat este rezultatul unei erori materiale. Analizarea excepției autorității de lucru judecat, iar nu a apărării privind puterea de lucru judecat reprezintă omisiunea completă a instanței de recurs de a se pronunța asupra celui de-al treilea motiv de recurs formulat de

SC A.H. SRL

și a cărui analiză ar fi dus la admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate. Intimata A.D.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare solicitând, în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea ca nefondată. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata A.D.S. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru următoarele considerente: Contestația în anulare poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțată în recurs, prin urmare, irevocabilă, aspect ce rezultă atât din reglementarea art. 318 C. proc.

civ., cât și din interpretarea art. 317 din același act normativ. Având în vedere că, în speță, hotărârea a cărei anulare se solicită este o hotărâre pronunțată în recurs, Înalta Curte, în raport de condițiile de admisibilitate stipulate de textele legale anterior menționate, constată ca fiind neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare, motiv pentru care, excepția inadmisibilității contestației în anulare va fi respinsă. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Analizând hotărârea atacată, se constată că recursul a fost cercetat din perspectiva tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, și care au putut fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. invocate de aceasta, iar dezlegarea dată recursului nu este rezultatul vreunei greșeli materiale ori al vreunei omisiuni, prezenta contestație în anulare fiind nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, aspect ce a fost reținut în mod expres de instanța de recurs care a constatat că invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a adus în discuție și aspecte de netemeinicie care exced controlului de legalitate în calea nedevolutivă de atac a recursului (pagina 14 a deciziei contestate). Contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate, analizând legalitatea deciziei atacate în considerarea limitelor conferite de îndrumările date prin decizia de casare în primul ciclu procesual, conform art. 315 C. proc. civ.

Nu se poate reține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lipsei de interes a A.D.S., întrucât acest motiv a fost analizat separat (pagina 13) cu menționarea aspectelor pe deplin tranșate și care nu mai pot forma obiectul controlului judiciar în cel de-al doilea ciclu procesual și, totodată, cu reținerea expresă a faptului că decizia de casare a avut ca indicații stricte numai delimitarea suprafețelor ce fac obiectul concesiunii ca urmare a modificării survenite prin retrocedarea terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991. În speță, nu se justifică admiterea contestației, deoarece criticile invocate de către contestatoare nu corespund prevederilor art. 318 C. proc. civ., nefiind vorba de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de casare invocate.

Contestatoarea nu face decât să repună în discuție, în prezenta cauză, soluția însăși a instanței de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare, precum și probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de recurs, care s-a pronunțat punctual asupra tuturor motivelor invocate de parte. Se reține, totodată, că instanța de recurs a răspuns criticilor invocate printr-un raționament global, esențial, care a dezlegat pricina. Contrar susținerilor contestatoarei instanța a răspuns motivului vizând nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. De altfel, chiar dacă instanța de recurs nu ar răspunde fiecărui argument al recurenților este unanim admis că o contestație în anulare pe acest motiv nu este întemeiată.

Caracterul succint al motivării sau faptul că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate, nu se încadrează în motivul care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă raționamentul logico-juridic al instanței în adoptarea soluției. În speță, motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile, care o transformă într-un recurs la recurs, or prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata , iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție ( Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). În același sens, Curtea de la Strasbourg a reținut că „supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase” (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006). Art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ. are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Textul legal vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural. Prin urmare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare este o cale extraordinară de retractare pentru remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor greșeli de fond.

În lumina dispozițiilor anterior evocate, susținerile contestatoarei vizând aprecierea sau interpretarea probelor, aspectele privind reformarea unor presupuse greșeli de judecată ale instanței de recurs, (analizarea excepției autorității de lucru judecat, în locul efectului puterii de lucru judecat) nu pot deschide calea de retractare a contestației în anulare. Este adevărat că excepția autorității de lucru judecat nu este sinonimă cu puterea d e lucru judecat, dar este de necontestat că instanța de recurs a analizat distinct motivul vizând puterea de lucru judecat (pagina 13 a decizie contestate), având în vedere și dispozițiile art. 1201 C. civ. invocate chiar de către recurentă în argumentarea acestui motiv, astfel că nu se poate reține vreo omisiune sau vreo greșeală materială, cum pretinde contestatoarea.

Nemulțumirea contestatoarei cu privire la soluția pronunțată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanței de recurs nu poate conduce la admiterea contestației în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni și nici greșeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele anterior expuse și nefiind îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

SC A.H. SRL

împotriva deciziei nr. 3534 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă , în Dosarul nr. 3294/2/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata A.D.S. Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

SC A.H. SRL

împotriva Deciziei nr. 3534 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă , în Dosarul nr. 3294/2/2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013 .