ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3011/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3011/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
contestației în
anulare,
din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia
nr.
3534 din 20
septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a
II-a civilă, în Dosarul
nr.
3294/2/2011 a fost
respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta
SC A.H. SRL Fetești
împotriva deciziei
nr.
381 din 14
septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială.
Prin cererea
înregistrată la data de 19 februarie 2013,
SC A.H. SRL
a formulat
contestație în
anulare împotriva deciziei nr. 3534 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă
, invocând, în drept,
dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I și a II-a C. proc. civ., susținând, că,
în cauză, instanța a omis să se pronunțe cu privire la mai multe motive de
recurs, iar respingerea unor motive de recurs este rezultatul unor greșeli
materiale.
În dezvoltarea
motivelor, contestatoarea apreciază că instanța de recurs a omis să se pronunțe
cu privire la motivul de recurs privind nerespectarea
instanței de apel a dezlegărilor date de instanța de casare cu privire
la necesitatea
administrării de probe în vederea identificării
suprafețelor retrocedate de pârâtă
pentru a
se stabili dacă acestea au făcut parte din suprafața concesionată societății
SC A.H. SRL Fetești
.
Arată că a invocat în susținerea recursului promovat împotriva deciziei
nr. 381 din 14 septembrie 2011, ca prim motiv de recurs, încălcarea de către
instanța de apel a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., întrucât în primul
ciclu indicația instanței de casare a fost aceea de a se administra probe noi
sub două aspecte distincte ca obiect și finalitate:
(I) identificarea terenului ce a format obiectul contractului de
concesiune nr. 79/2000;
(II) identificarea suprafețelor retrocedate de A.D.S., pentru a se
stabili dacă acestea au făcut sau nu parte din suprafața concesionată.
Consideră că
lămurirea acestor aspecte era necesară pentru a se stabili în ce măsură A.D.S.
și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate față de
SC A.H. SRL
prin contractul de
concesiune nr. 79/2000, iar în raport de ignorarea de către instanța de apel a
indicațiilor instanței de casare cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc.
civ., a fost solicitată casarea hotărârii atacate.
Totodată, în motivarea recursului, a invocat
nerespectarea dispozițiilor art. 315 din două perspective:
(I) nerespectarea
indicației de casare cu privire la necesitatea administrării unui probatoriu
suplimentar prin care să se identifice terenul ce a format obiectul
contractului de concesiune nr. 79/2000;
(II) nerespectarea indicației de casare cu privire la necesitatea
administrării unui probatoriu suplimentar (a unei expertize judiciare) prin
care să se stabilească suprafețele retrocedate de ADS pentru a se stabili dacă
acestea au făcut sau nu parte din suprafața concesionată.
În
opinia contestatoarei, cele două tipuri de argumente menționate, reprezintă în
fapt două motive de recurs distincte, ce trebuiau analizate separat și care, în
mod independent, puteau conduce la casarea deciziei pronunțate de Curtea de
Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În acest sens, în cadrul probatoriului administrat în fața instanței de
recurs, a fost depusă o serie de înscrisuri noi din care rezultau chestiuni de
fapt ce nu fuseseră lămurite de către instanța de apel, deși se subsumau
probatoriului necesar a fi administrat potrivit indicațiilor de casare.
Instanța
a omis să se pronunțe cu privire la cel de-al doilea motiv de casare. În întreg
conținutul deciziei din recurs, a cărei desființare se solicită, nu se
regăsește analizat acest motiv distinct formulat și nici probatoriul aferent
depus în dovedirea necesității administrării probatoriului obligatoriu a fi
administrat potrivit
dispozițiilor
art.
315 C. proc. civ.
Consideră
că instanța de recurs nu s-a pronunțat decât cu privire la primul aspect,
respectiv la critica formulată de
SC A.H.
SRL
în sensul că instanța de apel nu a
respectat dispoziția instanței de casare, de administrare de probe noi în
vederea stabilirii terenului ce a format obiectul contractului de concesiune nr.
79/2000.
Instanța
de recurs a omis complet să analizeze în ce măsură instanța de apel a respectat
dezlegarea instanței de recurs cu privire la necesitatea administrării
probatoriului în vederea stabilirii suprafețelor retrocedate de A.D.S. pentru a
se stabili dacă acestea au făcut sau nu parte din suprafața concesionată prin
Contractul nr. 79/2000.
Pe
cale de consecință, în recurs au fost invocate două critici care constituie
două motive distincte, independente, iar instanța nu a analizat decât unul
dintre acestea, omițând să analizeze în vreun fel motivul de recurs invocat de
reclamantă cu privire la nerespectarea de către instanța de apel a indicației
instanței de casare de administrare de noi probe pentru a identifica
suprafețele retrocedate de ADS pentru a stabili în ce măsură acestea au făcut
parte din suprafața concesionată.
Consecința cercetării
acestui motiv de către instanța de recurs, apreciază contestatoarea, ar fi fost
admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre
rejudecare pentru
analizarea
probelor
menționate.
Totodată,
contestatoarea
apreciază că instanța
de recurs
a omis să se pronunțe
prin prisma argumentelor invocate de
reclamantă
asupra motivului de recurs privind lipsa de interes a A.D.S. în susținerea
apelului,
iar sumara analiză făcută este rezultatul unei erori materiale.
Sub
un prim aspect, în ceea ce privește lipsa de interes a
A.D.S. ca urmare a interpretării greșite de către
instanța de apel a actului dedus judecății reprezentat de Actul adițional nr. 1/2011,
soluția instanței de recurs de înlăturare a acestui argument este rezultatul
unei erori materiale.
Sub
un alt aspect
cu privire la lipsa de
interes a A.D.S. ca urmare a efectelor produse de Actul adițional nr. 1/2011,
instanța de recurs a omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra argumentelor
invocate de recurentă în acest sens.
Cu
privire la motivul de recurs vizând lipsa de interes a A.D.S., susține
contestatoarea, sunt incidente dispozițiile art. 318 alin. 1 C. proc. civ.,
atât prima teză (dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale), cât și
teza a doua (omisiunea cercetării unui motiv de recurs).
Instanța de recurs a
omis să analizeze
motivul de recurs privind
încălcarea de către
instanța de apel a efectelor puterii de lucru
judecat a hotărârilor pronunțate între
același
părți. Analiza incidenței autorității de lucru judecat este rezultatul unei
erori
materiale.
Analizarea excepției
autorității de lucru judecat, iar nu a apărării privind puterea de lucru
judecat reprezintă omisiunea completă a instanței de recurs de a se pronunța
asupra celui de-al treilea motiv de recurs formulat de
SC A.H. SRL
și a cărui analiză
ar fi dus la admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate.
Intimata
A.D.S. a formulat întâmpinare prin care a
invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare solicitând, în
principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, iar, în
subsidiar, respingerea ca nefondată.
Analizând
cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata A.D.S. prin
întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru
care o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare poate fi exercitată
împotriva unei hotărâri pronunțată în recurs, prin urmare, irevocabilă, aspect
ce rezultă atât din reglementarea art. 318 C. proc. civ., cât și din
interpretarea art. 317 din același act normativ.
Având în vedere că, în speță,
hotărârea a cărei anulare se solicită este o hotărâre pronunțată în recurs,
Înalta Curte, în raport de condițiile de admisibilitate stipulate de textele
legale anterior menționate, constată ca fiind neîntemeiată excepția
inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare, motiv pentru care,
excepția inadmisibilității contestației în anulare va fi respinsă.
Examinând
decizia atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat,
Înalta Curte urmează a respinge
contestația
în anulare pentru considerentele care succed:
Potrivit
dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi
atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei
greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai
în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare
sau de casare.
Analizând
hotărârea atacată, se constată că recursul a fost cercetat din perspectiva
tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, și care au putut fi
încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.
invocate de aceasta, iar dezlegarea dată recursului nu este rezultatul vreunei
greșeli materiale ori al vreunei omisiuni, prezenta
contestație în anulare fiind nefondată din perspectiva
dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.
Recursul
fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii
atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând
această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată
cu respectarea dispozițiilor legale, aspect ce a fost reținut în mod expres de
instanța de recurs care a constatat că invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta a adus în discuție și aspecte de netemeinicie care exced controlului
de legalitate în calea nedevolutivă de atac a recursului (pagina 14 a deciziei contestate).
Contrar
susținerilor
contestatoarei, instanța de
recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate,
analizând legalitatea deciziei atacate în considerarea limitelor conferite de
îndrumările date prin decizia de casare în primul ciclu procesual, conform art.
315 C. proc. civ.
Nu
se poate reține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lipsei de interes
a A.D.S., întrucât acest motiv a fost analizat separat (pagina 13) cu
menționarea aspectelor pe deplin tranșate și care nu mai pot forma obiectul
controlului judiciar în cel de-al doilea ciclu procesual și, totodată, cu
reținerea expresă a faptului că decizia de casare a avut ca indicații stricte
numai delimitarea suprafețelor ce fac obiectul concesiunii ca urmare a
modificării survenite prin retrocedarea terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991.
În speță,
nu se justifică admiterea contestației, deoarece criticile invocate de către
contestatoare nu corespund prevederilor art. 318 C. proc. civ., nefiind vorba
de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii
cercetării unuia dintre motivele de casare invocate. Contestatoarea nu face
decât să repună în discuție, în prezenta cauză, soluția însăși a instanței de
recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare, precum și
probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de recurs, care s-a
pronunțat punctual asupra tuturor motivelor invocate de parte.
Se reține, totodată, că instanța de recurs a răspuns
criticilor invocate printr-un raționament global, esențial, care a dezlegat
pricina.
Contrar
susținerilor
contestatoarei instanța a
răspuns motivului vizând nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.
De
altfel, chiar dacă instanța de recurs nu ar răspunde fiecărui argument al
recurenților este unanim admis că o contestație în anulare pe acest motiv nu
este întemeiată.
Caracterul succint al
motivării sau faptul că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor subsumate
unui motiv de nelegalitate, nu se încadrează în motivul care să permită
exercitarea acestei căi extraordinare de atac de vreme ce din considerentele
hotărârii rezultă raționamentul logico-juridic al instanței în adoptarea
soluției.
În speță, motivele
invocate de
contestatoare
se
circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile, care o transformă
într-un recurs la recurs, or prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp
limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate
cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la
recurs.
În
mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea
acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o
rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui
"apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe
esențiale și imperative.
De
asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că
principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului
res
iudicata
, iar posibilitatea de desființare a unei
hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil,
reglementat de art. 6 din Convenție (
Cauza
Mitrea vs. România,
26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
În
același sens, Curtea de la Strasbourg a reținut că „supervizarea nu trebuie să
devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere
diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca
o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer
motive substanțiale și imperioase” (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea
din 12 octombrie 2006).
Art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. are
în vedere erori materiale evidente în legătură cu
aspectele
formale ale judecării recursului. Textul legal vizează greșeli de fapt
involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor
dispoziții legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident
procedural.
Prin urmare,
contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de
judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de
drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare este o cale
extraordinară de retractare pentru remedierea unor greșeli materiale și nu
pentru reformarea unor greșeli de fond.
În lumina
dispozițiilor anterior evocate, susținerile contestatoarei vizând aprecierea
sau interpretarea probelor, aspectele privind reformarea unor presupuse greșeli
de judecată ale instanței de recurs, (analizarea excepției autorității de lucru
judecat, în locul efectului puterii de lucru judecat) nu pot deschide calea de
retractare a contestației în anulare.
Este
adevărat că excepția autorității de lucru judecat nu este sinonimă cu puterea d
e lucru
judecat, dar este de necontestat că instanța de recurs a analizat distinct
motivul vizând puterea de lucru judecat (pagina 13 a decizie contestate), având în vedere și dispozițiile art. 1201 C. civ. invocate chiar de către
recurentă în argumentarea acestui motiv, astfel că nu se poate reține vreo
omisiune sau vreo greșeală materială, cum pretinde
contestatoarea.
Nemulțumirea
contestatoarei cu privire la soluția pronunțată sau cu privire la argumentele
care au format convingerea instanței de recurs nu poate conduce la admiterea
contestației în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu
reprezintă omisiuni și nici greșeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C.
proc. civ.
Pentru
considerentele anterior expuse și nefiind îndeplinite cerințele art. 318 C.
proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., se va respinge
contestația în anulare
formulată de contestatoarea
SC A.H. SRL
împotriva deciziei nr.
3534 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
a II-a civilă
,
în Dosarul nr.
3294/2/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D
E
Respinge excepția
inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata A.D.S.
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatoarea
SC A.H. SRL
împotriva Deciziei nr. 3534 din 20
septembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a
II-a civilă
,
în Dosarul nr.
3294/2/2011.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
2 octombrie 2013
.