ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2013

Prin Sentința civilă

nr. 7/8 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5944/30/2009*,

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului

București în contradictoriu cu pârâta SC S.B. SRL, având ca obiect acțiune în

îmbogățire fără justă cauză.

În pronunțarea

acestei sentințe instanța a reținut, în esență, că cererea reclamantei este

neîntemeiată, deoarece pe terenul în suprafață de 249 mp, pârâta deține o

livadă de pomi fructiferi adjudecată în cadrul licitației organizate de

executorul judecătoresc din data de 14 decembrie 2000 ce a aparținut fostului

I.A.S. Nitchidorf, împreună cu Fermele nr. 8 și 12, de asemenea achiziționate

de pârâtă, că pentru terenul de sub plantație, reprezentantul pârâtei a

solicitat în repetate rânduri atribuirea prin concesionare, însuși Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale - ADS București, prin Nota de control nr.

70191 din 8 iulie 2008 făcând propuneri ca Direcția Executări Contracte să

factureze redevența pentru suprafața de 203 ha teren aflată sub plantația

achiziționată de SC S.B. SRL Timișoara, iar Direcția Fond Funciar să invite

reprezentantul pârâtei în vederea concesionării terenului în temeiul Legii nr.

249/2003 „întrucât acesta este proprietarul investiției - pomilor, cu suprafața

de 203 ha".

A concluzionat

instanța în sensul că pârâta nu ocupă abuziv terenul din a cărui exploatare

reclamanta a solicitat prin demersul judiciar pendinte, suma de 136.634,48 lei,

mai mult, comisia formată din reprezentanți ai ADS, Prefecturii Timiș, Primăria

și Poliția Nitchidorf împreună cu T.C. au semnat procesul-verbal din 22 iunie

2011 în care acesta din urmă a menționat că deține hotărâri judecătorești,

proces-verbal de sechestru, proces-verbal de adjudecare și procese-verbale de

control ale ANAF care constată că SC S.B. SRL nu are de plată la stat nicio

redevența sau debite înregistrate, că reclamanta nu a făcut dovada că a

soluționat și a invitat pârâta în vederea concesionării terenului de sub

plantație în sensul celor dispuse prin nota la care ne-am referit, respectiv

cum s-a finalizat cererea acesteia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta Agenția Domeniilor Statului.

În motivarea apelului

s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a interpretat probatoriul depus de

apelantă în dovedirea cererii sale, considerând că prin semnarea

procesului-verbal din 22 iunie 2011, ADS a recunoscut procesul-verbal de

control al ANAF care constata că pârâtul nu are niciun debit înregistrat și

nici redevențe datorate către stat.

Apelanta a susținut

că în mod greșit instanța de fond nu a constatat faptul ca îmbogățirea

necuvenită s-a produs în patrimoniul pârâtei SC S.B. SRL, care a utilizat

terenul ADS, comportându-se ca și cum ar deține un titlu pe teren și exploatând

suprafața de teren în scopul obținerii de profit, arătând că în cauză sunt

îndeplinite condițiile pentru intentarea actio de in rem verso de către ADS: a)

pârâtul a exploatat terenul ADS în mod gratuit, ceea ce a dus la obținerea unor

venituri apreciabile, și, ca urmare, la mărirea patrimoniului acestuia, fără a

plăti ADS prețul exploatării terenului; b) patrimoniul ADS a fost micșorat cu

suma pe care ar fi trebuit s-o obțină ca preț al exploatării terenului, și, pe

cale de consecință, și veniturile datorate bugetului de stat; ca urmare, ADS

este titulară dreptului de a formula acțiune prin care să pretindă plata prețului

pentru exploatarea terenului agricol; c) din exploatarea fără contract de către

pârât a suprafeței de teren indicată, acesta a obținut venituri, în timp ce

patrimoniul ADS a fost prejudiciat, aceasta neprimind sumele de bani cuvenite

pentru exploatarea terenului.

Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 45/A din 20 februarie 2012 a

respins apelul formulat de reclamantă.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că prin Sentința civilă

nr. 283 din 9 februarie 2001 a Judecătoriei Lugoj, a fost dispusă adjudecarea

în favoarea pârâtei SC S.B. SRL a imobilelor terenuri cu clădiri cu destinație

agricolă, respectiv ferma 8 înscrisă în CF 2442 a localității Nitchidorf și a

fermei nr. 12 înscrisă în CF 2443 a aceleiași localități Nitchidorf, sentință

definitivă și irevocabilă, că din nota de constatare întocmită în data de 11

iunie 2008 de reprezentanții părților cât și din procesul verbal nr. 316 din 16

aprilie 2007 întocmit între reprezentanții reclamantei și cei ai Primăriei

comunei Nitchidorf, rezultă că suprafața de teren de 203 ha care a aparținut SC

N. SA, pe care se află plantată livadă cu diferiți pomi fructiferi, este

exploatată de pârâtă și face parte din cele două ferme, nr. 8 și nr. 12,

cumpărate de pârâtă prin licitație publică și deși aceasta prin reprezentantul

său legal a prezentat sentința civilă de mai sus în justificarea posesiei și

proprietății, i s-a solicitat extras de carte funciară pentru a dovedii

proprietatea asupra terenului respectiv, înscrisuri nedepuse de pârâtă.

Față de aceste

aspecte instanța de apel a concluzionat în sensul că dovada proprietății

pârâtei asupra terenului respectiv este dată de actul de adjudecare,

reprezentat de Sentința civilă nr. 283 din 9 februarie 2001 a Judecătoriei

Lugoj iar neînscrierea lui în cartea funciară nu-l lipsește de efecte juridice,

sub aspectul plenitudinii atributelor dreptului de proprietate, deoarece atât

art. 26 din Legea nr. 115/1938 cât și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 7/1996

menționează că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt

opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din

succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune, și că, întrucât pârâta

deține un titlu de proprietatea asupra suprafeței de teren de 203 ha agricol,

nu se poate vorbi de o posesie nelegitimă și o îmbogățire fără justă cauză prin

folosința acestui bun.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta ADS solicitând admiterea acestuia,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său cu consecința

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

În cadrul primului

motiv de nelegalitate recurenta-reclamantă arată că decizia recurată încalcă

dispozițiile imperative ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici nu

arată argumentat în drept motivele pentru care au fost înlăturate susținerile

sale esențiale.

Arată

recurenta-reclamantă că instanța de apel, în motivarea deciziei atacate, nu a

făcut altceva decât să preia apărările formulate de pârâta SC S.B. SRL,

considerând că dovada proprietății pârâtei asupra terenului de 203 ha, este

dată de actul de adjudecare, în speță Sentința civilă nr. 283 din 9 februarie

2001 a Judecătoriei Lugoj, iar neînscrierea lui în cartea funciară nu-l

lipsește de efecte juridice, împrejurare în care vicierea motivării sentinței recurate

constă în nearătarea convingătoare a motivelor de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, situație ce echivalează cu o motivare

insuficientă, ceea ce constituie, așa cum a statuat practica judiciară, o

„lipsă de bază legală" a sentinței pronunțată de instanța de apel.

În cadrul celui de-al

doilea motiv de nelegalitate recurenta precizează că hotărârea atacată a fost

pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale cu nesocotirea

dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile O.U.G. nr.

198/1999 și cele ale legii nr. 268/2001.

Recurenta prezintă în

continuare situația de fapt proprie cauzei și modul în care instanțele au

interpretat probatoriul administrat, făcând totodată și referiri de ordin

teoretic cu privire la condițiile necesare executării unei acțiuni „de in rem

verso".

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că

recursul este fondat, pentru motivele de se vor arăta.

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără just temei, raportându-se la

dispozițiile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce

dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu

destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, la cele ale

H.G. nr. 626/2001 și la cele ale O.U.G. nr. 198/1999.

Instanța de apel, a

analizat calitatea pârâtei de proprietară a terenului a cărui exploatare,

susține reclamanta, a condus la îmbogățirea fără justă cauză a acesteia,

constând în lipsa de folosință, raportându-se la o Sentință civilă, nr.

283/2001 a Judecătoriei Lugoj, la care sentința apelată nu face nicio referire

și cu ignorarea procesului-verbal de adjudecare din care rezultă că obiectul

licitației l-a format plantația aflată pe teren, sens în care pârâta a

solicitat reclamantei ulterior încheierii lui concesionarea terenului pe care

se află aceasta.

Înalta Curte constată

ca întemeiate criticile privind greșita aplicare a legii față de împrejurarea

că terenurile în speță, SC N. SA, figurează în anexele atât ale O.G. nr.

198/1999 sub nr. 602 cât și ale Legii nr. 286/2001, sub nr. 595 ca terenuri

supuse privatizării de ADS în baza acestor legi speciale.

Totodată, deși prin

decizia atacată s-a menținut soluția instanței de fond a cărei motivare a

format obiectul criticilor reclamantei și conform căreia pârâta folosea

plantația adjudecată fără rea credință că reclamanta nu a dat curs solicitării

acesteia cu Adresa nr. 127 din 27 septembrie 2004 de a i se concesiona terenul,

curtea de apel, încalcă principiul devoluțiunii în apel și dispozițiile art.

292 C. proc. civ., prin considerentele deciziei sale statuând că pârâta este

proprietara terenului, nerespectând nici dispozițiile art. 296 C. proc. civ.,

îngreunând astfel, situația reclamantei în propria sa cale de atac.

Așa fiind, față de

împrejurarea că instanța de apel nu a luat în examinare toate motivele de apel

formulate de reclamantă, Înalta Curte constatând încălcate formele de procedură

sub sancțiunea art. 105 C. proc. civ., considerentele deciziei raportându-se la

probe care nu a fost administrate în fața primei instanțe și nici încuviințate

în apel, va casa decizia și va trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecare, apreciind ca întemeiate motivele de recurs reglementate de art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. în care se încadrează criticile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de recurenta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului București

împotriva Deciziei nr. 45/A din 20 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă, casează decizia recurată și trimite cauza

aceleiași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG