ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2297/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ, autoritate centrală în domeniul siguranței navigației și al securității navelor - instituție publică înființată în temeiul Legii nr. 412/2002 - aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și S.C. B. S.R.L., solicitând instanței să dispună: - anularea autorizației emisă de către pârâta ANR sub seria x nr. x-CT pentru titularul S.C. B. S.R.L., autorizație în baza căreia operatorul economic poate desfășura activități siguranță remorcajul navelor maritime, la intrarea și ieșirea în/din porturi și între danele aceluiași port - B.; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 214/CA din 11 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că acțiunea formulată nu poate fi una inadmisibilă din moment ce emitentul actului administrativ nu a înțeles să uzeze de dispozițiile speciale ale Legii contenciosului administrativ și a analizat cererea petentei pe fondul cauzei.

A arătat că B. S.R.L. a fost chemată în judecată numai pentru opozabilitate, așa încât numai emitentul actului administrativ putea să invoce o asemenea excepție dirimantă.

Recurenta a apreciat că instanța de judecată trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale C. civ.. S-a arătat că analizarea de către autoritatea publică a cererii reclamantei pe fond este validă și înseamnă renunțarea la prescripție conform art. 2507 și 2510 din C. civ.

Recurenta a precizat că dispozițiile prevăzute de art. 2549 C. civ. prevăd faptul că se poate renunța la termenul de decădere în ipoteza analizării cererii pe fond în cazul în care se ocrotește un interes privat, așa cum este în cazul de față.

De asemenea, s-a solicitat repunerea în termenul legal pentru motive temeinice, dacă se apreciază că recurenta a formulat cererea cu depășirea termenelor legale.

1.4. Apărările intimatelor

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata Autoritatea Navală Română s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea adresată instanței de judecată, reclamanta a supus controlului judiciar autorizația emisă de Autoritatea Navală Română pentru titularul S.C. B. S.R.L..

Instanța de primă jurisdicție a constatat că actul administrativ emis de pârât a fost comunicat reclamantei, la data de 05.04.2016, în ședința publică a Curții de Apel Timișoara, în dosar nr. x/2012, motiv pentru care în cauza dedusă judecății sunt depășite termenele în ceea ce privește procedura prealabilă, în sensul că ambele termene, atât cel de 30 de zile de la data luării la cunoștință, cât și cel de 6 luni de la data emiterii actului administrativ nu au fost respectate, considerent pentru care instanța de fond a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanța de control judiciar și vor fi respinse ca nefondate.

Înalta Curte reține că nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., având în vedere faptul că instanța de primă jurisdicție a motivat hotărârea pronunțată, iar sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

Astfel, recurenta a arătat faptul că excepția a fost invocată de pârâtul B. S.R.L. și numai emitentul actului administrativ putea invoca această excepție.

Această susținere nu poate fi primită de Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 193 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care "neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii", rezultând din dispoziția legală enunțată că legiuitorul nu a limitat sfera pârâților care pot invoca această excepție.

Înalta Curte constată că dispozițiile din noul C. civ. cu privire la prescripție, invocate de recurentă, nu prezintă relevanță în contextul în care motivul principal al respingerii acțiunii l-a constituit neîndeplinirea procedurii prealabile conform dispozițiilor legale, respectiv depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar nu poate primi apărarea formulată de recurentă prin care invocă propria culpă, întrucât necunoașterea legii nu poate fi invocată de parte în apărarea drepturilor prevăzute de lege.

Fără posibilitatea de tăgadă recurenta avea obligația, conform Legii nr. 554/2004, să formuleze plângere prealabilă către Autoritatea Navală Română, în sensul revocării autorizației atacate, înăuntrul termenului de 30 de zile de la data comunicării actului, dată necontestată de niciuna dintre părțile cauzei ca fiind data de 5.04.2016. Or, depunerea plângerii la data de 30.09.2016 la autoritatea pârâtă a fost făcută cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru atacarea unui act administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea de față, soluție pe care instanța de control judiciar o va menține ca fiind legală.

Instanța de control judiciar reține că procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia în termenul prevăzut de lege constituie, din punct de vedere al efectelor sale, o lipsă a unei plângeri prealabile efectuate.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de introducere a plângerii prelabile, instanța de control judiciar constată, în primul rând, că recurenta nu a formulat această cerere la instanța de fond, pentru a fi analizată de instanța învestită, iar, în al doilea rând, nu este prezentat motivul imprevizibil care să justifice cererea de repunere în termen. Astfel, Înalta Curte reține că cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii nu poate fi primită și va fi respinsă ca nefondată.

Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt incidente în cauză motive de casare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 214/CA din 11 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.