ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5717/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4152 din 25

octombrie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a CAF.

Împotriva acestei

sentințe civile reclamanta T.V. a formulat recurs, apreciind hotărârea primei

instanțe ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul

judecării cauzei la Tribunalul București.

Primul termen stabilit

aleatoriu la 15 aprilie 2013 a fost preschimbat la solicitarea recurentei

reclamante pentru data de 21 ianuarie 2013, pentru considerentele expuse în

Încheierea din cameră de consiliu din data de 3 decembrie 2012.

Intimații pârâți nu

au formulat întâmpinare, dar prin Notele scrise, Înalta Curte de Casație și

Justiție a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil în raport de

dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 268

din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția

inadmisibilității recursului și a respins recursul promovat de

recurenta-reclamantă T.V. împotriva Sentinței civile nr. 4152 din 25 octombrie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal ca inadmisibil.

Curtea a constatat că

sentința civilă recurată este o hotărâre de declinare a competenței, Tribunalul

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciind că nu are

competența materială de a judeca cererea formulată de reclamanta T.V.

Conform dispozițiilor

art. 158 alin. (3), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, „Dacă instanța

se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul

fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu

activitate jurisdicțională competent”.

A reținut Curtea că

Sentința civilă nr. 4152 din 25 octombrie 2012 nu este supusă niciunei căi de

atac.

Împotriva Deciziei

nr. 268 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București a declarat

recurs T.V. solicitând anularea acesteia.

Recursul este

inadmisibil.

În considerentele

Sentinței civile nr. 7259 din 3 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului

3 București, secția Civilă, în Dosarul nr. 5078/301/2013, s-a reținut că prin

precizarea depusă în ședința din 3 mai 2013, petenta T.V. a indicat obiectul

acțiunii în temeiul căreia a fost constituit dosarul anterior menționat, în

sensul că solicită anularea Deciziei nr. 268 din 21 ianuarie 2013, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. 32710/3/2012, decizie pronunțată în soluționarea

recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 4152 din 25 octombrie 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, în același dosar.

A mai reținut

instanța că, față de precizarea petentei și în raport cu dispozițiile art. 4

pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor curților de apel și altor hotărâri, în cazurile

prevăzute de lege, calificând astfel cererea petentei, așa cum a fost

precizată, ca fiind recurs.

Înalta Curte sesizată

cu recursul de față și procedând la verificarea acestuia a constatat faptul că

este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

În conformitate cu

dispozițiile Codului de Procedură Civilă, în prezent sunt instituționalizate

mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume apelul, recursul,

contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.

Codul de procedură

civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I recursul (art. 299 - 316), cale

extraordinară de atac, iar în articolul 299 se precizează ce hotărâri sunt

supuse recursului.

Conform dispozițiilor

art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date

în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicționale sunt supuse recursului.

Rezultă astfel, că

hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor care,

potrivit dispozițiilor citate, pot fi atacate cu recurs.

În cauză hotărârea a

cărei anulare s-a cerut este irevocabilă și în consecință, nesusceptibilă de

reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Prin urmare, nu

există posibilitatea de a se declara recurs împotriva unei hotărâri date în

recurs și aceasta deoarece în temeiul art. 377 alin. (2) C. proc. civ. din

1865, hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile

de recurs.

În aceste condiții,

în raport cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de T.V. împotriva Sentinței nr. 268

din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.V. împotriva Sentinței nr. 268 din 21 ianuarie 2013 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM