ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5606/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta SC A.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F BT 356 din 31 august 2012 până la pronunțarea instanței de fond. Prin Sentința nr. 348 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea în contencios administrativ având ca obiect „suspendare executare act administrativ”, formulată de reclamanta SC A.C. SRL - prin administrator S.I., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, a dispus suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere nr. F BT 356 din 31 august 2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut în esență că potrivit Raportului de Inspecție Fiscală F BT 356 din 31 august 2012 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani - Activitatea de Inspecție Fiscală, reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 mai 2012, pârâta constatând că societatea a încheiat cu SC F.M.

SRL Contractele nr. 3 din 15 februarie 2010 și 5 din 18 ianuarie 2011 în baza cărora, reclamantei îi era livrată o linie tehnologică pentru fabricat pellet din rumeguș și respectiv Contractul nr. 8 din 25 octombrie 2011, în baza căruia aceleiași reclamante i se livra o linie de producție banzic vertical B. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că părțile litigante au opinii divergente cu privire la aplicabilitatea a dispozițiilor art. 134 2 alin. (2) lit. a) sau lit. b) C. fisc., constatându-se că în condițiile în care societatea comercială furnizoare de bunuri a emis facturi în avans, anterior încasării avansului de la reclamantă și anterior livrării bunurilor, este evident că în speță prevalează prevederile art. 134 2 alin. (2) lit. a) C. fisc.

- în raport de reglementările cuprinse la lit. b) ale aceluiași articol. Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că din punct de vedere al stabilirii obligației fiscale principale, există indicii de nelegalitate sub aspectul modului în care organul de control a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 134 2 alin. (2) C. fisc., fiind îndeplinită cerința „cazului bine justificat” așa cum este definită la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, prima instanță a constatat că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, având în vedere că reclamanta are un număr de 35 salariați, are în curs de derulare contracte de credit, iar punerea în executare a deciziei de impunere criticată ar conduce evident la blocarea activității sale, cu consecințe negative asupra plății salariilor angajaților săi, asupra onorării la timp a creditelor și a celorlalte cheltuieli impuse de funcționarea societății.

2. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, s-a arătat în că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în cauză nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat. Recurenta a mai arătat că reclamanta nu a probat nici împrejurarea potrivit căreia executarea actului administrativ fiscal contestat ar crea consecințe deosebit de grave prin punerea în imposibilitatea realizării unor activități.

Drept urmare, recurenta-pârâtă, având în vedere importanța principiului legalității și veridicității actelor administrativ fiscale, precum și cel al aplicării unitare a legislației fiscale în materie de impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate la bugetul de stat, a solicitat admiterea recursului în sensul modificării sentinței și respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia”.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând îndeplinirea, în speță, a condiției cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, contrar celor reținute de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat. Aprecierea instanței de judecată, potrivit căreia criticile aduse de reclamantă referitoare încălcarea dispozițiilor art. 134 2 alin. (2) lit. a) C. fisc., ar constitui caz bine justificat, este greșită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi să conducă la concluzia că este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat”.

În jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. în acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond, în concret și complexă a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că este îndeplinită cerința referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât aprecierea este fundamentată exclusiv pe simplele aserțiuni ale reclamantei referitoare la imposibilitatea de plată a obligațiilor curente față de furnizori, la riscul unui blocaj economic sau la imposibilitatea de plată a angajaților. Sub acest aspect, se constată că reclamanta nu a administrat probe care să facă dovada obligațiilor de plată curente ale societății prin raportare la disponibilitățile financiare pentru a se putea aprecia cu privire la prejudiciul material viitor și previzibil care s-ar produce prin punerea în executare a actului contestat.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani, pe care o va modifica în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani împotriva Sentinței nr. 348 din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.C. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013. Procesat de GGC - LM