ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5606/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Suceava, reclamanta SC A.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Botoșani a solicitat suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. F BT 356 din 31 august 2012 până la pronunțarea

instanței de fond.

Prin Sentința nr. 348

din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea în contencios

administrativ având ca obiect „suspendare executare act administrativ”,

formulată de reclamanta SC A.C. SRL - prin administrator S.I., în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, a

dispus suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere nr. F BT 356 din

31 august 2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut în esență că potrivit Raportului de

Inspecție Fiscală F BT 356 din 31 august 2012 încheiat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Botoșani - Activitatea de Inspecție Fiscală, reclamanta a

fost supusă unei inspecții fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 mai

2012, pârâta constatând că societatea a încheiat cu SC F.M. SRL Contractele nr.

3 din 15 februarie 2010 și 5 din 18 ianuarie 2011 în baza cărora, reclamantei

îi era livrată o linie tehnologică pentru fabricat pellet din rumeguș și

respectiv Contractul nr. 8 din 25 octombrie 2011, în baza căruia aceleiași

reclamante i se livra o linie de producție banzic vertical B.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că părțile litigante au opinii divergente cu

privire la aplicabilitatea a dispozițiilor art. 134

2

alin. (2) lit.

a) sau lit. b) C. fisc., constatându-se că în condițiile în care societatea

comercială furnizoare de bunuri a emis facturi în avans, anterior încasării

avansului de la reclamantă și anterior livrării bunurilor, este evident că în

speță prevalează prevederile art. 134

2

alin. (2) lit. a) C. fisc. -

în raport de reglementările cuprinse la lit. b) ale aceluiași articol.

Prin urmare,

judecătorul fondului a constatat că din punct de vedere al stabilirii

obligației fiscale principale, există indicii de nelegalitate sub aspectul

modului în care organul de control a procedat la aplicarea dispozițiilor art.

134

2

alin. (2) C. fisc., fiind îndeplinită cerința „cazului bine

justificat” așa cum este definită la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, prima

instanță a constatat că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, având în

vedere că reclamanta are un număr de 35 salariați, are în curs de derulare

contracte de credit, iar punerea în executare a deciziei de impunere criticată

ar conduce evident la blocarea activității sale, cu consecințe negative asupra

plății salariilor angajaților săi, asupra onorării la timp a creditelor și a

celorlalte cheltuieli impuse de funcționarea societății.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs Direcția Generală a

Finanțelor Publice Județeană Botoșani criticând sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, s-a arătat în că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în cauză nu s-a

demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică

asupra legalității actului administrativ atacat.

Recurenta a mai

arătat că reclamanta nu a probat nici împrejurarea potrivit căreia executarea

actului administrativ fiscal contestat ar crea consecințe deosebit de grave

prin punerea în imposibilitatea realizării unor activități.

Drept urmare,

recurenta-pârâtă, având în vedere importanța principiului legalității și

veridicității actelor administrativ fiscale, precum și cel al aplicării unitare

a legislației fiscale în materie de impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte

sume datorate la bugetul de stat, a solicitat admiterea recursului în sensul

modificării sentinței și respingerii cererii de suspendare a executării actului

administrativ fiscal atacat.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând hotărârea

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în continuare.

Măsura de suspendare

a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată

în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să

asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora

actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de

către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie

2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012),

„dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […]

constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru

evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului

administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra

acesteia”.

Această măsură de

protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ,

poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute

cumulativ de lege:

- cazul bine

justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca

fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă,

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Îndeplinirea celor

două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept

prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente

pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau

impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat

de instanță.

Înalta Curte constată

că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, reținând îndeplinirea, în speță, a condiției cazului

bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

De aceea, cel puțin

la nivelul aparenței dreptului, contrar celor reținute de judecătorul primei

instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al

actului atacat.

Aprecierea instanței

de judecată, potrivit căreia criticile aduse de reclamantă referitoare

încălcarea dispozițiilor art. 134

2

alin. (2) lit. a) C. fisc., ar

constitui caz bine justificat, este greșită, întrucât acestea nu pot, prin ele

însele, fără alte dovezi să conducă la concluzia că este îndeplinită condiția

referitoare la „cazul bine justificat”.

În jurisprudența sa

(spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

1185/44/2011), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic

justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie

să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de

drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite,

de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu

privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte

ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu

depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții

legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului

administrativ.

Or, în cauză, în

sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau

de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine

justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004. în acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea

de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de

nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond, în concret și

complexă a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat

la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de

verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr.

554/2004.

De asemenea, Înalta

Curte constată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că este îndeplinită

cerința referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp

cât aprecierea este fundamentată exclusiv pe simplele aserțiuni ale reclamantei

referitoare la imposibilitatea de plată a obligațiilor curente față de

furnizori, la riscul unui blocaj economic sau la imposibilitatea de plată a

angajaților. Sub acest aspect, se constată că reclamanta nu a administrat probe

care să facă dovada obligațiilor de plată curente ale societății prin raportare

la disponibilitățile financiare pentru a se putea aprecia cu privire la

prejudiciul material viitor și previzibil care s-ar produce prin punerea în

executare a actului contestat.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

coroborat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani,

pe care o va modifica în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de

suspendare a executării formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani împotriva

Sentinței nr. 348 din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată

de reclamanta SC A.C. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM