ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5603/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1720 din 9 martie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

admis în parte, cererea formulată de reclamanta SC E.G.I. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și a redus cuantumul amenzii

aplicate reclamantei de la 104.216 RON la 69.477 RON, reprezentând 0,4% din

cifra de afaceri a reclamantei pe anul 2010.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență, că prin Ordinul Președintelui

Consiliului Concurenței nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanșarea

unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru

automobile, în cadrul acestei investigații, fiind transmise chestionare

întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și reclamantei,

selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme și autovehicule ușoare.

S-a mai reținut în

considerentele sentinței atacate că deși prin adresa Consiliului Concurenței

nr. RG-2109 din 8 februarie 2011, s-a solicitat societății E. SRL, informații

și documente în cadrul investigației, primirea adresei fiind confirmată de

societate în data de 16 februarie 2011, reclamanta nu a transmis niciun răspuns

la solicitarea de informații și documente adresată de autoritatea de

concurență, motiv pentru care Consiliul Concurenței a transmis societății o

scrisoare de revenire, comunicată prin fax, în data de 12 aprilie 2011, în care

a fost indicat ca termen de răspuns data de 21 aprilie 2011, iar societatea nu

a furnizat Consiliului Concurenței chestionarul completat.

De asemenea, prin

Adresa nr. 814/AF din 8 iulie 2011, Consiliul Concurenței a solicitat E.

punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza art. 6 alin. (1) din

Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de

către Consiliul Concurenței, iar pentru că societatea nu a transmis punctul său

de vedere, E. a fost sancționată de Consiliul Concurenței, în temeiul art. 50

din Legea concurenței, cu amendă în valoare de 104.216 RON, reprezentând 0,6%

din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul financiar 2010.

Curtea de apel a

apreciat ca fiind nerelevantă susținerea E. potrivit căreia datorită

discontinuității personalului administrativ al societății, corespondența nu a

fost transmisă reprezentantului legal, întrucât legiuitorul a înțeles să

sancționeze încălcările prevederilor legale în domeniul concurentei indiferent

de forma pe care o poate lua vinovăția cu care sunt săvârșite, intenție,

respectiv culpă.

În ceea ce privește

criticile reclamantei potrivit cărora autoritatea de concurență trebuie să

aplice prevederile legale în domeniu, doar actelor și faptelor care restrâng

sau împiedică concurența, prima instanță a apreciat că acestea sunt nefondate,

întrucât reclamanta a fost sancționată de pârât din cauza faptului că nu s-a

conformat obligației prevăzute la art. 35 din Legea concurenței, astfel că

autoritatea de concurență poate aplica sancțiuni pentru nefurnizarea

informațiilor solicitate inclusiv în cadrul investigațiilor utile, iar nu doar

atunci când există indicii privind săvârșirea unor practici anticoncurențiale.

Referitor la cererea

subsidiară a reclamantei de înlocuire a amenzii contravenționale cu

avertisment, judecătorul fondului a constat că nu sunt incidente prevederile

referitoare la aplicarea măsurii avertismentului deoarece Legea concurenței a

instituit un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin care s-a exclus în

cazul proceselor-verbale de constatare a contravențiilor prevăzute de art. 50

lit. d) și e) din Legea concurenței încheiate de către inspectorii de

concurență, posibilitatea de aplicare a măsurii avertismentului.

Cu privire la

individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța de fond, având în vedere

atât dispozițiile art. 50 din Legea concurenței, potrivit cărora contravențiile

prevăzute la acest articol se sancționează cu amendă de la 0,1% până la 1% din

cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile contraveniente în anul

financiar anterior sancționării, cât și faptul că individualizarea sancțiunilor

contravenționale aplicate de Consiliul Concurenței se face ținând seama de

gravitatea și durata faptei, a constatat că deși Consiliul Concurenței a

apreciat încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând cuantumul de 0,3% din

intervalul alocat faptelor de gravitate mică, nu a luat în considerare

circumstanțele personale ale contravenientului.

Astfel, raportat la

circumstanțele personale ale reclamantei în sensul că anterior săvârșirii

contravenției, E. nu a înregistrat alte abateri de acest gen și a manifestat întreaga

disponibilitate și cooperare în finalizarea investigației demarate de Consiliul

Concurenței, prima instanță a apreciat că potrivit principiului

proporționalității amenzii cu gravitatea și durata faptei săvârșite, consacrat

de prevederile art. 52 din Legea concurenței, se impune aplicarea unui cuantum

de 0,2% (medie), în loc de cuantumul de 0,3%, aplicat de pârât.

Conchizând, Curtea de

apel a apreciat că în ceea ce privește criteriul duratei se aplică factorul de

multiplicare 2, având în vedere faptul că durata încălcării a depășit 30 de

zile, prin urmare nivelul de bază al amenzii va fi de 0,4%, în loc de 0,6%, din

cifra totală de afaceri a reclamantei pe anul 2010, nivel obținut din

înmulțirea cuantumului de 0,2% alocat pentru gravitatea faptei, cu factorul 2

alocat pentru durata

Împotriva sentinței

Curții de apel au declarat recurs atât reclamanta SC E.G.I. SRL cât și

Consiliul Concurenței.

Recurenta SC E.G.I.

SRL a apreciat că este incident motivul de modificare a sentinței prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei

nr. 35 din 16 septembrie 2011 a Comisiei Consiliului Concurenței și pe cale de

consecință să se dispună în principal anularea sancțiunii contravenționale, iar

în subsidiar reindividualizarea amenzii aplicate sub nivelul reținut de

instanța de fond.

S-a considerat util a

se arăta că, urmare luării la cunoștință de constatările reținute în decizia

contestată, recurenta-reclamantă a dispus o anchetă internă cu privire la modul

de primire a documentelor la sediul societății în perioada februarie -

septembrie 2011, în concret dispunând cercetarea disciplinară a angajatului

responsabil cu această activitate, inițiind de îndată corespondență cu

Consiliul Concurenței pentru furnizarea informațiilor și documentației

solicitate de acesta.

În opinia recurentei,

în mod greșit instanța de fond a reținut că Decizia nu este afectată de vicii

formale sancționabile cu nulitatea actului, în condițiile în care modalitatea

comunicării exclusiv prin fax a cele de-a doua adrese din partea Consiliului

Concurenței nu îndeplinește cerințele unui act procedural de comunicare valabil

îndeplinit, cu atât mai mult cu cât reclamanta contestă primirea faxului și

chiar a numărului de fax la care se pretinde că s-a trimis adresa.

În mod greșit s-a

reținut de către prima instanță că fapta săvârșită de E. constituie

contravenția prevăzută și sancționată de art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996,

neexistând bănuieli legitime cu privire la săvârșirea de către o persoană a

oricăreia din faptele anticoncurențiale prevăzute la art. 5, 6, 9 și 15 din

Legea nr. 21/1996.

Investigația demarată

de Consiliul Concurenței în sectorul pieselor auto nu s-a efectuat în baza unei

plângeri cu privire la săvârșirea unei fapte anticoncurențiale, necomunicându-se

reclamantei care sunt temeiurile de fapt și de drept care îndreptățesc

Consiliul Concurenței să considere că s-a săvârșit o faptă de natură a

restrânge sau denatura concurența și nici nu s-a făcut dovada unor astfel de

împrejurări. Așa fiind, autoritatea pârâtă nu putea aplica sancțiuni.

Referitor la

solicitarea reindividualizării amenzii aplicate s-a precizat că această măsură

se impune deoarece prima instanță deși a reținut circumstanțele atenuante în

favoarea reclamantei nu a procedat la reducerea obligatorie a nivelului de bază

al amenzii, în sensul art. 52 din Legea nr. 21/1996 și criteriilor din

Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind individualizarea sancțiunilor

pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din lege.

Sub acest aspect

recurenta-reclamantă a mai arătat că nu se pot ignora aspecte cum sunt conduita

societății anterior săvârșirii contravenției și conduita pozitivă a acesteia

ulterior săvârșirii contravenției, precum și împrejurarea că fapta nu prezintă

pericol.

Criticile

recurentului Consiliul Concurenței au fost subsumate dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., și art. 304

1

C. proc. civ., arătându-se, în

esență, că actele dosarului demonstrează cu prisosință legalitatea și

temeinicia Deciziei Comisiei Consiliului Concurenței nr. 35 din 16 septembrie

2011 și că în acest context reducerea de către instanța de fond a amenzii

aplicate SC E.G.I. SRL nu este justificată.

Deși instanța de fond

nu a reținut nelegalitatea individualizării sancțiunii aplicate de Consiliul

Concurenței prin prisma nerespectării mecanismului de individualizare, cu cele

două etape constând în stabilirea gravității faptei și în stabilirea duratei

faptei, în mod greșit instanța și-a motivat soluția prin raportarea la

„circumstanțele personale ale reclamantei”. Autoritatea de concurență are

obligația de a se raporta la circumstanțele reglementate de legislație, sau la

circumstanțe de aceeași natură, astfel încât „circumstanțele personale”

invocate în sentință nu se încadrează și nici nu comportă aceeași natură ca

cele prevăzute în legislația în materie.

S-a argumentat

nereținerea de către Consiliul Concurenței ca circumstanță atenuantă a faptului

că societatea nu a mai fost sancționată anterior prin aceea că respectarea

regulilor de concurență este o obligație a întreprinderilor active pe piață.

Recurentul-pârât a

apreciat că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut ca circumstanță

atenuantă „conduita pozitivă a E. ulterior săvârșirii contravenției”,

individualizarea sancțiunii făcându-se la momentul aplicării ei.

Concluzionând,

recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a

prevederilor în materie și pe cale de consecință a stabilit în mod eronat

amenda într-un cuantum care nu este de natură a reprezenta o sancțiune reală și

eficientă, fiind necesar a se respecta proporționalitatea atât cu natura

faptelor, cât și cu puterea economică a agentului economic și totodată ca

sancțiunea să aibă un caracter disuasiv.

Examinând cauza din

perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a probatoriului

administrat, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate și le va

respinge pentru cele ce vor fi punctate.

Prin Ordinul

Președintelui Consiliului Concurenței nr. 69 din 17 februarie 2009 în temeiul

art. 26 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, s-a dispus

declanșarea unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de

schimb pentru automobile, iar în cadrul acestei investigații s-au transmis

chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și SC

E.G.I. SRL selectată în calitatea sa de comerciant de autoturisme și

autovehicule ușoare.

Astfel, prin Adresa

nr. RG-2109 din 8 februarie 2011, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 21/1996 republicată, modificată și completată, Consiliul Concurenței

a solicitat SC E.G.I. SRL informații și documente în cadrul investigației,

termenul de răspuns indicat fiind 16 martie 2011. Primirea adresei a fost

confirmată în data de 16 februarie 2011, fără însă ca reclamanta să comunice un

răspuns.

Ca urmare, s-a

retransmis societății reclamante o scrisoare de revenire comunicată prin fax în

data de 12 aprilie 2011, indicându-se ca termen de răspuns data de 27 aprilie

2011, aceasta necomunicând însă nici de această dată un răspuns.

Prin Adresa nr.

814/AF din 8 iulie 2011 autoritatea recurentă a solicitat reclamantei punctul

de vedere cu privire la fapta sa în conformitate cu art. 6 alin. (1) din

Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de

către Consiliul Concurenței, fixându-se ca termen data de 13 iulie 2011. Nici

de această dată SC E.G.I. SRL nu a dat curs solicitării Consiliului

Concurenței.

Prin Decizia Comisiei

Consiliului Concurenței nr. 35 din 16 septembrie 2011, a cărei anulare s-a

cerut, s-a constatat săvârșirea de către SC E.G.I. SRL a contravenției

prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea concurenței, prin nefurnizarea

informațiilor și a documentelor solicitate în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a)

din același act normativ, aplicându-se sancțiunea cu amendă în valoare de

104.216 RON reprezentând 0,6% din cifra de afaceri totală a societății pe anul

2010.

Evaluând acțiunea în

anulare cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ și fiscal

a Curții de Apel București a reținut în mod judicios că nu există temei pentru

anularea actului administrativ individual în discuție, apreciind însă că se

impune, reașezarea amenzii aplicate raportat la circumstanțele cauzei.

Susținerile

reclamantei referitoare la viciile de formă ale actului, la inexistența unei

plângeri cu privire la o eventuală faptă anticoncurențială au fost reiterate și

în calea de atac exercitată de aceasta.

Sunt absolut

nerelevante justificările recurentei-reclamante în legătură cu măsurile dispuse

pe plan intern ca urmare a modului defectuos al primirii documentelor la sediul

societății, pe care în acest fel și-l asumă, cum de altfel este nerelevant și

faptul că s-a inițiat de îndată corespondență cu autoritatea pârâtă pentru

furnizarea informațiilor și documentației solicitate în temeiul art. 35 alin.

(1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, modificată și

completată, în condițiile în care este vorba de o obligație legală și recurenta

nu s-a conformat.

Recurenta-reclamantă

a contestat primirea faxului transmis în data de 12 aprilie 2011, apreciind că

această metodă de transmitere a unei solicitări din partea Consiliului

Concurenței nu este legală, fără însă a indica norma care interzice o astfel de

modalitatea de corespondență și aceasta în condițiile în care tot mai mult se

apelează la toate mijloacele moderne de comunicare (fax, e-mail, etc.) nu doar

în raporturile sociale, ci chiar și în ce privește instanța de judecată.

Așadar, nu se poate

reține că Decizia contestată nu a fost afectată de vicii formale care atrag

nulitatea acestui act administrativ individual.

Aserțiunile legate de

lipsa unei plângeri în legătură cu săvârșirea unei fapte anticoncurențiale în

sectorul pieselor auto sunt neadecvate, dat fiind că în speță a fost vorba de o

investigație utilă declanșată pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb

pentru automobile în temeiul art. 26 alin. (1) lit. g) din Legea concurenței,

potrivit căruia Consiliul Concurenței are, între alte atribuții conferite de

lege și pe aceea că „efectuează din proprie inițiativă, investigații privind un

anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci

când rigiditatea prețurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea

restrângerii sau denaturării concurenței de piață”.

Situația de fapt reținută,

necontestată, a fost analizată de prima instanță din perspectiva art. 35 alin.

(1) lit. a) și art. 50 lit. b) din Legea concurenței, conchizându-se că Decizia

nr. 35 din 16 septembrie 2011 a fost emisă de Comisia Consiliului Concurenței

cu respectarea prevederilor legale.

În ceea ce privește

reindividualizarea sancțiunii, judecătorul fondului a detaliat rațiunile pentru

care a apreciat ca oportună și legală o asemenea măsură de reducere a amenzii

contravenționale, făcând trimitere la dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea

concurenței, mai exact la cele două criterii de individualizare, respectiv

gravitatea și durata faptei, stabilind că în speță o amendă egală cu 0,4% din

cifra de afaceri a societății reclamante pe anul 2010 reprezintă o sancțiune cu

suficient caracter corectiv și descurajator, cu atât mai mult cu cât însăși

autoritatea pârâtă a calificat fapta ca fiind una de gravitate mică.

Soluția de reducere a

amenzii în temeiul legii este corectă, însă exclusiv cu motivarea că sancțiunea

cu amenda astfel redusă este proporțională cu natura faptei (nefurnizarea de

informații și documente în cadrul unei investigații pendinte) și cu puterea

economică a agentului economic, îndeplinindu-și caracterul „disuasiv”

(descurajator) pe care pune accent recurentul Consiliul Concurenței.

Dacă circumstanțele

existente la momentul săvârșirii faptei/contravenției, împrejurarea că agentul

economic a mai fost sau nu sancționat, reprezintă aspecte de natură a influența

mecanismul de individualizare a sancțiunii, nu același lucru se poate afirma

despre comportamentul ulterior al agentului economic pe care Înalta Curte îl

consideră total nerelevant sub acest aspect.

Transmiterea

informațiilor după emiterea deciziei de constatare și sancționare nu reprezintă

decât o conformare la obligația legală, care subzistă și în cazul sancționării

pentru încălcarea acestei obligații; în sprijinul acestei abordări sunt și

dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea concurenței, potrivit cărora

autoritatea de concurență poate obliga la plata unor amenzi cominatorii „în

sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar

anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data

stabilirii prin decizie (…)” pentru a determina întreprinderea să furnizeze

informațiile solicitate în baza art. 35 alin. (1) lit. a) din același act

normativ.

În contextul

prezentat, solicitarea de reindividualizare a amenzii, deja reindividualizată

de primă instanță, este nu doar neadecvată, ci și lipsită de temei legal.

Având în vedere cele

expuse, dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC E.G.I. SRL și de Consiliul Concurenței împotriva Sentinței

civile nr. 1720 din 9 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM