ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6041/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta SC „E.S.G.” SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 33/2011 emisă de pârât. În subsidiar, reclamanta a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că a fost selectată într-un eșantion pentru un chestionar referitor la piese de schimb pentru autoturisme, fără a se ține seama de împrejurarea că aceasta comercializează doar cauciucuri.

Ca atare, nu era în măsură să furnizeze datele cerute cu privire la piesele de schimb, dar nu a putut aduce la cunoștința pârâtei acest aspect, întrucât nu a primit chestionarul aflat în discuție. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția de tardivitate a acțiunii. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. 2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 248 din 17 ianuarie 2012, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, precum și excepția tardivității acțiunii. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 2.1.

Decizia contestată a fost comunicată reclamantei la data de 22 septembrie 2011, termenul pentru formularea contestației s-a împlinit într-o zi de duminică, respectiv la data de 23 octombrie 2011, iar contestația a fost expediată prin poștă în următoarea zi lucrătoare, după cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul depus la dosar. 2.2.

Prin Decizia nr. 33 din 16 septembrie 2011, reclamanta a fost sancționată cu amendă în sumă de 30.976 RON, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri pe anul 2010. În motivarea actului administrativ contestat, pârâtul Consiliul Concurenței a reținut faptul că reclamanta a încălcat prevederile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, întrucât nu a furnizat datele solicitate în cadrul unei investigații efectuată pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, primirea adresei fiind confirmată de către societate la data de 03 februarie 2011. Având în vedere faptul că reclamanta nu a răspuns pârâtului în termenul fixat, acesta a trimis societății o scrisoare de revenire, primirea adresei fiind confirmată în data de 13 aprilie 2011. Termenul de răspuns indicat în scrisoare a fost 22 aprilie 2011. Nici în urma primirii scrisorii de revenire, societatea nu a furnizat Consiliului chestionarul completat.

În baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, la data de 7 iulie 2011, pârâtul a solicitat punctul de vedere al reclamantei cu privire la fapta sa. Termenul fixat a fost de 2 zile lucrătoare de la primire. Societatea nu a ridicat plicul de corespondență de la poștă nici după reavizare. Susținerile reclamantei în legătură cu inutilitatea selectării sale în eșantionul de investigație nu pot fi primite, deoarece în chestionarul ce i-a fost comunicat se aflau întrebări în legătură cu vânzările de anvelope noi și second hand. În plus, reclamanta trebuia să comunice pârâtului punctul său de vedere cu privire la chestionarul pe care l-a primit cu Adresa nr. 843 din 21 ianuarie 2011. Prima instanță a concluzionat în sensul că atitudinea reclamantei se înscrie în ipoteza art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, motiv pentru care decizia de sancționare a fost legal întocmită.

3. Recursul declarat de reclamanta SC „E.S.G.” SRL. În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii contestației. În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată: 3.1. Prima instanță nu i-a comunicat întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă în dublu exemplar pentru a putea lua cunoștință de conținutul lor, ceea ce reprezintă încălcarea dreptului la apărare. 3.2. Judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe cererea de probatorii depusă la dosar, aspect care conduce la nerespectarea dreptului la un proces echitabil.

3.3. Selectarea sa de către intimat a fost greșită, deoarece nu comercializează decât anvelope pentru autovehicule și autotractoare. Intimata nu a făcut dovada că i-a trimis scrisoarea de revenire și cererea privind exprimarea punctului de vedere, iar chestionarul ce i-a fost comunicat nu cuprindea nicio întrebare referitoare la anvelope, motiv pentru care nu avea ce informații să comunice Consiliului Concurenței. 4. Apărările formulate de intimatul Consiliul Concurenței Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că își însușește argumentele reținute de prima instanță. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 33 din 16 septembrie 2011 emisă de intimatul-pârât Consiliul Concurenței prin care s-a dispus sancționarea contravențională a societății cu amendă în sumă de 30.976 RON. Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată pentru considerentele expuse la pct. I.2. din prezenta decizie. Detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: 1.1.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare În esență, recurenta susține că prima instanță nu i-a comunicat întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă în dublu exemplar. În plus, nu s-a pronunțat pe cererea de probatorii depusă la dosar. Pe aceste aspecte, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă și-a angajat apărător pentru redactarea acțiunii și reprezentarea în instanță după cum rezultă din împuternicirea avocațială aflată la dosar. Avocatul recurentei a depus la dosar prin fax o cerere de probatorii în care a solicitat încuviințarea probelor cu martori (numitul V.G.C.

„care cunoaște aspecte legate de activitatea de comerț a societății, respectiv faptul că subscrisa se ocupă cu comerțul cu anvelope auto și nu cu comerțul cu piese auto”), interogatoriul pârâtei, emiterea unei adrese către Consiliul Concurenței pentru a comunica dacă recurenta a mai fost sancționată anterior datei de 16 septembrie 2011 și acte (fără a le prezenta la dosar). Cu toate acestea, apărătorul recurentei angajat în cauză nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012 pentru a arăta probele pe care le solicită și nici nu a cerut amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Din cele arătate în lista de probatorii anterior prezentată, instanța de control judiciar reține faptul că teza invocată de recurentă, respectiv indicarea obiectului său de activitate, nu putea fi probată cu depoziția unui martor, ci doar cu înscrisuri provenind de la Registrul Comerțului.

Totodată, Înalta Curte menționează că lipsa părții la termenul de judecată trebuie să fie justificată, întrucât, în caz contrar, aceasta ar reprezenta o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, în scopul tergiversării judecării cauzei. Celălalt aspect invocat, respectiv faptul că anterior nu a mai fost sancționată de către Consiliul Concurenței nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față, întrucât legea aplicabilă în materie nu prevede o asemenea condiție pentru contravenția dedusă judecății. Întâmpinarea depusă de pârâtul Consiliul Concurenței nu i-a fost comunicată recurentei, deoarece apărătorul a lipsit de la termenul de judecată. Actele prezentate de pârât nu i-au fost comunicate părții adverse, întrucât era vorba despre acte care se aflau în posesia reclamantei, dovada în acest sens fiind faptul că, la rândul său, le-a depus la dosar odată cu acțiunea în anulare de față.

1.2. Referitor la fapta contravențională reținută prin decizia contestată După cum s-a prezentat anterior, recurenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a reținut că nu a furnizat informațiile și documentele ce i-au fost solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege. În concret, instanța de control judiciar reține faptul că, prin ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanșarea unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul art. 26 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cadrul acestei investigații, au fost trimise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și recurentei. Aceasta din urmă a susținut în memoriul de recurs faptul că a fost selectată în mod greșit de către autoritatea de concurență. Or, așa cum rezultă din informațiile transmise de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Alba, în anul 2009, societatea s-a aflat pe prima poziție în topul microîntreprinderilor din județul Alba la activitatea de comerț cu piese auto, aspect care a constituit un element foarte important în investigația sectorială declanșată de Consiliul Concurenței. Un alt aspect invocat de către recurentă este acela că nu a comercializat niciodată piese auto, ci doar anvelope pentru autovehicule și autotractoare.

Însă, ceea ce omite, în mod vădit, să menționeze recurenta este faptul că acest chestionar cuprindea și întrebări legate de comerțul cu astfel de piese de schimb (secțiunea A, pct. 6.5.5, 6.5.6, 7.5.5, 7.5.6, 8.3.3, 8.3.4, 9.3.3, 9.3.4), aspecte reținute în mod corect de către instanța de fond în cuprinsul sentinței civile recurate. Mai mult, potrivit definiției din Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei din 27 mai 2010 privind aplicarea art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor, piesele de schimb sunt bunuri care urmează să fie instalate în sau pe un autovehicul pentru a înlocui componente ale respectivului autovehicul, inclusiv bunuri cum ar fi lubrifianții necesari la funcționarea autovehiculului, cu excepția combustibilului.

De altfel, definiția a fost cuprinsă în Anexa nr. 1 la Chestionar (Glosar de termeni), transmisă întreprinderilor chestionate odată cu adresa conținând chestionarul. Cu toate acestea, dacă, prin comercializarea de cauciucuri, la care societatea face referire, nu se înțelegea și comercializarea de anvelope, aceasta ar fi putut răspunde solicitării Consiliului Concurenței printr-o adresă simplă în care să sublinieze că activitatea sa nu face obiectul chestionarului. Recurenta, contrar acestor obligații legale pe care le avea, a continuat să manifeste perseverență în a refuza să transmită informațiile solicitate de către autoritatea de concurență. O altă critică adusă de recurentă sentinței atacate este aceea că la pronunțarea soluției nu s-a avut în vedere împrejurarea că informațiile aflate în discuție i-au fost solicitate de către Consiliul Concurenței doar în luna noiembrie 2011 și nu la datele invocate de pârât în întâmpinare.

Înalta Curte nu poate primi nici această critică, în raport de următoarele aspecte ce rezultă din actele dosarului: Prin adresa Consiliului Concurenței nr. RG 843/21 ianuarie 2011, s-a solicitat ES, în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, informații și documente în cadrul investigației, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 3 februarie 2011, iar termenul de răspuns indicat în solicitare fiind de 20 de zile lucrătoare de la data primirii (respectiv 3 martie 2011). Cu toate că adresa comunicată prin poștă de către Consiliul Concurenței a fost primită de ES în data de 3 martie 2011, aceasta din urmă nu a transmis niciun răspuns la solicitările de informații și documente adresate de autoritatea de concurență, acest aspect fiind confirmat de recurentă în recursul formulat în cauză.

Întrucât ES nu a răspuns la Adresa Consiliului de Concurență nr. 843 din 21 ianuarie 2011 în termenul fixat de autoritate, aceasta din urmă a transmis prin poștă societății Adresa de revenire cu nr. 426/AM din 8 aprilie 2011, adresă primită de societate în data de 13 aprilie 2011, în care a fost indicat ca termen de răspuns 7 zile lucrătoare de la data primirii. Nici în urma primirii acestei adrese de revenire, ES nu a furnizat Consiliului Concurenței chestionarul completat. Prin Adresa nr. 791/AF din 7 iulie 2011, Consiliul Concurenței a solicitat ES punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza dispozițiilor art. 6 alin. (l) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, termenul de răspuns fiind fixat la 2 zile lucrătoare de la primirea adresei.

Cu toate acestea, recurenta a comunicat datele solicitate de intimat la 3 noiembrie 2011, după emiterea deciziei de sancționare contravențională. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate în baza dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată de către contravenient în anul financiar anterior sancționării. Competența de a constata și sancționa săvârșirea contravenției prevăzute la art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 revine unei Comisii a Consiliului Concurenței, în conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (3) din aceeași lege.

1.3. Referitor la motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. În fine, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici ce ar fi putut fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., ci doar s-a limitat să nominalizeze aceste dispoziții legale în memoriul de recurs. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispoziția normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.S.G. SRL împotriva Sentinței civile nr. 248 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iulie 2013. Procesat de GGC - LM