ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5165/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanții W.A. și W.E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat, în principal, anularea Hotărârii nr. 430/2010 și trimiterea cauzei pârâtului pentru soluționarea efectivă a petiției, iar, în subsidiar, anularea hotărârii, menținerea cauzei spre rejudecare și admiterea petiției. Prin Sentința nr. 14 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău a fost admisă, așa cum a fost modificată, acțiunea formulată de reclamanții W.A.

și W.E., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 430/2010 pronunțată de pârât în Dosarul nr. 110/2010 și a fost obligat pârâtul să soluționeze pe fond petiția reclamantului înregistrată la 22 martie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 4 august 2008 reclamanții au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la discriminarea lor pe criteriu etnic, petiție completată ulterior, invocând mai multe fapte de discriminare. Prin Hotărârea nr. 839/2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că actele reclamate nu intră în competența de soluționare a Consiliului.

Prin Sentința civilă nr. 82 din 4 iunie 2009 a fost admisă acțiunea reclamanților și, reținându-se că petiția acestora nu a fost soluționată pe fond, a anulat hotărârea contestată și a trimis cauza pârâtului pentru a o soluționa în fond. Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 5562 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Atât petiția din 4 august 2008, așa cum a fost completată până la pronunțarea Hotărârii nr. 839/2008, cât și petiția înregistrată la 22 martie 2010 au făcut obiectul Dosarului nr. 110/2010 în care s-a pronunțat Hotărârea nr. 430/2010, contestată de reclamanți în prezenta cauză. Instanța a reținut că reclamanții, soț și soție, asociați în cadrul unei societăți comerciale, SC A. SRL, au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu un număr de 13 fapte pe care aceștia le consideră ca fiind fapte de discriminare pe criteriu etnic.

Pârâtul, prin hotărârea contestată, prezentând susținerile părților, enumeră faptele reclamate ca fiind fapte de discriminare însă, în considerentele hotărârii emise s-a reținut că "petiția, așa cum a fost formulată de petenți, relevă aceeași situație, respectiv nerespectarea dreptului de proprietate pe criteriu etnic, ca și cea soluționată prin Hotărârea nr. 839/2008", Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării considerând că aspectele deduse soluționării nu sunt de competența Consiliului și reținând că petenții ar fi solicitat soluționarea în fond a petiției. Instanța de primă jurisdicție a reținut că, deși printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, această interpretare a pârâtului a fost invalidată de instanță, în pronunțarea hotărârii pendinte, pârâtul pleacă de la aceeași raportare a obligațiilor sale la dispozițiile legale asupra căreia o instanță s-a pronunțat irevocabil.

Instanța reține că deși potrivit Sentinței civile nr. 82/2009, pârâtul avea obligația de a soluționa în fond petiția, pârâtul s-a eschivat de la obligația statornicită de instanță în sarcina sa de a analiza fondul petiției, în fapt, cauza a fost soluționată fără a verifica fondul petiției. S-a constatat că acest fapt rezultă din soluția pronunțată, pârâtul "clasând dosarul", deși, în procedura internă de soluționare, nu se poate dispune clasarea dosarului, acesta, putând fi soluționat fie pe excepțiile de inadmisibilitate, fie pe fond conform Titlului V din Procedura internă.

Împotriva Sentinței nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei cu consecința respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamanții W.A. și W.E. S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanța de fond a interpretat, per ansamblu, eronat dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât în litigiu, față de susținerile părților și înscrisurile depuse la dosarul pricinii, nu pot fi reținute mijloace probatorii de natură a reține prezumția săvârșirii unei discriminări împotriva intimaților reclamanți pe considerentul criteriului indicat (etnie).

O atare prezumție, a arătat recurentul, ar trebui să permită cel puțin a se presupune existența unei legături de cauzalitate între criteriul invocat și tratamentul diferit imputat în cauză (măsurile luate de către persoanele reclamate de discriminare în cele 13 fapte prezentate de către intimați ca posibile fapte de discriminare). În speță, a relevat recurentul, nu se întrunesc toate condițiile prevăzute de lege, în vederea constatării actelor/faptelor de discriminare, prezentate în petiție de către intimați, așa cum sunt definite de prevederile O.G.

nr. 137/2000, republicată, în concret nu se poate reține o legătură de cauzalitate între criteriul indicat și presupusul tratament diferit imputat persoanelor aflate într-o situație comparabilă, astfel că în mod corect prin dispozitivul actului administrativ atacat s-a reținut că faptele prezentate de reclamanți nu îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de lege, în vederea constatării actelor/faptelor de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, altfel spus că faptele prezentate de către intimați nu se află în sfera de acțiune a art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deci nu există discriminare directă sau indirectă.

Adoptarea prin actul administrativ atacat a soluției menționate nu ar fi fost posibilă, a susținut recurentul, fără o analiză/cercetare în fond a celor 13 fapte/aspecte prezentate de către intimați, fiind evident că pentru a ajunge la concluzia conform căreia "nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între criteriul invocat de către petenți și actele/faptele săvârșite de către reclamanți, care să poată încadra actele/faptele sesizate, ca fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000" Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a avut în vedere îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare pentru ca o faptă să fie considerată ca fiind faptă de discriminare potrivit legislației privind prevenirea și combaterea discriminării, o astfel de cercetare nu se poate efectua fără a analiza fondul petiției intimaților.

A considerat recurentul că, prin urmare, în mod greșit judecătorul fondului a reținut că problematica sesizată în Dosarul nr. 110/2010 nu a fost soluționată în fond, atâta vreme cât prin dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 prin care s-a soluționat Dosarul nr. 110/2010 s-a decis că faptele prezentate de intimați nu pot fi definite/catalogate ca fapte de discriminare, pentru că niciuna din cele 13 fapte reclamate nu îndeplinea cumulativ condițiile prevăzute de lege, mai precis nu exista o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit indus și criteriul interzis de lege.

Reținerea lipsei legăturii de cauzalitate reprezintă, în opinia recurentei, o cercetare a fondului petiției din perspectiva legislației privind prevenirea și combaterea discriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cercetând existența unui tratament diferențiat, existența unui criteriu interzis de lege și legătura de cauzalitate între criteriul indicat și faptele prezentate care, în situația inexistenței, nu ar determina săvârșirea discriminării. Cât privește mențiunea de la pct. 2 din dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010, prin care s-a dispus "Clasarea dosarului", a precizat recurentul că această dispoziție trebuie înțeleasă exclusiv în contextul întregului dispozitiv, de unde rezultă fără echivoc că punctul respectiv completa dispoziția principală regăsită la pct. 1 (prin care, în esență, nu se constataseră faptele de discriminare) în sensul încetării cercetărilor și închiderii dosarului, evident în privința fondului acestuia.

Or, în împrejurarea dată, a susținut recurentul, în cel mai rău caz pct. 2 din dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 ar putea fi înțeles/privit ca folosit necorespunzător, impropriu, dar care nicidecum nu ar putea atrage critici de natură a conduce la anularea actului dedus judecății. În fine, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a învederat caracterul ineficient (de prisos) al hotărârii recurate, raportat la soluția "de fond" a pct. 1 din dispozitivul Hotărârii nr. 430/2010 întrucât o rejudecare a petiției în cauză ar presupune o soluție identică/similară celei anterior pronunțată și asumată de către recurentă. Intimații W.A. și W.E. au formulat în cauză concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Se constată, în litigiu, că în Dosarul nr. 569/2008 având ca obiect petiția petenților W.A. și W.E. referitoare la discriminarea pe criteriul etnic la care au fost supuși de organele administrației publice locale din municipiul Bacău Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis inițial Hotărârea nr. 839/2008 prin care s-a reținut că faptele sesizate prin petiție nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, republicată, întrucât acest organ nu se poate substitui, în atribuții, altor autorități sau instituții abilitate cu soluționarea cererilor și care privesc exercitarea exclusivă a atribuțiilor acestora. Prin Sentința nr. 82 din data de 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamanților, a fost anulată Hotărârea nr. 839/2008 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a fost obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze pe fond petiția ce a format obiectul Dosarului nr. 569/2008.

Recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței date de Curtea de Apel Bacău, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 5562 din data de 4 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constatându-se irevocabil că recurentul nu a soluționat cererea prin care reclamanții au invocat discriminarea pe criteriul etnic, sesizare care se circumscrie competenței sale. Ulterior, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. 430/2010, atacată în prezenta cauză, prin care s-a hotărât că din probatoriul depus la dosar nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între criteriul invocat de către petenți și actele/faptele săvârșite de către reclamați, care să poată încadra actele/faptele sesizate, ca fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, și s-a dispus clasarea dosarului. În mod întemeiat Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât, prin Sentința nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012, admiterea acțiunii formulată de reclamanții W.A. și W.E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 430/2010 dată de pârât în Dosarul nr. 110/2010 și obligarea pârâtului să soluționeze pe fond petițiile reclamanților înregistrate la data de 4 august 2008 și la 22 martie 2010, petiție prin care au fost sesizate un număr de 13 fapte pe care reclamanții le-au considerat ca fiind fapte de discriminare pe criteriu etnic.

S-a reținut în mod corect, de judecătorul fondului, că deși recurenta avea obligația, potrivit dispozitivului Sentinței nr. 82 din data de 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă, să soluționeze pe fond petiția cu care a fost sesizată de W.A. și W.E., în realitate aceasta nu s-a conformat acestei dispoziții și, din nou, prin Hotărârea nr. 430/2010, nu a analizat fondul petiției, în sensul că nu s-a pronunțat și nu a stabilit, în mod efectiv și concret, dacă faptele reclamate există și dacă acestea constituie sau nu fapte de discriminare, directă sau indirectă, potrivit celor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (3) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Într-adevăr, recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 430/2010, s-a limitat numai a susține, fără însă a face trimitere la argumente concrete, că nu se poate reține o legătură de cauzalitate între criteriul invocat de către petenți, respectiv faptul că sunt de natură evreiască, și aspectele prezentate ca fiind săvârșite de către cei reclamați, iar față de această situație în mod just prima instanță a concluzionat că nu a fost soluționat fondul petiției intimaților W. În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 14 din data de 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Recurentul va fi obligat, în baza art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., la plata în favoarea intimaților la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 14 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON către intimați, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS