ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Decizia ce formează obiectul contestației în anulare Prin Decizia nr. 4090 din 12 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a decis următoarele: - a respins excepția tardivității recursului Instituției Prefectului Județului Argeș, invocată de intimații reclamanți C.L. și J.M., ca neîntemeiată; - a admis recursurile declarate de Guvernul României, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Instituția Prefectului - județul Argeș împotriva Sentinței civile nr. 2116 din 23 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; - a casat sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea deciziei pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 ianuarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.L.

și J.M., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Instituția Prefectului Județului Argeș, au solicitat: - anularea Adreselor ANRP nr. 4768/RB din 5 iulie 2011 și nr. 5406 din 26 octombrie 2009 și orice act contrar Hotărârii Comisiei Județene Argeș de aplicare a Legii nr. 290/2003; - obligarea pârâților care au refuzat ilegal să emită actele aferente acordării despăgubirilor să emită aceste acte și să repare paguba cauzată; - obligarea pârâților să dea hotărâri privind punerea în aplicare a Hotărârii Comisiei Județene Argeș pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca fiind temeinică și legală; - obligarea pârâților să adopte decizii aferente acordării despăgubirilor și să emită titluri de plată; - obligarea Instituției Prefectului Județului Argeș să comunice în copie toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 252 din 21 iunie 2007. Prin Sentința nr. 2116 din 23 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții C.L.

și J.M. și a obligat pârâtele să emită actele solicitate și titlurile de plată, în condițiile și termenele legale. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Cu privire la excepția tardivității recursului declarat de Instituția Prefectului Argeș, Înalta Curte a constatat că sentința atacată a fost comunicată Instituției Prefectului Argeș la data de 9 mai 2011, iar recursul a fost înregistrat la data de 25 mai 2011, prin poștă, potrivit plicului aflat la dosarul de recurs, cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea prezentei acțiuni, invocată de instanță, din oficiu, în baza art. 159 pct. 2 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că este întemeiată. Reclamanții s-au adresat Curții de Apel București cu acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a Guvernului României și a Instituției Prefectului Argeș la punerea în aplicare a Hotărârii nr. 252/2007, emisă de Comisia Argeș pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Competența materială a instanțelor de contencios în soluționarea acțiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cum este cazul reclamanților, este stabilită în art. 8 alin. (5) și (6) din legea respectivă, conform cărora: "(5) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

(6) Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Având ca reper aceste texte legale rezultă că, în privința acțiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003, legiuitorul a stabilit o competență specială, derogatorie de la dreptul comun în materie (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). Astfel, conform art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse cenzurii tribunalului, iar, pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași și în privința acțiunilor ce vizează obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a emite asemenea hotărâri.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 4090 din 12 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în anulare J.M. și C.L., invocând motivele de contestație prevăzute de art. 318 alin. (1) și art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de contestație în anulare contestatorul arată că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială calculând termenul până la care Prefectul Județului Argeș putea, în mod legal, să formuleze recursul în cauză, acesta formulând recursul la 25 mai 2012, în timp ce ultima zi a termenului de recurs pentru această parte era 24 mai 2012. Totodată, din eroare, instanța de recurs a pronunțat soluția casării cu trimitere a sentinței atacate, niciunul dintre recurenți nefăcând o astfel de solicitare și nefiind necesară administrarea de noi probe privind fondul cauzei. Referitor la al doilea motiv de contestație în anulare, contestatorul arată că în mod greșit instanța de recurs a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea tribunalului, competența revenind curții de apel, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., deoarece unul din pârâți este o autoritate centrală, respectiv Guvernul României. Analizând motivele invocate de contestator și actele dosarului în care s-a pronunțat decizia atacată, Înalta Curte constată că prezenta contestație este inadmisibilă. Astfel, potrivit art. 318 alin. (1), "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". În speță, susținând că în mod greșit instanța de recurs a respins excepția tardivității recursului și că, în mod greșit, a dispus casarea cu trimitere a hotărârii atacate, fără a indica o eroare materială (cum ar fi neobservarea unui înscris ce se afla depus la dosar), contestatorul susține, de fapt, că s-a săvârșit o eroare de judecată, ceea ce este inadmisibil în cadrul contestației în anulare.

De altfel, contestatorul expune un mod propriu de calcul al termenului de recurs, în sensul că deși admite că termenul respectiv se calculează "pe zile libere", adică fără luarea în calcul a zilei în care începe și a zilei în care se sfârșește termenul, exclude doar ziua de început a termenului (9 mai 2012), acest calcul ducând, evident, la un rezultat greșit. Referitor la al doilea motiv de contestație, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență". Argumentele invocate de contestator cu privire la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență nu se referă la instanța care a pronunțat Decizia nr. 4090 din 12 octombrie 2012 (decizia atacată cu contestație în anulare), ci la faptul că, dispunând rejudecarea cauzei în fond de către Tribunalul București, iar nu de curtea de apel, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală; această motivare nu se circumscrie cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Pentru considerentele menționate, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de J.M. și de C.L. împotriva Deciziei nr. 4090 din 12 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ