ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.02.2015, sub nr. x/2015 și ulterior precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR SI PADURILOR- DIRECTIA BIODIVERSITĂȚII, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând daune cauzate de lipsa de folosința a terenului in suprafața totala de 346.000 mp, din satul Rogojeni, corn .Suceveni Jud Galați, tarlaua x, parcela x, in punctul x, având nr. Cadastral provizoriu x.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 995 pronunțată în data de 23.03.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, respingând acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR, DIRECȚIA BIODIVERSITĂȚII, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 995 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 23.03.2016 recurenta-reclamantă A. - prin împuternicit B. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Susține recurenta- reclamantă, în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pentru care instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, intanța nemotivând în nici un fel soluția la care s-a ajuns, în condițiile în care dispozițiile legale sunt foarte clare. Astfel cum a susținut și în cererea de chemare în judecată, sarcina inițierii modalității de solicitare, calcul și de acordare a compensațiilor revine pârâtului- intimat, conform prevederilor art. 26 (1) din O.U.G. nr. 57/2007, care are implicit și obligația de plată a compensațiilor bănești, în condițiile în care a respectat dispozițiile intimatei și a lăsat terenul său în nelucrare, înregistrând pierderi însemnate de la acel moment, prin lipsa de folosință a terenului, fiindu-i astfel încălcat grav dreptul de proprietate privată, garantat de Constituția României prin art. 44 alin. (1) și (2).

Invocă deopotrivă recurenta - reclamantă incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția instanței de fond fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute într-o ordonanță guvernamentală, în speță O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, din care rezultă foarte clar că " modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin Hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor".

Consideră recurenta că autoritatea publică cetrală pentru protecția mediului și pădurilor, așa cum este descrisă în O.U.G. nr. 57/2007 este însăși intimata, care nu a dat curs acestor dispoziții legale, fapt ce a dus în prezent la un " blocaj" în privința plății compensațiilor bănești pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată, motiv pentru care apreciază că poate sta în judecată ca pârât - intimat și poate avea calitate procesuală pasivă în acest sens.

Solicită astfel respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de instanța de fond, din oficiu, susținând că, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 26 (1) din O.U.G. nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice, rezultă că inițiativa stabilirii modalității de soliciare, calcul și acordare a compensațiilor pentru lipsa de folosință a terenurilor revine unei autorități publice centrale, în speță Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Apreciază că între recurenta-reclamantă și intimatul - pârât s-a creat un raport juridic dedus judecății, de la momentul la care prin Adresa nr. x/12.04.2013, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) i-a răspuns la solicitarea sa de a indica modalitatea de exploatare a proprietății.

Astfel, recurenta apreciază că, în mod nelegal prima instanță a constatat lipsa calității procesuale pasive a intimatului - pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Biodiverității, în materia dedusă judecății, privind stabilirea și plata compensațiilor bănești, în condițiile în care din lege rezultă în mod expres că sarcina inițierii acestei modalități de calcul și acordare a compensațiilor revine acestei autorități, implicit obligația de plată.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile recurate și în consecință respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă nu a formulat întâmpinare intimatul - reclamant, ci doar Note Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că acțiunea reclamantei a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanță a constatat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, acțiunea promovată de recurenta - reclamantă a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile reclamantei, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Astfel cum rezultă și din considerentele sentinței civile recurate, instanța de fond a procedat în conformitate cu normele legale mai sus menționate, soluționând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive, în sensul admiterea acesteia.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei).

Față de aceste considerente Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, sentința ce formează obiectul recursului fiind redactată cu respectarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ. - judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când "aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte reține că aceste dispoziții au în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, sentința pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanțele de fapt ale cauzei, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Analizând obiectul litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă A. a chemat în judecată Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Direcția Biodiverității, solicitând obligarea acestuia la plata daunelor cauzate de lipsa de folosință a terenului în suprafață totală de 346.000 mp, din județul Galați, Tarlaua 102, parcela x, . . . . . . . . . .urmare a atingerii aduse dreptului său de proprietate asupra terenului, lipsită fiind de posibilitatea exercitării prerogativelor acestui drept, respectiv dreptul de a-l folosi, de a-i culege fructele și de a dispune de acesta din cauza limitărilor impuse de pârât.

În susținerea cererii sale recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice.

Instanța de fond, din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, pe care a și admis-o, reținând în esență că nu există dispoziții legale sau cuprinse în acte normative cu forță juridică inferioară legii care să consacre obligația Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la plata compensațiilor prevăzute de art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007.

Analizând hotărârea atacată din această perspectivă, având în vedere deopotrivă și criticile formulate de recurenta - reclamantă pe acest aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile articolului 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007, în baza cărora reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata compensațiilor nu stabilesc în sarcina autorității publice chemate în judecată, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, obligația de a plăti aceste compensații, ci doar obligația de a iniția hotărârea de Guvern în cadrul căreia să se stabilească "modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor".

Astfel, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului în mod corect a reținut că obligația de plată a compensațiilor nu se confundă cu obligația de inițiere a hotărârii de guvern la care face referire alin. (1) al articolului 26 din O.U.G. nr. 57/2007.

Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei, în sensul că textul de lege mai sus menționat stabilește în sarcina Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Direcția Biodiversității "implicit obligația de plată...a compensațiilor", reprezintă o simplă supoziție, fără niciun suport legal, dispozițiile anterior menționate neconferind autorității pârâte chemate în judecată atribuția și competența de a plăti sumele solicitate de reclamantă în acțiune, cu titlu de compensații.

Constatând că nu există identitate între partea chemată în judecată ca pârât și persoana față de care reclamanta își poate realiza pretențiile, în mod legal instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul declarat de reclamanta A. prin împuternicit B., ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin împuternicit B. împotriva sentinței civile nr. 995 din 23 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.