ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 974/2019

HOTĂRÂRE

16.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 974/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva, la data de 18.03.2019, sub nr. x/2019, petentul B.E.J.A. A. și B., a solicitat încuviințarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. x/2019, ca urmare a cererii formulate de creditoarea C. SRL prin lichidator judiciar E. SPRL, împotriva debitorului D., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 509/F/2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 26.11.2018 în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare, prin care debitorul a fost obligat la predarea posesiei următoarelor imobile: spațiu comercial în suprafață construită de 43 mp, înscris în CF nr. x-C1-U17, nr. top. xx/d/2/2, situat în Deva, str. x, bl. H1. județul Hunedoara, spațiu comercial în suprafață utilă 68 mp, înscris în CF nr. x-C1-U12, nr. cad. 3009/1/M/2, situat în Iași, str. x, mezanin, jud. Iași, apartament compus din trei camere și dependințe, în suprafață utilă de 57,82 mp, balcon de 3,48 mp, înscris în CF nr. x-C1-U70, nr. cad. x, situat în București, Șoseaua x, apartament compus din 1 cameră și dependințe cu suprafață utilă de 33,47 mp, înscris în CF x-C1-U14, nr. CAD.227338-C1-U14, situat în București, Șoseaua x, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

Prin Sentința civilă nr. 1848 din 22 februarie 2019, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Deva.

În motivarea soluției, instanța a avut în vedere împrejurarea că debitorul își are reședința stabilită în Deva, str. x, precum și dispozițiile art. 666 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează: "Executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare. Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

La rândul său, Judecătoria Deva, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1114/ C. civ. din 21 martie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că stabilirea instanței de executare, în aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., evocate anterior, se face în raport de domiciliul debitorului, care, în speță, este în municipiul București, Șos. x, începând cu data de 1.02.2013, astfel cum reiese din copia actului de identitate depusă la dosar. Potrivit aceluiași act, începând cu data de 12.11.2018, debitorul și-a stabilit reședința în municipiul Deva, jud. Hunedoara, pentru o perioadă de 1 an.

Pornind de la definiția noțiunilor de "domiciliu" și "reședință", reglementată prin dispozițiile art. 87 și 88 C. civ., ce dispun "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală ", iar "Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară ", instanța a constatat că legiuitorul a înțeles să facă distincție între acestea. Art. 90 stabilește cazul în care reședința va putea fi considerată domiciliu, respectiv situația în care domiciliul nu este cunoscut.

Reținând că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilește instanța de executare raportat la domiciliul debitorului, iar nu la reședința acestuia, cele două noțiuni fiind distincte, s-a statuat că este competentă pentru soluționarea cauzei instanța de la domiciliul debitorului, care, în prezent, dar și la data sesizării organului de executare silită, se află în București.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Sectorului 2 București, pentru considerentele ce succed:

Precum s-a reținut de cele două instanțe aflate în conflict, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, aceasta fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, după cum statuează art. 651 alin. (1) din același cod.

Chestiunea care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o noțiunii de domiciliu al debitorului din cuprinsul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În Capitolul III din Secțiunea a II-a din C. civ., sunt definite noțiunile de domiciliu și de reședință.

Astfel, potrivit art. 87, "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde acesta declară că își are locuința principală", iar art. 88 arată: "Reședința persoanei fizice este locul unde își are locuința secundară."

Dispozițiile art. 90 reglementează prezumția de domiciliu, stipulând că reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.

Reiese, deci, că noțiunea de domiciliu este legată de existența intenției manifestate de o persoană în sensul de a-și stabili locuința principală într-un anumit loc, fiind diferită de "reședință", care vizează locuința secundară. Instanța reține că reședința unei persoane trebuie avută în vedere ca reprezentând domiciliul său numai în cazul în care domiciliul acesteia nu este cunoscut, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Conform art. 91 alin. (1) C. civ., dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

În cauză, Înalta Curte reține că debitorul D. are, potrivit copiei actului de identitate aflate la fila x verso din dosarul primei instanțe sesizate, domiciliul stabilit în București, Șos. x, pentru perioada 01.02.2013 - 23.04.2023, fiind, așadar, valabil la data sesizării executorului judecătoresc - 05.02.2019.

Prin urmare, domiciliul debitorului, fiind cunoscut, nu prezintă relevanță unde acesta și-a stabilit reședința.

În consecință, în aplicarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, instanță în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare.