ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3449/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 02 februarie 2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Vlăhița a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR, să se dispună: - în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâtă, cu consecința anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016 și a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale și netemeinice; - iar în subsidiar, anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâta cu consecința anulării în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016 și a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale și netemeinice, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 68 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Vlăhița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 68 din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Vlăhița, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației și, în consecință: - în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâtă, cu consecința anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016 și a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale și netemeinice; - în subsidiar, anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâta cu consecința anulării în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016 și a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale și netemeinice, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces; - obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. În motivare, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu constituie prin sine însuși un motiv de nelegalitate a actului administrativ sau de constatare a tardivității acestuia, termenul prevăzut de lege fiind unul imperativ și nu de recomandare, cum în mod eronat a considerat instanța de fond. Recurenta-reclamantă apreciază de asemenea că instanța de fond în mod greșit a înlăturat criticile formulate referitoare la nemotivarea Deciziei nr. 462/16.11.2016, reținând că, identitatea conținutului proiectului de proces-verbal cu cel al procesului-verbal de constatare a neregurilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016 nu reprezintă un motiv de nelegalitate a titlului de creanță, în condițiile în care au fost respectate exigențele dreptului la apărare. Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 21 și art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011. Consideră sentința atacată nelegală și netemeinică, hotărârea fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, cu privire la contractul de lucrări nr. x/03.06.2015 încheiat de societatea A. S.R.L., prin care aceasta din urmă și-a asumat obligația execuției lucrărilor de construcții montaj pentru obiectivul Centrul Național de Informare și Promovare turistică, Orașul Vlăhița, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt contradicții între stadiul fizic de realizare al lucrărilor și situațiile de lucrări solicitate la decontare, ceea ce atrage constatarea caracterului neeligibil al sumelor incluse în factura nr. x/28.12.2015. Cu privire la contractul de servicii nr. x/30.06.2016 încheiat cu societatea B. S.R.L., prin care aceasta din urmă s-a obligat să execute servicii de diriginte de șantier pentru lucrarea Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Orașul Vlăhița, sunt eronate considerațiile instanței de fond potrivit cărora în mod corect s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor, având în vedere că la data de 28 decembrie 2015 când au fost recepționate serviciile de diriginte de șantier nu erau terminate lucrările de construcție și instalații. Nu în ultimul rând, cu privire la contractul de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015 încheiat cu C. financiar, apreciază că, în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că este corectă constatarea pârâtei privind neeligibilitatea cheltuielilor, atâta timp cât plata din 29 decembrie 2015 nu a fost făcută în baza predării raportului de audit, acesta fiind predat ulterior. Recurenta-reclamantă a învederat și că invocarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este suficientă, fără a demonstra întrunirea elementelor specifice ale unei nereguli, neregula la care face referire textul de lege trebuind să aibă drept consecință prejudicierea bugetului general al Comunității Europene și/sau a bugetelor administrate de acestea. Având în vedere că, în speță, nu sunt îndeplinite aceste condiții, consideră că instanța de fond în mod greșit a constatat neelegibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. Se mai arată că, în subsidiar, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâta, capăt de cerere asupra căruia prima instanță nu s-a pronunțat, încălcând astfel prevederile art. 425 C. proc. civ.. Apreciază că s-ar fi impus măcar anularea în parte a deciziei contestate, concluzia pârâtei cu privire la neeligibilitatea întregii sume fiind, în opinia sa, inechitabilă, nefiind proporțională cu constatările organului de control raportat la "Buletinul de măsurare prize de pământ".

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 decembrie 2017, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de către instanța de fond, reiterând în esență apărările formulate la fondul cauzei.

Răspuns la întâmpinare Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimatul-pârât, cu consecința admiterii recursului, astfel cum a fost formulat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Vlăhița este nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii în tot, inclusiv cu privire la capătul de cerere subsidiar, referitor la anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârât, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut, sens în care, va respinge motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondat. Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, conform cererii de finanțare formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Vlăhița, obiectivul general al proiectului "Centrul Național de Informare și Promovare Turistică" a constat în "promovarea potențialului turistic al localității Vlăhița și a împrejurimilor acesteia prin înființarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) care să furnizeze turiștilor informațiilor de care aceștia au nevoie pentru a vizita această zonă". Pentru o bună realizare a obiectivului general au fost stabilite anumite obiective specifice ale proiectului, după cum urmează: - construirea unui CNIPT, într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanțare, - dotarea CNIPT, cu dotările precizate în Ghidul Solicitantului, într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanțare, - crearea unei baze de date cu informații de interes turistic într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanțare, - crearea unui site web, în conformitate cu precizările existente în Ghidul Solicitantului, într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanțare, - creșterea gradului de informare a turiștilor care vizitează zona și a operatorilor din domeniul turismului într-un procent de peste 25%, într-o perioadă de 5 ani de la implementarea proiectului, - crearea unui număr de 2 locuri de muncă permanente, începând cu prima lună după finalizarea implementării proiectului. Cererea de finanțare a fost aprobată și înregistrată cu nr. x/09.08.2013, iar durata contractului și perioada de implementare a proiectului a fost de 9 luni, până la 31 decembrie 2015, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și (4) din Contractul de finanțare nr. x/30.03.2015 care stabilesc: "(1) Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către ultima parte" (…) "(4) Perioada de implementare a Proiectului este de 9 luni." pct. 2.5 "Durata proiectului" din cererea de finanțare aprobată: "Implementarea proiectului Centrul Național de Informare și Promovare Turistică se va întinde pe o perioadă de 9 luni de la semnarea Contractului de finanțare. Perioada calculată pentru implementarea proiectului va fi alocată exclusiv activităților prevăzut a fi realizate după semnarea contractului de finanțare. în stabilirea duratei perioadei de implementare a proiectului au fost avute în vedere toate condițiile impuse prin Ghidul Solicitantului iar implementarea acestuia nu va depăși data de 31 decembrie 2015." Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.08.2016 și Nota de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 emise de către Direcția Constatare și Stabilire Nereguli, Serviciu Constatare și Stabilire Nereguli POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrație Publice, au fost identificate cheltuieli neeligibile și, în consecință, a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanță în cuantum de 243.742,72 RON. Contestația formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal și a Notei de rectificare anterior menționate a fost respinsă, conform Deciziei nr. 462/16.11.2016 emise de pârât . Înalta Curte, constatând că recurenta-reclamantă reia în esență criticile învederate și în fața instanței de fond, apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică prin raportare la situația de fapt reținută pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și la dispozițiile legale incidente. Cu privire la criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile în care autoritatea publică emitentă a titlului de creanță, în aplicarea prevederilor art. 21, se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz, este unul de recomandare. În acest sens, se reține că legiuitorul nu a înțeles să stabilească și o sancțiune pentru încălcarea acestuia. Având în vedere că nu este incident un caz de nulitate expres prevăzut de lege, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., urmează să se verifice, în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., dacă prin nerespectarea cerinței legale, respectiv de nemotivare în termenul de 30 zile, s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. Înalta Curte reține că, în cauză, contestația reclamantei a fost înregistrată de pârât la data de 10 octombrie 2016, iar decizia contestată a fost emisă la data de 16 noiembrie 2016. Având în vedere că termenul a fost depășit doar cu câteva zile și că recurenta-reclamantă nu a invocat sau probat o vătămare concretă cauzată de nerespectarea riguroasă a termenului prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi reținută incidentă sancțiunea tardivității, la care face referire recurenta-reclamantă. În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea Deciziei nr. 462/16.11.2016, raportat la prevederile art. 21 și art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, ce vizează "decizia motivată", emisă de autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în soluționarea contestațiilor administrative, Înalta Curte reține că nu poate fi primită nici susținerea recurentei-reclamante vizând nelegalitatea acestei decizii derivând din pretinsa nemotivare a actului în discuție. Fără a nega justețea considerațiunilor principial teoretice cuprinse în cererea de recurs cu referire la necesitatea motivării actului administrativ, Înalta Curte reține că, în cauză, pe de o parte, nu se poate susține că decizia în discuție nu este motivată astfel încât nu ar fi posibilă exercitarea controlului de legalitate. Astfel, în speță, au fost respectate exigențele dreptului la apărare al recurentei-reclamante, asigurându-se posibilitatea expunerii unui punct de vedere cu privire la proiectul de proces-verbal, având în vedere că prin adresa nr. x/25.08.2016, reclamanta și-a exprimat opinia privind proiectul de proces-verbal, iar aspectul neînsușirii de către intimatul-pârât a acesteia, nu echivalează cu nemotivarea actului administrativ. Pe de altă parte, sancțiunea nulității, care nici nu este expres prevăzută în textul de lege evocat, nu poate interveni câtă vreme instanța de contencios administrativ, exercitând un control de plină jurisdicție asupra actelor administrative contestate, a examinat și verificat nemijlocit motivele de nelegalitate invocate de partea reclamantă care, astfel, nu poate invoca o vătămare întrucât și-a făcut toate apărările apreciate ca fiind necesare, în fața instanței de contencios administrativ. Înalta Curte, cu privire la criticile referitoare la contractul de lucrări nr. x/03.06.2015 încheiat de recurenta-reclamantă cu societatea A. S.R.L., prin care aceasta din urmă și-a asumat obligația execuției lucrărilor de construcții montaj pentru obiectivul Centrul Național de Informare și Promovare turistică, Orașul Vlăhița, reține că, recurenta-reclamantă susține, în esență, că lucrarea se consideră a fi terminată de la momentul în care constructorul a notificat beneficiarul că lucrările de construcții și instalații au fost terminate și nu de la momentul recepționării lucrărilor. Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentei-reclamante având în vedere că, în cauză, lucrările aferente contractului nr. x/30.06.2015 au fost facturate de executant la data de 28 decembrie 2015 (factura seria x din 28 decembrie 2015 de la dosarul instanței de fond) și decontate de reclamantă la data de 30 decembrie 2015, prin ordinul de plată nr. x/30.12.2015, în valoare de 234.949,91 RON, în condițiile în care, însuși executantul, prin Adresa nr. x/28.12.2015 a adus la cunoștința recurentei-reclamante că lucrările de construcție și instalații vor fi terminate la data de 30 decembrie 2015. În consecință, Înalta Curte reține că însuși executantul recunoaște că, la data de 28 decembrie 2015, lucrările de construcție și instalații nu erau integral executate. De asemenea, prin aceeași Adresă nr. 1112/28.12.2015, prin care se menționează că lucrările vor fi terminate până la data de 30 decembrie 2015, executantul a solicitat convocarea comisiei pentru recepția la terminarea lucrărilor, iar prin Notificarea nr. x/14.01.2016, executantul solicită convocarea recepției la terminarea lucrărilor, în termen de maxim 15 zile calendaristice de la data de 14 ianuarie 2016. În plus, printre documentele justificative depuse de reclamantă pentru Cererea de rambursare nr. x se numără și Procesul-verbal de control a calității lucrărilor pentru faza determinantă verificarea instalațiilor de legare la pământ și la nul și a instalației de paratrăsnet - nedatat-dosarul instanței de fond, în care se specifică că măsurătorile efectuate sunt conforme buletinului anexat. Buletinul de măsurare prize de pământ nr. 51 este datat 29 ianuarie 2016, fiind deci subsecvent atât momentului limită de implementare a proiectului - 31 decembrie 2015, cât și momentul efectuării plății lucrărilor-30 decembrie 2015. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată și că Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/01.02.2016 este subsecvent datei limită de implementare a proiectului menționate anterior. În consecință, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în mod corect a constatat intimatul-pârât neeligibilitatea cheltuielilor reprezentând prețul lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/30.06.2015. Înalta Curte va respinge, ca nefondate și criticile recurentei-reclamante referitoare la contractul de servicii nr. x/30.06.2015. Astfel, potrivit acestui contract încheiat de reclamantă, în calitate de achizitor și societatea B. S.R.L., în calitate de prestator, acesta din urmă s-a obligat să execute servicii de diriginte de șantier pentru lucrarea Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Orașul Vlăhița, Județul Harghita. Părțile contractante, prin clauza prevăzută la art. 9.2, și-au exprimat acordul de voințe privind obligația prestatorului de a presta serviciile în conformitate cu cele prezentate în art. 44 din Ordinul 1496/2011 al ministrului dezvoltării regionale și turismului. În temeiul art. 44 lit. B) din Ordinul 1496/2011, în perioada execuției lucrărilor, diriginții de șantier au următoarele obligații și răspunderi: - Pct. 1 urmăresc realizarea construcției în conformitate cu prevederile autorizației de construire, ale proiectelor, caietelor de sarcini și ale reglementărilor tehnice în vigoare; - Pct. 8 participă la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante; - Pct. 9 efectuează verificările prevăzute în reglementările tehnice, semnează și ștampilează documentele întocmite ca urmare a verificărilor, respectiv procese-verbale în faze determinante, procese-verbale de recepție calitativă a lucrărilor ce devin ascunse etc.: - Pct. 13 urmăresc respectarea de către executant a dispozițiilor și/sau a măsurilor dispuse de proiectant/de organele abilitate. În cauză, conform înscrisurilor de la dosar, serviciile de dirigenție de șantier au fost facturate de prestator la data de 28 decembrie 2015 și decontate de reclamantă la data de 30 decembrie 2015, prin ordinul de plată nr. x/30.12.2015 în valoare de 1.763,96 RON. Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă susține că finalizarea serviciilor specifice dirigenției de șantier rezultă din procesul-verbal de recepție a serviciilor de diriginte de șantier înregistrat sub nr. x/02.12.2015, aferente perioadei 07.2015-11.2015, respectiv din Procesul-verbal de recepție a serviciilor de diriginte de șantier înregistrat sub nr. x/28.12.2015 aferente perioadei 11.2015-12.2015, la data de 28 decembrie 2015, când au fost recepționate serviciile de diriginte de șantier, nu erau terminate lucrările de construcție și instalații. Astfel cum s-a reținut și anterior, prin Adresa nr. x/28.12.2015 chiar executantul a adus la cunoștința recurentei-reclamante că lucrările de construcție și instalații vor fi terminate la data de 30 decembrie 2015, iar convocarea recepției lucrărilor a fost solicitată de executant prin Notificarea nr. x/14.01.2016 . Înalta Curte reține și că, potrivit dispozițiilor art. 44 lit. C) din Ordinul nr. 1496/2011, diriginților de șantier le revin obligații și la recepția lucrărilor, respectiv: 1. asigură secretariatul comisiei de recepție la terminarea lucrărilor și întocmesc actele de recepție; 2. urmăresc soluționarea obiecțiilor cuprinse în anexele la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și îndeplinirea recomandărilor comisiei de recepție; 3. predau către investitor actele de recepție și cartea tehnică a construcției după efectuarea recepției finale. Având în vedere că Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/01.02.2016, însușit inclusiv de dirigintele de șantier, a fost încheiat la data de 01 februarie 2016, subsecvent atât momentului limită de implementare a proiectului Centrul Național de Informare și Promovare Turistică - 31 decembrie 2015, cât și datei de 28 decembrie 2015, când au fost recepționate serviciile de diriginte de șantier în temeiul cărora reclamanta a efectuat plata, Înalta Curte, în concordanță cu concluziile instanței de fond, apreciază ca fiind neeligibile cheltuielile aferente contractului de servicii nr. x/30.06.2015. Nefondată este și critica recurentei-reclamante referitoare la contractul de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015 încheiat cu C. financiar. Potrivit art. 5.1 din Contractul de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015, durata acestuia se întinde pe toată durata proiectului. La art. 5.2 se menționează că acest contract încetează să producă efecte după realizarea cererii finale de rambursare. De asemenea, la art. 5.3, se stabilește obligația auditorului de a realiza misiuni de audit final, conform cerințelor Contractului, încetând la data predării documentației corespunzătoare CRC de către Beneficiar, precum și de a preda raportul în maxim 14 zile calendaristice de la data începerii misiunii de audit. În plus, potrivit art. 4.2 din contract, plata prețului se face în baza predării raportului de audit și a facturii fiscale emise de auditor. În cauză, serviciile de audit au fost facturate la data de 23 decembrie 2015, fiind decontate de recurenta-reclamantă la data de 29 decembrie 2015, prin ordinul de plată nr. x/29.12.2015 în valoare de 8000 RON . Având în vedere că, în mod necontestat de către părți, Raportul de audit financiar a fost depus ulterior plății serviciilor menționate, respectiv în data de 30 decembrie 2015, înainte de ultima zi de implementare a proiectului, în mod corect a reținut instanța de fond încălcarea prevederilor art. 4.2 din contractul de audit. În plus, Înalta Curte nu poate reține că scopul Contractului de audit financiar a fost atins, atât timp cât raportul de audit a fost predat la 30 decembrie 2015, dată la care recurenta-reclamantă a efectuat plăți, nefiind astfel posibilă verificarea eligibilității cheltuielilor efectuate, aferente activităților desfășurate conform prevederilor din contractul de finanțare. Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată concluzia instanței de fond privind reținerea neeligibilității cheltuielilor solicitate la rambursare de către recurenta-reclamantă, aferente Contractului de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015. De asemenea, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante referitoare la greșita reținere de către prima instanță a existenței unui prejudiciu adus bugetului general al Comunității Europene și/sau a bugetelor administrate de acestea, sunt nefondate. În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x/30.03.2015, cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în concordanță cu H.G. nr. 759/2007. Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare; b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006; d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare. Conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula este definită ca fiind "Orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit." În această privință, se impune a se preciza faptul că, în afară de prevederile din legislația națională, noțiunea de neregulă este definită în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca reprezentând "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general". Plecând de la această definiție, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, în jurisprudența sa, că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporționalității, principiu consacrat de jurisprudența acestei curți. De altfel, în același sens, a fost adoptată, la data de 24 noiembrie 2014, soluția de principiu a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că: "în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului". În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 5 alin. (1)și art. 9 alin. (24) din contractul de finanțare (dosarul instanței de fond) și ale art. 2 alin. (1) lit. c) și d) din H.G. nr. 759/2007, iar încălcarea de către autoritatea contractantă a obligației de a respecta prevederile legislației naționale conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate. Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare la lipsa prejudiciului sunt nefondate, deoarece obligația de restituire sau recuperare a fondurilor Uniunii Europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței sau producerii unui prejudiciu. Înalta Curte va respinge ca nefondate și criticile recurentei-reclamante cu privire la nerespectarea principiului proporționalității. Pentru argumentele deja pe larg înfățișate anterior, instanța de recurs arată că susținerile recurentei-reclamante referitoare la nerespectarea principiului proporționalității sunt nefondate, în cauză fiind în mod judicios menținute actele administrative atacate care au constatat existența unor nereguli comise, cu consecința identificării unor cheltuieli neeligibile și stabilirea unei creanțe în sarcina autorității contractante. Așa fiind, în raport de situația de fapt avută în vedere la momentul emiterii procesului-verbal de constatare, măsura declarării ca neeligibilă a finanțării aferente contractelor derulate de beneficiar este justificată. Principiul de bază al finanțării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar. Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că instanța de fond a dat eficiență principiului proporționalității instituit prin dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, și prin aprecierea actelor atacate ca fiind emise cu respectarea prevederilor incidente. Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011: "principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv". Potrivit art. 17 din același act normativ: "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității". Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate ca autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor și sancțiunilor administrative pe care le consideră necesare și adecvate scopului propus, în funcție de variate elemente, precum, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei, având în vedere obiectivele urmărite și clauzele contractuale la care beneficiarul a achiesat, nu se poate reține că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporționalității, consacrat în legislația națională. În condițiile existenței unui ansamblu de neconcordanțe între stadiul fizic de realizare al lucrărilor și situațiile de lucrări solicitate la decontare, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond respectarea principiului proporționalității, precum și neeligibilitatea cheltuielilor reprezentând prețul lucrărilor ce au făcut obiectul contractului de lucrări nr. x/30.06.2015. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Vlăhița, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,