ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5107/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția contencios administrative și fiscal, reclamantul

M.I.M.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor,

Oficiul Român pentru Imigrări, Direcția Migrațiune solicitând obligarea acestuia

la acordarea dreptului de ședere permanentă pe teritoriul Statului Român

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a depus în anul 2007 prima cerere de ședere permanentă,

care i-a fost respinsă în anul 2008, apoi a depus o altă cerere de acest fel, respinsă

în anul 2009, iar la data de 29 ianuarie 2010 a formulat o altă cerere de acordare

a dreptului de ședere permanentă fiind soluționată nefavorabil prin adresa din

4 februarie 2010 emisă de către Oficiul Român pentru Imigrări pentru motivul că

nu îndeplinește prevederile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât

prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.

Reclamantul susține că

în conținutul adresei din 4 februarie 2010

nu

se

arată

motivul de fapt și care sunt împrejurările reale care a determinat autoritatea

pârâtă să aprecieze în acest fel.

Mai arată reclamantul

că nu cunoaște și nici nu bănuiește ce ar fi putut determina pârâta să dea o astfel

de soluție cererii sale, atâta timp cât nu a săvârșit niciodată nici cea mai mică

faptă de natură penală, mai ales o faptă care să pună în pericol ordinea publică

sau siguranța statului Român; se află în România de mai bine de 20 de ani; plătește

taxe și impozite; asigură loc de muncă pentru 12 angajați, s-a integrat în societatea

românească și deși prezintă pericol pentru ordinea publică, totuși i se prelungește

anual dreptul de ședere temporară.

Pârâtul a depus la dosarul

cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând

actele care au stat la baza emiterii adresei din 4 februarie 2010.

La datele de 6

ianuarie 2011 și 21 ianuarie 2011 Oficiul Român pentru Imigrări și S.R.I. a depus

la Compartimentul Documente Clasificate al instanței înscrisuri clasificate „secret”

și „strict secret”.

Prin sentința

nr. 349 din 3 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamantul

M.I.M.M.

în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, Oficiul Român pentru Imigrări, Direcția

Migrațiune, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul s-a adresat

autorității pârâte cu o cerere, înregistrată la data de 13 august 2009, prin care

solicita aprobarea stabilirii permanente a domiciliului în România, iar prin adresa

din 4 februarie 2010 emisă de către Oficiul Român pentru Imigrări, pârâta a răspuns

cererii depuse de reclamant, arătând că la data de 29 ianuarie 2010 cererea a fost

respinsă în temeiul prevederilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002,

întrucât acesta prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța României.

Sub aspect formal, adresa

contestată face doar trimitere la prevederile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G.

nr. 194/2002, fără să arate motivul de fapt, din acest punct de vedere adresa fiind

nemotivată, întrucât reclamantul nu a putut cunoaște care a fost motivul real al

respingerii cererii sale.

Însă, din conținutul

actelor depuse la Compartimentul Documente Clasificate cu caracter „secret” și „strict

secret” (adresa S.R.I. din 30 septembrie 2009) pe care completul de judecată le-a

analizat, în virtutea autorizației de acces, ce nu pot fi menționate în considerentele

hotărârii întrucât s-ar pune în pericol activitatea de prevenire, investigare, detectare

și urmărire penală a infracțiunilor, s-a reținut că refuzul acordării dreptului

de ședere permanentă este întemeiat, din documentele depuse și informațiile

existente rezultă că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța

României, fiind bănuit de apartenență la o structură de crimă organizată transfrontalieră

implicată în activități ilegale.

Totodată, instanța

a reținut că refuzul acordării dreptului de ședere trebuie să fie motivat,

această regulă fiind în concordanță cu art. 12 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului

European și a Consiliului Uniunii Europene din 16 decembrie 2008 în care, la condițiile

de formă se arată că deciziile de returnare se emit în formă scrisă și conțin motivele

de fapt și de drept, precum și informații privind căile de atac posibile, informațiile

referitoare la motivele de fapt putând fi limitate în cazurile în care legislația

națională permite limitatarea dreptului de informare, în special prin protejarea

securității naționale, apărării, siguranței publice și pentru prevenirea, investigarea,

detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor.

Prin urmare, în condițiile

în care legislația națională permite administrarea unui probatoriu în fața instanței,

cu păstrarea secretului, chiar dacă pârâta nu a motivat decizia de refuz în cuprinsul

acesteia, instanța de fond a apreciat că pârâtul a dovedit în aceste condiții,

motivul nemotivării, instanța fiind în măsură să analizeze concret motivul

refuzului. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate reține ca motiv de nelegalitate

nemotivarea deciziei de refuz de acordare a dreptului de ședere permanentă pe teritoriul

României.

Faptul că reclamantul

nu are cazier și nu ar fi plătit nici măcar amenzi nu reprezintă o condiție necesară

și suficientă pentru a se refuza acordarea dreptului de ședere permanentă, existând

posibilitatea ca activitățile desfășurate să pună în pericol ordinea publică și

securitatea națională, fără a fi condamnat penal sau sancționat contravențional,

informațiile fiind relevante și dirimante pentru a se putea aprecia asupra refuzului

de acordare a dreptului de ședere permanentă.

Aspectele legate de implicarea

în activități comerciale ale reclamantului pe teritoriul României și integrarea

în societate, respectiv plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor nu au legătură

cu motivul neacordării dreptului de ședere permanentă, întrucât implicarea în activitățile

arătate se poate realiza independent de aceste interese ale reclamantului pe teritoriul

României.

De asemenea faptul că

anual i se prelungește dreptul de ședere temporară nu însemnă neapărat un motiv

de punere la îndoială a temeiului respingerii cerere de acordare a dreptului de

ședere permanentă, întrucât analiza acestei stări de fapt trebuie privită prin prisma

efectelor pe termen lung pe care o poate avea un asemenea drept și a conținutului

mult mai larg de drepturi ce i se conferă cetățeanului străin.

Împotriva sentinței

civile nr. 3949 din data de 3 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

în termen legal M.I.M.M. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de

atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare

în judecată așa cum a fost formulată, și a obligării pârâtei să-i acorde

reclamantului recurent dreptul de stabilire a domiciliului pe teritoriul României.

A învederat reclamantul,

prin motivele cererii de recurs, că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și

siguranța națională a României, ba dimpotrivă prin activitățile pe

care le desfășoară zi de zi încearcă să respecte legile țării gazdă și

să ajute persoane aflate la greu indiferent de naționalitate, convingeri politice

și religioase.

A mai arătat recurentul

că a încercat și crede că a reușit să se integreze în societatea românească

actuală, acest lucru fiind probat prin documentele depuse la dosar chiar de către

reprezentanții pârâtei, și că pentru garantarea dreptului la apărare se

impune efectuarea demersurilor necesare pentru declasificarea documentului, respectiv

a raportului S.R.I. din 30 septembrie 2009, astfel încât să i se dea posibilitatea

reclamantului să probeze că nu este un potențial terorist, că nu a avut și

nici nu are de a face în mod voit cu persoane care legături cu grupări care au preocupări

de această factură.

A precizat reclamantul,

de asemenea, că datorită genului de afaceri pe care le conduce ia contact cu toate

categoriile de cetățeni ai acestei țări, și nu exclude posibilitatea

ca pe parcursul întâlnirilor de afaceri pe care le-a avut să se fi întâlnit cu persoane

care au un comportament antisocial, dar asta nu însemnă că a încurajat sau a ajutat

în vreun fel astfel de manifestări reprobabile, pe care dimpotrivă le dezaprobă.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, arătându-se că în mod corect instanța de fond a constatat în privința

hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări (actualmente Inspectoratul general pentru

Imigrări) de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă,

formulată de către M.I.M.M., că străinul prezintă pericol pentru ordinea publică

și siguranța națională.

Recursul declarat de reclamantul

M.I.M.M. este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

În mod întemeiat judecătorul

fondului, interpretând și aplicând corect legea la circumstanțele de fapt

ale cauzei, a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii

în contencios administrativ formulată de reclamantul M.I.M.M., prin care s-a solicitat

obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor să acorde petentului dreptul de ședere permanentă pe teritoriul

Statului Român, în baza prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, modificată și republicată.

Cererea reclamantului

de acordare a dreptului de ședere permanentă în România, depusă la data de

13 august 2009 la Serviciul pentru Imigrări a județului Cluj, a fost respinsă

de directorul general al Oficiului Român pentru Imigrări la data de 29 ianuarie

2010, pe motivul neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 71 alin. (1)

lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată,

constând în aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța

națională.

E adevărat că decizia

de respingere a cererii reclamantului de acordare a dreptului de ședere permanentă

în România nu cuprinde motivele de fapt care au dus la concluzia neîndeplinirii

condiției prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/20012,

republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 421/5.06.2008, dar se reține

că informațiile referitoare la elementele de fapt pot fi limitate în cazurile

în care legislația națională permite restricționarea dreptului la

informare, în special pentru protejarea securității naționale, apărării,

siguranței publice și pentru prevenirea, investigarea, detectarea și

urmărirea penală a infracțiunilor.

Or, documentul cu caracter

clasificat care au stat la baza respingerii cererii recurentului de acordare a dreptului

de ședere permanentă în România, anume adresa din data de 30 septembrie 2009

emisă de S.R.I., a fost avut în vedere la soluționarea litigiului, atât de

către judecătorul fondului cât și de către instanța de control judiciar,

fiind relevate prin acesta acele elemente de fapt care pot conduce, în mod rezonabil,

la concluzia neîndeplinirii în cauză a condiției prevăzute de art. 71

alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/20012, republicată.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de recurent

și că este temeinică și legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului

declarat de M.I.M.M. împotriva sentinței civile nr. 3949 din data de 3 iunie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.I.M.M., împotriva sentinței nr. 3949 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2012.