ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 293/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.10.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a formulat cerere de suspendare a deciziei nr. 840792/10.08.2017 de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, emisa de ANAF - DGRFP București - Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii, Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență.

Prin sentința civilă nr. 4962 din 15 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii -Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență și s-a suspendat executarea Deciziei nr. 840792/10.08.2017 emisă de pârâta ANAF până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 4962 din 15 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de suspendare, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume, condiția existentei unui caz bine justificat și condiția existentei unei pagube iminente pentru reclamantă.

Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Aspectele ce au fost invocate în cererea de suspendare de către reclamantă țin de legalitatea în sine a actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă, recurenta a susținut că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute prin cererea de suspendare formulată de către reclamantă.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și decizia Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 840792/10.08.2017 de angajare a răspunderii solidare, emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În cauză, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect argumentele reclamantei cu privire la emiterea de către pârâtă a actului administrativ contestat cu nerespectarea prevederilor art. 237 din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora "(1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi".

La emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei, pârâta a avut în vedere dispozițiile art. 236 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că "(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în RON și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente", precum și prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora "(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: b) terții popriți, în situațiile prevăzute la art. 236 alin. (9), (11), (13), (14) și (18), în limita sumelor sustrase indisponibilizării", fiind evident că legiuitorul a prescris o anumită conduită a terților popriți în cadrul procedurii executării silite prin poprire, atrăgând răspunderea solidară a acestora în condițiile în care nu respectă dispozițiile legale procedurale care îi vizează, contribuind la sustragerea de la indisponibilizare a sumelor de bani ale debitorului fiscal.

Or, instanța de fond în mod corect a reținut că, în speță, pârâta nu a făcut dovada, și nici prin întâmpinare nu a formulat apărări în acest sens, că reclamanta s-ar fi sustras de la indisponibilizarea sumelor de bani ale debitorului fiscal, precum și faptul că intimata-reclamantă, în aplicarea prevederilor art. 236 alin. (8) si 9 din Legea nr. 207/2015, a făcut cunoscut recurentei - pârâte că nu datorează sume debitorului - S.C. B. S.R.L., acestea nefiind scadente, având în vedere contractul de livrare, care prevedea ca plata cărților livrate să se efectueze pe măsura vânzării acestora.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect, în sensul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio critică concretă cu privire la considerentele instanței de fond, cererea de recurs cuprinzând doar simple susțineri generice, de ordin teoretic, privitoare la neîndeplinirea acestei cerințe.

Astfel, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că, raportat la consecințele produse de actul administrativ atacat, în considerarea valorii obligațiilor de plată în cuantum de 4.578.143 RON, stabilite în sarcina intimatei-reclamante, cât și a faptului că, odată declanșată executarea silită, la împlinirea termenului de plată acordat, reclamanta nu va deține mijloacele financiare pentru acoperirea unei sume atât de mari, aceasta va conduce la blocarea conturilor, punând societatea în imposibilitatea de a-și onora propriile datorii.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară și Insolvență împotriva sentinței civile nr. 4962 din 15 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.