ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2602/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2016, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. CRR_REG-31241/27.11.2015 emisă de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova;

- anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. b) și d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare nr. GJ 236024/25.09.2015 emisă de AJFP Gorj în dosarul de executare nr. x.

- exonerarea de la plata către bugetul de stat a obligații fiscale suplimentare pentru suma de 1.796.372 RON;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 605 din data de 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții ANAF-DGRFP CRAIOVA.

Împotriva sentinței nr. 605 din data de 16 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. încadrate în drept în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în cauză nu a fost dovedită incidența dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. b) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și că, în mod greșit prima instanță a reținut că recurentul-reclamant în calitatea sa de administrator avea cunoștință de debitele restante și că societatea deși a deținut lichidități rezultate din vânzarea autoturismelor nu le-a folosit pentru plata datoriilor, împrejurare ce conduce (în opinia instanței) la dovedirea relei credințe a administratorului și la antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

În privința atragerii răspunderii în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d), instanța de fond consideră de asemenea îndeplinite condițiile antrenării răspunderii, fapta ilicită a recurentului-reclamant constând în neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, "deși în patrimoniul societății se aflau lichidități" care ar fi fost folosite "în alte scopuri, pe care nu le-a declarat".

În descrierea situație de fapt, recurentul-reclamant arată că:

SC B. S.R.L. a făcut obiectul unui raport de inspecție fiscală în baza căruia s-a emis decizia privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/18.09.2014 în sumă de 1.657.395 RON, reprezentând: impozit pe venituri rnicroîntreprinderi 1473 RON, dobânzi impozit venit micro 531 RON, penalități întârziere impozit venit micro 221 RON, impozit pe profit 3680 RON, dobânzi/majorări impozit profit 33 RON, penalități întârziere impozit profit 78 RON, TVA 1.329.063 RON, majorări TVA 117.366 RON, penalități întârziere TVA 204.950 RON.

Agentul economic S.C. B. S.R.L. a înțeles să conteste obligațiile fiscale suplimentare de plată, acestea vizând în proporție de 99% încasarea și corelativ plata TVA doar pe marja de profit raportat la dispozițiile art. 126 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Întrucât organele fiscale au sesizat organele penale pentru suspiciuni de evaziune fiscală au înțeles ca prin Decizia nr. 761/31.10.2014 privind soluționarea contestației, să suspende soluționarea contestație formulate de S.C. B. S.R.L. pentru suma totală de 1.632,195 RON reprezentând: TVA 1.329.063 Iei, majorări TVA 117.366 RON, penalități întârziere TVA 204.950 RON până la încetarea definitivă și executorie a motivului care a determinat suspendarea.

Prin încheierea nr. 54/22.07.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost admisă cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului formulată de debitoarea S.C. B. S.R.L., creditorul AJFP Gorj fiind de altfel unicul creditor al debitoarei înscris la masa credală în proporție de 100% cu creanța solicitată, respectiv 1.906.256 RON.

Prin sentința nr. 750/07 decembrie 2015 emisă de Tribunalul Gorj, judecătorul sindic a admis cererea pentru închiderea procedurii formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei dispunând radierea debitorului din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a administratorului societății debitoare S.C. B. S.R.L. a fost emisă la data de 25.09.2015, deci, după deschiderea procedurii insolvenței în condițiile în care potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.

Corelativ, și antrenarea răspunderii persoanelor care se fac vinovate de ajungere în stare de insolvabilitate/insolvență a societății se face în baza aceleiași legi, devenită lege specială, respectiv, Legea 85/2014, iar nu a legii generale respectiv, O.G. nr. 92/2003, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 169 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență "(l) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;

g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori;

h) orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.

(2) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală".

Pe cale de excepție invocă prematuritatea emiterii de antrenare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant, intimata-pârâtă având posibilitatea să solicite antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de insolvabilitatea debitoarei în temeiul art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, fiind creditorul ce deține 100% din creanțele înscrise împotriva debitoarei.

Potrivit art. 27 alin. (2) pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice - debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi antrenată răspunderea unui administrator al unei societăți comerciale în temeiul dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile de provocare a insolvabilității societății debitoare, prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credință a unor bunuri ale acesteia.

Ca motiv de nelegalitate a sentinței recurate solicită să se constate că organul fiscal, deși dator să dovedească, nu a dovedit modalitatea concretă prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinarea sau ascunderea pretinselor bunuri mobile sau imobile aflate în proprietatea acestora precum și reaua credință a persoanei obligate în solidar.

Subsumat acestei critici solicită să se constate, că nici actul administrativ fiscal, în speță Decizia de angajare răspundere solidară contestată, dar nici motivarea sentinței instanței de fond nu se indică în concret și nu se dovedește implicarea intimatului reclamant în ajungerea în stare de insolvabilitate a societății, nefiind demonstrată legătura de cauzalitate, dintre declararea insolvabilității și fapta intimatului-reclamant.

Obligațiile bugetare pentru care se solicită angajarea răspunderii recurentului-reclamant nu sunt obligații restante ci obligații suplimentare contestate, ce au condus la insolvență și falimentul societății motivate de calculul TVA la marja de profit autoturismele fiind cumpărate din avansurile cumpărătorilor, iar nu din sursele societății.

Aceasta este de altfel, și concluzia lichidatorului judiciar al societății debitoare care, prin Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență al debitorului S.C. B. S.R.L. nr. 8045/28.08.2015 depus la dosarul cauzei nr. x/2015, la Cap. V (concluzii cu privire la răspunderea patrimonială a persoanelor care au cauzat starea de insolvență) arată că "din documentele puse la dispoziție de reprezentantul debitorului nu au fost identificate fapte de natură să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului judiciar".

Același raport, având în vedere obiectul de activitate al societății debitoare, societatea a efectuat vânzări de autoturisme second hand achiziționate de la parteneri din comunitatea europeană, aplicând un regim de taxare TVA la marja de profit.

Pe ultimii 2 ani anteriori deschiderii procedurii, lichidatorul judiciar a constatat că nu s-au înregistrat transferuri patrimoniale care să nu se încadreze în limitele generale ale activității și nu au fost identificate elemente pentru incidența art. 117-122 din Legea nr. 85/2014 (transferuri frauduloase).

Cât privesc actele și plățile anterioare deschiderii insolvenței, prin Raportul lichidatorului judiciar se reține că nu au fost constatate abateri legale.

Contrar reținerilor organelor fiscale, preluate dar nedovedite și ca atare, în mod eronat reținute de instanța de fond, la 30.06.2015 debitorul a înregistrat o lichiditate curentă de 0%.

Subsumat acelorași motive solicită să se constate nelegalitatea soluției primei instanțe și sub aspectul reținerii incidenței în cauză a dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, nefăcându-se, de asemenea în concret dovada relei credințe a administratorului în primul rând, dar, în egală măsură nefăcându-se nici dovada existenței lichidităților ori a folosirii acestora în alte scopuri.

In condițiile în care în procedura de insolvență nu s-a dispus antrenarea răspunderii recurentului-reclamant nu se poate susține de către intimata-pârâtă organizarea cu rea credință a evidenței contabile și, pe cale de consecință urmează să se constate nelegalitatea soluției recurate care subscrie argumentelor invocate de organele fiscale dar fără a fi dovedite.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2020.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. CRR_REG-31241/27.11.2015 emisă de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova; anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. b) și d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare nr. GJ 236024/25.09.2015 emisă de AJFP Gorj în dosarul de executare nr. x și exonerarea de la plata către bugetul de stat a obligații fiscale suplimentare pentru suma de 1.796.372 RON.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, respectiv s-a făcut dovada că reclamantul a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea credință, a activelor debitorului. Fapta ilicită constă în ascunderea lichidităților obținute din înstrăinarea autoturismelor second hand, sume ce reprezintă active circulante ale societății debitoare, reaua credință este dovedită prin lipsa bunurilor și lichidităților la data declarării insolvabilității, fără ca administratorul să ofere o justificare pentru activele circulante ce trebuiau să se afle în patrimoniul societății, lipsa bunurilor și lichidităților pentru plata datoriilor ducând în mod cauzal la declararea insolvabilității societății debitoare.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omițând sau adăugând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia în cauză nu a fost dovedită incidența dispozițiilor art. 27 alin. (2), lit. b) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță că recurentul-reclamant în calitatea sa de administrator avea cunoștință de debitele restante și că societatea deși a deținut lichidități rezultate din vânzarea autoturismelor nu le-a folosit pentru plata datoriilor, împrejurare ce conduce la dovedirea relei credințe a administratorului și la antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia "pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului".

Cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de Codul de procedură fiscală pentru constatarea provocării stării de insolvabilitate, recurentul-reclamant arată că organul fiscal ar fi trebuit să dovedească modalitatea concretă prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, respectiv înstrăinarea sau ascunderea pretinselor bunuri mobile sau imobile aflate în proprietatea acestora precum și reaua credință a persoanei obligate în solidar.

Înalta Curte constată că, în cazul de față a fost dovedită înstrăinarea sau ascunderea unor bunuri mobile sau imobile aflate în proprietatea societății, întrucât față de lipsa lichidităților obținute din înstrăinarea autoturismelor second hand, sume ce reprezintă active circulante ale societății debitoare, recurentul-reclamant nu a prezentat documentele financiar-contabile de evidență primară, susținând că le-a pierdut, iar organul fiscal a procedat la estimarea T.V.A pe baza jurnalelor de vânzări utilizând metoda produsului/serviciului și volumului conform art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 3389/2011, privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, respectiv art. 67 din O.G nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.

În acest context, în mod corect organul fiscal a avut în vedere faptul că din jurnalele de vânzări din perioada iulie 2014 - iunie 2015 rezultă că societatea a vândut către persoane fizice automobile pentru care a aplicat regimul special de taxare pentru bunuri second hand, iar prin aplicarea acestui regim societatea nu a calculat și nu a declarat la bugetul general consolidat al statului T.V.A. de plată pentru tranzacțiile efectuate, nu a ținut cont de faptul că bunurile au fost livrate în regim normal și nu au fost taxate în statul furnizor.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanța a reținut că societatea debitoare, reprezentată de recurentul-reclamant, prin aplicarea nejustificată a regimului de taxare la marja profitului pentru achiziția de autoturisme second hand de la parteneri din comunitate, cărora le-a furnizat un cod valid de T.V.A, nu a calculat și nu a declarat la bugetul general consolidat al statului T.V.A de plată pentru tranzacțiile efectuate, conform livrărilor de autoturisme către persoane fizice din România și achiziționate de la furnizori din Comunitatea Europeană, fiind încălcate dispozițiile art. 128 alin. (1), art. 137 alin. (1) lit. a) și art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la susținerile recurentului-reclamant referitore la faptul că nu s-a dovedit rea-credință a acestuia, Înalta Curte constată că organul fiscal a constatat la data de 05.03.2015 imposibilitatea debitoarei de a-și onora obligațiile față de bugetul de stat și a luat măsuri de executare silită pentru recuperarea creanțelor datorate, însă acest demers nu a fost finalizat deoarece organele de executare silită au constatat că debitorul nu deține bunuri mobile sau imobile. În contextul în care acesta nu a pus la dispoziția organelor de control-fiscal documentele financiar-contabile de evidență primară pentru a se putea verifica modul în care activele circulante au ieșit din patrimoniul acesteia înlătură prezumția de bună-credință de care acesta beneficiază în calitate de administrator statutar.

De asemenea, organele de executare silită au stabilit că administratorul societății, cu rea-credință nu a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru S.C. B. S.R.L. în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, ci această cerere a fost formulată la data de 20.07.2015 și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015.

În mod corect a reținut prima instanță că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare care prevede că pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) "administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale."

Așa fiind, Înalta Curte, are în vedere că recurentul-reclamant se face vinovat de insolvabilitatea debitoarei și reținând că, acțiunile și deciziile luate, precum și faptele acestuia, exercitate în timpul mandatului de administrator, concretizate în acumularea de debite restante datorate bugetului general consolidat al statului, precum și neachitarea acestora care au produs acumularea de restanțe la bugetul general consolidat al statului, au condus indubitabil la apariția stării de insolvabilitate a societății debitoare.

În ceea ce privește criticile formulate în motivarea excepției de prematuritate a cererii de atragerea răspunderii solidare, Înalta Curte apreciază să sunt neconcludente. Antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de insolvabilitatea debitoarei în temeiul art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 constituie o răspundere distinctă de cea reglementată de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Astfel, neexercitarea acțiunii în temeiul art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu atrage consecințe în ceea ce privește răspunderea întemeiată pe art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, iar prima instanță a stabilit în mod corect că actele administrativ-fiscale indică și dovedesc implicarea acestuia în provocarea stării de insolvabilitate a societății B. S.R.L., fiind demonstrată legătura de cauzalitate dintre declararea insolvabilității societății debitoare și fapta recurentului-reclamant.

De asemenea, relevant este și faptul că, prin sentința nr. 750 din data de 07 decembrie 2015 emisă de Tribunalul Gorj, judecătorul sindic a admis cererea pentru închiderea procedurii formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei dispunând radierea debitorului din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj.

La pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul Gorj având în vedere condițiile impuse de art. 174 din Legea nr. 85/2014, conform cărora "în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat" a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului.

În această situație, având în vedere implicarea recurentului-reclamant în provocarea stării de insolvabilitate a societății B. S.R.L., în mod corect organul fiscal a emis decizia de antrenare a răspunderii solidare pentru recuperarea debitului.

Așa fiind, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a respins contestația recurentului-reclamant împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. GJ 236024/25.09.2015 emisă de organul fiscal în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) și lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a acestuia în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 1.796.372 RON, reprezentând obligații la bugetul general consolidat, din care debit 1.338.694 RON și accesorii calculate în sumă de 457.678 RON.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 605 din 16 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.