Decizia nr. 2578/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 527/2017 a Curții de Apel Craiova

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 martie 2017, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Dolj și Consiliul Județean Dolj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, au solicitat: - anularea Notificării nr. x/05.04.2016, emisă de pârât, prin care a fost aplicată o corecție financiară de 25% din valoarea Contractului de achiziție publică nr. x, încheiat între Consiliul Județean Dolj și Asocierea A. S.R.L. - B. S.A. - C. S.R.L. - D. S.R.L.; - anularea Adresei nr. x/19.09.2016, emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Notificării nr. x/05.04.2016.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 527 din 04 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Dolj și Consiliul Județean Dolj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și a anulat Notificarea nr. x/05.04.2016, precum și Adresa nr. x/19.09.2016, emise de pârât.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 527 din 04 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea formulată în cuprinsul întâmpinării, de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, astfel încât cadrul procesual nu a fost corect stabilit. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a criticat hotărârea atacată sub aspectul incorectei aprecieri, de către prima instanță, a materialului probator administrat în cauză. Rezumând contextul factual generator al litigiului, precum și apărările formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, pârâtul a concluzionat că Actul adițional nr. x la contractul nr. x/10.02.205 nu a fost încheiat înăuntrul termenului de valabilitate a contractului de achiziție publică. Prin urmare, prelungirea termenului contractual este nelegală, iar această neregulă se sancționează cu o corecție financiară de 25% din valoarea contractului de achiziție. Totodată, recurentul-pârât a reiterat argumentele expuse în fața instanței de fond, referitoare la faptul că o singură ofertă a fost admisă de autoritatea contractantă, deși la procedură au participat patru operatori economici și cele privitoare la faptul că neregula a fost constatată și prin Lista de verificare integrală a procedurii de atribuire nr. x/02.08.2016, emisă de Autoritatea de Management Ministerul Fondurilor Europene.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 februarie 2018, intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 17 iunie 2020, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calității procesuale de recurent-pârât de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în raport de modificările legislative operate prin art. 5 din O.U.G. nr. 68/2019. II. Soluția instanței de recurs II.1. Referitor la excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți. Examinând criticile expuse prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deși restrânse ca întindere și eliptice, acestea pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca, pe fondul recursului, instanța de control judiciar să distingă între motivele de temeinicie și cele de nelegalitate, care pot face obiectul recursului. Prin urmare, excepția nulității recursului va fi respinsă, ca neîntemeiată. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este nefondat, pentru următoarele considerente: II.2.1. Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a încadrat recursul în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra unei cereri formulate de parte se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă. În susținerea acestei critici de nelegalitate, pârâtul a arătat că, prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, motivat de împrejurarea că această autoritate a reținut în cuprinsul Listei de verificare integrală a procedurii de atribuire nr. x/02.08.2016, anexată întâmpinării, aceleași aspecte de nelegalitate a procedurii de achiziție publică cu cele semnalate de organele de control ale pârâtului prin actele contestate în cauză. Răspunzând acestei critici, intimații-reclamanți au susținut că cererea de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene a fost pusă în discuția părților și respinsă prin încheierea de ședință din 19.09.2017. Înalta Curte constată că argumentul intimaților-reclamanți nu este confirmat de conținutul încheierii de ședință din 19.09.2017, aflată la fila x din vol. II al dosarului de fond, precum nici de cel al celorlalte încheieri pronunțate în cauză ori de considerentele sentinței recurate, fiind corectă susținerea recurentului-pârât cu privire la nesoluționarea acestei cereri de către instanța de fond. Cu toate acestea, pentru ca omisiunea instanței de fond să conducă la casarea sentinței recurate, este necesar ca încălcarea regulii de procedură să atragă sancțiunea nulității, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Întrucât dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care obligă judecătorul să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut nu specifică sancțiunea aplicabilă pentru această omisiune, Înalta Curte va cerceta dispozițiile procedurale generale privind nulitatea actelor de procedură, respectiv art. 174 - 179 C. proc. civ. Dispozițiile art. 176 C. proc. civ. stabilesc cazurile, limitativ enumerate, în care actul de procedură este afectat de nulitate în mod necondiționat, toate celelalte cazuri de nelegalitate a actelor de procedură fiind supuse dispozițiilor art. 175 C. proc. civ., care reglementează nulitatea condiționată de producerea unei vătămări părții interesate, ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului. Întrucât nepronunțarea asupra unei cereri de introducere în cauză a unui terț nu face parte din cazurile prevăzute de art. 176 din cod, desființarea actului de procedură (în speță casarea sentinței recurate) nu poate interveni decât în condițiile în care recurentul-pârât face dovada unei vătămări ce i-a fost adusă prin această omisiune, respectiv prezintă argumente întemeiate, din care să rezulte că soluția recurată a fost influențată de nesoluționarea cererii formulate. Or, recurentul-pârât nu a identificat și argumentat legătura de cauzalitate dintre neanalizarea cererii de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene și soluția pronunțată în cauză și nu a indicat nicio vătămare care i s-ar fi adus prin nesoluționarea cererii. Examinând cererea de introducere în cauză formulată în dosarul instanței de fond, Înalta Curte constată că aceasta este nemotivată, întrucât pârâtul nu a indicat temeiul de drept al cererii, dintre cele prevăzute de C. proc. civ. pentru atragerea în proces a unui terț, iar în fapt, cererea a fost întemeiată doar pe existența unui act de control emis de Ministerul Fondurilor Europene, cu un conținut similar cu cele emise de pârât, care fac obiectul cererii de anulare. Nici prin cererea de recurs pârâtul nu a justificat necesitatea participării în proces a Ministerului Fondurilor Europene, în condițiile în care această autoritate nu este emitenta actelor administrative contestate și nu a fost implicată în procedura de control derulată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Așadar, cererea pârâtului nu s-a supus rigorilor procedurale, iar solicitarea de introducere în cauză a fost formulată în raport de existența unui alt act decât cele ce fac obiectul cauzei, înscris care a fost depus la dosarul cauzei în probațiune . În concluzie, Înalta Curte nu poate decela vreo vătămare care ar fi fost produsă pârâtului prin nesoluționarea cererii formulate, atât timp cât cadrul procesual al cauzei cuprinde emitentul și beneficiarului actelor administrative contestate, Ministerul Fondurilor Europene nefăcând parte din niciuna din aceste categorii, iar concluziile acestei autorități cu privire la procedura achiziției publice, cuprinse în Lista de verificare menționată, nu fac obiectul cauzei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge, ca nefondat, acest motiv de nelegalitate. II.2.2. Referitor la criticile de nelegalitate vizând fondul recursului, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de recurs, pârâtul a contestat analiza realizată de instanța de fond cu privire la materialul probator administrat în cauză, iar în susținerea acestei critici a reluat o parte din argumentele expuse în întâmpinarea depusă în dosarul instanței de fond. Înalta Curte constată că aceste critici nu se subsumează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care sancționează hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Sub un prim aspect, critica referitoare la aprecierea de către instanța de fond a probatoriului reprezintă o critică de netemeinicie, iar nu una de nelegalitate, dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nereglementând un caz de casare vizând modalitatea de administrare ori de analizare a probatoriului cauzei. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În al doilea rând, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâtul își întemeiază cererea, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță. Astfel, cererea de recurs se limitează la reluarea conținutului întâmpinării, respectiv la expunerea contextului factual generator al litigiului, fără a aduce critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate, respectiv la considerentele reținute de instanța de fond la pronunțarea soluției. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. În cauză, recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea argumentelor expuse la fondul cauzei, fără a indica normele de drept material pretins nesocotite de prima instanță și modul în care acestea au fost încălcate, ceea ce conduce la respingerea recursului, ca nefondat și la menținerea soluției pronunțate de Curtea de Apel Craiova. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,