ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2506/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, pe rolul Tribunalului București, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să elimine neajunsurile generalizate produse de peste 25 ani în economie și în viața românilor, prin aplicarea unui Model social al sărăcirii și îndatorării treptate a României și înlocuirea acestuia conform ofertei de cesiune adresată Guvernului în 10 decembrie 2015 cu nr. x, rămasă fără răspuns, cu un "Nou Model social inventiv de creștere și dezvoltare economică rapidă a României, umanizat și adaptat la globalizare, de creștere rapidă a bunăstării tuturor românilor", elaborat de Centrul de cercetare și proiectare pentru industrie a societății A. S.R.L. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 267/17.01.2017, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, investită prin declinare, prin sentința nr. 1547 din 2 mai 2017, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a omis în analiza situației de fapt și de drept aspectul că reclamanta a promovat două acțiuni, ce au constituit obiectul dosarului x/2016 și al y/2016, acestea având obiecte diferite-unul viza sfera contenciosului administrativ și unul sfera proprietății intelectuale. Prima instanță a greșit în primul rând conexând cele două dosare ce aveau obiecte diferite, astfel încât ambele să fie soluționate din prisma materiei contenciosului administrativ, lăsând pe cea care a constituit obiectul dosarului x/2016 și care se circumscria proprietății intelectuale nesoluționată. Recurentul solicită să se disjungă cele două cauze și să se soluționeze distinct fiecare dintre cele două acțiuni introductive. Recurenta precizează că a încercat să ajungă la o înțelegere cu intimatul-pârât prin toate căile ce i-au stat la dispoziție, chiar adresându-se Președinției și promovând o astfel de acțiune și împotriva acesteia (dosar x/2015), însă, din culpa Guvernului, care nici măcar nu a răspuns ofertei, nicidecum să mai stabilească întâlniri sau să demareze negocierile, este clar că nu s-a putut ajunge la o înțelegere într-un termen rezonabil. De asemenea, este de notorietate situația de urgență națională, cu atât mai mult la nivelul anului 2015, când țara a trecut printr-o perioadă extraordinar de grea din punct de vedere economic. Așa cum reține și sentința 267/17.01.2017 a TMB, Guvernul are rolul de a asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național economic și social, astfel încât evident acesta este beneficiarul ofertei de cesiune lansată de reclamantă. În opinia recurentului obiectul cauzei se afla în sfera dreptului de proprietate intelectuală, și pe cale de consecință, aceasta ar fi instanța competentă material să se pronunțe, nu cele de contencios administrativ. Acest lucru este evident și din faptul că a promovat două acțiuni distincte, oferta de cesiune fiind evident că nu poate fi supusă controlului de legalitate din prisma refuzului rezolvării cererii de emitere a unui act administrativ, de eliberare a uni certificat, adeverință sau alt înscris, de efectuare a unei operațiuni administrative sau de executare a unei obligații printr-un act administrativ favorabil. În subsidiar, dacă se va stabili că este litigiu din sfera contenciosul administrativ, recurenta consideră că până și în acest caz ar trebui admisă acțiunea, măcar din prisma ocrotirii unui interes legitim.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat la pârâtului, Guvernul României, de a soluționa cererea recurentei privind aplicarea Noului model social. Înalta Curte constată că refuzul nejustificat supus cenzurii instanței de contencios administrativ, presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic. Refuzul nejustificat invocat de recurentăvizează refuzul Guvernului României de a pune în practică aplicarea "Noului model social inventiv de creștere și dezvoltare economică rapidă a României, umanizat și adaptat la globalizare, de creștere rapidă a bunăstării tuturor românilor" elaborat de centrul său de cercetare și proiectare. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că solicitarea reclamantei privește de fapt exercitarea atribuțiilor Guvernului. Actul atacat în prezenta cauză nu poate fi calificat ca fiind un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, astfel cum acesta a fost definit prin art. 2 alin. (1) lit. c), ca) fiind " actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", și nici ca fiind un act administrativ asimilat, astfel cum acesta a fost definit prin art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004, conform căruia "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal". Înalta Curte costată că instanța de fond în mod corect a reținut că actul de guvernare nu poate fi supus controlului judecătoresc nici din perspectiva prevederilor constituționale, respectiv, a dispozițiilor prevăzute de art. 1 alin. (4) din Constituție. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.