ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1700/2020

Ședința publică din data de 23 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 26.02.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. (România) S.R.L. și A. Inc România S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței anularea deciziei nr. 62/02.12.2015, cu consecința exonerării A. România de la plata amenzii aplicate de pârât în cuantum de 2.966.516 RON, iar în subsidiar, reducerea amenzii sub nivelul aplicat de Consiliul Concurenței, acesta din urmă procedând la o greșită individualizare a amenzii. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3212 pronunțată în data de 25 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. S.R.L. și A. INC ROMANIA S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și A. INC ROMANIA S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept, recurentele-reclamante au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au invocat, în esență, următoarele critici:

- sentința recurată nu reține motivele pe care se întemeiază cu privire la constatările legate de piața relevantă și de divizarea în funcție de tehnologie (ink și laser);

- sentința recurată reține o motivare contradictorie cu privire la definirea pieței relevante prin raportare la afirmațiile furnizorilor/concurenților A.;

- sentința recurată reține o motivare contradictorie cu privire la piața consumabilelor;

- sentința recurată nu reține motivele pe care se întemeiază cu privire la afectarea concurenței intra-marcă la nivelul programelor CSP și clientului D.;

- sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6 din Legea concurenței nr. 21/1996 în ceea ce privește elementele constitutive ale unui refuz de a furniza ca practică abuzivă de excludere;

- instanța de fond a reținut în mod eronat că practica abuzivă de excludere imputată A. Romania este supusă doar condițiilor legale generale, aplicabile tuturor tipurilor de abuz;

- instanța de fond în mod eronat nu a inclus în analiza elementelor constitutive ale practicii abuzive de excludere imputate A. Romania condiția afectării concurenței și a prejudicierii consumatorilor, încălcând principiul certitudinii juridice;

- sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6 din Legea concurenței nr. 21/1996 în ceea ce privește definirea piețelor relevante și analiza poziției dominante;

- sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6 din Legea concurenței nr. 21/1996 în ceea ce privește conținutul noțiunii de afectare a concurenței;

- instanța de fond a reținut în mod greșit că afectarea concurenței intra-marcă este suficientă per se pentru a exista un abuz de poziție dominantă;

- instanța de fond reține în mod greșit că impactul faptei A. se evaluează la nivelul clienților corporate și al consumatorului final D.;

- instanța de fond nu a analizat indispensabilitatea produsului, condiție a unui refuz abuziv de a furniza analizat ca practică de excludere;

- sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 6 și art. 53 (fost art. 51) din Legea concurenței nr. 21/1996, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate A. Romania;

- sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră principiul general al dreptului la apărare garantat de dreptul UE, a art. 24 alin. (1) din Constituția României, a art. 6 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu încălcarea jurisprudenței CJUE privind dreptul la apărare, prin neluarea în considerare a informațiilor furnizate în apărare de către A. Romania în cadrul procedurii administrative și prin motivarea instanței referitoare la invocarea, direct în Decizie, a creșterii prețurilor la D.;

- sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 48 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră principiul general al prezumției de nevinovăție, garantat de dreptul UE, a art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și cu încălcarea jurisprudenței CJUE privind prezumția de nevinovăție;

- instanța de fond nu a luat în considerare existența unui dubiu cu privire la acuratețea datelor în baza cărora Consiliul Concurenței a calculat mărimea pieței totale și cota de piață a A. Romania și nici existența unui dubiu cu privire la afectarea concurenței.

În susținerea recursului, reclamantele au depus la dosar înscrisuri.

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimatul-pârât a susținut că piețele relevante identificate în speță au fost corect definite de către autoritate, A. deține o poziție dominantă pe piața imprimantelor tip inkjet pentru segmentul business, conceptul de afectare a concurentei a fost corect interpretat si aplicat de prima instanța,

Intimatul-pârât a mai susținut că fapta de refuz de a livra săvârșită de A. și sancționată prin decizia atacată întrunește condițiile legale pentru a fi încadrată ca fiind o faptă de abuz de poziție dominantă, sancționată de art. 6 din Legea concurenței, iar individualizarea sancțiunii aplicate de către Consiliul Concurenței s-a realizat cu respectarea criteriilor de legalitate.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia a reluat susținerile din cadrul recursului și a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a argumentelor invocate prin această întâmpinare și, în consecință, menținerea, ca legală și temeinică a sentinței atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A. S.R.L. și A. INC ROMANIA S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești vor cuprinde obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este incident și în situația în care motivarea hotărârii este insuficientă sau superficială.

Motivarea este de esența hotărârilor judecătorești deoarece astfel se înlătură arbitrariul judecătorilor și se face posibil controlul judiciar în urma exercitării de către părți a căilor de atac.

În considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate și normele juridice aplicabile la situația de fapt stabilită. De asemenea, instanța trebuie să arate motivele pentru care anumite probe au fost reținute, iar altele înlăturate, precum și excepțiile invocate și modul în care acestea au fost soluționate.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond trebuia să stabilească, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt reținută și să demonstreze aplicarea normelor de drept incidente, cu arătarea motivelor pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantelor din cuprinsul cererii de chemare în judecată și răspunsului la întâmpinare.

Înalta Curte constată că ansamblul considerentelor instanței de fond reflectă punctul de vedere al pârâtei exprimat prin decizia nr. 62/02.12.2015. În același timp, instanța de fond nu răspunde la susținerile invocate prin cererea de chemare în judecată formulate de către cele două reclamante, deși aceste susțineri erau punctuale și urmăreau raționamentul părții adverse din decizia a cărei anulare se solicită.

Deși instanța de judecată are posibilitatea de a-și însuși punctul de vedere al unei părți și argumentația care îl însoțește, în jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut, în mod constant, că o abordare echilibrată a cauzei, în acord cu principiile fundamentale ale procesului civil, impune cu necesitate analiza și respingerea motivată a susținerilor celeilalte părți.

Înalta Curte constată că motivarea sentința atacate este insuficientă cu privire la definirea pieței relevante în materia imprimantelor și la divizarea acesteia în funcție de tehnologie și consumatori.

Astfel, instanța de fond reține că nu există o opinie unitară la nivelul Comisiei Europene cu privire la definirea pieței relevante și că există și unele decizii invocate de reclamante care nu confirmă poziția pârâtei cu privire la piața relevantă, dar deciziile care au confirmat segmentarea pieței imprimantelor sunt mai numeroase și mai relevante.

Având în vedere că nu există o opinie unitară cu privire la faptul că piața relevantă este susceptibilă de o segmentare în funcție de tehnologie, ink și laser, și nici cu privire la caracterul substituibil sau nesubstituibil al imprimantelor ink și laser, instanța de fond trebuia să motiveze, cu argumente proprii, reținerea unei segmentări a pieței în funcție de tehnologie și consumatori.

De asemenea, instanța de fond nu a motivat de ce a reținut că substituibilitatea la nivelul cererii (clienților) nu este relevantă, în timp ce a considerat relevantă inexistența substituibilității între imprimantele ink și laser la nivelul ofertei (concurenților A.).

Instanța de fond a mai reținut că singura societate care identifică o singură piață a imprimantelor este E., dar această opinie este singulară și nu poate fi reținută, în condițiile în care toate celelalte societăți, concurente ale reclamantelor, care au comunicat un punct de vedere către Consiliul Concurenței, au făcut o delimitare a pieței relevante în funcție de tehnologie și utilizatori.

În consecință, instanța de fond a concluzionat, fără o analiză a punctelor de vedere exprimate, că nu poate fi reținută o opinie singulară în condițiile în care celelalte opinii sunt în sensul unei delimitări a pieței relevante a imprimantelor, chiar dacă această delimitare nu este una rigidă.

Înalta Curte mai constată că motivarea sentința atacate este insuficientă și cu privire la definirea pieței relevante în materia consumabilelor.

Astfel, instanța de fond reține că piața consumabilelor este o piață strâns legată de piața principală a imprimantelor și că impactul pe piața secundară depinde în mod esențial de poziția reclamantelor pe piața principală.

Instanța de fond mai reține că piața secundară a consumabilelor este definită corespunzător de către Consiliul Concurenței și că există substituibilitate între consumabilele pentru imprimantele ink și cele pentru imprimantele laser.

În consecință, după ce instanța de fond reține că cele două piețe sunt interconectate și că nu există substituibilitate din perspectiva ofertei între imprimantele ink și laser, aceasta concluzionează, fără motivare, că există substituibilitate între consumabilele pentru cele două categorii de imprimante.

În ceea ce motivul de recurs referitor la împrejurarea că sentința atacată nu conține motivele pe care se întemeiază cu privire la afectarea concurenței intra-marcă la nivelul programelor CSP și clientului D., Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat susținerile reclamantelor și a reținut, în mod corect, că afectarea concurenței intra-marcă nu este condiționată de afectarea concurenței inter-marcă.

Având în vedere că definirea piețelor relevante în materia imprimantelor și consumabilelor este esențială pentru existența elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, Înalta Curte constată că analiza efectuată de instanța de fond cu privire la aceste aspecte este insuficientă pentru a satisface standardele normei juridice prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a căror încălcare va conduce la desființarea hotărârii deoarece echivalează cu o lipsă a motivării.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a examinat toate susținerile reclamantelor din cuprinsul cererii de chemare în judecată și răspunsului la întâmpinare, împrejurare care echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului.

Pentru aceste considerente, reținând că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtă, va casa în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere toate motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și apărările invocate prin întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare formulate, celelalte motive de recurs invocate care se referă la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și susținerile din întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare depuse în instanța de recurs.

Instanța de fond va avea posibilitatea, în baza dispozițiilor art. 254 alin. (5) C. proc. civ., să pună în discuția părților necesitatea administrării probelor pe care le apreciază ca fiind concludente și utile soluționării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele F. S.R.L. (fostă A. SRL) și A. INC ROMÂNIA S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3212 din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2020.