ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 553/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. 2621/211/2013, reclamantul P.M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta O.T.P. B.F.S. B.V. prin mandatar SC O.B.R. SA constatarea ca fiind abuzive și nule de drept clauzele privind comisionul de acordare prevăzut în contractul încheiat între cele părți și obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 1.200 Chf, reprezentând suma încasată nelegal de către pârâtă cu titlu de comision de acordare. Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 6811 din 12 aprilie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cu motivarea că, prin clauza contractuală inserată la art. 18 pct. 18.2.

alin. (2) din contractul de credit încheiat între părți, s-a prevăzut că litigiile dintre părți se vor supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii, în speță acesta fiind în București, sector 1. Prin sentința civilă nr. 18344 de la 27 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 13611/299/2013, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, reținând că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 7 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cererea se poate face și la instanța locului unde pârâta are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată dedusă judecății, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Cluj, pentru următoarele argumente: În speță, conform principiului disponibilității, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra unei acțiunii în constatarea caracterului abuziv al unor clauze înserate în contractul de credit încheiat între reclamant și pârâtă.

Cum competența instanței se stabilește funcție de capătul principal de cerere, iar acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, înalta Curte constată că, în mod corect, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut incidența principiului protecției consumatorului, alegerea competenței de la sediul social al băncii provocând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Referitor la conflictul intervenit, Înalta Curte reține că legiuitorul a instituit la art. 7 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată o competență teritorială alternativă, în speța dedusă judecății, în afară de instanța de la sediul pârâtului, fiind, de asemenea, competentă instanța în circumscripția căreia se află reprezentanța pentru actele încheiate de aceasta.

Având în vedere că sediul sucursalei este în circumscripția Judecătoriei Cluj, baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014.