ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4818/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1432 din 22 octombrie 2019, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 90/2019 a Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că prima instanță a realizat o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

Astfel, s-a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de drepturile unui funcționar public fără să fi promovat un concurs în acest sens, conform art. 57 din Legea nr. 188/2009, fiindu-i achitate drepturile salariale până la data de 1.09.2017, neexistând o dispoziție de numire a reclamantei într-o funcție publică, durata contractului de muncă inițial expirând încă din septembrie 2009.

S-a reținut că împrejurarea că după data de 1.09.2017, când i-a fost restricționat accesul în instituție, potrivit notificării Primarului, recurenta a fost prezentă pe holul primăriei, solicitând clarificarea situației sale, așa cum partea recunoaște, nu echivalează cu desfășurarea unei activități de serviciu de natură a atrage obligația corelativă a angajatorului de plată a unei remunerații pentru munca prestată.

Referitor la nemulțumirea recurentei cu privire la cuantumul salariilor aferente lunilor iulie și august 2017, care nu ar fi fost stabilite cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, instanța de recurs a reținut că o astfel de cerere nu a fost formulată în fața instanței de fond, motiv pentru care nu poate fi invocată pentru prima dată în etapa procesuală a recursului.

Curtea de apel a reținut că recurenta, neputând justifica în baza cărei dispoziții de numire în funcția publică se desfășurau raporturile sale de serviciu, nu are dreptul la plata salariului aferent funcției publice după data de 1.09.2017, de când nu a mai desfășurat o astfel de activitate, în condițiile în care pârâtul a făcut dovada că, până la data menționată anterior, drepturile salariale pentru munca prestată de aceasta au fost plătite în integralitate.

Cu privire la cererea de acordare de daune morale, instanța de recurs a reținut că nu s-a probat existența premisei acordării acestora, în sensul dispunerii definitive de către o instanță judecătorească cu privire la anularea sau obligarea autorității publice de emitere a unui act administrativ, ori referitor la nelegalitatea unor acte administrative asimilate.

Împotriva acestei hotărâri recurenta A. a formulat cerere de revizuire întrucât este contrară Deciziei nr. 2016 din 30 octombrie 2018 a aceleiași instanțe, solicitând și suspendarea executării deciziei a cărei revizuire se solicită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, care, la termenul de judecată din 2 decembrie 2019, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu prevederile art. 510 alin. (2) din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a reluat pe larg situația de fapt și conținutul cererilor cu care a învestit inițial instanța, arătând, în esență, că există două hotărâri definitive potrivnice date de Curtea de Apel Iași.

Astfel, în cadrul deciziei contestate (1432/2019) instanța de recurs nu a analizat motivele de casare și a pronunțat o hotărâre care nu reflectă o judecată dreaptă, în sensul că un complet de judecată, din aceeași poziție, respectiv al aceleiași instanțe de judecată, pronunță o hotărâre (2016/2018), prin care solicită rejudecarea și o trimite la o instanță inferioară pentru a se pronunța pentru plata drepturilor salariale și a despăgubirilor morale.

Totodată, a făcut trimitere la pronunțarea unei hotărâri care să reflecte aplicarea corectă a legii în privința litigiilor de muncă, pentru respectarea dreptului la muncă stabilit prin Constituție, arătând că a fost pusă într-o situație de inferioritate față de colegi, respectiv față de cetățenii Comunei Bălășești, prin interdicția la locul de muncă, respectiv neacordarea drepturilor salariale în conformitate cu funcția ce o deținea în luna iulie 2017, fără să i se emită un act administrativ privind suspendarea/încetarea raporturilor de muncă, iar ulterior soțul său a beneficiat de același tratament.

În concluzie, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea celei din urmă hotărâri și suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea cererii de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată că revizuenta a renunțat la judecata acesteia, urmând, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., să ia act de cererea părții.

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În astfel de situații, executarea hotărârilor potrivnice nu este posibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, neputându-se soluționa această situație decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul puterii de lucru judecat.

În practica judiciară s-a reținut că instanța învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuția să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conține soluția corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

În cauză, revizuenta invocă existența unei contrarietăți, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunțate în același litigiu, în cicluri procesuale diferite.

Astfel, un prim ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia nr. 2016 din 30 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 73/20.02.2018 pronunțate de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2017, a casat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, în privința pretențiilor având ca obiect plata drepturilor salariale și a daunelor morale, cu menținerea celorlalte dispoziții care nu sunt contrare.

Se constată astfel că primul ciclu procesual a fost finalizat printr-o decizie de trimitere a cauzei spre rejudecare, și nu printr-o soluție definitivă pronunțată pe fondul recursului.

În rejudecare, în aceeași pricină, după casare cu trimitere, al doilea ciclu procesual a fost soluționat de Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 1432 din 22 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a cărei revizuire se solicită, în sensul respingerii recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 90/2019 a Tribunalului Vaslui, ca nefondat.

Așa fiind, se constată că nu există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, cele două decizii cu privire la care se invocă contrarietatea sunt pronunțate în același dosar, fiind vorba despre același litigiu soluționat în cicluri procesuale diferite.

Prin urmare, revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în același proces, indiferent dacă, după casarea unei hotărâri, rejudecându-se fondul, se revine asupra soluției inițiale pronunțate.

În cadrul aceluiași proces nu se poate pretinde că au fost pronunțate hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 509 cu referire la art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de revizuenta A. privind suspendarea executării Deciziei nr. 1432 din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Respinge cererea de revizuire, formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 1432 din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.