ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4418/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, reclamanții V.M.C. și V.A.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții l.D.C. și l.A. să se constate inexistența dreptului de creanță al pârâților cu privire la suma de 1,3 milioane de euro. Prin sentința civilă nr. 638 din 02 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată, a admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea formulată de către reclamanții V.M.C. și V.A.F., în contradictoriu cu pârâții l.D.C. și l.A., având ca obiect acțiune în constatare, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată având în vedere pe de o parte antecontractul de vânzare cumpărare autentificat din 24 martie 2008 încheiat între reclamanți și pârâți iar pe de altă parte litigiul existent între părți ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5381/110/2008 al Tribunalului Bacău în cadrul căruia s-a pronunțat sentința civilă nr. 108 din 21 ianuarie 2009 prin care debitorul V.A.F. a fost somat, în baza O.G. nr. 5/2001, ca în termen de 20 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii să plătească creditorilor l.D.C. și l.A. suma de 1.500.000 de euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data efectuării plății cu titlu de contravaloare contract de vânzare cumpărare.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, respectiv constatarea inexistenței unui drept, acțiune care însă nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Astfel, prima instanță a apreciat că reclamanții au la îndemână o acțiune în realizare, respectiv acțiunea în anulare din cadrul procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 5/2001, procedură la care reclamanții au renunțat astfel cum s-a luat act prin încheierea din 18 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 3333/110/2009 de către Tribunalul Bacău. Mai mult, tribunalul a reținut că potrivit disp.

art. 10 din O.G. nr. 5/2001 cel interesat poate face contestație la executare, potrivit C. proc. civ., în cadrul căreia debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu. Ca urmare, cererea în constatarea inexistenței dreptului de creanță a pârâților este inadmisibilă pentru că reclamanții aveau la îndemână cererea în realizare de drept comun, aspectele învederate putând fi valorificate în cadrul contestației la executare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții V.M.C. și V.A.F., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia civilă nr. 326/ A din 27 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și Pentru cauze cu minori și de familie.

a respins ca nefondat apelul. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea cu care a fost sesizată prima instanță este o acțiune în constatarea inexistenței unui drept, al cărui regim juridic este guvernat de norma înscrisă în art. 111 C. proc. civ. conform căreia cererea pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului său. A mai reținut instanța de apel că potrivit celor reglementate în art. 111 C. proc.

civ., pentru exercitarea acțiunii în constatare, este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes și, prin acțiune, să nu se urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt apreciind că articolul de lege mai sus menționat, se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv la contestația la executare iar nu numai la cererile în realizare de drept comun. Totodată, curtea de apel a constatat că, împotriva reclamantului V.A.F. a fost pronunțată o ordonanță în procedura somației de plată prin care acesta a fost obligat să achite suma de 1.500.000 euro, suma care include și suma cu privire la care, prin cererea ce face obiectul prezentului litigiu, se solicită a se constata că nu există un drept al pârâților.

Or, potrivit art. 8 din O.G. nr. 5/200, în cadrul acestei proceduri, reclamantul avea posibilitatea de a formula o acțiune în anulare prin intermediul căreia să invoce apărări care să vizeze fondul raporturilor juridice litigioase. Instanța de apel a apreciat că faptul că reclamantul a înțeles să uzeze de această procedură iar ulterior a înțeles să renunțe la judecarea acțiunii în anulare, care a făcut obiectul Dosarului nr. 3333/110/2009 al Tribunalului Bacău, nu poate fi de natură a conduce la concluzia unei greșite aplicări în cauză a prevederilor art. 111 C. proc. civ., câtă vreme, mijlocul prevăzut de legea specială, prin intermediul căruia acesta avea posibilitatea formulării apărărilor de fond împotriva ordonanței privind somația de plată, este unul efectiv și îi permitea reclamantului să obțină scopul urmărit prin formularea prezentei acțiuni.

Pe de altă parte, curtea de apel a reținut că în legătură cu debitul sus menționat, a fost începută executarea silită, care face obiectul Dosarului nr. 478 din 14 octombrie 2008 al executorului T.C.T. Or, în condițiile în care procedura de executare era declanșată, în raport de cele statuate pe calea somației de plată, referitoare la existența și întinderea dreptului de creață al pârâților, debitorul avea posibilitatea de a formula contestație la executare, omisiunea acestuia de a uza de acest mijloc, nefăcând admisibilă acțiunea prezentă.

În ceea ce o privește pe reclamanta V.M.C., instanța de apel a reținut că dreptul de creanță a cărui inexistență se solicită a fi constatată, derivă din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat din 24 martie 2008, contract în care reclamanta nu are calitatea de parte și prin urmare raporturile juridice dintre reclamantă și promitenții vânzători, nu pot fi negate pe calea acțiunii în constatare, întrucât nu poate fi obținut efectul constrângerii și anume provocarea intimaților de a-și valorifica pretențiile, respectiv de a-și dovedi dreptul, sub sancțiunea de a nu-l mai putea invoca. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții V.M.C. și V.A.F. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

În argumentarea cererii de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel, în mod nelegal a respins apelul formulat de aceștia, interpretând greșit dispozițiile art. 111 C. proc. civ. conform cărora cererea pentru constatarea existenței sau a inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului său. Astfel, recurenții-reclamanți învederează că articolul de lege mai sus menționat trebuie interpretat în sensul că o parte care a pierdut la un moment dat posibilitatea de a exercita o acțiune în realizare, sau a renunțat la aceasta, nu poate ulterior să nu încerce să soluționeze litigiul pe calea unei acțiuni în constatare, dacă altă variantă nu mai există.

Or, în speță, singura modalitate la îndemâna părții, prin care se poate nega existența dreptului este acțiunea în constatare declaratorie negativă reglementată de art. 111 C. proc. civ. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile dezvoltate de recurenții-reclamanți pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. conform căruia modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În cauza dedusă judecății, disputa se poartă asupra interpretării date de către instanța de apel prevederilor art. 111 C. proc. civ. Înalta Curte reține că instanța de apel a dat dispozițiilor articoului mai sus menționat o interpretare corectă și a făcut în mod judicios aplicarea acestora în cauză în raport de situația de fapt stabilită. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ. "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.

Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului." Analizând textul de lege mai sus enunțat se constată, pe de-o parte, că cererile în constatare se clasifică în cereri în constatare pozitive și cereri în constatare negative, după cum se solicită constatarea existenței unui drept, respectiv constatarea inexistenței unui drept, iar pe de altă parte caracterul subsidiar al cererii în constatare față de cererea în realizare, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă în situația în care partea poate cere realizarea dreptului. Totodată, se consideră că art. 111 C. proc. civ. se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv la contestația la executare, iar nu numai la cererile în realizare de drept comun.

În speță, împotriva reclamantului V.A.F. a fost pronunțată o ordonanță în procedura somației de plată prin care acesta a fost obligat să achite suma de 1.500.000 euro, sumă care include și suma cu privire la care, se solicită a se constata că nu există un drept al pârâților. În cadrul procedurii speciale a somației de plată, legea prevede o cale de atac specifică, prin intermediul căreia, debitorul interesat poate opune creditorului, apărările referitoare la existența și întinderea dreptului pretins a fi realizat pe calea somației de plată. Astfel, potrivit art. 8 din O.G. nr. 5/2001, împotriva ordonanței privind somația de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

Având în vedere că legea nu stabilește și motivele pentru care ar putea fi exercitată cererea în anulare, prin intermediul acestei căi de atac specifice, debitorul este îndreptățit să invoce orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie, deci orice motiv de nemulțumire referitor la ordonanța conținând somația de plată. Așa cum corect a reținut și instanța de apel, faptul că reclamantul a declanșat această procedură iar ulterior a înțeles să renunțe la judecarea acțiunii în anulare, care a făcut obiectul Dosarului nr. 3333/110/2009 al Tribunalului Bacău, nu poate fi de natură a conduce la concluzia unei greșite aplicări în cauză a prevederilor art. 111 C. proc. civ., câtă vreme, mijlocul prevăzut de Legea specială, prin intermediul căruia acesta avea posibilitatea formulării apărărilor de fond împotriva ordonanței privind somația de plată, este unul efectiv și îi permitea reclamantului să obțină scopul urmărit prin formularea prezentei acțiuni în constatare.

Totodată, conform art. 10 din O.G. nr. 5/2001, cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor C. proc. civ., contestație la executare prin care debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8 din același act normativ, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului. Prin urmare, în situația în care nu a existat o acțiune în anulare soluționată irevocabil, debitorul este îndreptățit să invoce apărări de fond împotriva ordonanței privind somația de plată.

Având în vedere că în speță a fost începută executarea silită, care face obiectul Dosarului nr. 478 din 14 octombrie 2008 al executorului T.C.T., în mod corect a reținut instanța de apel că, în condițiile în care procedura de executare era declanșată, în raport de cele statuate pe calea somației de plată, referitoare la existența și întinderea dreptului de creață al pârâților, debitorul avea posibilitatea de a formula contestație la executare, omisiunea acestuia de a uza de acest mijloc, nefăcând admisibilă acțiunea în constatare. Așa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții V.M.C. și V.A.F. împotriva Deciziei civile nr. 326/ A din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.