ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4418/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4418/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, reclamanții V.M.C. și V.A.F.
au solicitat în contradictoriu cu pârâții l.D.C. și l.A. să se constate
inexistența dreptului de creanță al pârâților cu privire la suma de 1,3
milioane de euro.
Prin sentința
civilă nr. 638 din 02 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a lll-a civilă,
a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată, a admis
excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea formulată de către reclamanții
V.M.C. și V.A.F., în contradictoriu cu pârâții l.D.C. și l.A., având ca obiect
acțiune în constatare, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive
este neîntemeiată având în vedere pe de o parte antecontractul de vânzare
cumpărare autentificat din 24 martie 2008 încheiat între reclamanți și pârâți
iar pe de altă parte litigiul existent între părți ce a făcut obiectul
Dosarului nr. 5381/110/2008 al Tribunalului Bacău în cadrul căruia s-a
pronunțat sentința civilă nr. 108 din 21 ianuarie 2009 prin care debitorul V.A.F.
a fost somat, în baza O.G. nr. 5/2001, ca în termen de 20 de zile de la data
rămânerii definitive a hotărârii să plătească creditorilor l.D.C. și l.A. suma
de 1.500.000 de euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data efectuării
plății cu titlu de contravaloare contract de vânzare cumpărare.
În ceea ce
privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit
dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. partea care are interes poate să facă
cerere pentru constatarea existenței unui drept, respectiv constatarea
inexistenței unui drept, acțiune care însă nu poate fi primită dacă partea
poate cere realizarea dreptului.
Astfel, prima
instanță a apreciat că reclamanții au la îndemână o acțiune în realizare,
respectiv acțiunea în anulare din cadrul procedurii speciale prevăzute de O.G.
nr. 5/2001, procedură la care reclamanții au renunțat astfel cum s-a luat act
prin încheierea din 18 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 3333/110/2009
de către Tribunalul Bacău.
Mai mult,
tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 10 din O.G. nr. 5/2001 cel
interesat poate face contestație la executare, potrivit C. proc. civ., în
cadrul căreia debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului
executoriu. Ca urmare, cererea în constatarea inexistenței dreptului de creanță
a pârâților este inadmisibilă pentru că reclamanții aveau la îndemână cererea
în realizare de drept comun, aspectele învederate putând fi valorificate în
cadrul contestației la executare.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanții V.M.C. și V.A.F., criticând-o ca
fiind nelegală și netemeinică.
Prin Decizia
civilă nr. 326/ A din 27 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a
lll-a civilă și Pentru cauze cu minori și de familie. a respins ca nefondat
apelul.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că acțiunea cu care a fost sesizată prima
instanță este o acțiune în constatarea inexistenței unui drept, al cărui regim
juridic este guvernat de norma înscrisă în art. 111 C. proc. civ. conform
căreia cererea pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nu
poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului său.
A mai reținut
instanța de apel că potrivit celor reglementate în art. 111 C. proc. civ.,
pentru exercitarea acțiunii în constatare, este necesar a fi îndeplinite,
cumulativ, următoarele condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului,
să fie justificat un interes și, prin acțiune, să nu se urmărească constatarea
existenței sau inexistenței unei stări de fapt apreciind că articolul de lege
mai sus menționat, se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului,
inclusiv la contestația la executare iar nu numai la cererile în realizare de
drept comun.
Totodată,
curtea de apel a constatat că, împotriva reclamantului V.A.F. a fost pronunțată
o ordonanță în procedura somației de plată prin care acesta a fost obligat să
achite suma de 1.500.000 euro, suma care include și suma cu privire la care,
prin cererea ce face obiectul prezentului litigiu, se solicită a se constata că
nu există un drept al pârâților. Or, potrivit art. 8 din O.G. nr. 5/200, în
cadrul acestei proceduri, reclamantul avea posibilitatea de a formula o acțiune
în anulare prin intermediul căreia să invoce apărări care să vizeze fondul
raporturilor juridice litigioase.
Instanța de
apel a apreciat că faptul că reclamantul a înțeles să uzeze de această
procedură iar ulterior a înțeles să renunțe la judecarea acțiunii în anulare,
care a făcut obiectul Dosarului nr. 3333/110/2009 al Tribunalului Bacău, nu
poate fi de natură a conduce la concluzia unei greșite aplicări în cauză a
prevederilor art. 111 C. proc. civ., câtă vreme, mijlocul prevăzut de legea
specială, prin intermediul căruia acesta avea posibilitatea formulării
apărărilor de fond împotriva ordonanței privind somația de plată, este unul
efectiv și îi permitea reclamantului să obțină scopul urmărit prin formularea
prezentei acțiuni.
Pe de altă
parte, curtea de apel a reținut că în legătură cu debitul sus menționat, a fost
începută executarea silită, care face obiectul Dosarului nr. 478 din 14
octombrie 2008 al executorului T.C.T. Or, în condițiile în care procedura de
executare era declanșată, în raport de cele statuate pe calea somației de
plată, referitoare la existența și întinderea dreptului de creață al pârâților,
debitorul avea posibilitatea de a formula contestație la executare, omisiunea
acestuia de a uza de acest mijloc, nefăcând admisibilă acțiunea prezentă.
În ceea ce o
privește pe reclamanta V.M.C., instanța de apel a reținut că dreptul de creanță
a cărui inexistență se solicită a fi constatată, derivă din antecontractul de
vânzare cumpărare autentificat din 24 martie 2008, contract în care reclamanta
nu are calitatea de parte și prin urmare raporturile juridice dintre reclamantă
și promitenții vânzători, nu pot fi negate pe calea acțiunii în constatare,
întrucât nu poate fi obținut efectul constrângerii și anume provocarea
intimaților de a-și valorifica pretențiile, respectiv de a-și dovedi dreptul,
sub sancțiunea de a nu-l mai putea invoca.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții V.M.C. și V.A.F. solicitând
admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre
rejudecare cu consecința admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost
formulată.
În argumentarea
cererii de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel, în mod
nelegal a respins apelul formulat de aceștia, interpretând greșit dispozițiile
art. 111 C. proc. civ. conform cărora cererea pentru constatarea existenței sau
a inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea
dreptului său. Astfel, recurenții-reclamanți învederează că articolul de lege
mai sus menționat trebuie interpretat în sensul că o parte care a pierdut la un
moment dat posibilitatea de a exercita o acțiune în realizare, sau a renunțat
la aceasta, nu poate ulterior să nu încerce să soluționeze litigiul pe calea
unei acțiuni în constatare, dacă altă variantă nu mai există. Or, în speță,
singura modalitate la îndemâna părții, prin care se poate nega existența
dreptului este acțiunea în constatare declaratorie negativă reglementată de
art. 111 C. proc. civ.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de
legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile
dezvoltate de recurenții-reclamanți pot fi subsumate motivului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. conform căruia modificarea sau
casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când hotărârea pronunțată este
lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii.
În cauza dedusă
judecății, disputa se poartă asupra interpretării date de către instanța de
apel prevederilor art. 111 C. proc. civ.
Înalta Curte
reține că instanța de apel a dat dispozițiilor articoului mai sus menționat o
interpretare corectă și a făcut în mod judicios aplicarea acestora în cauză în
raport de situația de fapt stabilită.
Astfel, în
conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ. "partea care are
interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței
unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea
dreptului."
Analizând
textul de lege mai sus enunțat se constată, pe de-o parte, că cererile în
constatare se clasifică în cereri în constatare pozitive și cereri în
constatare negative, după cum se solicită constatarea existenței unui drept,
respectiv constatarea inexistenței unui drept, iar pe de altă parte caracterul
subsidiar al cererii în constatare față de cererea în realizare, cu consecința
respingerii acesteia ca inadmisibilă în situația în care partea poate cere
realizarea dreptului.
Totodată, se
consideră că art. 111 C. proc. civ. se referă la toate mijloacele de realizare
a dreptului, inclusiv la contestația la executare, iar nu numai la cererile în
realizare de drept comun.
În speță,
împotriva reclamantului V.A.F. a fost pronunțată o ordonanță în procedura
somației de plată prin care acesta a fost obligat să achite suma de 1.500.000 euro,
sumă care include și suma cu privire la care, se solicită a se constata că nu
există un drept al pârâților.
În cadrul
procedurii speciale a somației de plată, legea prevede o cale de atac
specifică, prin intermediul căreia, debitorul interesat poate opune
creditorului, apărările referitoare la existența și întinderea dreptului
pretins a fi realizat pe calea somației de plată.
Astfel,
potrivit art. 8 din O.G. nr. 5/2001, împotriva ordonanței privind somația de
plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la
data înmânării sau comunicării acesteia.
Având în vedere
că legea nu stabilește și motivele pentru care ar putea fi exercitată cererea
în anulare, prin intermediul acestei căi de atac specifice, debitorul este
îndreptățit să invoce orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie, deci orice
motiv de nemulțumire referitor la ordonanța conținând somația de plată.
Așa cum corect
a reținut și instanța de apel, faptul că reclamantul a declanșat această procedură
iar ulterior a înțeles să renunțe la judecarea acțiunii în anulare, care a
făcut obiectul Dosarului nr. 3333/110/2009 al Tribunalului Bacău, nu poate fi
de natură a conduce la concluzia unei greșite aplicări în cauză a prevederilor
art. 111 C. proc. civ., câtă vreme, mijlocul prevăzut de Legea specială, prin
intermediul căruia acesta avea posibilitatea formulării apărărilor de fond
împotriva ordonanței privind somația de plată, este unul efectiv și îi permitea
reclamantului să obțină scopul urmărit prin formularea prezentei acțiuni în
constatare.
Totodată,
conform art. 10 din O.G. nr. 5/2001, cel interesat poate face contestație la
executare, potrivit dispozițiilor C. proc. civ., contestație la executare prin
care debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu
excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8 din același act normativ,
cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.
Prin urmare, în
situația în care nu a existat o acțiune în anulare soluționată irevocabil,
debitorul este îndreptățit să invoce apărări de fond împotriva ordonanței
privind somația de plată.
Având în vedere
că în speță a fost începută executarea silită, care face obiectul Dosarului nr.
478 din 14 octombrie 2008 al executorului T.C.T., în mod corect a reținut
instanța de apel că, în condițiile în care procedura de executare era
declanșată, în raport de cele statuate pe calea somației de plată, referitoare
la existența și întinderea dreptului de creață al pârâților, debitorul avea
posibilitatea de a formula contestație la executare, omisiunea acestuia de a
uza de acest mijloc, nefăcând admisibilă acțiunea în constatare.
Așa fiind,
pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.
civ., recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanții V.M.C. și V.A.F. împotriva Deciziei civile nr.
326/ A din 27 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.